1,947 matches
-
argumentului ontologic: susținerea modalităților de re și încercarea de a oferi o regulă generală prin care modalitățile de re să poată fi exprimate cu ajutorul modalităților de dicto. În "Natura necesității", Plantinga realizează distincția necesară între cele două modalități: Particularitatea unei aserțiuni de dicto, precum: În mod necesar nouă este compus, este aceea că propoziția dată predică o proprietate modală despre o altă judecată (nouă este compus). Putem atribui adevărul necesar unei judecăți, dar putem să îl atribuim și unui obiect, numărului
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
ar fi fost prim. 3. E posibil ca numărul apostolilor să fi fost prim. 4. Numărul apostolilor nu are proprietatea de a fi neprim în mod esențial"303. Argumentul este de succes doar dacă ultimul enunț este construit ca o aserțiune de re: că un anumit număr (12), are proprietatea de a fi neprim în mod esențial. Propoziția 3 poate fi citită de dicto, caz în care o putem formula astfel: (3a) Propoziția numărul apostolilor este prim este posibilă (3b) Numărul
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
fi putut fi prim Punctul 4 este susținut doar în condițiile în care propoziția 3b este interpretată prin modalitatea de re. Mai departe, întâlnim aceeași ambiguitate de re de dicto și în ceea ce privește propoziția 1. Citită de dicto se realizează următoarea aserțiune adevărată: (1a) Propoziția Sunt doar 11 apostoli este posibilă. (1b) Numărul care reprezintă numeric (așa cum sunt lucrurile în realitate) apostolii ar fi putut să fie 11 această propoziție este citită de re. Această propoziție este falsă: numărul care reprezintă numeric
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
exemplu, nouă este mod esențial compus. Explicația lui Plantinga oferă condiții de adevăr pentru propozițiile esențialiste, iar aceste condiții invocă doar noțiuni non-modale și de dicto. O astfel de explicație îl va ajuta pe sceptic să găsească, în cazul unei aserțiuni existențialiste, o judecată pe care să o înțeleagă și care să nu fie diferită de teza prezentată de esențialist 310. Modalitatea de dicto se referă la limbaj și la felul în care folosim limbajul. Dacă ne referim la propoziția "Dumnezeu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
primei sale axiome, imposibilitatea de a nu comunica. P. Watzlawick este de părere ca un comportament poate fi "non-comunicativ" doar în situația în care nici o altă persoană nu este prezentă, într-un fel sau altul. Autorul aduce în susținerea acestei aserțiuni două argumente: pe de o parte, persoanele sunt conștiente una de prezență celeilalte, iar pe de altă parte, orice comportament produce efecte asupra interactanților. Prezenței umane fiindu-i imposibil să nu se comporte într-un fel sau altul urmează că
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
este comunicare, așa cum însăși comunicarea este viața în sensul de perpetua acțiune și interacțiune, atunci nu există viață fără Celălalt"15. Acceptată de o mare parte a specialiștilor 16, comunicarea intrapersonală este un concept care merită abordare, dat fiind că aserțiunile merg până într-a-colo încât este considerată ca stând la baza oricărui alt tip de comunicare. "În-treaga comunicare este într-o anumită măsură intrapersonală."17 Formă intraper-sonală este baza sau fundamentul oricărei forme de comunicare.18 Sintagma consacrată, așadar, comunicării intrapersonale
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
mai mult decât orice altceva, ne putem comunica starea emoțională. Numeroși lingviști sunt de părere că limbajul nostru verbal a evoluat dintr-un sistem non-lingvistic de comunicare care a fost moștenit din trecutul nostru, din statutul de primate. Dacă aceasta aserțiune este reală, atunci ei ar trebui să se aștepte că unele forme ale comportamentului nonverbal să fie aceleași în cadrul culturilor. Evidență curentă sugerează că anumite expresii faciale ale emoției, numite dispoziții sunt universale. Paul Ekman afirmă că oamenii pot exprima
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
unui elev. Prilej cu care se putea cunoaște personalitatea copilului în context social, se puteau observa condițiile social-economice în care acesta s-a format, se lua contact cu diferite medii socio-culturale. Portretele psihologice cerute candidaților trebuiau să aducă argumente pentru aserțiunea: cunoașterea individualității elevilor constituie condiția desfășurării unui proces didactic eficient, în acord cu posibilitățile și nevoile fiecărei personalități (Pavelcu, 1928). Ca metode se indicau: observația externă, observația provocată (experimentul) și testele. Se realiza mai întâi portretul fizic al celui observat
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Într-un volum cu un manifest conținut antiindividualist, Maurice Halbwachs, discipol al lui Durkheim, crede, În La mémoire collective, că nu există memorie individuală, așa Încât avem nevoie de amintirile altor oameni pentru a le corela cu ale noastre. O asemenea aserțiune, excesivă În latura ei contestatară la adresa individualității, dar consonantă cu, de pildă, marxismul, care definea omul prin raporturile sale sociale, este, pe de altă parte, perfect salutară prin suportul teoretic pe care Îl asigură Încercării de a Înțelege memoria ca
