KorAP: Find »[drukola/base=axiologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...72 >

1,792 matches

Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608

ai valorilor apar obiectele, fenomenele, situațiile, prin semnificațiile lor axiologice. Același obiect poate fi purtător al mai multor valori și poate fi, de asemenea, obiect ontologic sau gnoseologic, în funcțiede modalitățile de însușire a lumii de către om (subiect epistemic, subiect axiologic etc.). O atare rezolvare se referă însă la evaluarea, la valorizarea realității înconjurătoare, și nu la valori ca principii de sine stătătoare. Desigur, raportul dintre valorizare și valori este complex, și cu greu sunt posibil de demarcat cei doi termeni

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
valorii, procesul valorificator având a ține seama de aceasta și fiindu-i subordonat” (Pascadi, 1970, p. 22), ține mai mult de o axiologie formală. Totuși, după cum lasă ușor să se înțeleagă considerațiile de până acum despre natura, geneza și funcționalitatea axiologicului, noi am avut în vedere în primul rând valorile-substantiv (ca principii, idei), și nu valorile-atribut. Distincția expresională nu este un simplu subterfugiu lingvistic. Între propozițiile „X este un om bun” și „Binele este valoarea supremă”, deosebirile sunt de adâncă semnificație

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
În ceea ce privește logica judecăților de valoare, a discursului evaluativ, complicații artificiale sau simplificări grosiere au apărut în urma tratării abstracte a cuvintelor „bun”, „bine”, „rău” etc., ignorând sau neglijând funcțiile lor semantice contextuale; în anumite secvențe lingvistice, ele nu au valențe propriu-zis axiologice și propozițiile sunt traductibile în limbajul descriptiv al logicii formale. Exemplul oferit de Grünberg (1972): „Este bine să efectuezi comportamentul A” ilustrează această situație. El transcrie respectivul enunț în termeni descriptivi astfel: „În vederea atingerii scopului S de subiectul X în raport cu

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
vederea caracterul difuz al termenului „optimale”, constatăm că posibilitatea transcrierii depinde decum îl particularizăm pe „A”. Diferența este evidentă dacă spunem: „Este bine să înveți limba franceză” (1) sau „Este bine să promovezi adevărul” (2). Și mai pregnantă apare semnificația axiologică a propoziției „Binele este valoarea supremă” (3). Prima concretizare este numai aparent o propoziție axiologică, ea fiind o formă eliptică a limbajului natural. Aici cuvântul „bine” are funcție substitutivă - așa cum cuvântul „bun” are în propoziția „Acest cuțit este bun” - pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
A”. Diferența este evidentă dacă spunem: „Este bine să înveți limba franceză” (1) sau „Este bine să promovezi adevărul” (2). Și mai pregnantă apare semnificația axiologică a propoziției „Binele este valoarea supremă” (3). Prima concretizare este numai aparent o propoziție axiologică, ea fiind o formă eliptică a limbajului natural. Aici cuvântul „bine” are funcție substitutivă - așa cum cuvântul „bun” are în propoziția „Acest cuțit este bun” - pentru un ansamblu de trăsături empirice. Propozițiilor de acest fel (1) li se pot găsi deci

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
formalizării logice. Cred că dilema clasică a reductibilității sau ireductibilității logice a judecăților de valoare la cele de existență poate fi rezolvată cu mai mare succes dacă vedem cele două genuri de judecăți ca extreme ale unui continuum (logic și axiologic), și nu ca doi poli opuși. Actualmente se acutizează discuția privind raportul dintre propozițiile de valoare ca universale și ceea ce se numește „contextualismul”. Acesta din urmă, promovat de disciplinele socioumane, în particular de sociologie și psihologia socială, arată, pe baza

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
și normelor diferă atât de mult de la situație la situație, încât își pierd eficiența epistemică de principii universale. Mulți analiști ai vieții cotidiene și experimentaliști în domeniul normelor de grup consideră că viziunea (filosofică) asupra judecăților de valoare și a axiologicului în general, ca date universale, este un gen de misticism. Rațiunea universală axiologică, simțul moral înnăscut sau morala transcendentală sunt contestate, studii empirice dovedind că inclusiv criterii și norme morale (just - injust) sunt o construcție psihologică a actorilor sociali în funcție de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
eficiența epistemică de principii universale. Mulți analiști ai vieții cotidiene și experimentaliști în domeniul normelor de grup consideră că viziunea (filosofică) asupra judecăților de valoare și a axiologicului în general, ca date universale, este un gen de misticism. Rațiunea universală axiologică, simțul moral înnăscut sau morala transcendentală sunt contestate, studii empirice dovedind că inclusiv criterii și norme morale (just - injust) sunt o construcție psihologică a actorilor sociali în funcție de parametrii situației, natura și scopul activității, consecințele anticipate. Construcțiile sunt, așadar, contextuale. În

