798 matches
-
iar împreună cu toții? Ben mormăi ceva nedeslușit, continuând să evite privirea lui Jack, și, ascultător, își duse farfuria la mașina de spălat vasele, cum îl învățase taică-său. Apoi ridică brusc ochii, uitându-se la maică-sa cu un aer bănuitor. Aceasta notase un număr și inițialele cuiva pe blocnotesul de lângă telefon. Și Ben tocmai își dăduse seama ale cui erau inițialele. Fran își cufundă capul în apa caldă și înmiresmată din cadă și se întrebă dacă mai fusese vreodată atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se lăudau că vor scoate din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe-acolo a însemnat o schimbare de o sută optzeci de grade în atitudinea mea. Lucrurile s-au petrecut în felul următor. M-am purtat colțos cu doctorii fără să reușesc altceva decât să-i silesc să fie și mai bănuitori cu mine. Pe măsură ce eu mă izolam mai arțăgos în tăcerea mea, refuzând să răspund la întrebări și să înghit medicamentele pe care mi le dădeau, mă socoteau din ce în ce mai evident un bolnav dificil. Îmi dădeam seama de asta din felul cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vedeam nici o ieșire când mi-a trecut prin minte să încerc să mă prefac. Am devenit blajin, ascultător, cuminte, încît în primele zile doctorii și-au închipuit că am înnebunit de-a binelea. S-au uitat la mine și mai bănuitor, de parcă se temeau să nu-i mușc de gât în clipa următoare. Treptat, însă, s-au obișnuit, ba chiar m-au bătut pe umăr: "Bravo, băiete, ai început să-ți revii". Cum aveam un oarecare talent la desen, m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntîndu-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. ― Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. ― Moașa? m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din, Mopsul un dușman. ― Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. ― Nu înțeleg, domnule. ― Sânt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. ― Nu, domnule, mi-a replicat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndrăzneala de a fi pângărit un loc unde nimeni n-ar fi trebuit să pună piciorul. Dar în cele din urmă curiozitatea s-a dovedit mai puternică și mi-a venit inima la loc. "Chiar ați fost?" m-a întrebat, bănuitor, Domnul Andrei. "Am fost, sigur că am fost". "Și?" "Și ce?" "Cum arată?" "Cine?" "Ei, asta-i bună, sala, domnule", izbucni Mopsul. Rezervele s-au topit dintr-odată și toți m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă simt ca un vierme, mă sileau să mă vreau înălțat și mai sus pe soclul meu tainic. 35 (Din caietul de vise) Bătrânul și-a potrivit piciorul bolnav pe perna de postav roșu, apoi s-a uitat la mine bănuitor și rece. Vroia să-mi dovedească astfel că știa ce se întîmplase după moartea Laurei? Mă privea cum ai privi o insectă care se crede liberă lângă laba unui tigru, dîndu-mi de înțeles că răbdarea lui avea limite. ― Regret că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrînite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. "Glumiți, domnule scluptor". "Ba nu glumesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mut. Eu râdeam mai departe. Mă lăsaseră nervii după atâta încordare și mă eliberam prin râs. Bătrânii mă ascultau atenți, cu un aer foarte serios. Apoi au început să devină stânjeniți. Nu îndrăzneau totuși să mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: "Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu rîsul?" Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: "Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întristă el brusc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bani, fix o sută douăzeci de mărci. Cam atunci mi-am dat seama că e timpul să îmi închei afacerea. Gunther arăta jalnic și bătusem deja toate cartierele de lux. Văzusem lacrimi, frică, uimire, milă, oameni furioși sau nepăsători, priviri bănuitoare. Dar absolut toți s-au grăbit să scoată bani din buzunar pentru a nu l mai vedea pe Gunther. Se zice că o pisică moartă aduce ghinion, dar mie mi-a adus noroc. Și mulți bani. M-am întrebat adesea
