1,120 matches
-
și ură, Folclor nou, pe motive din actualitate, Epistolă din sania fără zurgălăi. Ciclul dedicat țăranului (Cu bâtele, Ioane, Chipul tău, Ioane, Rupe lanțul, Ioane și Ioane, încotro?) dezvăluie alt registru, grav, în care verbul șfichiuitor și imprecația amintesc poezia argheziană. După 1989 N.-G. publică la București câteva piese de teatru și romane, dintre care cel mai interesant este volumul K2B3, misiune secretă în România, 1989 (1993), o încercare de reconstituire a evenimentelor din decembrie 1989, cu inserții de roman
NICOLAU-GOLFIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288441_a_289770]
-
țara închisă în diamant, care cuprinde poeme de un „suprarealism halucinant” (G. Călinescu). Poezia de început a lui N., ale cărei imagini sunt în maniera lui Ilarie Voronca („Nopțile se desprind din pătulul cerului ca hulubii”, bunăoară) și împrumută reflexe argheziene, este expresia trăirilor unui franciscan în spirit („Sînt fratele plantelor”), străbătute de o umanitate generoasă („Visele mele sînt ca fructele coapte / Pentru cei flămînziți de Liniște și Adevăr”). Totuși, un întreg arsenal avangardist histrionic își găsește locul aici: umor negru
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
complexitatea unei literaturi ajunse la deplinătatea conștiinței sale estetice. Căutările tânărului poet abordează succesiv tematici romantice, simboliste, parnasiene și tradiționaliste, într-un adevărat „abecedar” al poeziei, parcurs cu devoțiune și fervoare. Iar cea mai importantă lecție este, fără îndoială, lecția argheziană, pe care N. o exersează cu meticulozitate obstinată, perfect conștient de importanța ei pentru devenirea spirituală a oricărui poet: „În adăpostul stânei păstorul lâncezește / Și tot mai grea în suflet turburarea-i crește; / Gândul îl doare, îl frământă ca un
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
a plâns împreună cu mine, aseară, Dumnezeu” (Lacrimi). Versurile sunt alteori îndatorate poeziei populare, asimilând rostirea, timbrul proprii doinei, bocetului, colindei sau cântecului haiducesc. Dezrădăcinarea atrage după sine pierderea sentimentului identității: „Nu știu. Mă caut. Dar nu mai sunt eu!”, declară, arghezian, poetul. Și poeziile erotice sunt influențate de Arghezi: „Ți-am căutat părul, fruntea și genele,/ Ochii tăi albaștri și sprâncenele,/ Grumazul, umerii rotunzi și mâinile care/ Știu să te-nfioare-n dezmierdare...” (Cântec pustiu). Nuvelele de maturitate ale lui N. sunt reunite
NOVAC-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
personajul tragic, viclean și amenințător din veșnicie, reversul ei poate fi aflat în întâlnirea cu un Dumnezeu umanizat, pe fundalul unui panteism încântător. În Cină de taină se poate descoperi un fel de tovărășie cu divinitatea, ca într-un psalm arghezian, doar că la N. aceasta se produce într-o fermecătoare domesticitate, dincolo de care destinul rămâne enigmatic: „Astăzi l-am invitat pe Dumnezeu la cină. Vino, Doamne, să bem din paharele grele lumină / și s-adormim apoi beți pe covoare. Ochii
NICULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
sau 51 prozopoeme despre obiecte, ființe, plante și insecte, precum și despre cuvinte sublime, tertipuri și eiusdem farinae (1979) cuprinde, ordonate alfabetic, poeme în proză, meditații, schițe, idei notate în fugă, aforisme. Notabilă este varietatea subiectelor abordate, adesea în spiritul prozei argheziene. Comentariul de subtext îi asigură autorului o libertate pe care reportajul, mai cu seamă cel confecționat conform unui standard ideologic, nu ar fi avut cum să-i ofere. SCRIERI: În mina de cărbuni, București, 1950; 400 de zile în orașul
NICOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288451_a_289780]
-