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
raționale) de atingere a scopului, ținând seama de costuri și beneficii. Asupra acestei probleme vom reveni. R. Boudon (1994) crede că abordarea cognitivistă de factură neo-weberiană poate rezolva tensiunea epistemică dintre universal și contextual, în domeniul judecăților morale, al fenomenului axiologic în general. (Să observăm, împreună cu sociologul francez, că, dacă universalismul axiologic este cvasiinoperant în analiza realului social, contextualismul este inoperant în știință, fiindcă, dacă totul este atât de local și specific, nu mai putem desprinde nici o regularitate). Soluția cognitivistă propusă

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
Asupra acestei probleme vom reveni. R. Boudon (1994) crede că abordarea cognitivistă de factură neo-weberiană poate rezolva tensiunea epistemică dintre universal și contextual, în domeniul judecăților morale, al fenomenului axiologic în general. (Să observăm, împreună cu sociologul francez, că, dacă universalismul axiologic este cvasiinoperant în analiza realului social, contextualismul este inoperant în știință, fiindcă, dacă totul este atât de local și specific, nu mai putem desprinde nici o regularitate). Soluția cognitivistă propusă de Boudon ar fi: există o raționalitate axiologică, dar nu una

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
că, dacă universalismul axiologic este cvasiinoperant în analiza realului social, contextualismul este inoperant în știință, fiindcă, dacă totul este atât de local și specific, nu mai putem desprinde nici o regularitate). Soluția cognitivistă propusă de Boudon ar fi: există o raționalitate axiologică, dar nu una general valabilă. Opțiunile valorico-morale ale actorilor sociali vor fi altele în funcție de tipurile de situații, pentru parametrii identici însă raționamentul este universal. Ca și în matematică, de la aceleași axiome (definiții) se ajunge la aceleași concluzii (teoreme). Judecățile de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
principal, aceasta înseamnă comprehensiunea. Observația de esență ce se poate face considerațiilor cognitiviste de mai sus este una clasică, și anume în ce măsură alegerea situațiilor, a parametrilor și, mai apoi, a numeroase legături logice nu stau ele însele sub semnul structurilor axiologice. Conținutul specific al axiologicului ar consta în caracterul valorilor de principii generale despre dezirabil, cu funcții de orientare a acțiunilor grupale și individuale. Ele apar deci ca elemente ale universului simbolic al realității și au ca suport direct nivelul informațional

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
Observația de esență ce se poate face considerațiilor cognitiviste de mai sus este una clasică, și anume în ce măsură alegerea situațiilor, a parametrilor și, mai apoi, a numeroase legături logice nu stau ele însele sub semnul structurilor axiologice. Conținutul specific al axiologicului ar consta în caracterul valorilor de principii generale despre dezirabil, cu funcții de orientare a acțiunilor grupale și individuale. Ele apar deci ca elemente ale universului simbolic al realității și au ca suport direct nivelul informațional al socialului (diversele forme

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
direct nivelul informațional al socialului (diversele forme de mass-media), și în primul rând comunicarea directă interumană prin limbaj. Valorile se nasc și funcționează în colectivități socioculturale, iar purtătorii lor materiali sunt indivizii concreți și instituțiile respectivelor comunități. Așa încât orice analiză axiologică (dacă nu vrea să rămână pur formală și abstractă) plonjează în mod automat în intimitatea raporturilor individ/societate, cultură/personalitate, raporturi ce constituie tema expresă și a subcapitolului următor. 1.3. Fundalul sociocultural al interiorizării valorilortc "1.3. Fundalul sociocultural

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
eroare a teoriilor clasice în legătură cu personalitatea de bază (modală) și a valorilor dominante este prezumția omogenității sau cvasiomogenității contextului cultural. Și, dacă această supoziție are valabilitate pentru societățile simple, este clar că pentru cele puternic diferențiate, în analiza impactului sistemului axiologic asupra personalității, e nevoie să ne referim și la pluralitatea influențelor macro-, medioși microgrupale. Aici ambianța culturală este diferențiată în ambianțe social-politice. Cercetări concrete au validat în detaliu această teză. În straturile mai puțin înstărite din SUA, spre pildă, mamele

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
de altă parte, proliferarea grupurilor și rolurilor sociale, mobilitatea geografică și socioprofesională tot mai accentuată ce caracterizează epoca actuală pot duce, îndeosebi la preadolescenți, adolescenți și tineri, la fenomene de vidare, indiferență sau derută valorică. Și mai pronunțată este confuzia axiologică în ieșirea din sistemele totalitar-comuniste și în trecerea la economia de piață și democrația pluralistă. Într-o anume măsură, respectiva trecere înseamnă și o tranziție de la un cod valorico-normativ la altul. Astăzi ideea că este nevoie de o „schimbare radicală

