4,354 matches
-
un parfum răcoros, de tămâie. Când și-i deschise, prietena prietenei lui sta în picioare, în rama unei oglinzi sparte, îngropată-n evlavia nerușinării, expusă ca o marfă strălucitoare. Berea, șampania și coniacul băut pe nerăsuflate își făcuseră efectul. Bărbații, bântuiți de pofte, îi priveau, cu un amestec indecent de dispreț și posesiune, goliciunea impudică, admirându-i prospețimea de dimineață buimacă, galbenă ca untdelemnul, în timp ce ea zâmbea nepăsătoare și provocatoare, jucându-și în ochi mândria de-a fi atât de râvnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dragostea pentru natură și pentru celelalte ființe. Să-i învețe să nu treacă nepăsători pe lângă suferința unui suflet, indiferent dacă e vorba de un om sau un câine. În fața divinității, suntem toți la fel și doar egoismul ce uneori ne bântuie, poate crea diferențe. O zi obișnuită. Un parc obișnuit, dintr-un oraș ca oricare altul. În fața mea, o tânără blondă, cu niște ochi minunați, alină cu o mângâiere plină de dragoste, suferința unui suflet de animal cu ochi umezi și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
asigură "debutul", după ridicarea cortinei. Rostogolirea lor este, de fapt, trecerea dintr-o condiție a existenței în alta. Pentru că această poetică a obiectelor comportă riscul unei reificări. Poetul presimte pericolul de a rămâne singur cu lucrurile, și această presimțire îl bântuie, cu puteri mereu sporite. "Salvarea" sa constă tocmai în capacitatea de a capta quiditatea obiectelor, retorica lor asumată și disimulată, care devine, printr-o logică a metaforismului, însăși esența poeziei. Dar, pentru Emil Botta, nu numai ce-ul obiectelor este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
i se oferă, îl asaltează chiar în somn: Piratul din Mările Chinei a sosit în somnul meu pe o luntre fragilă. (Vizite, I) Poziția poetului rămâne una pasivă, când nu este chiar defensivă: Nu, adormitule, stai aici, (...) Pe mările Chinei bântuie un vânt rău, și tu n-ai nici un rost și e mai bine între lene și perini, la adăpost. Somnul este o compensație, o mișcare retractilă spre pântecul existenței: Prin al iepurilor somn speriat, Au trecut ogarii în lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ceașcă de cafea, a așezat-o cu fața la pământ în sens invers -. La întoarcere, am găsit cheile acolo unde le căutasem. Suntem toți frustrați, încât simțim nevoia unui suport, să aparțină unei lumi verosimile. Priveam de sus, de la fereastră, la copacul bântuit de furtuni, a rămas cu rădăcinile înfipte axis mundi Pe bufetul lung și vechi, ornamentat, adus de la bunica mea, priveau cheile din metal strălucitor; în lanțul lor, răsucit, martori ai unei bizare experiențe. Determinism Lectura mea atârnă de umărul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
aceleași clopote oprite în dans: când cu fața spre cer, când spre pământul de fier. Un vânt prelins domol mai adie în povestea rămasă în sertarul biroului acasă. Uitată, cu paginile ruginite, fără făptură gura mută, ce să mai spună bântuită de păcate, de plăceri și înfrângeri? Într-un colț pe copertă erau atâția îngeri, vedenii albe, în nerostite sorți, trăgeau de sunetele celor vii și celor morți; clopotele au rămas cu marginile de cer, cântec de lebădă suav sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
-l aud;/văd imaginile altei lumi/care nu mai este a mea, părându-i vetustă, inautentică, până și rochia preferată și-a pierdut candoarea și părul blond nu mai cheamă mângâierile transparente și naive; adeseori bolnavă, arsă de febră, este bântuită de voci sinistre: Vocile zburau în jurul capului,/îmi cuprindeau mâinile/în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
-ne rostul vieții. Aștept... ... Oare va ninge iarna aceasta? Tabloul de afară este asemănător cu sentimentele mele. Întunericul mă înfioară, mă face să mă simt ca într-un cimitir clădit din case pustii, iar copacii seamăna cu niște fantome care bântuie localitatea și care, datorită vântului, produc niște sunete îngrozitoare, care mă sperie și fac să simt cum îmi trec fiori prin suflet, iar inima parcă ar vrea să-mi iasă din piept. Și, mie, mai tare mi-e frig... Așteptarea
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
