587 matches
-
Scrisul Românesc, 1974. Așa cum s-a mai spus, Adrian Păunescu descinde din Macedonski, cu un vers larg, hugolian. După alți critici, poetul se apropie mai mult de generația lui Geo Dumitrescu decât de cea interbelică, deși este semnalată și sursa blagiană a poemelor lui de început. Adrian Păunescu este și un romantic; el face parte și din familia lui Heliade, fiind un poet al gesturilor enorme, angajat într-o teribilă confruntare cu existența. Ancorează poezia în problema destinului individului și a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scandaliza pe cititorul conformist dezvăluie la Adrian Păunescu minulescianismul structural..." "Smulgerea din părinți" este dureroasă: Și iată-i mai reci ca portretele,/ Cu frunți răstignite pe puls!/ îi doare auzul și pletele/ Și trupul din care ne-am smuls". Ideea blagiană a unei vieți netrăite a strămoșilor, întrupată într-o altă existență, apare la Păunescu într-un fel de paralelism alimentat de dinamica celor două vieți 5:" E-un timp când ei sunt și copii/ și vârstnici, iar noi pe-aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
am,/ Mă curăț de nămolul ce parcă mă-nveșmântă./ Ce fericit eram când o priveam, cum putrezește nobil în propria sa nuntă." De fapt, ideea poemului, dualitatea insului, se extinde și în altele ca: "Veșnic părinte", "Vorbesc din demon", idee blagiană ("Pax magna"): "Sunt niște cețuri strâmbe și niște neguri dese,/ Afară parcă iarăși uși grabnic se deschid/ în camera cealaltă e demonul, spusese/ și demonul sta singur sub ceasul de pe zid." Trecând prin văile tulburi ale vieții, existența capătă aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne trimite la Bacovia prin acel sentiment de sfârșit de lume: Spui că în scaune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și cunoașterii ("Pe-aprinse palisade te zdrențuie lumina" sau "Ascunde-ncet lumina-n căușul palmei tale/ Cât iarba din privire va da în spic tăcut/ Absente răni stelare nu-ți fie piedestale/ Abia sosit sfârșitul devine, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
motivul predilect în volumul de debut poetic al lui Popa-Homiceanu, Sintagmele ochiului, Editura Universitas XXI, Iași, 2003, este chiar ochiul), dar mizează foarte mult pe elanurile vitaliste ale ființei. Amprenta cea mai vizibilă în această poezie este de altfel cea blagiană, după cum o dovedește cumulul de motive preluate și prelucrate cu sfiiciune firească: "sămânța proscrisă", vara "pârguită de semne", trupul "vifor satanic", "imensa muțenie", "cenușa" agonizândă a faptei, "un fior de-ntuneric sau stea/ în care cerbii trec/ spre înec" ș.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii prin cuvântul capabil să o transfigureze și să o modeleze. Ei îi corespunde, în plan lexical, recurența compunerii cu prefixul în-: "te încuvânt în ochiul meu", "aș fi primul însemn înlumit", "gândind Însinele", "un vultur pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la Radio. Primul volum de versuri, Alcătuire de chip, îi apare în 1978. Colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Viața armatei” ș.a. Alcătuire de chip conține cu preponderență pasteluri, scrise de P. într-o tonalitate minoră, blândă, în tradiția expresionismului blagian. Sunt poeme elegiace sau animate de un elan vitalist, unele decorative, altele tinzând către viziune, în care se celebrează taina unei naturi însuflețite. Totul gravitează în jurul unor lexeme precum suflet / inimă, apă, lacrimă, somn, blând, lună, vis etc. Cuvintele-metafore trimit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
sensul "intuiției" sale (considerată de filosoful român "o facultate de cunoaștere", nu "facultate de creație"), Blaga vede numai în actul creator adevărata independență a omului individual; până la urmă, creația nu este altceva decât materializarea destinului. Misterul, noțiunea centrală a sistemului blagian, se revelă mai curând prin creația individuală decât prin cunoaștere (aceasta este teza de bază din Geneza metaforei și sensul culturii). Cel de al doilea sistem filosofic românesc original este cel al lui Constantin Noica. Și aici partea de speculație
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