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nu-l împiedicau din drumul său. Mai precis, refuzând din principiu și excluzând de aceea posibilitatea ca altcineva să-l ajute, să-i deschidă drumul în vreun fel sau prin mijloace care să fi fost altele decât ale lui. Ajungând bănuitor și împotrivindu-se unui sprijin pentru care i s-ar fi putut cere, se gândea, contravaloarea, oricând, într-un viitor ce se dilata înspăimântător. Într-atât, încât nu mai știa să primească. Conștient de temerile sale, de îndoielile și suspiciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe iarba caldă. CÎțiva deținuți stăteau pe vine pe pămînt, cu fețele lor arse de soare dar palide, ca o piele decolorată de pe care s-a dus vopseaua. Se uitau la mașini, temători față de măștile lor strălucitoare, cu aceeași privire bănuitoare ca a țăranilor din Hungjao care se uitau de pe orezăriile lor la Packard-ul părinților săi. Jim goni muștele de pe gura și ochii domnului Maxted. Arhitectul zăcea fără să se miște, cu coastele albe din jurul inimii desfăcute, dar Jim Îi auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
spre cîmp cu un binoclu japonez. — Domnule Tulloch... Jim trase de poartă, zgîlțîind Închizătoarea și lanțul greu. Domnule Tulloch, ai Încuiat porțile. Tulloch se uită nemulțumit la Jim, evident nerecunoscîndu-l pe acest băiat de paisprezece ani, În zdrențe, și clipi bănuitor spre cartușul de țigări. — De unde dracu ai apărut? Ești englez, băiete? — Domnule Tulloch, am fost la Lunghua. Am locuit aici trei ani. CÎnd Tulloch Începu să se Îndepărteze, Jim strigă: Am lucrat la spital cu doctorul Ransome! — Doctorul Ransome? Tulloch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ce refuză să recunoască existența Zânelor. Corul mamelor are în chip vădit rolul de a susține credința populară într-un univers împânzit de personaje fantastice, credința spectatorului naiv, a spectatorului cu suflet de copil, și de a se opune „lucidității” bănuitoare, care se îndoiește că pot exista pe lume și Zâne rele, și vrăjitoare - într-un cuvânt, că poate exista magie. Scepticul nu are ce căuta printre slujitorii teatrului, el nu are nimic în comun cu esența acestei arte. Partitura lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ochii lui de altă dată, așa cum umblu azi în patru labe, îmi voi lipi buzele de pulberea sandalelor ei, iar pentru dânsul voi risipi o mână de mei păsăresc. - Cum, pleci și nu știi unde? se răsti medicul, măsurându-mă bănuitor. Du-te la munte, dar nu la o înălțime prea mare, sfârși el. Și în dimineața zilei următoare, plecai la mare. Orizontul nu-mi place decât atunci, când în haosul negru al nopții, plutesc vapoarele ca niște castele fosforescente închipuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o nouă dimensiune. A fi implicat activ într-un sistem pe care îl critic va constitui o ironie în sine. Ignatius râgâi sonor. Dacă ar putea vedea Myrna Mincoff cât de jos am căzut! — Ce mai învârte fata aia? întrebă bănuitoare doamna Reilly. Am cheltuit o grămadă de bani cu tine la universitate și a trebuit să te-ncurci cu una ca aia. — Myrna este tot la New York, habitatul ei nativ. Nu mă îndoiesc că, în momentul ăsta, ia parte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
închipui că e cam greu s-o înțelegi după cum schingiuiește limba noastră maternă. — A spus că ar trebui să-ți dea cineva un pumn drept în nas. — Venind de la ea, nu pare o metaforă. — Ce mai face Myrna aia? întrebă bănuitoare doamna Reilly. Cum de-ți scrie așa des? Nu i-ar strica un duș zdravăn fetei ăleia. — Psihicul Myrnei nu suportă apa decât în context oral. — Ce-ai zis? — N-ai vrea să fii atât de amabilă să încetezi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