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Încercării de a Înțelege memoria ca rezultat al interacțiunilor umane din spațiul social. După Halbwachs, amintirile ar fi cu greu imagini dacă amintirile altora nu ne-ar ajuta să impunem o anumită ordine și coeziune În ele. Dintr-o asemenea aserțiune, reținută de Robert Gildea, aș păstra doar ideea că, numai prin contactul cu ceilalți, imaginile propriei noastre memorii individuale dobândesc o ierarhie și se Înlănțuie coerent. Greșit, mi se pare, ar fi să se creadă că imaginea interioară este absentă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aceasta îngreunează, încetinește inteligența, apasă asupra ei; ea este încorsetată în întrebări, articole, obiecții, refutații, răspunsuri, soluții; fiecare dezvoltare a ei este îngrădită de o logică în trei timpi; sunt citate abundent autoritățile - Biblia, Aristotel - pentru a justifica și legitima aserțiunile; sunt abordate uneori chestiuni extravagante: „în Dumnezeu este o compoziție de esență, sau de natură și de subiect?” Unii se întreabă „cum se pot mișca îngerii în plan local”... Greu, greu! Renașterii îi este propriu un mod de expunere mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îi apare Aron Cotruș. Viața și opera (1996), monografie bazată pe o serioasă documentare în țară și în străinătate, care reconstituie meandrele unei existențe dramatice și ale unei opere deplin solidare cu personalitatea morală și activitatea civică a scriitorului, corectând aserțiuni tendențioase, ideologizante și identificând liniile de forță ale liricii lui Cotruș, diferențele ei de nivel și neajunsul frapant al autopastișării. Nu în ultimul rând, monograful tinde spre o sinteză a opiniilor critice, guvernată de onestitate și simț al valorii, scoțând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
P.: marii reprezentanți ai Școlii Ardelene, apoi Ioan Slavici și G. Barițiu. Studiile privitoare la iluminismul românesc sunt cele mai concludente, deoarece aici calitățile cercetătorului se manifestă deplin: el merge întotdeauna la izvoare, caută să aducă date inedite, să corecteze aserțiuni și informații intrate în uz, să demoleze false gloriole, luptându-se cu diletantismul unor istorici literari. Latura polemică este poate cea mai fascinantă, deoarece specialistul e dublat de un polemist împătimit, cu vorbe de duh memorabile, rămase în istoria nescrisă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288765_a_290094]
-
receptorul său sunt locuri presupuse de instituția literară, și nu un "eu" și un "tu" imediat. "Povestirea" nu implică doar o suprimare a reperajelor personale și deictice (reperaje referențiale), ea privește și dimensiunea modală a enunțării. Textele-"povestire" oferă doar aserțiuni, enunțări disociate de enunțător, în care relațiile cu co-enunțătorul sunt inexistente (nu există ordin, promisiune etc.); altfel spus, nu există structură de dialog. Distincția "povestire" / "discurs" nu trebuie confundată cu opoziția absență / prezență a deicticelor. Se dă enunțul: Paul s-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
perfectul simplu și imperfectul. Rezultă următorul tabel : Discurs Povestire Perfect compus /Imperfect Prezent Viitor simplu / Viitor perifrastic Perfect simplu /Imperfect (Prospectiv) Oral și scris Mai ales scris Folosire non specificată Folosire narativă Ambreiori (sau deictici) Absența ambreiorilor Modalizare Modalizare "zero" (aserțiune) Imperfectul este comun ambelor sisteme care, prin urmare, se intersectează. Relația dintre perfectul compus și imperfect este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că sunt forme complementare din punct de vedere aspectual: pe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
contopi trei statuturi: cel al producătorului fizic al enunțului (individul care vorbește sau care scrie); cel al enunțătorului, punctul de reper al referinței deicticelor; cel al responsabilului de "acte ilocutorii"; fiecare enunțare realizează un act care modifică relațiile dintre interlocutori (aserțiune, promisiune, ordin etc.): se vorbește astfel despre acte "ilocu-torii", acte "de limbaj" sau acte "de discurs"142. Cel mai adesea, aceste statuturi sunt asumate simultan de cel care rostește un enunț. Când îi spunem, de exemplu, unui vecin "Mîine plec
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mai are autonomie enunțiativă, el pierde această modalitate și se confundă cu discursul care citează. Este cea mai vizibilă consecință a traducerii unui act de enunțare în conținut. "Vii?" devine, de exemplu: "L-a întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât atât, toate nivelurile subiectivității enunțiative sunt afectate de această pierdere de autonomie. Deicticele personale și spațio-temporale sunt plasate sub dependența discursului care citează. Ceea ce pune problema integrării unei situații de enunțare în alta. Cât privește persoanele, există
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
apariției ei, chiar dacă mai persistă uneori o oarecare indecizie. Astfel, în exemplul de mai sus (" Iar copiii vin să o vadă. La ce te gândești, mamă?..."), se produce o ruptură enunțiativă (se trece de la non-persoană la persoana a doua, de la aserțiune la interogație), combinată cu legătura lexicală (copii mamă), și cititorul activează un script în virtutea căruia, atunci când are loc o vizită, se face legătura cu el, fapte care îl conduc către un discurs direct liber. Evident, în acest caz, atenția cititorului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În schimb, în exclamația: Cât este de drăguț Luc!, enunțătorul nu are nicio îndoială cu privire la drăgălășenia lui Luc, pe care enunțătorul i-o atribuie la un mod superlativ. Prin urmare, este suficient ca interogația să devină "retorică" (să formeze o aserțiune deghizată) ca să facă să apară cele mai subiective adjective. Dacă: * ? Luc este minunat? pare ciudată, întrebarea retorică: Luc nu este minunat? este perfect naturală. Contextele exclamative și interogative permit o clasificare a interpretărilor "subiective" și "obiective". Dacă anumite adjective (cf.