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
spaimă. Am fi însă la rândul nostru ipocriți dacă am susține că și în derularea vieții cotidiene totul era fals și artificial, că nu existau cinste, dragoste, adevăr. Probabil că, la nivel de masă, efectele cele mai negative în câmpul axiologicului le-a avut socialismul pe linia inducerii și consolidării exclusivismului, a ideii „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, a mentalității jocului de sumă nulă în viața economică și socială, adică a concepției că tot ceea ce unul câștigă pierde

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
și consolidării exclusivismului, a ideii „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, a mentalității jocului de sumă nulă în viața economică și socială, adică a concepției că tot ceea ce unul câștigă pierde altcineva. Mediul sociocultural, care constituie implicit fundalul axiologic al însușirii valorilor și formării convingerilor de către tânăra și foarte tânăra generație, nu este ceva amorf, nediferențiat. Putem vorbi despre o structurare globală a universului axiologic în următoarele niveluri: a) valori general umane; b) valori ale unui sistem sociopolitic; c

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
concepției că tot ceea ce unul câștigă pierde altcineva. Mediul sociocultural, care constituie implicit fundalul axiologic al însușirii valorilor și formării convingerilor de către tânăra și foarte tânăra generație, nu este ceva amorf, nediferențiat. Putem vorbi despre o structurare globală a universului axiologic în următoarele niveluri: a) valori general umane; b) valori ale unui sistem sociopolitic; c) valori ce țin de o anume cultură și etnicitate; d) valori ale grupurilor sociale mari și medii (clase sociale, profesiuni etc.); e) valori ale microgrupurilor (familii

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
apoi, să avem în vedere că, în fața copilului și a tânărului, a indivizilor în general, agenții socializanți (axiologizanți) primari și cei operanți sunt unitățile mai mici din schema noastră (familia, cercul de prieteni, relațiile interpersonale directe). Cu cât un nivel axiologic este inclus în mai multe altele, cu atât este mai dens valoric, deoarece le concentrează în principiu - cu distorsiunile și simplificările inerente - pe toate celelalte. Familia, de pildă, este întotdeauna o familie dintr-un anumit sistem social, o anume cultură

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
social, o anume cultură și grupare socială, și, ca atare, va oferi, în grade diverse de intensitate și acuratețe, respectivele valori personalității în formare. Copilul și tânărul nu sunt supuși însă, bineînțeles, numai influențelor familiale. Toate nivelurile supraindividuale ale universului axiologic exercită asupra persoanei umane, pe tot parcursul devenirii și existenței sale, determinări directe și indirecte. După cum vom vedea însă în detaliu în cele ce urmează, concepția individuală despre dezirabil nu reprezintă o simplă iterare a matricei socioculturale date. Acțiunea factorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
mediului de viață al persoanei concrete. Concepția individuală despre dezirabil este tot rezultatul unei întâlniri, intersecții, în care însă stimulul este unul complex, simbolic, secund, și anume valorile sociale. Sau, oricum, la o primă aproximație am putea spune că orientarea axiologică personală are două surse, este produsul a două genuri de rapoarte, ele însele în strânsă intercondiționare: raportul, întâlnirea dintre subiect și obiectele, situațiile, evenimentele cu care a venit în contact (experiența anterioară); raportul dintre subiect și dezirabilul social (general uman

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
Succesul unei culturi, al unui grup social sau al unei instituții în a induce la membrii săi practicile (ideile, valorile) pe care le dorește depinde, după Skinner, în exclusivitate de configurația de condiționări, de reîntăriri pe care o oferă. Vidul axiologic, anomia și anormalitatea s-ar explica prin absența sau slaba operativitate a reîntăririlor: dacă oamenii nu lucrează îndeajuns nu este din cauză că sunt leneși sau că le-a scăzut simțul moral, ci pentru că bunăstarea la care au ajuns face reîntăririle (stimulările

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
literatură) se ajunge la un fel de tautologie explicativă și, oricum, se iese din perimetrul riguros al controlului pe care îl pretinde concepția de această factură (neobehavioristă). Traseul inserției individului în viața socială plenară, care incumbă și dezvoltarea personalității sale axiologice, nu este unul liniar și uniform. Se pot desprinde două mari faze: socializarea primară și socializarea secundară. Socializarea primară înseamnă socializarea propriu-zisă, care are loc în copilărie și prin care individul, născut doar cu potențialități pentru viața socială, devine un

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
care copilul se și identifică, îi mediază realitatea modificând-o în raport cu propria lor poziție în spațiul social și cu propria lor experiență de viață. Lumea socială apare, astfel, personalității în dezvoltare, filtrată prin această dublă selectivitate (statutul socioeconomic și profilul axiologic al persoanelor semnificante). Astfel încât un copil din păturile sărace, de exemplu, nu numai că absoarbe perspectiva respectivelor pături asupra lumii sociale, ci o absoarbe colorată de particularitățile atașate ei de părinții lui (Berger și Luckman, 1967, p. 131). În procesul

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]