2,557 matches
-
cu o sforicică. Dezamăgirea Îi spori. Paginile erau albe, În afară de două. Pe prima era doar o frază scurtă, În timp ce, pe cealaltă, o mână așternuse cu semne grăbite câteva secvențe numerice al căror sens nu izbutea să Îl Înțeleagă. Poate că asasinul sustrăsese partea deja scrisă a prețioasei lucrări cu care spițerul se Îndeletnicea, odată cu recipientul cu lichid verde. Pe jos se găsea doar un fragment de pergament ros de vreme, cu urme de culoare ce Își pierduse strălucirea. Restul unui desen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
responsabilul era Într-adevăr unul singur. Poate că fusese mâna mai multora cea care distrusese acele vieți. Totuși, conștiința sa respingea ideea unei crime colective: acele omucideri aveau o formă, iar În forma aceea strălucea absoluta individualitate a unui singur asasin. Cine ucisese o făcuse dintr-un motiv unic, chiar dacă se ascunsese Într-o pădure de simboluri. Totul Începuse cu crima mozaicarului și era cu neputință să nu fi existat un raport Între cele două omucideri. În mintea poetului, Însă, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-i conduce pe toți pe o pistă falsă. Până În acel moment, căutase o rațiune pentru moartea lui Ambrogio. Dar acum, când și spițerul fusese ucis, va fi trebuit să descopere un element comun amândurora. Acel element care Îl chemase pe asasin. Exista unul, se gândi. Cercul de aur pe care meșterul din Como i-l Încredințase lui Teofilo. Aurul acela care, poate, fusese fabricat prin utilizarea unui secret teribil. Aurul acela care circula prin Florența pe ascuns, care strălucea pe pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre idioții ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
recăpăta răsuflarea, aplecat pe vine. Dar mintea lui se străduia să traseze o hartă a locului. În spatele prăvăliei lui Teofilo se deschidea o magazie pe care, dintr-un motiv sau altul, spițerul hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie să fi știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de ieșire, Își zise el alarmat. Traversă rapid rândurile de țesături, examinând lungile și Îngustele coridoare dintre ele. Tocmai se gândea, cu mânie, că asasinul probabil fugise deja, când i se păru că aude ceva mișcându-se În fața lui. Acum, ochii i se obișnuiseră cu penumbra. I se păru că, printre pânze, distinge o umflătură care se deplasa spre partea opusă a construcției. Cineva umbla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
văzu, În mod confuz, un trup sărind de pe un șir pe altul, spre a se face mai apoi nevăzut Îndărătul barierei de pânze. Săritura fusese nespus de iute. Simți ceva mișcându-se lângă el, la câteva rânduri spre dreapta. Oare asasinul Încerca să se Întoarcă pentru a-l surprinde pe la spate? Se răsuci rapid și trecu de bariera din pânză, Înlăturând țesăturile cu violență. Alerga din nou către partea prin care intrase când, cu un gest de ușurare, Își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acolo se ascundea atacatorul, după ce Îl lăsase liber pe neașteptate. Nu văzu pe nimeni. Nici ceilalți nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero. Erau singuri. Garda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cineva i-a dezvăluit un secret. Acest secret l-a furat ea din patrimoniul Sfântului Petru. — De ajuns cu jocul ăsta de enigme! Ce secret? În ce privință? — Moartea lui Celestin al V-lea, predecesorul lui Bonifaciu. — Femeia cunoaște numele asasinilor lui? Și ai vrea ca pentru asta Florența să o azvârle Îl lanțuri? Pentru a o Împiedica să vorbească? — Ce tot trăncănești despre asasini? De ce asociezi cuvântul acesta blasfemator cu moartea senină a unui om sfânt? — Pentru că până și pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