savante (Despre glorie, Despre aiuriți), în care se revine la accente retorice teribiliste, compensate însă de un umor complice cu un cititor-copil, căruia par să i se adreseze unele texte (Hoții au furat zăpada). Versul e vag înrudit cu naivitățile argheziene, însă nu are și stângăcia regizată a acelora. Existența poetului mărturisește un moment de vacuitate poetică, de inerție și de clișeizare, cu excepția câtorva insule de inspirație, în care se simte cum „crește mormântul/ În acest celest cimitir care este biblioteca
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
uneori „mai «bacovian» cu mult decât Bacovia, mai plebeu în limbaj decât Stelaru” (Dumitru Micu). E foarte iscusit într-ale prozodiei, recurgând nu o dată, macedonskian sau în emulație cu confratele Ahoe, la formele fixe de poem: sonetul, rondelul. Construiește - foarte arghezian uneori - mici meditații existențiale („Nu mă grăbesc să birui mai departe/ Cu nici o clipă dincolo de moarte, / Ori să-mi mulez de pe acum statuia/ Spre fala mea și cinstea nimănuia...”), succinte arte poetice, scrutează angoase ori bizare peisaje interioare, trasează discret
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Radu Stanca, Alexandru Andrițoiu, Constantin Țoiu ș.a. Un efort mai îndelungat de transpunere l-a apropiat de sensurile scrierilor lui Tudor Arghezi și ale lui Panait Istrati, P. oferind cititorului german un volum de „tablete” argheziene și romanele Chira Chiralina și Ciulinii Bărăganului. El consideră un moment privilegiat întâlnirea sa cu literatura lui Lucian Blaga, care i-a revelat cultura autentică a ținutului natal și i-a impulsionat desprinderea de climatul ideologic al anilor ’60, după cum
PASTIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288710_a_290039]
-
transpunere colorată și voluntară, o prelungire, în fapt, a arghezianismului, cu minime influențe barbiene la nivelul sintaxei. Imagistica, violentă, mizează pe contrastul dintre presimțirea intensă a morții și revenirea primăverii sau dintre imprecație și rugăciune. Profesiunile de credință sunt tot argheziene, însă lipsite de grație și păcătuind prin gesticulație excesivă. SCRIERI: Viața tragică și românească a lui Eminescu, vol. I: Copilăria și tinerețea, Craiova, 1928; Poeme alese, Craiova, 1934; Problema Eminescu, Craiova, 1938; Al. Popescu-Telega, hispanista, Craiova, 1943; Din problemele școalei
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în tonalitate de lamento, amintind întrucâtva litaniile argheziene. Amintirile trăite sau visate sunt umbrite de viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și este un scai.” Chiar și lucrurile care au aparținut celei pierdute vibrează dureros: „Sunt Daniel
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
la obiect; poezia, invers, de la obiect la subiect. Cartea rezuma circulația, mai ales în spațiul publicistic, a termenului m., folosit de - sau relativ la - Al. Macedonski și școala lui, Ovid Densusianu și „Vieața nouă”, Ion Minulescu și minulescieni, apoi analiza „fenomenul arghezian”, pilot major al noii lirici și poeți ca Adrian Maniu, N. Davidescu, Luca I. Caragiale, Al. A. Phillippide, Demostene Botez, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Ion Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar, Simion Stolnicu, Emil Isac; în final trecea în revistă excesele
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
mai apare ca trendul ofensiv definitoriu pentru prima jumătate a secolului al XX-lea, ci ca o dispersie de fizionomii particulare, gravitând (sau nu) în jurul unor centre diverse, cu două puncte de relief înalt: „momentul 1919”, al „Sburătorului”, și „fenomenul arghezian”. Alte nume: Demostene Botez, Adrian Maniu, G. Topîrceanu, Otilia Cazimir, Claudia Millian, Al. A. Philippide, Camil Baltazar, Aron Cotruș. Singurul care prilejuia criticului câteva paragrafe de relevare a procedeelor poetice moderniste era Adrian Maniu, a cărui poezie e „un triumf
