968 matches
-
Încântătorul arbore de plută. Și cât de asemănători cu Eloii din romanul fantastic al lui H.G. Wells, Mașina timpului. Încântătoare junci umane păstorite de Morlocii canibali care trăiau o viață subterană și se temeau de lumină și foc. Da, Wells, bătrânelul acela dur, cutezător, avusese, până la urmă, viziuni profetice. Shula nu greșea În Întregime cu campania ei pentru memorii. Ar fi trebuit scrise niște memorii. Doar că mai rămânea puțin timp pentru o narațiune relaxată despre asta și ailaltă, despre lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să-i meargă la bere. — Și care au fost rezultatele investigațiilor tale ? — Păi n-au fost. Întorcîndu-se spre ghereta paznicului, scoase vîrful albicios al limbii și scuipă. Saliva descrise un arc larg de cerc și ateriză pe o mașină vecină. — Bătrînelul, spuse el, s-a zăvorit aici de bunăvoie de vreo jumătate de an, dar dacă intri În vorbă cu el, Îți dai seama cît e de sprinten, la vîrsta lui... e un tip isteț. Vede chiar foarte bine cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai mulți decât media. E un fel de mituire a sorții. În Copenhaga am vizitat un cămin de bătrâni. Etaje multe, strapontine în pantă, garsoniere cochete. Dar n-a fost asta. La parter era de fapt o mare universitate. Acolo, bătrâneii învățau ceea ce tinerețea nu le-a dat răgaz sau șansă: sculptură, antropologie, aerobic, filosofie, muzică, computer science. Clădirea era plină de expoziții de-ale lor, de săli de concerte, i-am văzut la tutoriale, ușor jenați că luau doar B
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
conversație academică, dotat cu ceaiuri, cafele, prăjituri, cu ziare, cu reviste culturale, cu șemineu și armchairuri stil victorian, cu peisaje ploioase, cu reguli ferme: prima țigară poate să fie aprinsă doar la 1.45 p.m. Doar profesorul de statistică, un bătrânel cu vechime de 40 de ani în locul cu pricina, are dezlegare la trabuc, doar el și oaspeții săi (I was one of them). Vezi povestea mea de pe malul lacului Leman, una din primele ieșiri de tip : lux schwitzerian. Mie însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, când amurgul aluneca în camera altădată plină de râsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumânarea de datină veghea ușor tremurândă somnul nedrept al învățătorului; la căpătâiul lui plângea ca un copil un bătrânel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară în față-mi, femei sau bărbați, cunoscuți, necunoscuți, anii, vârstele, că prezența Anei mi se ivi în vălmășagul camerei: închipuire dreaptă în rochie neagră veghindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa de vânătoare îl urma. Din camara de alături, alese sarica ce era de trebuință bătrânei; veni îndărăt și o lepădă lângă vatră. Cățelușa i se încurcă iarăși printre picioare. —Tu vrei să te duci și Vidra se împotrivește, râse într-un dinte nana Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Asta a însemnat epuizarea tuturor resurselor mele în materie de cărți de credit pentru călătorii și m-a implicat într-o prelungită secvență de urmărire - douăzeci de minute, alergând ca nebunul să-mi salvez viața pe pista exterioară, cu un bătrânel ca un ogar pe urma mea. Manhattan, JFK, iată locuri care se schimbă total când nu mai ai bani. Te schimbi și tu. Dar se schimbă și ele. Chiar și aerul se schimbă. Am simțit-o din clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu Nicholas Deggle: — Te-ai întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu bătrânul Oscar Cramm? — Nu prea, a răspuns Vultur-în-Zbor. Avusese prea multe alte lucruri despre care să se întrebe. N-a avut niciodată nici cea mai mică șansă în fața bătrânei devoratoare de oameni, a spus Deggle. Știi, se spune că s-a prăpădit în timp ce făcea dragoste cu ea. Mă întreb dacă avea urme de mușcături pe gât. — Vrei să spui...? a început Vultur-în-Zbor. — Poate că da, a zâmbit Deggle. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
colonii. Directorul lor spune că chiar a fost în Mozambic, a condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre a mă impresiona pe mine sau pe alții. Îmi era milă și, din puținul meu, credeam că le alin suferințele dându-le ceva și, mai ales, ascultându-i. Într-o zi, pe la prânz, după ce discutasem cu unul dintre acești bătrânei, când să ies din prăvălie, m-am simțit luat de braț și cineva mi-a spus: „Nu vreți să mergeți puțin în Cișmigiu? Nu vă grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o admirație falsă, „ce bine arăți“, deși știu că poate aceea-i ultima lor rețetă. Schimburi de informații despre scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură de cocoș, iese din cabinet, cu pieptul avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță, oftând: „Săptămâna trecută l-am îngropat pe tov. Conțilă“. Cocoșelul oftează: „Mi-a fost șef, la brutărie. Om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neașteptate, povestea aceea revenea stăruitor, obsedant, cu mici schimbări în funcție de povestitor, de loc sau, de cele mai multe ori, de dispoziția mea sufletească. Nu mi-am dat seama de aceasta decât acum câțiva ani, la spital. Eram într-o rezervă cu un bătrânel care nu voia să adoarmă noaptea, speriat că ar putea să moară. Era conectat la un aparat care îi dădea oxigen, când avea senzații de sufocare. Aparatul acela se deschidea cu o cheie mai mică decât acelea de la buteliile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