secret? În ce privință? — Moartea lui Celestin al V-lea, predecesorul lui Bonifaciu. — Femeia cunoaște numele asasinilor lui? Și ai vrea ca pentru asta Florența să o azvârle Îl lanțuri? Pentru a o Împiedica să vorbească? — Ce tot trăncănești despre asasini? De ce asociezi cuvântul acesta blasfemator cu moartea senină a unui om sfânt? — Pentru că până și pietrele știu că Celestin a fost ucis! strigă Dante. Apoi se opri. Sau... nu cumva femeia cunoaște secretul transmutării aurului? Asta v-a sustras? Călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca dumneata, messer Antonio. Celălalt șovăi o clipă. Părea măgulit. — Așa e. Nu neg că, mai devreme sau mai târziu, ar fi făcut-o. Doar că mai târziu, tocmai. După ce Îi va fi aflat secretul. Pe care, Însă, mâna adevăratului asasin i l-a smuls. — Ce secret? Antonio Își drese glasul, ca să câștige timp. Nimeni nu știe. Imediat Înainte să fie ales, Celestin a făcut o lungă călătorie la Lyon. Acolo, pentru câteva zile, a fost oaspetele comandamentului templier al orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de iubire pentru Beatrice. Da, murmură el. Nu există entitățile colective. Universaliile, ca și cabalinitatea lui Platon, trăsătura comună tuturor cailor, gândită nemijlocit de Dumnezeu În lumea ideilor, sunt numai o abstracție a minții. Cu siguranță, nu putea exista un asasin orb și impersonal, de acest lucru era Încredințat. Unul singur ucisese, unul singur trebuia găsit. Dar cine? Și de ce? Și, mai ales, de ce În felul acela barbar, În ambele cazuri? Trei erau răspunsurile pe care le căuta, iar necesitatea logicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de sânge putea să fi fost mișcat de o motivație diabolică și să fi ales acea modalitate pentru un alt scop. Era posibil ca eșecul anchetei sale, Întemeiată pe convingerea să exista o asemănare logică Între formele crimei și mintea asasinului, să se fi datorat tocmai acestui fapt. Atrocitatea asasinatelor Îi sugerase practica unui cult diabolic. În postura nefirească a victimelor citise cumplita răsturnare a preceptului creștin al odihnei veșnice, voința de a păstra stăpânirea asupra trupurilor inclusiv dincolo de pragul tenebrelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
datorat tocmai acestui fapt. Atrocitatea asasinatelor Îi sugerase practica unui cult diabolic. În postura nefirească a victimelor citise cumplita răsturnare a preceptului creștin al odihnei veșnice, voința de a păstra stăpânirea asupra trupurilor inclusiv dincolo de pragul tenebrelor. Dar dacă, dimpotrivă, asasinul era altcineva? Dacă el Încerca, În felul său pervers, să completeze opera pe care Ambrogio o lăsase neterminată? 18 În aceeași zi, la apus Pentru a cincea oară, Dante trecu pragul scund al tavernei și se Îndreptă spre masa În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
măsură doar Dumnezeu ar fi trebuit să o potrivească. Nu urmă nici o reacție la această acuză. Fiecare se uita Înainte, abia urnindu-și ochii spre vecin, dar fără a merge mai departe. Evident, știau că la masa aceea stătea un asasin și păreau să accepte acest lucru cu indiferență, ori cu sordida solidaritate a complicelui. Cecco d’Ascoli Își ținuse, până În clipa aceea, capul Înclinat pe mâna cu pumnul strâns. În cele din urmă, se deșteptă din toropeală. — Ai dreptate, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure. Și printre ei un asasin. Ori poate că mai mulți. Iar acum voiau să Închidă prăvălia. Așa, pur și simplu. — Prin urmare, intenționați să vă Întoarceți În orașele voastre? Totuși, orașul e În plină expansiune, noua Împrejmuire de ziduri va adăposti mai bine de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi recurs niciodată la așa ceva față de un membru al celui de Al Treilea Cer. Însă nu din caritate creștină. Cel ce comisese acele crime Își abjurase propria natură, Întrebuințându-și Întru rău darul ceresc al intelectului. Nu, nu de asta. Asasinul Îl provocase. Așezase În balanța sorții debitul și creditul. Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Asasinul Îl provocase. Așezase În balanța sorții debitul și creditul. Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului. Era ascuns printre numele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
