64,186 matches
-
ca în atestările mai vechi (în Tiktin, unde găsim citate din Ion Ghica și Iacob Negruzzi, apare doar îmbinarea mai deunăzi). în DEX, definiția cuvîntului ("zilele trecute, nu de mult, acum cîteva zile") e însoțită de eticheta "popular". Citatele actuale atestă însă, cu o frecvență apreciabilă, pătrunderea termenului în stilul publicistic standard: "Am văzut deunăzi cum ploaia nesfîrșită din septembrie i-a ucis speranțele omului de la țară" ("România liberă", 2588, 1998, 24); "Deunăzi, în cadrul unei emisiuni" (Luc. 14, 2000, 2); "Deunăzi
"Deunăzi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16985_a_18310]
-
timp un îndemn la finalizarea - văzută ca o datorie patriotică - a operei lui: Profesorul venea, cu siguranță, din Școala Ardeleană. Avea mandat de la Corifei să le continue opera, să tragă și el în jugul "operelor de căpătîi", al operelor care atestă un neam, ținîndu-i de fundament/.../. Era fatal să lucreze, în cele din urmă, la un "dicționar". Era în destinul său. Căci verva lui - cotidiană și scripturală - nu se baza doar pe rigoare, ci chiar pe mucenicie. Tot mai mult desenul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16974_a_18299]
-
desenul său biografic seamănă cu al lui Șincai. Cu aceleași fervori și cu aceleași decepții. Și unul și altul și-au purtat "opera" în desagă, sperînd s-o vadă tipărită nu pentru ei, ci pentru cei pe care opera îi "atesta". Aveau, și unul și celălalt, vocația pietrei de temelie, a întemeierii construcției. Pînă la urmă, n-a fost o simplă similitudine biografică. A fost mult mai mult: un fel de coincidență destinală. Opera i-a omorît pe amîndoi. "Zidul neisprăvit
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16974_a_18299]
-
din cuprins. Continuîndu-l la infinit creează iluzia infinitului. De fapt această hipertrofie este un imens spațiu gol umplut cu nenumărate iluzii inconsistente. Gîndirea este mult, mult mai cuprinzătoare, ea este viața însăși, chiar fără cunoaștere. Sentimentele parcă, în timiditatea lor, atestă acest lucru, ele apar și dispar fără program și fără explicație plauzibilă, parcă nu s-ar lega de nimic cunoscut. De unde vin? Din afară?! În orice caz sunt imediat găzduite în program. Nu s-ar putea altfel explica comportamentul lor
Misterul sentimentelor by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16986_a_18311]
-
tonul lui de ironie generalizată. Televizorul era de altfel de mai multă vreme și o sursă pentru comparații familiare: expresia a vorbi ca televizorul, folosită cu sensul "a vorbi de unul singur, a nu fi ascultat" circulă oral, dar e atestată uneori și în scrisul jurnalistic ("națiunea... a învățat să vorbească singură, ca televizorul" - EZ 2306, 2000, 12).
"Pe sticlă", la televizor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17074_a_18399]
-
banilor care dispar. Ei pleacă de undeva și ajung altundeva. Au expeditor și adresant. Nu se pot pierde ca o scrisoare. Dacă au fost cheltuiți pe un album, unde e albumul? Dacă au fost cheltuiți altfel, unde sînt actele care atestă că au fost cheltuiți? Au fost donați? Trebuie să existe o hîrtie pentru asta. Au fost băgați în cutia milei la Notre Dame? Să zicem că e posibil, dar tot ar fi fost nevoie de o chitanță și pentru așa ceva
Afacerea albumului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17100_a_18425]
-
sloboziotul badibuzat" ("Phoenix", 37, 1990, 4). Nu tot atît de semnificativ, pentru că e doar rodul unui joc de cuvinte, asociind numele propriu Funar și adjectivul fanariot, este "epoca funariotă" ("Zig-zag" 15, 1992, 4). Chiar izolate și glumețe, aceste inovații lingvistice atestă o anume vitalitate a sufixului, cel puțin în limbajul familiar. De fapt, derivatul cel mai răspîndit produs cu ajutorul sufixului, depășindu-l probabil ca frecvență, în limba actuală, pe fanariot, este substantivul și adjectivul mafiot: povestea acestui cuvânt merită însă o
"Iașiot", "mangaliot", "sloboziot"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17127_a_18452]
-
a reface ortografia etimologică; alături de bluf - "comisia anticorupție este un bluf politic" (RL 2082, 1997, 3) - întîlnim și forma bluff: "așa-zisa escrocherie ... este un bluff" (Ziua, 322, 1995, 1). Desigur, e foarte probabil ca termenul (din engleza americană, dar atestat în franceză din 1840) să fi venit la noi - și, sau mai ales - prin franceză: ca termen legat de jocul de cărți, în primul rînd de pocher. Dar jocul însuși e internațional, și de altfel tratarea denumirii sale în dicționarele
Între franceză și engleză by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15828_a_17153]
-
