1,128 matches
-
nevoie, neavînd la dispoziție altă „tribună“, se exprima la megafonul criticii literare. Vladimir Nabokov denunță „dezmățul“ acestei critici literare „progresiste“, care „îi refuza calitatea de scriitor celui ce nu-și dedica romanul sau povestirea demascării jandarmului sau moșierului care își biciuiește mujicii“1. Astăzi pare ciudat, dar în epocă numele lui Cernîșevski, Dobroliubov sau Pisarev erau mult mai sonore decît, să zicem, ale lui Turgheniev, Dostoievski sau Tolstoi. Nu s-ar spune că Dostoievski nu era conștient de acest lucru. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Iar Charlotte, urmărind gesturile zilnice ale mamei sale, își spunea adesea zâmbind: „Dar e o adevărată siberiană!” În antreu, observase, încă din prima zi, șomoiogurile de iarbă uscată. Acestea îi aminteau de snopii pe care îi foloseau rușii ca să se biciuie când se îmbăiau. Abia când a fost mâncată și ultima bucată de pâine a descoperit adevăratul rost al acelor mănunchiuri. Albertine a macerat unui în apă caldă și, seara, au mâncat ceea ce aveau să numească mai târziu: „Supa din Siberia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sufletul. tău cumplit ce zice? Nu mai simți*... batjocura, demone! Tot ce-i amar în lumea asta mie, mie... Ți-ajunge, tirane! Văzut-ai mai mare cruzime pe pămînt?... Tu, ce ai fost trimis de Dumnezeu pe lume s-o biciui, tu, ce ești diavolul în picioare... Spune-mi, spune-mi daca-n iadul din care ai ieșit tu ai putut să iscodești în minte un chin mai groaznic... Cum să mă uit la el... la acel mort? Nevrednică fiind chiar
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de celebrul rit al geto-dacilor de a săgeta norii pe timp de furtună, dar și de un gest magic al suveranului persan Xerxes I care, fiind surprins de o furtună pe mare în anul 480 î.e.n., a pus să fie biciuite vânturile și aruncate în mare lanțuri pentru a-l încătușa pe daimonul marin care provocase furtuna (vezi Herodot, Istorii, VII, 35 ; Juvenal, Satire ; și Eschil, Perșii - cf. 154). Nu numai armele solomonarului sunt consacrate (bâtă de alun cu care a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cu tine, Aloim. Ar fi trebuit să primești consacrarea abia după ce vei fi trecut de un examen teologic mult mai riguros. Atunci poate că m-ai fi putut înțelege. Așa însă... Câteodată mă blestem că nu am puterea să te biciuiesc pentru erezie. Nu ești credincios deloc! Aloim scoase un hohot de râs gros: ― Rade, am mai avut discuția asta de mii de ori! De ce să fiu credincios din moment ce nici măcar tu nu pari să fii printre aceia care mai prețuiesc cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
înainte ca vântul să o spulbere. Înțelegând ce dorește să realizeze Xtyn, războinicii Bratti se alăturară viziunii lui transmițîndu-le animalelor imaginea unui ocean chinuit de furtună. Forța viziunii era atât de mare încît Xtyn avea iluzia că își simte fața biciuită de stropi minusculi de apă, mânați de vânturi atotputernice. Cu mintea amăgită de această imagine, lentilele își pierdură primele coeziunea. Era imposibil să ții nemișcat aerul de deasupra unui ocean aflat în plină furtună. Imaginea proiectată de oameni deveni însă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
aur strălucitor, e numai floare; aci, nevăzute, insulițele și tufele de iarbă-neagră zac sub covorul de zăpadă. Și în spațiul unei clipe, fluviul de-a lungul căruia ne plimbăm duminica ba sclipește sub razele soarelui de vară, ba se învolburează, biciuit de vîntul de iarnă, ba poartă devale sloiuri de gheață. Mai iute decît orice alt fluviu din lume, strălucește, se întunecă și își rostogolește mai departe undele. Ne-am mutat din Buckingharn Street într-o casă drăguță, foarte aproape de aceea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Socrate, „iubește părerea cea adevărată”, e „cumpătat și rușinos”. Și acum se întâmplă ceva, și nu dinspre cai, ci dinspre vizitiu. Când vizitiul zărește chipul îndrăgitului, sufletul îi ia foc. Calul „pofticios”, căci acum intră el în rol, măcar că este biciuit ca să fie cumpătat, nu ascultă și se năpustește spre iubit ca „să-i amintească acestuia de dulceața trupeștilor plăceri”. Calul bun și vizitiul se împotrivesc la început, dar „văzând că răul acesta nu cunoaște capăt, ei se lasă la rândul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
schimbat hainele cu niște zdrențe. Se lovesc până când țâșnește sângele cu niște bice ale căror șfichiuri de piele sunt prevăzute cu cuie la capăt. Când îi vine rândul, fiecare dintre ele se întinde pe pragul camerei pentru ca celelalte s-o biciuiască și s-o umilească. Se privează de hrană, de apă și de somn. Aceste metode deschid calea spre o stare de perfecțiune în care totul devine posibil dat fiind că totul s-a făptuit în logica purității. Plăcere în suferință
