11,109 matches
-
pentru mine în momentul ăsta. Și eu te iubesc. Închide și se lipește iar de fața gagicii. Nash ia bancnota de zece dolari de pe bar și și-o vâră în buzunar. Nu, n-am auzit nimic, zice. Gagica alunecă de pe bară și râde. Se urcă la loc și zice: — Ea era? Și tipul cu favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala ei. Ruinele civilizației occidentale, crenelurile, turnurile și hornurile își iau zborul din părul Monei. O piatră de ghicit trece pe lângă noi ca din praștie. Helen o urmărește cu privirea și zice: — Cred că Mona a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
roșii și albe la capătul cărora se învârt scaunele doldora de oameni, Helen zice: — Pare fezabil. Un om oprește roata, și toate gondolele se leagănă în loc, în timp ce eu și Helen ne așezăm pe perna de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar Helen se prinde de bara de protecție cu o mișcare bruscă. Un diamant masiv îi alunecă de pe deget și fulgeră în jos, printre lumini și bare de susținere, printre culori și chipuri, până în mijlocul angrenajelor mașinăriei. Helen se uită după el, zicând: — Ei, nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar Helen se prinde de bara de protecție cu o mișcare bruscă. Un diamant masiv îi alunecă de pe deget și fulgeră în jos, printre lumini și bare de susținere, printre culori și chipuri, până în mijlocul angrenajelor mașinăriei. Helen se uită după el, zicând: — Ei, nu erau decât vreo treizeci și cinci de mii de dolari. Poate că nu-i nici o problemă, îi zic. E un diamant. Și Helen zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de măcăleandru pe care-l găsești, dar nu știi dacă o să scoată pui, fiindcă s-ar putea să fie mort. Și apoi scoate pui, și nu știi ce să faci cu el. Helen își pune mâna peste a mea, pe bara de protecție din fața noastră, și zice: — Domnule Streator, aveți și un nume de botez? Carl. Carl, îi zic. Carl Streator. De ce a spus că sunt un om între două vârste? o întreb. Și Helen râde și zice: — Pentru că asta ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o întreb. Și Helen râde și zice: — Pentru că asta ești. Asta suntem amândoi. Roata se smucește din nou, și începem să coborâm. Ochii ei, îi zic. Ochii ei sunt albaștri. Și asta este viața mea. Când ajungem jos, omul deblochează bara de protecție, și-i dau mâna lui Helen când coboară din gondolă. Rumegușul e moale și elastic; ne poticnim și ne împleticim prin mulțime, ținându-ne de talie. Ajungem la Mona, care încă mai citește din agendă. — Hai să mâncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele cursei, în picioare, rezemat de bara de lîngă fereastră, Mihai încearcă un bilanț al femeilor cunoscute, un fel de retrospectivă pe un ecran aflat undeva în urmă, în care vîntul cu fulgi mici și reci se încurcă, ondulînd figurile, deformîndu-le. Pete de culoare, dar nici o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
coborît deodată în pulpe și în tendoanele de sub genunchi, în vreme ce mintea, puțin încețoșată, e lovită mereu de același gînd: "Trebuie să divorțez de el!" Oameni încărcați cu bagaje circulă dintr-o parte în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în care se zbate viscolul, simțindu-și agățat de colțul unui geamantan ciorapul stîng, frîntă din cauza oboselii și a romului, simte cum începe să tremure iarăși de furie și nu-și dorește decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ba ale tinereții îl corectează profesorul. Aa, ia stai... face Lazăr un gest spre el. Erai cam tinerel pe vremea cînd Bujoreanu... Pricepi greu rîde profesorul. Vezi că nepoată-sa vrea să urmeze Filosofia. În vară a dat-o-n bară la Teatru, deși-i păcat că nu mai încearcă; are o putere mare de expresie; i-am și zis, o să capete numai roluri de femeie-comisar; cînd e fermă, parcă-i taică-su la vreo ședință, iar cînd se înfurie, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
direcți? Ce chestie, să încerci să le fii superior, cu mintea ta îngustă, și să-ți insinuezi cocoșelul mârșav în viețile lor când nu sunt atenți! Să ți-l îndeși în fundul lor când încearcă să-și țină echilibrul, agățați de barele de sprijin din metrou! Sau la petreceri, în timp ce le vorbești, încercând să ți-l strecori pe sub fustele femeilor! Ești un demon, asta ești; o creatură a nopții, un distrugător, un violator. Da, asta ești - un violator!... Nenorocitule! Nenorocitul dracului... O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
anii '70, câteva săpături întâmplătoare în zonă au confirmat existența unui astfel de mormânt. În 1971, în timpul unor săpături la peste zece metri adâncime, pe un șantier din zonă, constructorii au dat peste o porțiune cu noroi alb. Cu o bară de oțel au făcut o gaură în strat și din orificiul creat au ieșit gaze cu miros neplăcut. În urma prospectării, specialiștii au confirmat că în subteran se află un mormânt antic. Deschizându-l, arheologii au constatat că groapa este, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
