831 matches
-
acolo, tot la trap, cu trofeul În coarne, nu se opri decât la poarta dincolo de care nuntașii jucau de mama focului. Când văzură animalul, cu omul mort Între coarne, deasupra frunții și a ochilor, rămaseră consternați. După câteva clipe de beatitudine, unii prinseră a cam Înțelege despre ce se petrecuse. Niște intuiții, ca prin ceață, totuși, doar intuiții. Nunul cel mic, tatăl Mierlei, veni la taur. Îl mângâie. Îi scoase, din gât, sabia - cuțit, care-l rănise, nu, Însă, deosebit de grav
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În ora asta și ceva, trebuie făcut, În așa fel, Încât, să Încapă perfect; și preludiul, și consumul actului iubirii propriu-zise, și Încheierea, finisajul, altfel exprimat, ce trebuie, neapărat, să urmeze, după toate mângâierile, săruturile, după starea de aromeală, de beatitudine, care, normal, cad În sarcina bărbatului, În primul rând, și, În al doilea, toate astea, să fie, alimentate, savuros, de către femeie. Că femeia nu este o iepuroaică. Nici bărbatul - un iepuroi; vorbesc de femeia - dragoste, nu de femeia - fapt cu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
somn de însuși visul care acum ține cu ea, îi povestește ce fac îi trimite în timp real note secrete despre mine chiar și acest poem, abia terminat zboară la ea 69 19. nu vă faceți iluzii. expresia dumneavoastră de beatitudine mă face să surîd. motivul pentru care am acceptat să fac dragoste cu dumneavoastră este strict literar. întrucît eu detest această imbecilă așteptare a cititorului în fața personajelor... Oare cînd vor trece la act ? Oare cînd se va produce primul sărut
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mai precisă despre natura intrusului. o tînără femeie ! Dumnezeule, o tînără femeie dormea în patul lui ! o tînără femeie respira acolo rar și senin, profund absorbită de lumea lui orfeu, poate chiar scufundată într-un vis, cu o expresie de beatitudine pe față. Bernard coborî scările ca o furtună, fără să-și poată reprima starea de precipitare. Deși, în timp ce cobora scările pentru a i se plînge doamnei Warnotte își spunea în gînd „eu am înnebunit, de fapt femeia aceea mă așteaptă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aceea erau unele ore plicticoase și altele minunate, iar notele, Stani le lua de-a valma, nu îl interesau pur și simplu! - Să trec oricum! era obiectivul lui urmărit cu precizie. Unele lecții îi creau stări de confuzie, altele de beatitudine chiar la aceeași materie difereau și îi plăceau sau nu< dar în clasa XII-a a avut un profesor cum n-a mai întâlnit în viața lui! Nu își amintește cu plăcere de el, era profesorul de matematici Neacșu Vasile
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nimic din ceea ce viața prezintă ca iremediabil și fatal, ca mizerie, destin și moarte. Iluziile magiei neagă ireparabilul din lume, neagă moartea ca realitate fatală și universală. Subiectiv, acest fenomen este plin de importanță, deoarece el creează o stare de beatitudine și de exaltare euforică omului. Căci el trăiește ca și cum n-ar muri niciodată. Or, toată problema morții, în fața omului, se reduce la conștiința subiectivă a morții. Pentru cine n-are această conștiință, faptul că va intra prin moarte în neant
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am pierdut din viață nu mai puțin ei se datorește. Din acest motiv, suferința nu poate fi nici blestemată, dar nici iubită. Păstrez față de ea un sentiment particular, greu de definit, ciudat și insesizabil, de un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de difuz, încît nu se poate cristaliza în conștiința nimănui. Toate durerile care se sting aduc cu ele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Căci temporalitatea existenței introduce un element de neant în ființare, deoarece tot ceea ce se consumă în timp își dovedește implicit inconsistența. Fericiți sânt aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut, pe care nu-i interesează decât beatitudinea clipei și încîntarea pentru veșnica prezență și eterna actualitate a lucrurilor. Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu este inconștiența din iubire adevărata trăire a clipei? Nu depășește adevărata iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
văpăile lor numai căldură. Și atunci întunericul nu va mai fi o atracție irezistibilă și nu te vei mai ameți la viziunea prăpăstiilor și adâncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile și limitele beatitudinii, dematerializat de raze și purificat de seninătăți, trebuie să fi scăpat definitiv de dialectica luminii și a întunericului, să fi ajuns la autonomia absolută a întîiului termen. Dar cine poate avea o iubire atât de mare? Tabla de materii A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar fi putut să cuprindă inima acestui om superstițios, mândru, sărac... al acestui nebun, c-un cuvânt... - Pentru că inima virgină nu cunoaște amorul... Ea ridică colțul lințoliul [ui ] și descoperi un frumos cap de marmură-nvinețită, un surâs de o nespusă beatitudine era pe buzele [lui]... - O, Angelo! zise încet, ai știut tu ce-i amorul, ca să-l desprețuiești...? Ți-a mângâiat vodată urechea acelea dulci și întunecoase flori ale nopții, vorbele de iubire, dezmierdările unei femei... a bătut vodată la fruntea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
schimbat totul”, cum îi place președintelui Bush să afirme. Cum de a avu loc acest eveniment? Părerea mea este că teroriștii au atins un punct slab al spiritului național: frica de moarte. Perspectiva morții este amenințarea supremă a stării de beatitudine. O societate hedonistă pur și simplu nu poate accepta moartea. Osama bin Laden a identificat corect un aspect în care luptătorul islamic este superior civilizației occidentale: frica de moarte. Celor care au comis atacul de pe 11 septembrie nu le era