e plin de semnificație. Ongah este o persoană reală și vitală. Virilă și agresivă. Sfâșie realitatea și rupe vălurile care o ascund. — Maică Doamne, se văicări Ignatius. Amărâta asta a fost violată de un Mau-Mau. Asta ce mai e? întrebă bănuitoare doamna Reilly. — Du-te și dă drumul televizorului să se încălzească, spuse absent Ignatius și reluă furios lectura scrisorii. Nu-ți seamănă nici un pic, așa cum îți poți imagina. Este și muzician și sculptor, și-și petrece fiecare minut într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lucru minunat! Poate ai să reușești în politică, băiete. Ai o voce frumoasă. La ce club, dragă? Democrații Orașului Semilună? Al Veteranilor? — Mi-e teamă că numele partidului este deocamdată secret. — Ce fel de partid politic cu nume secret? întrebă bănuitoare doamna Reilly. Doar n-ai de gând să vorbești în fața unei adunături de comuniști! — Hm! — Mi-a dat cineva o broșură despre comuniști, băiete. Am citit totu’ despre nenorociții ăia! Nu-ncerca să mă prostești, Ignatius. A, da! Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vino, copile. Ușa se deschise încet. Ignatius își scoase pe ușă capul masiv și cenușiu. Ochii mamei lui se umeziră văzând bandajul. — Sărută-mă, dragă! Îmi pare rău că totul s-a sfârșit așa. — Ce înseamnă toate văicărelile astea? întrebă bănuitor Ignatius. Ce te-a apucat de ești dintr-o dată amabilă? Ai vreun bătrân cu care vrei să te-ntâlnești? — Ai avut dreptate, Ignatius. Tu nu poți merge să muncești. Ar fi trebuit să-mi dau seama. Am să încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
șade el lângă mine și ce oi fi vorbit prin somn? M-a lăsat să-mi revin, apoi a pornit să-mi vorbească: --Ești atât de posedat de istoria Iașilor, încât vorbești și în somn despre ea. L-am privit bănuitor... întrebându-l în gând: “De unde știi, sfințite?” Răspunsul nu s-a lăsat așteptat: --Cum somnul pleacă repede de la mine, am ieșit să privesc luna... Când am ajuns în dreptul ferestrei de la chilia ta, te-am auzit vorbind... Stăteai de vorbă cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
fi cioplit o nișă numai a lui. Dar feriți-vă de artiștii care sunt și intelectuali. De artistul care nu-și găsește locul În societate - un Rousseau, un Tolstoi, un Samuel Butler, un Amory Blaine... - Ăsta cine-i? a Întrebat bănuitor omul cel scund. - Păi... a răspuns Amory, e... e un personaj intelectual nu prea cunoscut-deocamdată. Bărbatul scund și-a slobozit din nou râsul forțat, dar a Încetat brusc când privirea sfredelitoare a lui Amory s-a Îndreptat către el. - De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sale. Crezi că e adevărat? întrebă din nou Shiraishi, și zâmbetul i se șterse dintr-o dată de pe chip. — Măria Voastră ce părere aveți? întrebă misionarul încercând să deslușească adevăratele gânduri ale seniorului. Nu-l credem. De ce? Misionarul se uită anume bănuitor la înaltul oficial. Știa bine că japonezii își luau o mină diferită de ceea ce gândeau cu adevărat atunci când negociau ceva. — E firesc să nu fie adevărat. Ați ajuns aici adunând câștiguri bogate tocmai pentru că țara voastră este singura care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
La brâu purtau două săbii, una mare și una mică, nemaipomenit de tăioase și doar puțin curbate. La masă foloseau cu îndemânare două bețe subțiri și le plăcea supa de varză cu ceapă.” (Însemnările văduvei Costo din Genova). Aceeași ochi bănuitori cu care am fost întâmpinați și la Madrid. Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Zilele acestea am dat socoteală monseniorului Don Pablo Alla Leone și părintelui Cossudacudo, secretarul particular al cardinalului Borghese. Încă de la început părerile noastre potrivnice s-au înfruntat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]