1,539 matches
-
mână ușoară, spuse Mortimer. Pictoriță și asistentă medicală. Aș fi zis că fiecare din aceste două meserii te solicită total. Ai atelierul tău? — Nu. Îl împart cu o altă femeie. Nu pare prea plăcut. — Mă descurc. Luă un sul de bandaj curat și începu să-l înfășoare în jurul fluierului piciorului slăbănog și fragil. Când a fost schimbat ultima oară acest bandaj? — Doctorul vine cam de două ori pe săptămână. — Trebuie schimbat zilnic. De când sunteți în cărucior? — De vreun an. A început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ai atelierul tău? — Nu. Îl împart cu o altă femeie. Nu pare prea plăcut. — Mă descurc. Luă un sul de bandaj curat și începu să-l înfășoare în jurul fluierului piciorului slăbănog și fragil. Când a fost schimbat ultima oară acest bandaj? — Doctorul vine cam de două ori pe săptămână. — Trebuie schimbat zilnic. De când sunteți în cărucior? — De vreun an. A început cu o osteoartrită, apoi au apărut ulcerațiile. O urmări lucrând câteva minute, apoi spuse: Ești frumușică. Phoebe zâmbi. E plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ce e cu ea. Sunt cea mai meschină, lacomă, haină adunătură de ticăloși care îți înfig cuțitul în spinare și îți șterpelesc banii de pe suprafața pământului. Și include și odrasla mea în această afirmație. Phoebe, care tocmai începea să lege bandajul, se opri să-l privească, suprinsă. N-au existat decât doi oameni cumsecade în familia mea. Fratele meu, Godfrey, care a murit în război, și sora mea, Tabitha, pe care au reușit s-o țină închisă la balamuc în ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uriaș hoinar. — Ce a fost? Îl Întrebă ea pe gardian, În clipa În care coborî Împreună cu Mickey. Exploziv? Acesta Își puse cascheta pe cap și dădu aprobator din cap. — Cel puțin o sută de livre. Le ajută să scoată pături, bandaje și o targă din spatele dubiței, apoi le conduse prin moloz, luminînd cu lanterna În timp ce mergea. — Locul ăsta a fost lovit cu aproape toată Încărcătura, zise el. Trei apartamente. Credem că apartamentul de sus și de la mijloc erau goale. Dar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ochii. — Ce? zise femeia. Surzise din cauza exploziei. — Mi-e teamă că-i greu de spus pe Întuneric, spuse Kay mai răspicat. Se concentra la ceea ce făcea. I se păcu că dăduse de-o coastă ruptă. Căută În geantă și scoase bandajele și Începu, cît putu de repede, s-o o lege pe bătrînă. — Totul din cauza ei, știi... Începu iar femeia. — Ajută-mă la asta, dacă poți! țipă Kay pentru a-i distrage atenția. În tot acest timp, Mickey Îl examina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era conștientă și de bîzÎitul avioanelor care treceau monoton pe deasupra capetelor lor. La un moment dat, se auzi zgomotul unui acoperiș care se prăbușea, alunecînd și despicîndu-se, Într-o stradă Învecinată. Lucră mai repede. — OK, Patridge? strigă ea după ce legă bandajul și apoi Îl rupse. CÎt mai ai? — Aproape gata. Și tu, Mickey? — O să fim gata cînd termini și tu. — Bine. Kay desfăcu targa pe care o scosese din dubiță. Gardianul reapăru În timp ce se ocupa cu asta; o ajută să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dar cu grijă. Mărșăluiră de-a valma intrînd În bucătărie. Lumina Îi făcu să tresară și să-și acopere ochii. Și atunci fetele văzură, desigur, cît de murdare și tăiate erau, cît de oribil arăta tatăl lor, cu sînge și bandaje pe față. Începură să plîngă. — Nu-i nimic, le zise mama cutremurată. Încă tremura. Nu-i nimic. Noi sîntem bine, nu-i așa? Phyllis, Întoarce cheia În ușă. Adu ceaiul, Eileen. Și acoperă cutia aia cu carne conservată! Să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În Încăpere cu bărbatul rănit. Dăduse În lături o parte din mizerie și acum Îi sfîșia pijamaua. — Ajută-mă să mă ridic, spunea acesta. — Nu te mișca și nu vorbi. — Piciorul meu. — Știu. În regulă. Trebuie să vă punem un bandaj de compresie. — Un ce? — Să Împiedice sîngerarea. — SÎngerez? SÎngerez? — Probabil că da, prietene, spuse Mickey Îndîrjită. Rupse ultima cusutură a pijamalei și aduse raza lanternei pe coapsa goală a bărbatului. Carnea se termina puțin deasupra genunchiului. Ciotul era rozaliu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