minimă garanție că spuneți adevărul. - N-o să vă placă ce-o să auziți, dar dumneavoastră ați vrut-o. Răspunsul este: noi. - Și când ați vorbit despre salvarea mea de la moarte, ați spus la fel: noi... - Întocmai. - Sugerați, cu alte cuvinte, că asasinul și salvatorul sunt una și aceeași persoană sau, mă rog, grup de persoane? - Riguros exact. Insul era fie dement, fie tâmpit, deși nu părea nici una, nici alta. - Domnule... nu vă știu numele... n-am avut onoarea... În țara mea circulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ideii de rău Împins la extrem din rațiuni de exacerbare a contrastului cu orizontul comun de așteptare. Din asocierea maleficului cu inteligența rezultă produsul cu cel mai ridicat coeficient de nocivitate imaginabil. Un savant-asasin șochează infinit mai puternic decât un asasin oarecare. Dar asta se petrece În literatură și În cinema, nu În viață. În viață, oamenii de știință Își văd de știința lor, nu se visează Napoleon, Alexandru Macedon sau Adolf Hilter și nici nu se joacă de-a doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
arunce asupra mea culpa uciderii lui Toshiro Fujimori - ecuația nu era deloc complicată, cel puțin nu până În acest punct. Dincolo de el Însă, misterul se reinstala compact și sfidător. Cui folosea și la ce eventuala mea incriminare? Bun, la dezincriminarea adevăratului asasin, În primul rând. Și În al doilea? Nu omori pe cineva doar ca să poți azvârli vina În spatele unui indezirabil mărunt. Devenisem Între timp o persoană importantă și n-am sesizat eu schimbarea propriului statut? Sau era vorba despre altceva? Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
strong decât credeam: nu și-a pierdut cumpătul - În aparență, cel puțin - și a contraatacat dezinvolt: - Știu, Într-adevăr, și una, și alta. Fujimori a fost Împușcat, cadavrul se află Într-una din Încăperile de la subsol. Dar mai știu ceva: asasinul se numește Adam Adam, iar arma crimei este pistolul acestui trădător ordinar. Este adevărat, domnule academician de nimic? În sala Consiliului, perplexitatea s-a preschimbat vertiginos În degringoladă. Exclamații, strigăte, Întrebări retorice, acuzații reciproce - tot tacâmul. Număram În gând secundele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
era bun, fiindcă au făcut un fel de Rambo din eroul principal, dar m-a impresionat pentru că știam că se baza pe un fapt real. — Dar ce s-a întâmplat? întrebă Marcel Charrière, vizibil nerăbdător. — Tata i-a ucis pe asasini și l-a eliberat pe președinte, tăindu-le gâtul tuturor soldaților din fortul unde fusese închis din nou. — Vreți să spuneți că a tăiat gâtul întregii garnizoane? — Nici unul n-a rămas viu. — El singur? — Absolut singur. — Dar cum a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se gândească. În schimb, în aceste timpuri la care te referi tu, legile sunt un adevărat dezastru, iar fiecare le interpretează după bunul său plac, ajungându-se în felul acesta să se comită nedreptăți, exact ca în masacrul acela îngrozitor. Asasini recunoscuți, traficanți de droguri, politicieni corupți și oameni de afaceri care au otrăvit mii de persoane cu alimente alterate trăiesc în totală libertate și devin chiar un exemplu pentru tineretul ce se gândește doar la succes și la bani câștigați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să te abandonez într-un loc unde nu te-ar fi găsit nimeni nici peste ani de zile? — Sigur că mi-a trecut prin cap - recunoscu ziaristul. E primul lucru la care m-am gândit... — Și atunci? Nu ai față de asasin. Și ce față au asasinii?... - aproape că se înfurie francezul. Câți asasini ai văzut la viața ta, și după ce cunoști că omoară oameni? Singurii asasini cu față de asasini pe care-i știi sunt actorii de film care o fac întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]