Dar Tomiță ce-o fi vrînd oare de s-amestecă în treburile altora și bagă zîzanie între toți? Singurul care nu-și pierduse nici un dram din veselia de pînă atunci era nea Petrică. De unde putea el ști ce furtuni aprige bîntuie în sufletele celor din jur? Că s-au prins mai mulți păstrăvi, că au fost mîncați toți cu mare poftă, că s-a rîs și s-a glumit în continuare, nu cred că-i nevoie să mai spun. Un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
crezut că nu va mai putea rîde niciodată și că el nu face altceva nimic mai bun decît să se mintă singur. Mai poate oare crede în ceva frumos, odată ce Ilinca îl preferă pe Virgil?... Dar cum stătea el așa, bîntuit de gînduri și neliniști, numai ce-l auzi pe nea Petrică strigînd plin de admirație: Păi, mie nu-mi mai trebuie altă comoară, frate!... În toată lumea asta nu cred să fie un loc mai frumos ca aici! Iar Nuțu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ucide ceea ce are zbor, previziune a prăbușirii oricărei axiologii, apterii spirituali doborând pe cei înzestrați cu aripi. De asemenea, "Oamenilor le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale. Neliniște intensă bântuie și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici foamea de absolutul trăirii constituie mântuirea, în grupul Burghezii din Calais începând cu personajul cel mai în vârstă care este resemnat, în celelalte personaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
slab. Îndărătnice, oasele nu mai vor să deseneze unghiuri drepte și linii continue sau boltite acolo unde au fost, odată, umeri, șolduri, genunchi. Mai cu seamă coastele împung prin pielea din ce în ce mai subțire, ca o pădure de spini. Pe Musa îl bântuie însă genele de fluture, colțurile gurii căreia i-a inventat un zâmbet născut numai pentru el. Dege tul îngreunat, nu demult, de inelul lui Solomon. Talia subțire, așa cum a văzut-o el prima oară, dreaptă în catifeaua albastră. Vocea de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu era ea. Ne se recunoștea în femeia aceea care o privea cu ochi tulburi, fremătând de dorință, doar imaginându-și prezența și atingerea tandră a străinului. Se îndepărtă de oglindă și alergă rușinată afară, alungând imaginea străinei care o bântuia. Aerul rece readuse culoarea naturală pe obrajii care îi trădaseră intimitatea gândurilor. Respiră adânc de câteva ori pentru a-și reveni. Era cu fața îndreptată spre pădure, astfel încât nu reuși să alunge prezența lui pe deplin. Aerul curat nu o
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lucrurile pe care le folosise Karina, luară bagajul și urcară vesele în mașină. Pe drumul de întoarcere Karina îi povesti Anei despre cum își petrecuse timpul cât fusese singură, omițând însă întâlnirea cu acel necunoscut și gândurile sumbre care o bântuiseră în noaptea de după întâlnire. Se strecurară ușor prin traficul care nu era foarte aglomerat la ora aceea și ajunseră repede la apartamentul Karinei. Ana o ajută pe Karina să despacheteze, îi pregăti un ceai cât acesta făcu un duș, se
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mod constant, apoi să mărești doza. Absența lui o agita, iar prezența o rănea. Și totuși, era un sentiment de familiaritate în prezența lui, de parcă se cunoșteau de-o viață. Cum se explica gelozia? Poate din cauza trecutului care încă o bântuia, în care mereu existase la mijloc o altă femeie? Era de apreciat pentru modul în care reușea să se declare și să iasă nevinovat de fiecare dată, folosind argumente solide, sau îndreptând discuția într-o altă direcție. Un maestru al
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
posibile. - Spune-mi doar unul. Care ți se pare cel mai plauzibil. - Aș suferi mai mult dacă aș cunoaște problemele cu care te confrunți. Unele răspunsuri dor mai puțin dacă nu le afli, dacă nu le știi. Demonii care te bântuie mi-ar face mai mult rău decât distanța. - Știi ce-mi șoptesc demonii mei? Că e timpul să-i îmblânzim pe ai tăi. - Ce vrei să spui? - Adică am vorbit destul, e timpul să te învăț să simți. Lama rece
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
pe care o pune să fie morile de vânt ceea ce sunt în lumea realității, și nu ceea ce par să fie în lumea fanteziei noastre? Și când i-a venit logica lui don Quijote? decât atunci când moartea l-a amenințat și bântuia în jurul său. S-a revoltat împotriva logicii sclavului Alonso cel Bun și Logica l-a ridicat la înălțimea izolării sale și l-a învățat secretele sale și i-a oferit mângâierile sale pentru că nu se vede Logica, Logica goală și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