motorul cînd intră pe stradă și lăsă vehiculul, cu motorul mergînd În gol, să coboare panta spre garaj, la viteza lui. CÎnd trase de frînă, ea și Mickey Își dădură capul pe spate și Închiseră ochii. — Ce vezi? Întrebă ea. — Bandaje, răspunse Mickey. Tu? — Drumul clătinîndu-se. Dubița le era mai murdară ca oricînd; mai stătură Încă un sfert de oră umplînd găleată după găleată cu o apă Înspăimîntător rece, clătind-o și spălînd-o. Apoi au trebuit să se spele. Camera era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să stai jos Înainte ca semnalul de Încetare a pericolului să fie dat, dar brusc se simți moartă de oboseală. — Cum a fost schimbul? Întrebă ea, făcînd un efort să stea trează. Hughes dădu din umeri, cu privirea ațintită la bandajul care se Înfășura. — Nu prea rău. Stomac rupt și un ochi pierdut. — Și tu, O’Neil? — Patru oase rupte În Warwick Square. Kay se Încruntă. — Ăsta-i o melodie de music-hall, nu-i așa? — Howard și Larkin, continuă O’Neil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un ac de siguranță din gură. Eu și Cole. Cole? Cole căscă și se ridică În picioare. Nimeni nu se mai veselea. — Bravo, fetelor, zise Kay așezîndu-se mai bine În scaun. — Da, la revedere, fetelor! zise Hughes, Împingînd În sus bandajul de pe un ochi. Puneți-i o atelă din partea mea! — O clipă, zise Binkie. O’Neil, Cole - Își coborî vocea - mi-e teamă că-i o cursă pentru morți. Nu sînt supraviețuitori. Sigur un cadavru, și cred că mai sînt două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cursă pentru morți. Nu sînt supraviețuitori. Sigur un cadavru, și cred că mai sînt două. O mamă și copiii ei. Resturile trebuie duse la locul de depozitare. Credeți că puteți suporta? În Încăpere se lăsă tăcerea. — Isuse, zise Hughes lăsînd bandajul să-i cadă și ridicîndu-și gulerul. Pe fața lui O’Neil se instalase o paloare bolnăvicioasă. Avea doar șaptesprezece ani. — Ei, bine, zise ea. Nimeni nu se clinti În clipa următoare. — Merg eu, zise Kay, apoi. Se ridică În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aruncă țigara după două-trei fumuri. — Hei! Îi zise gardianul văzînd ce face. O ridică și Începu s-o fumeze el. Kay puse mîna pe a doua targă de lîngă trupul femeii și o duse la trepte. Luă o rolă de bandaj și Înfășură În el capul bărbatului. Mickey veni s-o ajute, ținîndu-i capul cu destulă prudență, În timp ce Kay Îi Înfășura bandajul. Apoi puseră targa jos și Încercară să ridice corpul și să-l Întindă pe ea. Nu prea era loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
puse mîna pe a doua targă de lîngă trupul femeii și o duse la trepte. Luă o rolă de bandaj și Înfășură În el capul bărbatului. Mickey veni s-o ajute, ținîndu-i capul cu destulă prudență, În timp ce Kay Îi Înfășura bandajul. Apoi puseră targa jos și Încercară să ridice corpul și să-l Întindă pe ea. Nu prea era loc, și În jur domnea o dezordine de nedescris: pămînt azvîrlit din grădină, ramuri din copac și țigle sparte. Începură să Îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ales că a fost facută de o somitate la acea vreme, prof. Vancea, care studia in străinătate, dar venea aproape lunar la spitalul ieșean, Sf. Spiridon. Nici acum nu înțelegea bine ce s-a întâmplat dupa ce i-au scos bandajele. Primise diverse explicații. Ba că fetița a suferit un șoc post operatoriu, ba că s-a strecurat o eroare în tratament. Se mai auzea că i-ar fi fost atins nervul optic. Nimeni nu-i spusese ceva sigur, așa că adunându
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
seama că el nutrea pentru oamenii din Residencia o grijă impetuoasă, aproape nerăbdătoare. Îmi amintea de un tînăr comisar districtual din perioada imperială, confruntat cu un trib bogat, dar indolent, care În mod explicabil refuza să-și părăsească colibele. Din bandajul de pe braț Îi curseseră cîțiva stropi de sînge pe mîneca de la cămașă, dar era evident că nu-l preocupa propria-i persoană, ci era condus de un zel care n-avea nimic În comun cu țara asta de jacuzzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
