1,135 matches
-
a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului italian al efemerei reviste croate Zvrk, apărută în iunie 1914, mișcarea de avangardă din jurul importantei publicații Zenit a lui Lubomir Micic va susține, după 1920, ideea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
printr-un efect de lectură inversă - drept adevărata bornă a preavangardismului românesc, „bornă” împinsă și mai înapoi în timp de către cei care au văzut în articolul-program „Aprindeți torțele!“ al lui Ion Minulescu din Revista celor l’alți (1908) „primul manifest avangardist din literatura română” (v., între altele, Ion Vinea. Opere IV. Publicistica (1913-1919), Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși comentatorii lasă să se întrevadă profilul unei „reviste moderniste” sau cu ambiții avangardiste, Chemarea a fost în primul rînd o publicație de atitudine politică și civică din perioada neutralității antebelice, o publicație antirăzboinică și nealiniată, componenta literar-artistică fiind împinsă în plan secund. Același raport între prim-planul civico-politic și arrière-planul literar-artistic novator se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu pseudonimul Tristan Tzara, cele două poeme ale sale („Vacanță în provincie“, „Furtuna și cîntecul dezertorului“) reprezentînd, alături de altele rămase în manuscris, o repetiție generală pentru aventura Dada. Fără a exagera prea mult, putem vedea în Chemarea un mic laborator avangardist. Revista va constitui un „arhetip” pentru gazetele pe care Vinea le va edita în primii ani după război, de la noile serii social-politice omonime pînă la publicații port-drapel ale „artei noi”, precum Contimporanul sau satelitul acestuia, Clopotul. Ele vor relua inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propria impopularitate, dar decisă a nu face nici un fel de concesii. Gerontocrația, spiritul mercantil, demagogia politicianistă sînt denunțate ferm. Desemnat drept victimă potențială a burgheziei, publicul larg trebuie „educat” spre a se opune manipulării politice. Tot elitismul întors al atitudinii avangardiste este deja aici... „Aforismele politice“ ale lui N. Porsenna vin să sublinieze atitudinea exprimată în articolul-program, printr-o pledoarie pentru valorile rațiunii individuale: „Opinia publică este totalitatea incompetenților acestui neam. Denumirea de «opinie» publică este improprie, fiindcă massa nu raționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai 1916)... Să mai spunem doar că acest comic „Jurnal...“ e semnat „Aristofan”... Desigur, contextul socio-cultural și istoric românesc era în acel moment impropriu dezvoltării unei avangarde. Timida Chemarea nu poate fi, în nici un caz, așezată în rînd cu mișcările avangardiste ale momentului. Prin ea, preavangardismul românesc se racordează însă la pulsul unei sensibilități europene marcat de criza radicală a valorilor sale dominante. Tristan Tzara „trist în țară”. Aventurile unui pseudonim În Chemarea, tînărul poet Samuel Rosenstock semnează pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scindat, care-l împiedică să se angajeze pînă la capăt în atitudini radicale. Vinea rămîne un „postsimbolist” prins între două lumi, între estetismul fin de siécle de care nu se poate desprinde cu totul și tentația extrem novatoare a cosmopolitismului avangardist (la ale cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prins între două lumi, între estetismul fin de siécle de care nu se poate desprinde cu totul și tentația extrem novatoare a cosmopolitismului avangardist (la ale cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului din romanul Venin de mai (neterminat, publicat postum, în 1971, n.n.), pictorul «constructivist» Andrei Mile, își spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult mai clar în finalul poemului în proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Întru aceasta, el va elimina treptat „reziduurile pamfletare” ale lui Vinea (moștenite de la Facla lui Cocea) și va redimensiona - după modelul maestrului său Hans Arp - linia artistică a grupării... Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Preliminarii avangardiste. Etapa social-politică (1922-1924) Cea mai longevivă dintre publicațiile românești de avangardă ale perioadei interbelice: aproape 10 ani de existență (cu întreruperi semnificative) și peste 100 de numere (e adevărat, uneori duble sau triple), față de cele 16 numere ale Punct-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de militantismul social-politic; 2) o etapă a militantismului artistic avangardist (cu dominantă constructivistă; 3) o etapă eclectică, fără orientare doctrinară precisă, dar - tocmai de aceea - foarte receptivă la modificările de sensibilitate ale epocii. Prima etapă acoperă intervalul 1922-1924, fiind cuprinsă — mai exact — între momentul înființării revistei și perioada imediat premergătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se situa, în acel moment, pe poziții avangardiste mai radicale. Iar relațiile personale cu E. Lovinescu ale lui Ion Vinea, respectiv Ilarie Voronca, primează în raport cu programele revistelor la care aceștia din urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar între modernismul moderat al Sburătorului, expresionismul autohtonist și neo-bizantinismul de la