1,455 matches
-
o seamă de capitole din cursuri universitare de literatură spaniolă și sud-americană: în țară, în anii ’70, colaborează la Istoria literaturii spaniole, 1975, Stil și compoziție în romanul hispano-american de azi, 1976, Conflictele Epocii de Aur la marii scriitori ai barocului: Quevedo, Góngora, Calderón, Gracián, 1976. În Grecia publică Literatura hispánica (1990), Teoría de la traducción (1991). Preocuparea constantă pentru cele mai noi metodologii de abordare a textului literar, structuraliste și poststructuraliste, nu umbrește nicicând preocuparea de a capta și de a
IVANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
spaniolă, italiană, germană și engleză dă sens concret unei mari disponibilități intelectuale: de la Cervantes și Shakespeare până la Thackeray și Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul și nuanțele originalului, cu o admirabilă constanță. Studiile sale - mai ales cele referitoare la Renaștere, la baroc și la arta primei jumătăți a secolului al XX-lea - sunt, în descendența celor ale lui Tudor Vianu, unele dintre cele mai importante în literatura românească de specialitate. SCRIERI: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, București, 1941; Greul
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
și, mai ales, viziunea, cu tentă cvasifabuloasă, a peștilor sclipind în undă configurează un peisaj liric distinct, schițat în tonuri blânde și luminoase. Poemul Zlatna oder von Ruhe des Gemüthes de Martin Opitz, autor important în literatura Renașterii și a barocului - un „Malherbe german” care „a făcut pentru poezie ceea ce Luther făcuse pentru proză” (A. Bossert) -, este o valoroasă mărturie despre identitatea etnică a românilor și, în bună parte, un imn înălțat sufletului românesc. Deși a fost tălmăcit și publicat de
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
București, 1959; Henri Wallon, De la act la gândire, postfață Stanciu Stoian, București, 1964; Gilbert Keith Chesterton, Înspăimântătoarele amintiri ale căpitanului Brown, pref. trad., București, 1966, Detectivul în sutană, București, 1993; Omul care a fost joi, București, 1994; Victor Lucien Tapié, Barocul, București, 1969. Repere bibliografice: Al. Piru, O culegere de texte din secolul al XVIII-lea, RL, 1969, 15; Mihai Ungheanu, Peregrinarea cărților, RL, 1969, 25; Mircea Anghelescu, Al. Duțu, „Cărțile de înțelepciune în cultura română”, RL, 1972, 21; Ioana Em
DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286924_a_288253]
-
perenitate se estompează într-un proces de superioară înțelegere a continuității și devenirii perpetue. Asupra motivului nestatorniciei sorții, D. va reveni în anii exilului său polonez, când traduce prologul tragediei Erophile a poetului și dramaturgului cretan Gheorghios Chortatzis, creație a barocului, cu sugestii din Tasso, dar mai cu seamă din Giambattista Giraldi Cinzio, autorul tragediei Orbecche (1541). Versurile ample, de 15 silabe, în metru iambic, ale traducerii, prefațează subiectul unei istorii în care dragostea înfruntă și desfide, fie și pentru puțină
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Țepelea-Bulgăr, Momente, 40-44; Dosoftei (1624-1693). Bibliografie, pref. I.C. Chițimia, București, 1974; Curticăpeanu, Orizonturile, 10-11, 53-66, passim; Dan Zamfirescu, Istorie și cultură, București, 1975, 66-75; I.D. Lăudat, 350 de ani de la nașterea lui Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Iași, 1975; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 145-147, 283-306, passim; Al. Andriescu, Stil și limbaj, Iași, 1977, 79-109; Negrici, Expresivitatea, I, 44-54; Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, II, București, 1977, 293-299; Dicț. lit. 1900, 296-302
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
ani de la nașterea lui Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Iași, 1975; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 145-147, 283-306, passim; Al. Andriescu, Stil și limbaj, Iași, 1977, 79-109; Negrici, Expresivitatea, I, 44-54; Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, II, București, 1977, 293-299; Dicț. lit. 1900, 296-302; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, București, 1979, 165-172, 345-346; Ion Istrate, Barocul literar românesc, București, 1982, 219-241; Scarlat, Ist. poeziei, I, 85-93; Manolescu, Istoria
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Stil și limbaj, Iași, 1977, 79-109; Negrici, Expresivitatea, I, 44-54; Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, II, București, 1977, 293-299; Dicț. lit. 1900, 296-302; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, București, 1979, 165-172, 345-346; Ion Istrate, Barocul literar românesc, București, 1982, 219-241; Scarlat, Ist. poeziei, I, 85-93; Manolescu, Istoria, I, 13-18; Mazilu, Recitind, I, 370-375, 407-415, II, 34-39, 56-58, 67-69, 113-115, 121-123, 148-152, 209-216, 451-453, 483-484; Dan Horia Mazilu, Literatura română barocă în context european, București, 1996
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
banale ale cotidianului. În perioada când moda literară a impus ca temă raportul scriitorului cu scrisul, D. a tratat poetic inserția creatorului în universul ficțional instituit de limbaj. A experimentat toate atitudinile poetice cunoscute: romantismul gesturilor simbolice, clasicismul formelor disciplinate, barocul căutărilor proteice, intelectualismul ermetizat prin aluzia livrescă și conceptualizarea trăirilor, transa mistică. În prima etapă a creației sale, sub influența baladei romantice germane și a prietenului Radu Stanca, baladist modern, a cultivat mai ales tema metamorfozei în formă baladescă. Această