termeni argotici românești. Schimbările fonetice pe care le presupune această etimologie nu sînt însă tocmai ușor de explicat. Nasol pare să provină de fapt din țigănescul nasul (cu accentul tot pe ultima silabă), adjectiv și adverb cu sensul "rău", "urît", atestat în graiul lăieșilor, al spoitorilor - cf. și un mic Dicționar rrom (spoitoresc) - român (autor tot Gh. Sarău). Mult mai justificată pare transformarea lui nasfalo (nasvalo) în nasfarliu (înregistrat de Alphonse Juilland, în 1952) și apoi în nașparliu. Prima fază a
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
nuvela Panic Syndrome!, publicată în engleză), în limba țării în care trăiesc acum n-am tipărit decît studii de critică literară, traduceri, sau scrieri în domeniul biblioteconomiei și cercetării Dreptului internațional, o valență pe care mi-am descoperit-o (și atestat-o cu un Master's Degree la Columbia University), tîrziu. Nu pot să jur că nu voi scrie niciodată literatură în engleză, dar, pînă acum, n-am făcut-o. Sigur, sînt un scriitor român, chiar dacă trăiesc în America, și tot
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
bididiu. Există chiar și derivate feminine ale cuvîntului (bididie, bididioaică), cu sensul previzibil "tînără, fată": "Vede lovele, bididia!" (într-un articol al lui B. Lăzăreanu din 1923). Sensul argotic provine probabil din graiul muntenesc, în care chiar dicționarul academic (DA) atesta existența unui uz metaforic pentru substantivul bididiu - "om mic, puțintel, dar sprinten la treabă"; glosarul lui D. Udrescu (1967, cu material din zona Argeș, cuprindea chiar adjectivul bididiu,-ie: "mititel, vioi, drăgălaș, simpatic": "E-o fetiță bididie". O verificare în
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
incluse, în plus, derivatul panacotar "hoț de buzunare" și (altă ciudățenie) un verb panacote (?) "a fura din buzunare", cu persoana I singular panacotesc (forma corespunde însă unui verb de conjugarea a IV-a, a panacoti). Sensul de "furt" era deja atestat într-un interviu mai vechi, cu Ioan Moldovan, "procuror criminalist la Procuratura locală Zalău, jud. Sălaj": ""Să nu uităm că argoul este limbajul delincvenților!" (în SLAST, nr. 34, 1982, p. 4); cel de "portofel" e prezent în mai multe surse
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]
-
portofele" (România liberă, 891, 1993, 5; cf și "Un hoț de buzunare își deconspiră tehnica de lucru. Glosar de cuvinte-temă", în Flacăra, nr. 22, 1993, p. 5). Față de aceste explicații, oricum neincluse în dicționarele noastre generale, citatele cele mai noi atestă o altă semnificație a cuvîntului, care ar fi ajuns să-l desemneze chiar pe "hoțul de buzunare": "un panacot mizer, care-ți bagă mîna-n buzunare prin aglomerația din autobuze" (maronet.ro - arhiva on-line); "ce va face cu șmenarii și cu
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]
-
anticipate la localele din București, scrie AZI. Din alte ziare aflăm că Traian Băsescu nu se simte cîtuși de puțin amenințat nici de eventualitatea alegerilor anticipate, nici de apariția unui contracandidat. * O știre luată parcă din Misterele Parisului: ,,Medicii care atestează în fals boala pușcăriei vor fi aspru sancționați". Acest titlu a apărut tot în AZI și vrea să spună că medicii care îi vor mai scoate din pușcărie pe condamnați fără ca aceștia să fie bolnavi ar putea să rămînă fără
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15667_a_16992]
-
verbalizeze ea însăși (așa cum face prima), imprevizibilă, cu evoluție îndelungată și descoperindu-și, victorioasă, feminitatea în final. Ambele categorii cad pradă ideației, altfel, suficient de dezlînate și neconvingătoare a unui Don Juan grosolan, egocentrist și ridicol, căruia căderea femeilor îi atestă puterea, mai curînd decît prestația vizibilă în roman. Personajul masculin care seduce e conștient de caracterul adolescentin al unora dintre manifestările sale (uneori, emite scurte teoretizări pe temă). Dar adolescentinismul nu se oprește aici. întregul tipar erotic, întregul scenariu, este
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
cu dispreț: hai sictir (fugi de-aicea) giaur!". Dicționarul academic oferă numeroase alte exemple de folosire a înjurăturii din proza lui Cezar Petrescu, Sadoveanu, Marin Preda și chiar din versuri populare ("Lele verde viorea/ Sictir pe ușă că-l da"), atestînd astfel circulația formulei în diferite epoci și medii sociale. Substantivat, cuvîntul sictir (în turcă, formă de imperativ a unui verb cu sens sexual) ajunge curînd să desemneze înjurătura însăși și intră ca atare în expresii ca a da (cu) un
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
sictirisire. Verbul a sictiri apare cu sensul de "a înjura", dar și cu acela de "a alunga", ba chiar, ca reflexiv, cu o valoare care nu mi se mai pare actuală: "a pleca repede de undeva; a se căra". Dicționarul atestă și folosirea supinului substantivizat în expresia a lua la sictirit pe cineva, ca și derivatul sictireală, prezent la rîndul său în expresia a lua la sictireală. în DEX apar mai puține sensuri și derivate, dar se confirmă specializarea formulei hai