socotit că-i mai bine să-mi exercit dreptul cetățenesc, dacă tot mă adusese tramvaiul acolo, atunci, la prima oră. M-am dus spre secție. Taraful cânta pe o estradă în mijlocul curții. Era o școală. Încă nu deschiseseră secția. Câțiva bătrânei, care țineau cu tot dinadinsul să fie primii la vot, formaseră obișnuita coadă. Mi-era frig. Era o dimineață de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o față de om pus pe fapte mari, se preumbla prin dreptul cozii. Din când în când îi șoptea câte ceva unui bătrânel. Chiar îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors spre stânga, cu un zâmbet cât mai larg. La un moment dat a strigat scurt: „Paulică, vino cu șoimu’!“. A apărut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
datoria. Te-ai prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse, după spusele lui, Trombă... L-am mai văzut o dată, mulți ani mai târziu, la „Tic-Tac“. Cred că în primul an de după găurirea drapelului. Fusese un mic chef între cinci-șase bătrânei. Acum moțăiau toropiți de vioara maestrului Bătucitu. Eu nu îmi luam obișnuita halbă cu rom (făceam și prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani care, chipurile, ni se restituiau pentru nu știu ce contribuții din ultimii patru-cinci ani și mă omeneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arătătorul și mijlociul. I-am primit mesajul și am ridicat din umeri, încrucișându-mi și eu încheieturile pumnilor, cu brațele întinse, întrebându-l mutește, „Când ai scăpat de cătușe?“. Câteva zile mai târziu, maestrul Bătucitu mi-a povestit ce făceau bătrâneii aceia acolo. Sărbătoreau întoarcerea în țară a lui Trombă. „Ăla de v-a arătat belitoru’ era barosanu’. ’Cea că venea din Germania și venise să-și vadă camarazii prieteni. Ciocănari ca el. Mi dădui seama după ce vorbea. Barosani și ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate în vagon Moartea. A fost poate chiar bătrânelul acela orb din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi s-a făcut o foame Îngrozitoare. Ce-ai zice să ne purtăm pașii spre Plaza de Sarriá și să bifăm două gustări de omletă cu multă, multă ceapă? Ne-am Îndreptat spre piața cu pricina, unde o ceată de bătrînei cochetau cu porumbeii din partea locului, reducînd viața la un joc de firimituri și de așteptare. Am ocupat o masă lîngă ușa barului, unde Fermín a Început să dea gata În legea lui gustările, a lui și a mea, o halbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
intrăm pe ușa din dos. Mă urmărești? — Fermín, orice-ai spune dumneata merge și la liturghie. Atunci, apucă-te și-ți scutură costumul de băiețaș din cor, fiindcă În după-amiaza asta, de Îndată ce Închidem, o să-i facem o vizită de milostenie bătrînei, la azilul Santa Lucía. Și acum, povestește-mi. Cum a fost ieri cu mînzișoara aia? Să nu fii hermetic cu mine, fiindcă tot ce n-ai să-mi povestești are să-ți iasă sub formă de bube cu puroi. Am oftat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Oi fi eu un ghiuj amărît și jegos, dar nu-s și imbecil. Asta o știu și eu. Mă mulțumesc să-mi promiți. — Și de unde știți că n-am să vă promit numai ca să-mi spuneți unde e Jacinta Coronado? Bătrînelul Îmi zîmbi, șiret. — Dă-mi cuvîntul dumitale și lasă problemele de conștiință pe seama mea. Am privit În sus. Juanito Își Începea partea a doua a recitaliului. Viața se stingea treptat. Cererea moșneguțului cel hîtru era singurul lucru din acel purgatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la același lucru ca și mine. Jacinta Coronado era, evident, mai lucidă decît o sugerau aparențele. Trupul se stingea, Însă mintea și sufletul Încă se mai mistuiau În acel puț de mizerie. M-am Întrebat cîți alții asemenea ei, asemenea bătrînelului licențios care ne arătase cum s-o găsim zăceau Împotmoliți acolo. Vine fiindcă te iubește mult pe dumneata, Jacinta. Fiindcă Își amintește cît de bine Îl Îngrijeai și Îl hrăneai cînd era flăcău. Ne-a povestit totul. Îți aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gaură murdară și rece unde Jacinta Coronado Își petrece ultimele ore de viață. — Hai, Daniel. Plecăm. Ia-o dumneata Înainte. Am făcut cum Îmi spunea. CÎnd am plecat, m-am Întors o clipă și am văzut cum Fermín Îngenunghea În fața bătrînei și o săruta pe frunte. Ea Își dezveli zîmbetul știrb. — Spune-mi, Jacinta, l-am auzit. Dumitale Îți plac bomboanele Sugus, nu-i așa? În periplul nostru spre ieșire, ne-am Încrucișat cu antreprenorul de pompe funebre cel legitim, Însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să pună regulamentul sub semnul Întrebării. Cadavrul era Într-o stare proastă. Probabil că murise de mai bine de douăzeci și patru de ore cînd a ajuns la morgă, și nu În zori, cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ușa din dos, care se folosea pentru scoaterea morților pe o străduță care strălucea și mirosea precum esofagul iadului. Odată ajunși În bezna Tenebrarium-ului, Fermín s-a apucat să-i dea ultimele instrucțiuni lui Rociíto, În timp ce eu Îl localizam pe bătrînelul căruia Îi promisesem un ultim dans cu Eros, Înainte ca Thanatos să-i facă lichidarea. Nu uita, Rociíto, că bunicuțul e un pic cam tare de urechi, așa Încît să-i vorbești tare, răspicat și murdar, ștrengărește, cum știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-ți fie cu supărare. Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă ești bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de parfum. CÎnd dădu cu ochii de abundenta frumusețe a Afroditei noastre jerezane, chipul bătrînelului se lumină de paradisuri visate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]