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
acestea sunt reluate în serii de poeme sinonimice, variațiunile pe câteva teme obsesive întemeindu-se pe capacitatea de producere în serie a metaforelor subordonate sensului global al poemului. În ultima etapă a creației, poetul se apropie tot mai hotărât de barocul ermetizant, pe de o parte, și de marea tematică mistică, pe de alta. Constantă rămâne, în toate momentele, tema metamorfozelor, a absorbției de substanță străină și a unității și identității sub aparențe mereu altele - temă înglobând în același timp obsesia
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
proteismului universal, al măștilor unei esențe inaccesibile, ca și al schimbării măștilor; motivul oglindirii, al răsfrângerii Unului în forma materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic, D. se disciplinează prin cultură, impunând cititorului o decodare a mesajului cel puțin dublă
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Litere din București și din 2001 membru corespondent al Academiei Române. După debutul în „Argeș” (1969), colaborează la publicații de specialitate sau literare, între care „Revista de istorie și teorie literară”, „Romanoslavica”, „Analele Universității București”, „Luceafărul”, „România literară”, „Argeș”. Cărțile sale - Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea (1976), Cronicari munteni (1978), Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți (1981), Literatura română în epoca Renașterii (1984), Proza oratorică în literatura română veche (I-II, 1986-1987), Vocația europeană a literaturii române vechi
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
largă deschidere spre cultura europeană, mai ales spre cea răsăriteană, cu care a izbutit să se sincronizeze ca viziune, ideație și modalități de expresie. O finalitate similară are exegeza Literatura română barocă în context european, care completează o lucrare anterioară, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea. Este o cercetare comparatistă, de stabilire a raporturilor barocului literar românesc cu barocul european, sub raportul influențelor, circulației motivelor și al procedeelor compoziționale. Un gen literar specific baroc este „emblemata”, compuneri de
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
ca viziune, ideație și modalități de expresie. O finalitate similară are exegeza Literatura română barocă în context european, care completează o lucrare anterioară, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea. Este o cercetare comparatistă, de stabilire a raporturilor barocului literar românesc cu barocul european, sub raportul influențelor, circulației motivelor și al procedeelor compoziționale. Un gen literar specific baroc este „emblemata”, compuneri de versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
modalități de expresie. O finalitate similară are exegeza Literatura română barocă în context european, care completează o lucrare anterioară, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea. Este o cercetare comparatistă, de stabilire a raporturilor barocului literar românesc cu barocul european, sub raportul influențelor, circulației motivelor și al procedeelor compoziționale. Un gen literar specific baroc este „emblemata”, compuneri de versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus bazele unei heraldice românești
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
înconjurată de prestigiu în literatura română vreme de câteva secole - cu îndreptățire, căci scrisul românesc este un moștenitor firesc al alcătuirilor spirituale bizantine - la sistemul de genuri și specii constituit în Occident de Renaștere și transportat în Orient de scriitorii barocului echivalează pentru M. - atent în mod constant la sugestiile furnizate de istoria mentalităților - cu schimbări fundamentale în planul sensibilității și al gustului literar, cu un indiciu semnificativ al instalării modernității. Achizițiile permanente în inventarul speciilor literare, amplificarea sistemului prin acceptarea
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
dramatice, are fluența pe care o poate da numai o viziune coerentă asupra obiectului de studiu, are un ritm al său și pune în lumină valori certe, descoperite cu instrumente adecvate unei înnoiri a domeniului. SCRIERI: Udriște Năsturel, București, 1974; Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976; Cronicari munteni, București, 1978; Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți, București, 1981; Literatura română în epoca Renașterii, București, 1984; Proza oratorică în literatura română veche, București, I-II, 1986-1987; Vocația
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
Gheorghe Asachi, Ruxandra Doamna, postfață edit., București, 1992; Traduceri: Evhen Huțalo, Viața e amarnică și dulce, București, 1975; Ivan Hrihurko, Canalul, București, 1979; Vasil Zemliak, Stolul de lebede, București, 1985. Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 238-240; Mihai Zamfir, Un baroc românesc, LCF, 1977, 41; Alexandru Duțu, Cazul Miron Costin, LCF, 1978, 12; Iorgulescu, Scriitori, 313-315; Ungheanu, Lecturi, 178-182; Cătălina Velculescu, „Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți”, RITL, 1982, 3; Mihai Ungheanu, „Literatura română în epoca Renașterii”, LCF, 1984, 29; Al.