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care îl va și ataca sfidător, atrăgându-și sancțiunea maestrului. De prin 1933 M. se eclipsează din peisajul cultural al Bucureștilor. A suportat și o serie de internări, tensiunea nefirească, aproape paroxistică, în care se silea să își țină intelectul, biciuit spre performanțe de neatins, frângându-i echilibrul nervos. Mintea aceasta „excepțională” (Mircea Vulcănescu) clachează și, în jurul lui, treptat, se așterne tăcerea. Ani de zile după aceea, acest fruntaș al generației sale (cum îl socoteau mulți dintre camarazii de aceeași vârstă
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
eterne”. Proiecțiile eului sunt paradoxale: „Îmi port curatul suflet ca o vină/ În lumea-n care nu mai e lumină/Decât pentru Minciună și Păcat”, reunind „vestala senină” cu femeia-damnată a iubirii, sub „stigmatul patimei funeste” și al „simțurilor pervertite”, biciuite de clocotul „tulbure” al sângelui; într-o Metempsicoză, poeta se vede „Hero, Gretchen, Julieta”, altădată o spaniolă care „dansează sfidător pe masă” ori sultana de o feroce lascivitate: „Și când deodată tâmplele mi-ar strânge/ În viu-i clește patima
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
dezastru, se Întâmplă ca salvarea să ne fie Încă și mai aproape. Săvârșind imprudența de a merge În zone mlăștinoase obosit și agitat, n-am simțit nimic atât timp cât am hoinărit; acum Însă, când vântul pătrunzător al nopții Începu să-mi biciuie trupul, mi-am dat seama de răul pe care mi-l pricinuisem cu mâna mea. Împotriva acelei paraplegii nu exista decât un singur remediu: să-mi provoc o puternică transpirație a Întregului corp. Dar cum? Se spune că „nevoia te
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri și nemișcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon și sălbăticia de la moșie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică, pe jumătate câmpenească. Complexitatea bărbatului rafinat și barbar totdeodată, pe care se va încerca s-o înfăptuiască Macedonski mai târziu, o găsim la Sihleanu nefabricată. Instinctul războinic, literar la romantici, la el născut în
SIHLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289667_a_290996]
-
doilea, la o „vindecare bruscă”, ce face ca „figura medicului să devină acea a unui sfânt laic cu puteri vindecătoare, ca vechile figuri religioase” (Y. Pelicier). Prin forța reacțiilor morale „pot apărea vindecări bruște sub influența unei emoții vii, care biciuiește puternic imaginația” (Y. Pelicier). Un rol major în această privință îl are sugestia. J.M. Charcot vorbea despre „supranatural în terapeutică” și despre credința în miracole, așa cum se manifestă ea în cazul cultului relicvelor sau al pelerinajelor de la Lourdes. Reacția apare
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
este imagine complexă, ce în formă alegorică, ne 214 spune adevăruri, care prezentate direct, n-ar fi ascultate și urmate, tocmai pentru că ar fi percepute ca „morală”, cicăleală, etc. Pelerinii. Doi pelerini mergeau pe drum. A izbucnit furtuna. Vântul le biciuia fețele cu gheață și le șuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecați în față, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mișcându-și picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau înghețați. Cu inima cât un purice și
CE ÎNSEAMNĂ A FI PĂRINTE. In: Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
Ierusalim. Cu o săptămână înaintea pătimirii, Domnul știa că „va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat”. Prietenilor, între care zelosul Petru, Iisus le mărturisea că „fiii fărădelegii” îi pregătesc răstignirea. „După ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia.” Evanghelistul Luca mai face următoarea remarcă: „Și ei șapostoliiț n-au înțeles nimic” (Luca 18, 34a). Cu acest mister nedezlegat, ucenicii se îndreptau împreună cu Iisus spre Ierihon, la nord de Marea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
desigur să crească... Dar nu, e ca iarba de rînd care crește oriunde, chiar și în crăpăturile acoperite cu pămînt, ale ghețurilor din Groenlanda sau în lava Vezuviului. Ce-o mai scarmănă vîntul! Din pricina lui, firele astea de păr îmi biciuiesc fruntea, așa cum zdrențele unor vele rupte biciuiesc corabia de care se-agață. Un vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-a aerisit, înainte de a veni să sufle aici
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
