1,433 matches
-
reluare a vieții de la Început, echivalează cu Întoarcerea fiului la tată. Fiul va fi primit de tatăl de la care plecase, restituindu-i-se statutul și valorile la care el renunțase prin plecare. În această scenă, tatăl este recunoscut ca model arhetipal suprem, dar și ca Supra-Eul valoric, moral, care asigură restaurarea și reintegrarea fiului, după traversarea experienței eșecurilor morale, suferință, umilință, Înstrăinare și despărțire. Cazul fiului rătăcitor este o temă de Psihologie Morală, care are la baza ei unul din principalele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
singură, voit sau forțat, ea se află totuși În comuniune cu Dumnezeu. Persoana nu poate suporta singurătatea, Întrucât singurătatea o anulează. Ea are nevoie de ceilalți sau de o prezență interioară care este Dumnezeu, persoana divină supremă, dar și imaginea arhetipală a Tatălui. Ce semnificație au relațiile mele cu celălalt sau cu ceilalți? Ele reprezintă, pentru J.P. Sartre, „diferitele atitudini ale sinelui Într-o lume În care există altul”. Aceste relații sunt determinate de prezența mea și a celorlalți, de Întâlnirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
față de persoana celuilalt, fiind Învestit cu virtuți terapeutice salvatoare, dar și cu virtuți morale capabile de a-i reda echilibrul sufletesc sau Încrederea și forța morală pierdută. Prin oferirea speranței și a Încrederii persoanei aflate În suferință, terapeutul devine imaginea arhetipală a salvatorului. Prin prestigiu și autoritate, el oferă pacientului acel suport moral care Îl va ajuta să se elibereze din constrângerile limitative impuse de existența suferinței, a bolii, a vinovăției etc. Orice suferință fiind resimțită În planul interior al sufletului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este măsurat și prudent, fiind prin aceste calități un tip echilibrat. El este profund atașat de origini, cultivând sentimentul cultural și afectiv al nosologiei. Acest sentiment este caracterizat prin „nevoia periodică de Întoarcere la origini”, de revenire ciclică la „izvoarele arhetipale” din care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și Euridice, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Semnificația morală a modelelor psihobiografice Am prezentat tipurile psihomorale umane și modelele psihobiografice care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
naște, va trăi și va muri În cetate. Viața În cetate impune cetățeanului anumite norme de conduită. El va avea drepturi și datorii. Cetatea Îi ocrotește, dar Îl și obligă, Îi cere, dar Îi și oferă. Prin aceasta dobândește semnificații arhetipale. Apar două elemente definitorii pentru noua condiție umană: libertatea și responsabilitatea. Din acest moment, toate conduitele umane vor fi marcate de ele. Relațiile dintre oameni În cetate sunt normate după interesele comune ale tuturor. Persoana se va subordona masei. Din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
imaginea Înțeleptului. Zarathustra se adresează tuturor, le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu va mai putea fi răsturnată sau Întoarsă. Odată intrat În Cetate, omul se schimbă și nu o mai poate părăsi. Ieșirea din cetate echivalează cu anularea persoanei. Fiecare individ aparține unei cetăți cu care se identifică. Cetatea deține semnificația arhetipală de apartenență paternă. Ea devine „patria” pentru individ. Plecarea din cetatea sa Îl va face pe om să-și piardă identitatea, rădăcinile, iar dacă va intra Într-o altă cetate, străină de a sa, nu se va mai putea recunoaște
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Urmările Înstrăinării prin exil sau alte forme ale acesteia sunt multiple, iar ele intră sub incidența tematicii psihologiei morale. Orice fel de desprindere de cetatea proprie este resimțită ca o ruptură. O ruptură organică, o separare de un anumit model arhetipal, care Îți este propriu, În care te-ai născut, cu care te-ai format și la care te raportezi permanent, recunoscându-te ca persoană numai În acest tipar. Înstrăinarea este ruperea legăturilor individului cu arhetipul său originar. Aceasta va declanșa
