7,165 matches
-
atins cu degetele cicatricele de pe buze și obraji. Pielea lui Vaughan părea acoperită cu solzi de aur metalic, iar punctele de sudoare de pe brațele și de pe gâtul lui îmi săgetau ochii. Am ezitat la gândul unei lupte cu creatura aceea aurie, urâtă, înfrumusețată doar de cicatricele și rănile pe care le purta. Mi-am plimbat gura peste cicatricele de pe buzele sale, pipăind cu limba după acele elemente familiare ale tablourilor de bord și ale parbrizelor demult dispărute. Vaughan își desfăcu jacheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
contrctându-mi mușchii gambelor și ai brațelor, încercând să-mi storc din corp și ultimele micro-picături ale iritantului ăluia aiuritor. Termitele plecaseră. Schimbarea nuanțelor luminii aproape că încetă, iar aerul de deasupra autostrăzii se stabiliză. Ultimele jeturi de stropi argintii și aurii se pierdură în epavele abandonate ale depozitului. Terasamentele îndepărtate ale autostrăzilor își recăpătară contururile șterse. Irascibil și istovit, am dat portiera în lături și-am coborât din mașină. Mugurii de sticlă răspândiți pe jos scânteiau ca niște monede ieșite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se așază pe penisul meu și începe să se miște, de parcă ar călări un căluț electric, în care bagi o monedă ca să pornească. Un căluț mare cât un miel sau un dog german, de plastic, vopsit în roșu, cu hamuri aurii și șea albastră. Vopseaua este scorojită pe alocuri. Cum spre deosebire de mine Delia pare să știe ce face, mă las în voia ei. Nu am cuvinte să descriu senzația pe care o am și, oricum, ar fi indiscret să o împărtășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
era cea mai senzuală gură din câte văzusem vreodată, o gură perfectă, blândă, ah, da... Apoi era corpul, despre care știam prea multe ca să mai pot spune ceva și al cărui punct forte era ceafa, lungă, atrăgătoare, acoperită de puf auriu. Iar spatele era dureros de frumos, de milioane de ori mai erotic decât cel al femeii-violoncel a lui Man Ray. Și, în cele din urmă, vocea liniștită, moale, cu un timbru asemănător celui al cântăreței de la Portishead, Beth Gibbons. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-ți-ar mă-ta... puțin bun-simț... M-am îndreptat abătut spre blocul următor, identic cu cele dinainte. Oamenii nu voiau, nu puteau, nu știau să înțeleagă vorbele mele înțelepte. Am sunat la ușa celui de-al treilea Popescu, o plăcuță aurie lipită pe ușă mă anunța că individul este profesor. Așa scria: „Prof. I. Popescu“. Mi-a deschis, spre mirarea mea, un domn îngrijit, în aparență simpatic și deschis la minte, deși cam blazat, după cum trăda inscripția de pe ușă. - Bună ziua, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
localității Malbork Un iz de prăjeală plutește la începutul paginii, ceapă prăjită, puțin arsă, pentru că în ceapă există niște striații care devin violete, apoi maronii și mai ales marginea fiecărei bucățele de ceapă tăiată mărunt devine neagră, iar la urmă aurie; zeama de ceapă se carbonizează, trecând printr-o serie de nuanțe olfactive și cromatice, toate învăluite în mirosul de ulei, care prăjește încetișor. Ulei de rapiță, se spune în text, unde totul e foarte precis, lucrurile cu nomenclatura lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
asta îți sugerează cuvântul cu sonoritatea lui, poate pentru că în simfonia mirosurilor, a gusturilor și a cuvintelor simți nevoia unei note acrișoare. Tăvălind carnea tocată prin făina amestecată cu ou, brațele roșii și zdravene ale lui Brigd, punctate de pistrui aurii, se acoperă cu o pulbere albă și cu fărâme de carne crudă. De câte ori pieptul ei se ridică în sus și în jos deasupra mesei de marmură, poalele fustei ei se ridică în spate cu câțiva centimetri și dezvăluie scobitura dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