iarba de rînd care crește oriunde, chiar și în crăpăturile acoperite cu pămînt, ale ghețurilor din Groenlanda sau în lava Vezuviului. Ce-o mai scarmănă vîntul! Din pricina lui, firele astea de păr îmi biciuiesc fruntea, așa cum zdrențele unor vele rupte biciuiesc corabia de care se-agață. Un vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-a aerisit, înainte de a veni să sufle aici, cu aerul unui mielușel nevinovat. Pfui! Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
superficial teorii de artă complexă (Ă). Astfel, În capitolul « Analiza lucrării din punct de vedere ideologic», se consideră că o piesă de teatru (Ă) nu poate avea decât două caracteristici: a). va constata slăbiciuni și lipsuri pe care le va biciui (Ă). Acest mod de a privi și de a realiza un spectacol este acela al realismului critic. La punctul b). lucrările pot fi din Uniunea Sovietică sau din țara noastră unde avem un sector socialist (Ă) și În care diferențiind
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
dăunător, bestial, șovăială (mic burgheză), neadâncirea (realității socialiste, a rolului partidului, Învățăturii marxist-leniniste, etc) impas, prăbușire, uneltiri, slugi, lachei, clică, năpârci, ploconire, călăi, trântori, titoiști, adormi (vigilența), a toci (critica), ațâțător, a stârpi, a lovi (fără șovăire, fără cruțare) a biciui, a servi frontul (muncii, păcii, socialismului, cultural), a deservi, resturile (mentalității), a rânji, a lichida, a unelti, ș.a. Și iarăși: ură, armă, front, vigilență, sabotori, buruiană, chiabur, prăpastie, bandă, cosmopolitism, otravă, iminentă prăbușire, masă, chipul masei, muncă voluntară, belșug, fericire
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
alăturarea ei forțelor progresului. Personajul central al romanului, tânăra Mirona Runcu, provine dintr-o Îmbâcsită familie burgheză. (Ă). Cella Serghi a oglindit societatea capitalistă de la noi și de peste hotare, Într-un spirit profund antirealist, de pe o poziție burgheză. Ea nu biciuie cu puterea năpraznică a urii de clasă chipul hâd al burghezo-moșierimii, deși, prin mijlocirea Mironei, afirmă deseori că nu merită decât un dispreț neîndurător. Dimpotrivă, Cella Serghi Îmbrobodește realitatea și În fond protejează burghezia, folosind tehnica confuziei. (Ă). Personajul romanului
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
prezentată În roman galeria exploatatorilor, a sabotorilor, a capitaliștilor, a oportuniștilor, - patroni, Înalți funcționari, politicieni, tehnicieni, și câteva cozi de topor de-ale lor, rupte din masa muncitorimii. (Ă). În general, mediul și mentalitatea burgheziei sunt just prinse de scriitor, biciuite cu sarcasm, reușind să stârnească În cititor disprețul și antipatia față de exploatatori. De asemenea, scriitorul a surprins cu multă ascuțime chipul ipocrit al dușmanului de clasă (Ă). (Ă). În fine, scriitorul s-a străduit să cuprindă În paginile romanului său
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Chandler va plăti tributul plasării imprudente între lumi: nici suficient de adânc în spațiul literaturii, nici destul de departe de convențiile prozei polițiste. Într-adevăr, e greu să menții atenția unui cititor interesat de narațiunea presărată cu peripeții care să-i biciuiască necontenit simțurile când principalul purtător de mesaj, Philip Marlowe, trece printr-o compactă pasă negativă. Nesigur pe sine, nemulțumit de propria condiție existențială, el alternează momentele de amară meditație asupra lumii cu o crudă autoscopie. Un întreg capitol, 13, e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sub efectul „jertfei” săvârșite de eroul principal. Psihologia individuală dispare din teatrul acesta, fiind înlocuită de porniri irepresibile, elementare, sub efectul cărora personajele se mișcă. „Mesagiul” („vestirea”) ia forma unor devize cu putere de a contamina oamenii și a le biciui voința, îndreptând-o spre faptă. Zamolxe, subintitulată „mister păgân”, e o dramă poematică, situată într-un timp mitic, pe meleaguri dacice, printre inși care, trăind confundați cu natura, sunt fulgere, izvoare, clocote de viață impersonală. Ei constituie pur și simplu
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
lui Eugen Frunză, editat de E.S.P.L.A. - Zile slăvite - se remarcă prin străduința poetului de a fi mereu prezent în actualitate, de a cuprinde cât mai multe laturi ale realității: sunt versuri care încearcă să oglindească eforturile oamenilor muncii sau să biciuiască puternic modul de viață american, morala businessmanilor, mârșavul lor joc politic (...). Nu-n slujbe divine petrec monseniorii și Mister Acheson în vizită la Paris și Londra indică cele două linii pe care merge, obișnuit, pamfletul lui Frunză (...). Lipsuri s-au
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]