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
revenirea în Germania fiindu-i permisă abia în 192328. Să precizăm aici că dacă prima dactilogramă, referitoare la lunile ianuarie-aprilie 1909, ce va fi publicată este un jurnal, celelalte două texte sunt redactate după 1910. Câteva repere în sprijinul ultimei aserțiuni. Primul ar pune în lumină faptul că Martha Bibescu nota că în momentul întâlnirii cu Kronprinz-ul aprilie 1909 -, acesta avea 26 de ani, deși el se născuse în 1882, iar ea numără 21 de ani, deși venise pe lume
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
de ani lumină) și predicții ca urmare a teorie relativității generale a lui Einstein, oferindu-ne o imagine plauzibilă despre dimensiunile universului fizic (metagalaxie); a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au emis unele aserțiuni cu aparent caracter contradictoriu (paradoxul lui Olbers - potrivit căruia cerul nocturn ar trebui să strălucească mai ceva decât Soarele, având în vedere nesfârșitul număr de stele din univers; paradoxul lui Seeliger - potrivit căruia Pământul ar trebui să se facă fărâme
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
a fost primul care a făcut-o și a constatat existența acestor înfățișări lunoide. Ideea că planeta trebuie să prezinte diverse faze în mișcarea ei circumsolară nu i-a aparținut lui Galilei, ci unui student al său. Soluția are următoarea aserțiune astronomică: “Cynthie figuras aemulatur Mater Amorum”, “Mama iubirii, (adică Venus), imită fazele Cynthiei (Lunii)”. “Mater Amorum” constituie o aluzie la faptul că planeta era asociată zeiței feminine Venus, de către astrologia antică. Unii dintre astronomii antici, caldeenii, erau poate conștienți de
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
arătat și în secțiunea precedentă) în cazul PSD (31,4) și al UDMR (38,9). Liderilor naționali ai PDL le-au revenit numai 9% dintre circumscripțiile sigure, aproape 70% dintre acestea fiind rezervate de liderii organizațiilor județene fapt ce întărește aserțiunea anterioară legată de caracterul rezervei de cadre a partidului și de soliditatea organizațiilor teritoriale. Figura 3: Carierele de partid ale beneficiarilor colegiilor necompetitive Proporția este una similară în cazul PNL, partid ai cărui liderii naționali se pare că nu au
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
l-a reprezentat Grigore Alexandrescu și epoca pe care a reflectat-o. IV.4. Ion Heliade Rădulescu Nici figura colosală a lui Heliade Rădulescu nu s-a subsumat unei dimensiuni unilaterale, imaginea sa, atât în ceea ce privește opera, dar mai ales multiplele aserțiuni teoretice, putându-se defini în termenii unui complex joc de lumini și umbre. "Înzestrat cu mari însușiri și cu tot atât de mari cusururi"214, Ion Heliade Rădulescu și-a demonstrat proteismul și în ceea ce privește opțiunile estetice, pornind sub auspicii clasice, datorate, în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
anume Câteva cugetări asupra poeziei prefața lui G. Baronzi la volumul său, Cugetările singurătății, și, mai ales, interesantul articol Principiile criticei al lui Radu Ionescu. În ceea ce privește primul text menționat, se observă plasarea în umbra marilor modele, Boileau și Aristotel, a aserțiunilor poetului despre talent: "Acesta (Aristotel n.n.) zise că poezia e fiia aplecărei ce are omul pentru imitație, d-aici Boileau a tras o idee mare în arta sa poetică, idee ce s-a comunicat în cei posteriori sub felurite chipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]