gol; lumea se fărâmițează... Cei din Secția D mă cheamă, fac gesturi disperate să mă întorc înapoi și să nu merg mai departe... Franziska! Iată, un ultim salt și sunt lângă tine! E aici, e în fața mea, surâzătoare, cu sclipirea aurie a ochilor, chipul mic, ușor înroșit de frig. — Oh, ești chiar tu! De câte ori trec pe Bulevard te întâlnesc! N-ai să-mi spui că-ți petreci zilele plimbându-te! Ascultă, știu o cafenea aici la colț, plină de oglinzi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic din ce auzi nu se întâmplă”. Încerc să-mi domolesc nervii amintindu-mi de mătușa Rozalia, de tânguirile ei pe nas și de salata de vinete amare, așezată într-un castron având pe fund reproducerea Palatului Culturii, în romburi aurii. Care-i legătura? Întotdeauna, de pe la șase ani, mi-am zis că nu mi se poate întâmpla nimic mai rău decât să ingurgitez pasta aia încleiată în gălbenuș de ou și ulei rânced. Gustul îmi reapare, însoțit de spasmele stomacului, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se roage, că nu pot da cu pensonul! Să facă molitve că se-ngrunzește vopseaua... Pleacă, să nu te mai văd! Poate mă exorcizați? A intrat Necuratu-n pictor, să-i spui... Ieși, să nu te scot în șuturi! Cutia cu vopsea aurie pleacă în direcția lui, ajunge pe perete și se scurge într-un soi de soare à la Van Gogh. - Leonard... încerc să-l calmez, îi pun mâna pe umăr. Mai încet, mai pune-ți lacăt la gură... Se smucește. - Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
șase fix, indiferent de anotimp, o beznă de nepătruns avea să se abată asupra insulei, ca urmare a rapidului crepuscul ecuatorial, și douăsprezece ore mai tîrziu, la fel de repede și de exact, soarele avea să se ivească Încă o dată dinspre răsărit, auriu, splendid și furios. Și, odată cu sosirea umbrelor, bărbatul se lăsă pe vine, ghemuit În fundul unei peșteri adînci, Închise ochii și adormi. Bărbatul cu pricina nu știuse niciodată cu adevărat cum se numea, unde se născuse ori cine Îi fuseseră părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu primele raze oblice un peisaj auriu de nisip alb, un mare deșert de pe țărm, care se Întindea, monoton, de la un capăt la altul al orizontului, pe toată suprafața pe care o puteai cuprinde cu privirea. Se uitară Într-acolo. - O să ajungem pe pămînt la căderea serii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
până-i găurești cu privirea. Să observi toate micile amănunte pe care nu le-ai putea privi destul de mult dacă s-ar sinchisi măcar să-ți întoarcă privirea, asta, asta-i răzbunarea ta. Prin voalurile mele, agenta imobiliară scapără roșie și aurie, încețoșată pe la margini. Domnișoara MacIsaac, zice Brandy, cu mâna ei mare încă deschisă înaintea mea, domnișoara MacIsaac e mută și nu poate să vorbească. Agenta imobiliară cu ruj pe dinți și pudră aplicată-n straturi pe crepul de sub ochi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de brocart mi-amintește de-o gogoașă din tărâțe. O uriașă brioșă cu vișine. E un fel de nor-ciupercă roșcat-fraise care se înalță deasupra unui atol din Pacific. Picioarele astea princiare sunt într-un soi de pantofi-capcană ortopedici din lamé auriu cu mici chingi și lanțuri aurii. Astea-s picioarele de aur, prizoniere, ridicate pe tocuri, care urcă prima din cele cam trei sute de trepte de la intrare până la primul etaj. Apoi urcă a doua treaptă, apoi următoarea, până ce ajunge suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
gogoașă din tărâțe. O uriașă brioșă cu vișine. E un fel de nor-ciupercă roșcat-fraise care se înalță deasupra unui atol din Pacific. Picioarele astea princiare sunt într-un soi de pantofi-capcană ortopedici din lamé auriu cu mici chingi și lanțuri aurii. Astea-s picioarele de aur, prizoniere, ridicate pe tocuri, care urcă prima din cele cam trei sute de trepte de la intrare până la primul etaj. Apoi urcă a doua treaptă, apoi următoarea, până ce ajunge suficient de sus ca să poată risca o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
do. Sunt circa 160 de hertzi. Brandy Alexander și felul cum arăta transformau restul lumii într-o realitate virtuală. Își schimba culoarea din fiecare nou unghi. Devenea verde la un pas de-al meu. Roșie la următorul. Devenea argintie și aurie și apoi rămase undeva în spatele nostru, dispăru. — Sărmana, trista și dezorientata de ea, zise sora Katherine și scuipă pe podeaua de ciment. Se uită la mine cum lungesc gâtul ca să mă uit înapoi pe coridor și mă întrebă dacă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Nu reușești să vorbești decât despre porcării deja întâmplate. Zice: — Nu-ți poți baza viața pe trecut sau pe prezent. Brandy zice: — Trebuie