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de notat cum vechea boemă e văzută ca un sediu alcoolic și dezmățat, și În care cu o ironie abil plasată de poet, țiganca argheziană cerșește În refrenul: „Cine mai cumpără flori miresei?” În opoziție cu noua boemă. Aceasta Își păstrează numele poate În virtutea inerției vocabularului, compusă din grupuri vioaie de artiști, Într-o fierbere fertilă, adevărați agitatori ai străzii. Boemă nouă, În fond un
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
revistă de orientare modernistă apărută la Iași, lunar, din 1 decembrie 1913 până în mai 1914 (șase numere, dintre care ultimul dublu); a reapărut bilunar între 1 februarie și 15 iunie 1916. Redactor este I. Ludo. Articolul-program este substituit de poezia argheziană Absolutio, republicată cu modificări, sub titlul Binecuvântare, în volumul Cuvinte potrivite. În articolul Cuvântul nou la noi, I. Ludo face un scurt istoric al modernismului literar francez, enumerând câteva publicații simboliste românești și reținând, din „noianul de chemați și nechemați
ABSOLUTIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285144_a_286473]
-
și slovă oltenească”, „Domnul de rouă” (unde e cooptată în redacție), „Graiul femeii”, „Presa Olteniei”, „Pământul”, „Vatra”, „Revista femeilor române” ș.a. Cu Poeme pentru adormit durerea (1937), este remarcată de G. Călinescu. Avatarul liric al poetei stă sub semnul inițierilor argheziene, duhul interogativ și cadența Psalmilor îndeosebi urmărind-o cu ecoul lor o vreme; sunt vizibile interferențele (notele livrești, cenzurarea gestului retoric) exprimând tendința de „sincronizare” cu modalitățile lirismului și cu vocile afine ale propriei generații (Paul Constant, Sorana Țopa). Simplitatea
BUCUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285903_a_287232]
-
Debutase în 1919, în revista „Cuib spre răsărit”, cu poezia C-am fost pribegi, semnată Marcel A. Bresliska. Compune lieduri, apreciate în epocă. În 1934, prezentarea într-o reuniune literar-muzicală a unui fragment din Cântarea cântărilor suscită o elogioasă tabletă argheziană în „Adevărul literar și artistic”. Debutează cu volumul Cântarea cântărilor, în 1938. Angajat politic la stânga, este simpatizant, apoi membru al Partidului Comunist Român (de la începutul anilor ’40), ceea ce îi prilejuiește „olecuță de-nchisoare”. Dobândește o anume reputație de „poet de
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
și orchestră. I. Texte după pretextul Bibliei”), semnat Marcel Bresliska și tipărit în 1938, în regia autorului, sub o înfățișare de rafinament cert (foiță aurie pe copertă, hârtie excelentă, caractere tipografice elegante, tipar deosebit de îngrijit), conținând poemele care suscitaseră exclamația argheziană din 1934 („un mare poet, și un poet complect”, care „a pus piciorul în lumea cealaltă și calcă pământul inconsistent al făgăduinței”), avea să-i aducă elogii peremptorii din partea criticii. Conform adecvatei caracterizări formulate de poetul însuși în niște însemnări
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
eul continuă să existe. Versurile publicate de B. între 1929 și 1936 relevă căutarea unei forme care să concilieze puternicul impuls liric, pudoarea funciară, precum și tendințele poeziei moderne, îndeobște antilirice. Este încercat mai întâi un registru epico-descriptiv, cunoscut din câteva argheziene „flori de mucigai”, dar și din unele texte ale suprarealiștilor, apoi un altul, mai apropiat de ermetismul barbian. Părăsite, aceste modalități vor furniza elemente în structurarea formulei originale din Întunecatul April. O frapantă noutate o constituie aici emergența eului empiric