prietenii. Ei au chemat Salvarea. Pârvu n-a mai venit la Înmormântare. I-am dus caseta la spital i-am așezat-o pe pernă, alături de un buchet de flori. I-am zâmbit, i-am mângâiat smocul de păr zbârlit printre bandajele care-i Înveleau capul. El n-a zis nimic, era În comă. EPILOG FACULTATIV După apariția primei ediții a acestui roman s-au găsit cititori, mai ales printre prietenii pomeniți În carte (nu vă gândiți că aș fi primit scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mari, mărginite cu perdele din pânză grosolană. Încrețește nasul. Mirosul inconfundabil de medicamente și dezinfectant poate să avizeze pe oricine că se află într-un spital. O durere uniformă îi înfășoară trupul iar pe frunte simte strânsoarea puternică a unui bandaj. Curios, dorind să afle despre ce este vorba, încearcă să ridică brațul. Mișcarea abia schițată, se oprește sub cascada unor dureri îngrozitoare care fac să-i scape printre buze un geamăt de durere. Niciodată nu simțise așa o tortură. Scăldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ia rămas bun și de la ea, dar știe că este imposibil. Atenția fetei este concentrată asupra celui care necesită acum toată grija dată de pregătirea ei profesională. Capul și ochiul stâng al rănitului sunt înfășurate cu un strat gros de bandaje însângerate, iar una dintre mânecile uniformei murdare este smulsă, lăsând vederii un braț slab, la fel de negru ca și al unui lucrător într-o mină de cărbuni. Din blocul operator ies mai mulți brancardieri și medici care se apropie în pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
-și dinții bine îngrijiți: Crede-mă, pare mai rău decât este cu adevărat. Ceilalți? Șoferul este mort, iar neamțul, hmm, destul de grav. A leșinat și poate e mai bine așa. Nu simte durerea. Scoate o batistă din care improvizează un bandaj pe fruntea lui Felix. Dacă ajunge la spital, poate scapă. Și tu? Nimic deosebit. Câteva contuzii superficiale. Cred că în cădere mi-am luxat piciorul. Aplecat peste el, Marius îi palpează atent cizma. Se oprește imediat când fața prietenului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ridică din spatele unor gutui. Curând, se arată și spitalul de campanie. Mai multe corturi albe sunt aliniate de-a lungul unei poteci pe marginea căreia se văd numeroase flori roșii, galbene, albastre. Un sanitar înfășoară capul unui soldat cu un bandaj nou, înlocuind pe cel vechi, însângerat și murdar, aruncat pe masa din lemn de alături. Fiind cu spatele nu vede grupul care se apropie. De abia când sunt foarte aproape, sanitarul întoarce capul și când dă cu ochii de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu porumbul? Vorbim cu popa Spiridon să scoată sfinții din biserică și facem slujbă. Da' ce e băi Vasile, de ai fața asta așa lungă? O vreme, cel întrebat, un soldat tânăr, înalt și voinic, având fruntea înfășurată într-un bandaj pătat cu sânge, cumpănește dacă să răspundă sau nu. Își scarpină cu degetul arătător ceafa tunsă scurt și brusc, se hotărăște: Păi, cum să spun...Când plecai pe front, lăsai acasă muierea cu doi copii. Acu' îmi scrie că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și umăr. Iovuț caută în sacul de merinde după un pansament. Uitase că nu mai avea așa ceva de mult. Scoate un ștergar și presează rana mare de la șold. Își desface vestonul și trage fâșii lungi din poala cămășii. Improvizează un bandaj legat strâns, pe după gât și umeri. Rănitul ridică încet pleoapele și ca prin ceață, ochii lui deslușesc trăsăturile fratele său mai mic. Iovuț... Nu vorbi, păstrează-ți puterile. Măi Iovuț, eu am să mor... Nu Pătruțule, trebuie să reziști. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sticle așezate pe masa simplă din lemn. Pe lângă pereți, trei saltele. De pe una dintre ele se ridică un bărbat îmbrăcat într-un pulover negru pe gât și pantaloni de stofă groși. Pielea feței este foarte albă, la fel ca și bandajul prins cu o agrafă metalică, din jurul capului. Domnule locotenent, nici nu știți cât mă bucur să văd armata română! Vorbește destul de bine românește, dar cu accent distinct. Numele meu este Karel Hrozny. Până acum câteva zile, când am fost capturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
campanie, se ridică calm. Părul blond e în dezordine, deși încercarea nereușită să fie pusă ceva ordine în el este vizibilă, iar fața plină de praf. O bandă de pânză purtată pe după gât, îi susține mână stângă, înfășurată cu un bandaj gros. Domnule locotenent, sunt maiorul Peter von Streinitz, comandantul acestui obiectiv. Privirea lui fixează stăruitor chipul ofițerului român. Trăsăturile acestuia au ceva familiar și încearcă să asocieze un nume feței care-i aduce aminte de cineva cunoscut cu mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]