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
experiența căpătată și cu respectul publicului, S. a găsit de cuviință să-l atace în forță pe B." (ib.) - și chiar însoțit de articolul nehotărît: "O evidență cît roata carului și totuși ocultată mediatic" (Luceafărul, 14, 2000, 3). Un citat atestă trecerea la plural a substantivului, într-un context nu tocmai fericit, dezvoltat în jurul unui pleonasm - evidențele sînt clare -: "Acum, este inutil să ne întrebăm cît de mult au contribuit moșmondeala, matrapazlîcurile, populismul (...) la dezastrul economic în care ne aflăm. Evidențele
Plurale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15768_a_17093]
-
cu ușurința celui căruia sunetele i se nasc din memorie sau invenție proaspătă, la o altfel de confesiune. Cele Trei piese pentru pian sunt din ultimul an al existenței lui Schubert. Mihaela Ursuleasa le aude "împreună". Amploarea, complicațiile de scriitură atestă faptul că omul inspirației, al ideii imediate, evita modelele lirismului său spontan. Ceea ce era cândva instinct muzical, la mica pianistă nu și-a temperat ritmul de regenerare (în fond, acesta este problema devenirii copiilor-minune). Pianistica ei este atât de perfecționată
Jocul cu mărgelele de sunet by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/15773_a_17098]
-
românești mai putem găsi o comodă, dar lipsită de viitor, conservare a sintagmei engleze - "search-engine-urile au trebuit să găsească informații referitoare la..." (revista on-line Chip), dar și - într-o listă de discuții -, un diminutiv care, împreună cu sugerarea unei pronunții afectat-infantile, atestă popularitatea opțiunii motor: "un motoash dragutz de cautare". Într-un text care conținea tocmai explicații asupra utilizării unuia dintre aceste "motoare", am găsit un alt exemplu de amestec lingvistic: la prima vedere iritant sau ridicol, la o examinare mai atentă
Alte motoare, alte linkuri... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16157_a_17482]
-
încercînd să indice simultan obiectul și eticheta lui. Exprimarea trădează intenția autorului de a descrie - într-un context care nu riscă ambiguități - exact ceea ce destinatarul trebuie să selecteze dintr-o pagină scrisă în engleză (la rubrica intitulată language). Citatul mai atestă și răspândirea formei link-uri - la un substantiv (link) care se folosește în sensul său informatic mai ales la plural și care urmează calea cea mai obișnuită de adaptare a englezismelor (ca neutre cu pluralul în -uri.). În acest caz
Alte motoare, alte linkuri... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16157_a_17482]
-
fără cratimă) link-uri/linkuri e foarte frecventă, în vreme ce links se folosește în titluri de rubrici, în genere acolo unde nu e nevoie de flexiune, iar redundantul links-uri (cu două mărci de plural, din engleză și din română) e atestat destul de rar.
Alte motoare, alte linkuri... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16157_a_17482]
-
de bun"), ca și în cel al valorilor adolescentine (modelul "tînărului rebel"). În orice caz, sînt supărate și mașinile (altă sugestie a evoluției semantice, oarecum personificatoare, privește faptul că o mașină bună trebuie să fie rapidă, puternică, energică...), cum o atestă o serie de citate actuale: "Nu lipsesc, de asemeni, nici mașinile sau jeep-urile "supărate"" (EZ 1863, 1998, 2); Au venit să-i cumpere leacurile oameni grei, cu mașini supărate" (EZ 2308, 2000, 3).
"Mașini supărate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16174_a_17499]
-
caz ilustrează o tendință puternică a limbii române moderne - de simplificare a flexiunii cazuale. Pentru reducerea redundanței în exprimarea cazului - prin folosirea demonstrativelor în forma de nominativ ("oamenilor aceștia", "făpturilor cele mai păcătoase") - exemplele sînt tot mai numeroase. Alte citate atestă oscilații în acordul numeralelor, zonă în care mi se pare totuși preferabilă toleranța: în exemple precum "Cei douăsprezece mii de ani" (p. 44) poate fi admis atît acordul cu substantivul care e subiect logic cît și cel cu numeralul care
Dinamica limbii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16252_a_17577]
-
demonstrată. Într-un loc (p. 128 din întîiul volum), referindu-se la scrisoarea lui Maiorescu către poetul aflat la sanatoriul vienez Ober-Döbling și la unele precizări ale aceluiași critic din nota sa asupra ediției (prefață), dl N. Georgescu observă: "Asta atestă, o dată în plus, că Titu Maiorescu nu-și ia răspunderea să schimbe ceva, că transmite un mansucris așa cum l-a primit (găsit) și supraveghează ca tipografia să-l scoată în această formă". Și își reia ipoteza pornind de la un fragment
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]