Gîndirea, stînga ruralistă - colorată modern - de la Viața românească și cele mai radicale publicații avangardiste (75 HP, Integral, Urmuz, unu), fără a uita - după 1927 - vitalismul mistic al „tinerei generații”. Prin activitatea gazetărească a lui Ion Vinea (colaborator ocazional și la Viața românească, și la Gîndirea), dar și prin B. Fundoianu și Felix Aderca, gruparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Claudian). Reproducerile de „plastică nouă” și informațiile despre activitatea avangardelor artistice europene nu lipsesc din paginile Contimporanului. Încă din numărul 4, o notă informa discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit nouveau a lui Ozenfant și Jeanneret, publicația dadaistă 391 a lui Francis Picabia, Styl - revistă constructivistă olandeză ș.a.m.d.). Numărul 41 al revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către cinematograf, ca posibil antidot al standardizării și „maladivului” pe care acesta tinde să le propage. „Notele de pictură” ale lui Ion Vinea, cronicile sale la expoziții de Marcel Iancu și M.H. Maxy, profesiunile de credință abstracționiste culminează cu prologul avangardist din apelul (nesemnat) „Pentru contimporani“ (nr. 34, 10 martie 1923). Ulterior, în nr. 37-38, un text intitulat „Pentru cetitori și scriitori“ anunța și mai apăsat schimbarea profilului revistei: „ne-am asigurat colaborarea efectivă și inedită a scriitorilor și artiștilor conducători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistelor străine citate în Contimporanul ar putea scoate la iveală elemente surprinzătoare” (Drogoreanu, op. cit., p. 99). Ceea ce trebuie însă reținut din textul lui Vinea este: 1) complexul necunoașterii literaturii române în străinătate; 2) dorința „contimporanilor” de a promova - prin intermediul prietenilor avangardiști din Europa - literatura română în genere (oricum, cea „pe gustul lor”), nu doar cea a literatorilor de avangardă. Chestiunea deprovincializării moderne a culturii române l-a preocupat pe Ion Vinea încă din adolescență; dovadă - numeroasele recenzii severe despre promovarea oficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
an II, nr. 525, 29 septembrie 1913). Oricum, acțiunea lui vizează deopotrivă pătrunderea literaturii române în străinătate și promovarea în România a literaturii moderne - autentic novatoare - din afară (acel „curent salubru și înviorător”). Nu e vorba doar de literatura școlilor avangardiste. Autori precum James Joyce, Edgar Lee Masters, Francis Scott Fitzgerald, George Bernard Shaw, Sigrid Unsted, Ramon Gomez de la Serna, Miguel de Unamuno, Maxim Gorki, Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor fi, de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv autori mai puțin sau deloc avangardiști. „O ediție a lui Caragiale“ (nr. 16) elogiază figura clasicului reeditat în condiții excepționale, „Cincuantenarul lui Téophile Gautier“ (nr. 16) și „«Revizuri» de H. Streitmann“ (nr. 17) atacă - pornind de la două cazuri deosebite - problema raporturilor dintre „artă” (poezie) și „gazetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un proces de acumulare progresivă a „ingredientelor” artistice novatoare. „Masa critică” va fi atinsă însă odată cu apariția „Manifestului activist către tinerime“ (nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-o nouă fază de activitate. Constructivismul sincretic și ecumenismul avangardist (1924-1927) Cea de-a doua etapă importantă a revistei, cuprinsă între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
activist către tinerime“ (nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-o nouă fază de activitate. Constructivismul sincretic și ecumenismul avangardist (1924-1927) Cea de-a doua etapă importantă a revistei, cuprinsă între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde roumaine, în nr. 55-56, satelita Punct - autointitulată „revistă de artă constructivistă internațională” - va fi absorbită prin fuziune: „revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Voronca. Proză interesantă de Marinetti. Se remarcă opoziția ce fac artele plastice evoluate spre constructivism stării retrograde sub-dadaiste a literaturii”. Dincolo de simpatia colegială și de solidaritatea întru insurgență, atitudinea superior-paternalistă a Contimporanului apare evidentă: afirmîndu-și primatul absolut al inițiativei avangardiste în România, revista lui Vinea și Iancu înregistrează malițios caracterul recuperator (și, implicit, datat: criptodadaist) al noii publicații „juvenile”. În plus, observația privind „artele plastice evoluate spre constructivism” vs. „starea retrogradă, sub-dadaistă a literaturii” plasează din nou Contimporanul în pole-position-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu premergătorii. Am adesea sentimentul că ne aflăm în fața unui început: țara se face de-abia acum („România se construiește azi” - v. „Manifest activist...“, n.n.; Nota bene, avem de-a face cu singura menționare „patriotică” a României într-un manifest avangardist autohton!). Acțiunile noastre sînt muncă de întemeietori și noi înșine, în această privință, cu toate că avem în urmă-ne un secol de literatură, ne vom înfățișa urmașilor ca niște premergători... Socot că Arghezi e un premergător”. Nu cred, asemenea lui Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]