au sub buci un 4x4? Este vorba de sentimentul românesc al ființei în gip. Vehiculul ăsta e înalt și greu. Te sui și te uiți de sus la gândacii care mișună în trafic. Șasiul e ranforsat cu drugi de oțel, bara de protecție din față arată mai degrabă ca un pinten de atac, ai superfrâne, airbaguri, poți să prinzi 140 km/h doar gâdilând nevrotic pedala de accelerație. Te simți ca un tanchist dând iama în infanteriști. Ți se pare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Băiuțeii (roman) Pentru mama, care na copt în viața ei o plăcintă, dar ne-a făcut fericiți. 1. Câte ceva despre Cristos Coșuță mi-a spus întotdeauna să nu-l pocnesc pe Cristos. Stăteam în troleibuz agățat de bară (într-unul din momentele alea tembele în care nu poți să spui altceva despre tine decât că stai în troleibuz agățat de bară), când, dintr-odată, zbang, l-am văzut pe Coșuță. L-am văzut oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Cristos Coșuță mi-a spus întotdeauna să nu-l pocnesc pe Cristos. Stăteam în troleibuz agățat de bară (într-unul din momentele alea tembele în care nu poți să spui altceva despre tine decât că stai în troleibuz agățat de bară), când, dintr-odată, zbang, l-am văzut pe Coșuță. L-am văzut oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful s-a dat la o parte și n-a mai rămas decât asfaltul, cu privirea aia puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu troleul nouășpe ani mai târziu - cum, fără să-și ridice privirea de pe vârful adidasului drept, îmi repetă profeția aia înfricoșătoare: „Eu ți-am zis, ți-am zis mereu, și tu nimic. Acuma o să vezi, lasă“. Am rămas agățați de bară, eu și Coșuță, și a fost de ajuns să mă uit la privirile celorlalți oameni ca să-mi dau sema că nici unul din ei nu bănuiește nimic, că habar n-au de ce mi-a spus Coșuță vorbele alea și că - să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
negru, invizibil, o bucată de întuneric mișcătoare, cel mai bine e să-i ardem una peste bot, BauBau tâmpit, marș din scrisoarea asta în care Matei doarme în care cocorii încă mai zboară prin sufragerie în care Oneață Augustin nimerește bara fără să-l observe cineva în care Anglia e atât de departe printre cețuri și lumini de reflectoare, nu se poate altfel, nu putem începe altcumva, e clar că numai de moaca lui rânjită n-avem noi chef acum, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și-și așteptau iarăși rândul. El stătea pe margine și mânca semințe, uneori, rar, îl mai înjura pe câte unul sau îi trăgea o palmă după ceafă. Nu știai dacă-i convine ce faci și, oricât m-am tăvălit între bare, oricâte șuturi și centrări am respins, oricâte ghionturi, pumni și bocanci am încasat, nu m-a băgat niciodată în meciuri din campionat. Dacă tata l-ar fi vizitat ca alți tați, cu damigene și sacoșe, cu plicuri, cu canistre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
e albă și pustie, adie un vânticel înghețat, fulguie, fotbalul se poate juca și în doi din moment ce Cubanezu trage de oriunde, cu latul, cu șiretul, cu șpițul, cu exteriorul, și eu apăr tot, mă tăvălesc prin zăpadă, sar la rădăcina barelor, plutesc sub transversală, boxez, scot de la păianjen, urlu, țip, îmi frec colțurile gurii cu mănușile fleașcă, îmi tot ridic pantalonii care sunt grei de apă și m-au lăsat cu burta goală, resping orice minge și el plesnește, urlă, țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prins șarpele vișiniu în cioc și a dat cu el de pământ, în alta, când tata era puțin răcit, unul dintre bărbații ăia tuciurii, trădat de iubita lui (într-un meci amărât cu I.P.A. Aluminiul Slatina), a aruncat o bară de fier înspre teren, dar n-a nimerit până acolo, ci a lovit un om de pe rândurile de jos, unul ca toți ceilalți 49.999, care-și plătise biletul și care ronțăia semințe de bostan. Iar omul ăla, care nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Or, n-a ieșit așa. Fiindcă la un șut ca din tun al lui Tătaru I, o vrajă rea, ceva în genul ăsta, mingea s-a oprit în vinclul porții (chiar s-a oprit, la propriu, a rămas înțepenită între bara de sprijin și plasă), cum se vede o dată la un sfert de secol. Cu capul lucind ca un bec, acel suporter mărunțel, în al cărui buletin de identitate, la rubrica locul nașterii, stătea scris Săcele, trebuie să fi arătat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Care, în felul lui, ținea morțiș să ne arate asta. Cu o forță și o energie de speriat, se vedea de pe atunci că va fi un mare alpinist, se cățăra pe plasa metalică a pătuțului, se apuca cu mâinile de bara de sus și pornea să salte zdravăn cu picioarele, ore și ore în șir, pe saltea, până ce pătuțul devenea un fel de vehicul, un pătuț umblător, care se deplasa, încet, dar sigur, prin cameră. Să fi fost un om călare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a încheiat un contract cu partea nevăzută a lumii, există un traseu, poate aerian, din care, mai ales într-unul din momentele alea tembele în care nu poți să spui altceva despre tine decât că stai în troleibuz agățat de bară, se poate zări, ca un decupaj strălucitor, teritoriul acela dreptunghic și înțesat de blocuri, mărginit la nord de bulevardul Drumul Taberei, având hotarul de vest la Valea Ialomiței, iar cel de est la Valea Argeșului, pentru ca la sud, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de mine și mă va lăsa, întocmai ca o fregată pe bebelușul Mircea, în orice port, fie el și agitat, al acestei lumi. Îmi mai aduc aminte că inima strălucea nebunește și că nici vorbă să fi văzut în ea bara lui Augustin și golul insipid al lui Graham Souness. M-am trezit în casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de unde era ascuns, l-am visat pe Matei mare. Se făcea că era la o masă de scris, nebărbierit, cu un pix în mână cu care bălmăjea ceva greu de înțeles despre timp, amesteca alandala niște cocori zburători cu o bară a lui Oneață Augustin, sufrageria cu luminile unor reflectoare, îmi vorbea despre tata și despre nu știu ce senvișuri, părea din cale-afară de agitat, o ținea întruna că fără Bau-Bau ne-ar merge mult mai bine, nu încercam să-l contrazic, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]