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trădarea sunt expresia unor tulburări al supraeului, ale unui supraeu slab, care nu-și mai poate exercita rolul. În plus, aceste manifestări sunt expresia unei „negații”. Minciuna și trădarea, În plan sufletesc, moral și cultural, reprezintă o „negare” a modelelor arhetipale ale cetății, o desprindere a omului de propria sa cetate, o negare a „părinților”. Minciuna și trădarea sunt expresia unui „rău interior” care macină cetatea, a unei crize care arată o slăbire a supraeului moral. Minciuna și trădarea sunt mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În care, pentru a putea intra, trebuie să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea de dincolo, prin virtuțile creștine ale credinței, speranței și iubirii. Cetatea lui Dumnezeu este imaginea simbolică a „Întoarcerii la origini”. Este regăsirea modelului arhetipal pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de „Întâlnire” a modelelor de salvare ale persoanei ne este oferită de Dante și Goethe, pentru care mobilul mântuirii este iubirea. Iubirea, ca salvare, vine prin puritatea Fecioarei Maria, către care trebuie permanent să aspiri. Acest punct de vedere deplasează arhetipal motivul mântuirii de la cel al Tatălui la cel al Mamei, imaginea fecioarei divine: pentru Dante, Beatrice, pentru Faust, Margareta. Dante Își Încheie periplul contemplând, „iubirea care mișcă sori și stele”, iar În cazul lui Faust, „eternul feminin ne-nalță-n
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o dă pierderea valorilor morale ale umanului. Această schimbare trebuie să reprezinte o reîntoarcere a omului la situația sa originară. Este un act de purificare apocatastazică (D. Stăniloaeă. Aceasta este posibil de a fi realizată prin apelul la un model arhetipal suprem, ca valoare morală, cu care persoana trebuie să se compare, să se Întâlnească și, În final, să se identifice. Restaurarea morală și sufletească a ființei căzute este Însă condiționată de eforturile acesteia de a voi să se ridice. Terapia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mele, iubirea este cea care mă ajută să trec, dincolo de mine și de lume. Iubirea mă proiectează În spațiul aspirațiilor mele de idea, În care mă regăsesc ca subiect pur, În comuniune cu Ființa supremă pe care o incarnează modelul arhetipal, În care sunt concentrate valorile morale. Acesta este actul de ultimă și deplină realizare de sine. Toate cele trei etape de restaurare, trupească, sufletească și morală, reprezintă efortul psihoterapiei morale, dar și semnificația interioară a acesteia. La capătul acestui efort
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spunând doctorului: „Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă.” Fiii s-au împrăștiat demult, casa Moromeților trece în mâinile Titei, unicul copil rămas în preajma bătrânului țăran. Dispare, odată ce praporii flutură la poarta Moromeților, satul ca imagine a lumii statornice, arhetipale. Moromete tragic, omul unei civilizații care piere, trăiește de aici înainte în închipuirea fiului. Capitolul despre moartea lui Moromete e tot ce s-a scris mai profund, în legătură cu această temă gravă, în literatura română. Romanul, în ansamblu, este substanțial, răstoarnă
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
și discursivitate, dar însoțind-o de o deschidere spre comunicare și de un tușeu emotiv personal. Tot atât de individualizat este și demersul critic din Jocurile alterității (2002), unde Ș. asociază unor procedee actuale și la modă de abordare a textului - critica arhetipală, hermeneutica, psihocritica - un efort propriu de stabilire a „identității” scriitorului comentat. „Fețele alterității” sunt urmărite de la romantism la postmodernism, în încercarea de descifrare a procesului scrierii, iar „momentele inițiatice” ale unui autor ori „jocurile limbajului” sunt puse în discuție cu
SLEAHTIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289721_a_291050]
-
1996) își are punctul de pornire mărturisit în aserțiunile călinesciene referitoare la caracterul dramatic al prozei lui Creangă, analizată printr-o grilă care evidențiază ludicul și spiritul carnavalesc, demers susținut de mai multe modalități de exegeză critică: tematism, naratologie, critică arhetipală ș.a. Cu o instrumentație asemănătoare, T. dă în Poezia lui Bacovia (2001; Premiul revistei „Ateneu”) o interpretare incitantă, considerând creația lui Bacovia o operă deschisă, care solicită o lectură deschisă. Dar sinteza care îl reprezintă pe T. ca istoric literar
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
Lui Marin Preda îi este dedicat un capitol aparte, unde se discută dezagregarea satului tradițional și dificultățile de adaptare la mediul citadin. În fine, după două excursuri consacrate literaturii Bărăganului (Constantin Țoiu, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, Mircea Dinescu) și „Olteniei arhetipale” (Marin Sorescu, D. R. Popescu, Adrian Păunescu), criticul revine în „Centru” odată cu „valul al treilea” al bucureștenilor (Petru Popescu, Mircea Ciobanu, Gabriela Adameșteanu, Mihai Zamfir și Mircea Cărtărescu). Tocmai datorită acestui potențial reducționism își propune U. „să recupereze imagini pierdute