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
distinsă cu Premiul Academiei Române. Cartea de debut din 1998, Statutul artistului în epoca barocă. Strălucirea și suferințele magicianului, are la bază teza de doctorat. Este un studiu doct de literatură comparată, elaborat cu spirit sistematic, începând cu definirea conceptului de baroc și continuând cu reconstituirea universului acestui concept și cu relevarea simbolurilor proprii barocului până la recepția lui în domeniul artelor și al literaturii europene. Textul se susține și prin bogatele incursiuni și exemplificări, mai ales din literaturile franceză și spaniolă. În
MIHAILA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288125_a_289454]
-
barocă. Strălucirea și suferințele magicianului, are la bază teza de doctorat. Este un studiu doct de literatură comparată, elaborat cu spirit sistematic, începând cu definirea conceptului de baroc și continuând cu reconstituirea universului acestui concept și cu relevarea simbolurilor proprii barocului până la recepția lui în domeniul artelor și al literaturii europene. Textul se susține și prin bogatele incursiuni și exemplificări, mai ales din literaturile franceză și spaniolă. În același an M. publică volumul Renaștere și modernitate, alcătuit în cea mai mare
MIHAILA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288125_a_289454]
-
poetului despre dificila specie (le va continua și aiurea). O liminară Ars sonetica enunță preferința pentru Shakespeare: „Shakespearean, sonetu-i mult mai ager/ Decât în strânsa chingă-a lui Petrarca”, dar și pentru Eminescu și V. Voiculescu. G. se înseriază eonului baroc, pe care îl și teoretizează sui-generis ca expresie a unei „mari disperări”, dar și a unei „mari pofte de a trăi”. Influențați ori nu de opiniile poetului, criticii Al. Piru și Mihai Ungheanu îl definesc ca barochist/manierist (în sensul
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
de nisip a fost raportat și la Bunavestire de Nicolae Breban. Început în 1987 și publicat în 1999, Wiener Walzer cuprinde mai multe nuclee romanești, corelate de pitorescul cruzimilor și energia răului ce populează fantasmele personajului axial. Părăsind maniera epicului baroc și psihologiile bizare în favoarea prizei directe la epicul cotidian, G. va înlocui, poate, cândva primatul teatrologului prin talentul prozatorului. Ca teatrolog, nu atât istoria, cât actualitatea genului dramatic îl interesează. Totuși, Alecsandri și dublul său (1980) este o coerentă, necesară
GHIŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
variantă a cronicii lui Radu Greceanu, R, 1971, 7; Alexandru Duțu, Umaniștii români și cultura europeană, București, 1974, 83, 96-100, 112, 122, 185; Cătălina Velculescu, Un manuscris cu fragmente din cronica lui Radu Greceanu, RITL, 1974, 4; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 139, 147-150; Dan Horia Mazilu, Cronicarii munteni, București, 1978, 147-228; Negrici, Figura, 165-182; Dicț. lit. 1900, 410-414; Mazilu, Proza, 117-121; Velculescu, Scriere, 66-75; Dicț. scriit. rom., II, 445-448. D.H.M.
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
similare vor configura volumul Galileo Galilei. Dialog cu planetele (1982). Istoricul literar tinde spre cuprinderi globale, care să circumscrie procesual fenomenele de cultură. Astfel, în Storia della civiltà italiana (1977) înfățișează etapele principale ale civilizației italiene - Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea, Barocul, Risorgimento și contemporaneitatea -, opțiunea autorului îndreptându-se spre ideile, fenomenele și personalitățile mai însemnate, care întruchipează ipostaze specifice și valori proprii acestei arii de cultură. Acoperind contribuția științelor pozitive și domeniile umaniste, comentariul îmbină analiza cu privirea de sinteză, fără
LAZARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287760_a_289089]
-
familii de spirite creatoare. Este reconstituit „romanul liric” al lui Zaharia Stancu, este evidențiată trecerea „de la reportaj la foileton” a lui Geo Bogza, sunt puse „sub semnul realismului” textele lui Marin Preda, Titus Popovici, Nicolae Velea și sub acela al barocului romanele lui Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu și Fănuș Neagu. Această panoramă a prozei românești postbelice este întregită de prezentarea „romanului problemă” al lui Alexandru Ivasiuc. Comentariul, articulat la text, dar și la context (evoluția prozei românești), se ordonează în jurul
LEONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287780_a_289109]