unde se împușcă. Lavinia răspândește vestea că mama s-a sinucis din durere, neputând supraviețui dispariției soțului. Ultima parte a trilogiei, Stafiile 1, tratează soarta celor doi urmași ai familiei. Oamenii din orășel au răspândit zvonul că reședința Mannonilor este bântuită de stafii. Peter și Hazel, prietenii Laviniei și ai lui Orin, îi așteaptă să se întoarcă din călătoria în care au plecat imediat după înmormântarea mamei. Spre uluirea lor, Lavinia este atât de schimbată, încât pare copia fidelă a Christinei
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
care l-au dobândit prin ani de școală și competență dovedită pe o perioadă îndelungată de timp. Se compară ei cu acele rebuturi umane față de care toată lumea se poartă “cu mănuși”? Dacă societatea românescă colcăie de hoarde de sălbatici care bântuie pe străzi, de indivizi fără creier, dar cu un pistol sau un cuțit în buzunar, de șoferi aroganți și ucigași, nu este vina niciuneia dintre instituțiile de ai căror reprezentanți am amintit mai sus. Pe oamenii cu bun-simț din societatea
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
precedent. Poate că or să mă creadă. Poate că o să fac asta și poate că ei or să înghită momeala. Dar, s ar putea să nu le convină felul în care Nissanul lor apare în povestea asta, plină de oameni bântuiți de coșmaruri. Un director de mar keting, foarte arogant, o să-și ridice o singură sprân ceană. Sus. Foarte sus. Mai sus de frunte. Sprânceana lui se va arcui într-un fel cu totul neobișnuit. În mod sigur, eu o să am
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
și s-a repezit spre el, apucându-l de guler. — A fost un accident, moșule. M-au achitat pe viciu de procedură. Viciu, auzi? îmi pare rău de mor de ce s-a întâmplat, dar treaba e închisă. — Am să te bântui până am să te văd crăpat și lăbărțat. Am să te fac să trăiești în frică, în frică înceată, să nu-ți priască nici apa dimineața. Palma pe care i-a dat-o Minoiu l-a trimis la podea. Minoiu
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
mirodeniei într-o lume modernă caracterizată prin mîncăruri trucate, chiar așa le spunea, trucate, iar nopțile îi învăluiau în umbre și nu-i trimiteau la culcare decât atunci când zorii trimiteau valuri de ceață... Amintiri, murmură... Amintiri care vin să te bântuie plăcut atunci când ajungi singur la muntele pe care îl considerați, altădată, zâmbitori și creduli, al vostru, amintiri puse pe note și cântate cu frenezie la chitara veche, zgâriată de timpul scurs, pe care o lăsase acum să doarmă stingheră și
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
existență, cea trecută, cea prezentă ba chiar și pe cea viitoare; ar vrea, în felul acesta, să mă căiesc pentru toată existența mea. Dar sâmburele existenței mele, cel care a făcut posibilă evitarea tuturor tentativelor de suicid ce mi-au bântuit existența, cel care m-a ajutat să suport povara existenței, îl constituie tocmai această relativă împăcare a mea cu mine însumi, cu străinul care îmi sunt, faptul că mă accept în cele din urmă așa cum mă văd, încercând chiar, la
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
o nouă formă de dominație a morții, una insidioasă, inaparentă. Murim zilnic tocmai pentru că uităm că suntem muritori, pentru că nu ne proiectăm existența în funcție de acest adevăr ontologic. Succesul ideologiilor se datorează și coerenței propunerilor pe care le avansează. Pentru contemporanul bântuit de dispersia sensului propriei existențe, de puzderia de telos-uri cu care este asaltat și care-i accentuează continuu angoasa, a se odihni în interiorul unei lumi în care sensurile sunt date de-a gata, valoarea lor fiindu-i demonstrată de numărul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
a individualității, ce revine ori de câte ori ne săturăm de efortul pe care-l presupune a fi. Când facem procesul comunismului noi toți, ca omenire, suntem judecați; și împiedicați, poate, în felul acesta să mai dăm frâu liber anumitor tendințe ce ne bântuie. Să ne amintim versurile din cântecul despre Charlie Chaplin: "nu de el când râdeți râdeți, râdeți voi de voi". Nu pe el, comunismul, îl condamnăm, pentru că nu există un el dincolo de noi, ci ne condamnăm noi pe noi. Comunismul este
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]