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
mai adecvat căutării certitudinii decât cel critic. El nu distinge între credință și realitate: religia sau echivalentul său primitiv, animismul, cuprinde întreaga sferă a gândirii și cere supunere necondiționată. Nu este de mirare că oamenii tânjesc după paradisul pierdut al beatitudinii primordiale! Ideologiile dogmatice promit să satisfacă această dorință. Problema este că lucrul acesta e posibil doar prin eliminarea părerilor conflictuale. Aceasta le face la fel de periculoase pentru modul de gândire critic ca și existența unor explicații alternative pentru modul de gândire
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
ca pe un scop dezirabil. Cu alte cuvinte, societatea organică devine atrăgătoare cea mai atractivă atunci când dispar condițiile necesare existenței sale. Nu este deloc suprinzător faptul că, de-a lungul istoriei, omenirea a tânjit după reîntoarcerea la stadiul inocenței și beatitudinii originare. Izgonirea din Grădina Raiului este o temă frecventă. însă, odată pierdută, inocența nu poate fi recuperată - decât poate uitând întreaga experiență. în orice încercare de a recrea artificial condițiile unei societăți organice, cel mai dificil de obținut este tocmai
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
Își desfășoară vastele panorame În acest regim vizionar, de la „frontierele somnului”. Sentimentul Înstrăinării rămîne doar o amintire dureroasă („Am fost pretutindeni omul Străin, / Care ascultă, fără să ia parte, tocmelile, căderile la Învoială”), fiind larg compensat acum de starea de beatitudine a omului eliberat de angoase, ajuns la mult rîvnita „revelație”, Într-un tărîm transcendent, de unde orice senzație de constrîngere e absentă, iar cosmosul Întreg se descoperă privirii extaziate ca pură transparență, realitate esențializată, ieșită din timp: „Timpul și spațiul albesc
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suprarealistă, cu „povestirile de vise” caracteristice. Atît În versuri cît și În pasajele de poem În proză (bunăoară În descrierea „Insulei-Nălucă”), el trimite la tot pasul spre „miraculosul” și insolitul, spre stranietatea unor „peisaje” și „obiecte” În care starea de beatitudine e acompaniată În surdină de un substrat de neliniște. CÎte un poem poate duce cu gîndul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și totuși fluviile Vor muri ca niște orătănii Din pădurile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
durere mîngîietoare, adăpostul ia Înfățișarea unui mormînt: „Să viu spre mîngîiere să plîng p’acest mormînt.” Există la CÎrlova, ca la toți preromanticii, o anumită bucurie În durere. Întristarea este la el mereu dulce, mila Îndelungată provoacă o stare de beatitudine a simțurilor, ca un drog. Iată, de ce În acest molcom itinerariu al jalei, poetul cunoaște o surescitare vecină cu extazul. Există În versuri o veritabilă euforie a dulcelui. Amorul este un „izvor dulce de Întristare”, rîurile curg „dulce” răcoritor, soarele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
capitole, sufocate de abundența frazelor abstracte. Heliade care, de regulă, caută În poezie efecte muzicale, fiind un liric prin excelență auditiv, urmărește aici și efecte vizuale și deschide versul spre lumea imaterială a parfumurilor. Nuntirea celui dinții cuplu provoacă o beatitudine generală. Plantele, păsările, „svoltătoare”, astrele În frunte cu luna castă salută „amorul conjugal”. Erosul participă, În genere, În poezia lui Heliade, la starea pe care am putut-o numi ascensională. Să rămînem, pentru moment, la Anatolida unde În armoniile cerești
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce raiului din stele al pămîntului odor”. Răpire simbolică, voiaj pur literar, mesaj fără conotații. Alecsandri iubește și el, ca toți romanticii, departele (sau Îndepărtatul), Însă nu leagă de această noțiune nici una din obsesiile lui poetice. În erotică, se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are, cu precădere, virtuți sporifice: „răcoritoare, adormindă, parfumată”. În limbajul facil mitologizant al lui Alecsandri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor: „Zi cu soare, ger cu stele... Hai, iubită la plimbare. Caii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moartea de mută”... Alecsandri propriu-zis nu visează. Reveria lui e leneșă. Scopul ei este să seducă, nu să disloce elementele materiale. Să le seducă pentru a ajunge mai repede la cuibul ocrotitor și a intra În acea stare de comodă beatitudine la care poetul năzuiește mereu. * Este aproape imposibil de a descoperi În erotica lui Alecsandri o figură specială a spiritului, o atitudine care să implice mai profund sensibilitatea lui. Călinescu o găsea, de altfel, „senzuală și zaharată”, iar Șerban Cioculescu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reținere În fața obiectului adorabil. El găsește cuvintele, numai că ele se repetă și nu părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are gen, serafia este o stare de beatitudine În care poftele trupului nu pătrund. Agresiunea instinctului se oprește (se topește) În „raiul fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist”. Conachi, „cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu” exprimă mai limpede decît oricine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]