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
neliniștită și constant interogativă - necesară unei personalități conturate cu o asemenea forță, încât generațiile care i-au urmat nu au ezitat să o considere cvasidivină. Studiul Sonetul și Renașterea italiană trasează complexa istorie a apariției și dezvoltării unei specii literare arhetipale. Trecând în revistă ipotezele asupra nașterii sonetului și apoi variațiile formale datorate diversității temperamentelor lirice, Z. urmărește identificarea unei filosofii subiacente speciei, așa cum se întâmplă în cazurile lui Michelangelo sau Shakespeare. Sumarul cărții e completat de câteva studii de istorie
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
Nastasia, deși în anumite privințe poate reține atenția. În acest text subintitulat „Poveste cu mine, cu tine, cu el...”, mișcările sufletești sunt trecute prin alambicul unei prolixe alegorii. Propunându-și să urmărească un destin ce implică general-umanul, vehiculând numeroase personaje-idee, arhetipale, hărăzindu-i protagonistului iluminări, dramaturgul îl poartă printr-o serie de încercări, care înseamnă și un periplu în diverse spații geografice. În esență, personajul trăiește trei probe fundamentale: iubirea, războiul și revoluția, în și prin care caută certitudini ultime, absolute
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
Developate nostalgic prin supratema memoriei, textele lui S. organizează evocarea în trei straturi concentrice: memoria biografică (evenimentele din „Anii LIS”, notate cu exactitate și fervoare), memoria istorică (avatarurile satului natal în perioada comunistă) și memoria preistorică (regresiunea într-un tărâm arhetipal). Această dispunere a imaginarului se observă încă din La fanion, unde reactivarea copilăriei combină percepția prozaică, anecdotică, imediată cu o perspectivă hierofanică, mitizantă. Cantonul 248 se transformă într-un panteon sui-generis, iar gospodinele și ceferiștii sunt simple măști îndărătul cărora
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
de eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei părți, inegale ca pondere, Geneza (Toți trebuie să moară), Ecleziastul (Neantul ebraic), Apocalips Nou (Vidul valah), cartea este structurată sub forma unui dialog între câteva personaje care tind să fie considerate modele arhetipale: faraonul, scribul, cezarul, filosoful, învățătorul, preotul, piticul, copilul și nebunul. Textul amestecă elemente de filosofie greacă, teologie creștină, asociate cu mitul valah, într-un mixaj ce nu individualizează vocile narative. Altă direcție a preocupărilor lui T. este ilustrată de eseul
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
primul caz frapează predilecția pentru anecdotic, uneori chiar pentru narativ, ca și tenta de culoare istorică ori înclinarea către pitorescul arhaic. Nicăieri ca aici versul nu se află mai aproape de austeritatea prozei. Tematic vorbind, culegerea este un fel de muzeu arhetipal, adăpostind vestigiile cele mai eteroclite ale unui sat imaginar. Existența atât de savuroasă a universului rural nu are însă nimic comun cu realul, ci cu realitatea poeziei, fiindcă sintagma „La Lilieci” se referă la locul unde se găsește plasat cimitirul
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
și Există nervi („Luceafărul”, 1968). În prim-planul lor se află condiția omului, „prins” în tot ce există. Dramaturgul imaginează omul reacționând - uneori surprinzător, în contrasens cu orice soluție convențională - față cu cercurile concentrice ale datului, pradă a unui complex arhetipal care - după parabola biblică ce dă titlul primei sale piese - poate fi numit „complexul lui Iona”. Spre deosebire de varianta biblică, la S. chitul care l-a luat pe Iona captiv este înghițit de un altul și așa mai departe, într-o
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
chipul lui Dumnezeu din om” sau conștiința morală. Adam este prototipul acestui păcat care se va transforma într-un complex al culpabilității, pe care omenirea îl va purta permanent. Vinovăția lui Adam este „păcatul originar” al desprinderii omului de modelul arhetipal al tatălui. Această revoltă a fiului împotriva tatălui este un vechi „motiv mitologic” cu adânci semnificații psihologice. El preexistă „complexului lui Adam” și îl întâlnim în confruntarea dintre Zeus-fiul și Saturn-tatăl, când fiul revoltat își „castrează tatăl” ca un gest
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]