să-mi povestești despre viitorul tău. Brandy Alexander se ridică în picioare pe pantofi-capcană ortopedici din lamé auriu. Regina absolută scoate din poșetă o pudrieră bătută cu nestemate și-o deschide ca să se uite în oglinjoara dinăuntru. — Terapeuta aia, zic buzele ei Plumbago, logopeda aia poate fi așa de proastă în situații ca astea. Mușchii mari de la brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu o clipă înainte să ajungem la grănicer. — Naționalitățile dumneavoastră? zice tânărul grănicer așezat dincolo de gemulețul său, în spatele computerului său, cu dosarul său cu clemă și uniforma sa albastră, în spatele ochelarilor săi de soare reflectorizanți, și-n spatele insignei sale aurii. — Domnule, zice Brandy, și noua sa voce e la fel de curtenitoare și tărăgănată ca șprotul fără sare și unt. Ea zice: Domnule, suntem cetățeni ai Statelor Unite, aia care era numită cea mai mare națiune de pe fața pământului până când homosexualii și pornografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
claie peste grămadă. — Bubba-Joan, zice Brandy Alexander. De ce nu te deschizi spre noi cu o poveste? Seth zice: — Ți-amintești de data aia în Missoula când prințesa s-a enervat așa tare c-a mâncat supozitoare Nebalino înfășurate în foiță aurie crezând că sunt ciocolățele Almond Roca? Apropo de perioadele tale de semiconștiență când ai fost declarată moartă la sosire. În brazi cresc conuri de brad. Veverițele și mamiferele de ambe sexe, cât e ziua de lungă, încearcă să și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Brandy aruncă în aer deasupra capului meu un pumn de nimic scăpărător și-n jurul meu biroul logopedei se acoperă cu aur. Brandy zice: — Ăsta-i voal de bumbac. Mai aruncă un pumn de ceață, și lumea se înnegurează în spatele auriului și verdelui. — Crep georgette, zice Brandy. Aruncă un pumn de scântei, și lumea, Brandy șezând în fața mea cu coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi explodate. — Văluri, zice Brandy în vreme ce fiecare culoare în parte se așază peste mine. Trebuie să arăți ca și când ai păstra niște secrete, zice. Dacă ai de gând să înfrunți lumea de afară, domnișoară Paciență, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
împodobit cu bijuterii în clipa când încerc să spun ceva. Nici o vorbă, zice Brandy. Ești încă prea puternic legată de trecutul tău. N-are sens să spui nimic. Din coșul ei de cusut, Brandy scoate o serpentină de alb și auriu, o magie, un strat de mătase de-un alb imaculat decorată în aur cu motivul unei litere grecești, pe care-o aruncă peste capul meu. În spatele unui alt văl, lumea reală e și mai îndepărtată. — Ghici cum fac modelul aurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mine pe patul lui Evie, stând pe spate în acea primă noapte, dar neputând să dorm. Vântul ridică perdelele, perdelele de dantelă. Toate mobilele lui Evie sunt în genul ăla provincial franțuzesc, pline de fantasticării și vopsite în alb și auriu. Nu e nici urmă de lună, dar cerul e plin de stele, așa că totul - casa lui Evie, tufele de trandafiri, perdelele de la dormitor, dosul palmelor mele pe cuvertură - e fie negru, fie cenușiu. Casa lui Evie era ceea ce o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un verde zgâriat și emanând mirosul ăla încins de plastic care-ți dă o durere de cap amețitoare când becurile stau în priză prea mult timp. Bradul e tot o magie și o scânteie, plin cu globurile noastre roșii și aurii și fâșiile alea argintii de plastic încărcate de electricitate statică pe care oamenii le numesc țurțuri. În vârful bradului e-același îngeraș jigărit cu față de păpușă de gumă. Polița șemineului e acoperită cu același păr de înger din fibră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Tata se apleacă spre mine și zice: — Zece la sută dintre bărbații din țara asta îți pot transmite viermișorii ăștia. Zice: Să ții minte asta. Aproape tot ce am în șosetuță sunt prezervative, în cutiuțe, în bănuți înfășurați cu staniol auriu, în fâșii lungi de o sută cu găurele, așa încât să le poți desface cu mâna. Singurele alte cadouri sunt un fluier anti-viol și un spray de buzunar cu gaz lacrimogen. Din câte se pare, sunt pregătită pentru ce e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]