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
care a apărut la Turnu Măgurele, lunar, în ianuarie și în februarie 1936, având ca subtitlu „Literară. Critică. Artistică.”. Redactori: Florea Călin și Dan Mureș. Este o publicație de orientare social-democrată. Cu un format liliputan, ușor extravagant, asemănător, întrucâtva, cu arghezienele „Bilete de papagal”, revista se vrea, după simbolul ales ca titlu, o expresie a înțelepciunii, a echilibrului. Ideile marxiste din articolul-program (Preliminarii, unde este citat Ilya Ehrenburg) nu sunt suficient cristalizate. Mai vizibile par accentele polemice la adresa curentelor avangardiste, a
BUHA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285919_a_287248]
-
biblică în șirul de învățături și de dojane bisericești. Poemele lui evocă, în grai cucernic, episoade biblice, luminate de „profetica minune”. E o trăire poetică, înainte de a fi una mistică. Hipnotizat de „tainica țintă”, dreptcredinciosul și-ar dori să pipăie, arghezian, bolta ce adăpostește misterul veșnic. Un murmur de vecernie îngână, în ora de descumpăniri și de nădejdi, „cântecul lăuntric”. Pe lângă psalmi, a mai compus sonete, versuri laice, adumbrite de „gânduri necăjite”, poezii patriotice și stihuri pentru copii. În 1940, i
BUTNARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285965_a_287294]
-
al identității amorfe, primare și nespiritualizate), cuvântul (mai degrabă ca mijloc magic), poarta, ochiul (ca substitut reciproc cu piatra), spirala. Uneori, în plan formal, răzbat ecouri din creațiile lui Ion Caraion sau Cezar Ivănescu, alteori cadențele sunt ludic folclorice sau argheziene și barbiene, dar B. încearcă să evite actul mimetic, chiar dacă uneori asumarea intelectivă nu e săvârșită. Un ultim poem, mărturie a unei conștiințe, iese din sfera ciclurilor și încheie o viață și o operă mult prea scurte (Posteritate). SCRIERI: Versuri
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
aspecte ale literaturii contemporane. Al. Busuioceanu investighează opera lui Joë Bousquet, „unul din spiritele cele mai incandescente” ale literaturii franceze din al doilea sfert de veac XX; un demers critic, nu lipsit el însuși de poezie, dedică Virgil Ierunca universului arghezian: „Dumnezeu e vecinul lui Arghezi și Arghezi, cu uneltele lui de vecie, dă vecinului ce este al vecinului. E atâta voință de spiritualitate în pagini și atâta har în litere, că totul apare ca o altă modalitate de absolut.” Virgil
CAETE DE DOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285990_a_287319]
-
european al celorlalte literaturi moderne. Scriind Despre ironia românească și descifrându-i notele specifice tocmai în trăsăturile latine ale spiritului nostru, B. observă astfel, în substanța aparent umoristică a manifestărilor culturii populare - în nastratinism, cu un cuvânt - precum și în esopismul arghezian sau în hazul de necaz al lui Creangă, „o sfială, o tristețe sau un gând”, „un anume râs” ce provine tocmai din zona de amestec a râsului cu plânsul. Într-un alt eseu, Marsyas - un epilog, poate chiar partea de
BUSUIOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
nu numai tematici, dar și expresii variate, provenind din diferite direcții culturale. Tentației atitudinilor în travesti i se va adăuga apetitul rostirii travestite. De aici, cu precădere în volumele de până la Ploi de piatră (1979), secvențele bacoviene turnate în carcase argheziene. Ele nu abundă nicidecum și sunt, oricum, la antipodul intertextualității programatic practicate în poezia optzeciștilor, dar semnifică, în anumite momente, o stare de criză a limbajului (de aici și asidua interogare a „cuvintelor ca material” pentru inefabil) observată, la vremea
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]