invocă prezența iubitei cu priviri albastre șinalte de tot. Discursul poetic este structurat ca monolog liric adre sat, în care pluralul persoanei întâi (deasupra noastră) desemnează perechea de îndrăgos tiți. Alături de motivul cuplului, prima strofă reunește motive specifice imaginarului poetic blagian, vizând cele patru elemente primordiale: Dumnezeu ca entitate eterică, soarele - focul celest -, pământul, iezerul sfânt. Schițând un spațiu de legendă, aceste motive se concretizează în imagini artistice vizuale și auditive, prin personificare (Ochi atot înțele gător), prin epitete (legendar, sfânt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în textul poetic studiat În opinia criticului Eugen Simion, poetul „care își asumă mitic universul“, Lucian Blaga, optează pentru „cunoașterea poetică văzută ca o adâncire în mister“. Această aserțiune mi se pare perfect îndreptățită, ilustrată chiar de prima artă poetică blagiană. Astfel, poetul corolei de minuni a lumii dezvoltă tema cunoașterii și a creației poetice întro viziune neobișnuită, care a deschis liricii românești interbelice orizonturile fascinante ale gândirii mitopoetice. Din perspectiva lui Blaga, poetul este menit nu doar să ocrotească misterele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
greșiți am cules “înainte”.Avem libertatea să alegem, avem libertatea să comparăm, avem libertatea să ne rostim bucuriile cu glas tare și la lumina zilei care trimite raze și îmbogățește un spirit revoluționar. Unii profesori spun că a dispărut misterul blagian din palate. Ei consideră universul lor un infern. Nu cumva sunt trăiri neorânduite? Nu cumva ei cred ca totul e fix și că nu există trepte de urcat? Nu cumva asteaptă repetabilul? Nu cumva asteaptă ca cineva să le dicteze
DIALOGURI ISTORICE by Anton Laura Mădălina, Ichim Simona Gabriela, Teodorescu Ada, Chirilă Oana, Ciobanu Mădălina, Mircia Mianda Carmen, Ciobanu Denisa () [Corola-publishinghouse/Science/91751_a_93228]
-
doar de aruncat la gloatà./ În trupul care nu-i decît o cioatà/ mi-e sîngele cu tine botezat..." (Ronsetul 45). Nu întîmplàtor, forma ronsetului gàzduiește texte de descîntec, invocații càtre o divinitate obosità, pentru a reașeza lumea; filonul expresionist, blagian chiar, pe care critica l-a citit în lirica lui Bàdescu încà de la primele volume, continuà sà țeasà, ascuns, metaforele: "Așazà, Doamne, lumea cum am vrut!/ Veacul se duce, vremea e tîrzie;/ la tine-n ceruri, cineva mai știe/ pàmînturile
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
umane și făcându-se ecoul unor stări intermediare induse de intuirea unor simboluri, tragice și impenetrabile, în spatele concretului cotidian. Din postura de homo viator (în care va fi întâlnit în sonetele sale), poetul dialoghează cu neantul, ce întunecă până și blagiana lumină. Casa, culorile, satul, lucrurile devin reprezentări duale ale stărilor celui ce are percepția dureroasă a marii aglomerări citadine unde omul se simte alienat, pierdut. Sunetul grav al discursului și semnele întunecării viziunii despre lume, evidentă în ultimii ani ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului, semn sigur al deplinei stăpâniri a materiei poetice. Anii de după apariția cărții Stelele fixe aduc o tot mai accentuată intruziune a cenzurii în destinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
această renaștere; prin urmare, omul nu are o trăsătură de esență, așa încât un demers după regulile antropologiei filosofice nu ar fi posibil. În același spațiu al lucrului după anumite convenții ale modelului ontologiei umanului cred că se așează și "teoria" blagiană despre om ca existență întru mister și pentru revelare sau "demonstrația" lui C. Rădulescu-Motru privind identitatea de structură dintre personalitate (persoana umană ca formă energetică finală a evoluției) și lumea al cărei principiu este energia. Întreprinderea teoretică ce tematizează umanul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
la Editura Litera. Cartea de debut se intitulează Oglinda cu lebede (1968). Titlul sugerează, desigur, reflectarea artistică, planul secund, pe ale cărui volute estetice evoluează o vreme poetul. Creația sa reține în cercuri concentrice, de acumulare treptată, influențe argheziene sau blagiene, repede depășite. Versul cu tente expresioniste și tonalitate de incantație arhaică îi devine caracteristic. În ciuda aparenței de improvizație, poemele lui C. pornesc de la preocupări de estetică și filosofie. Placheta Saturnala (1969) este pusă sub semnul lui Heraclit: „...muritori - / nemuritori, / nemuritori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
care, desfăcându-se progresiv în conștiința românească, "a cucerit toate mințile și a devenit suprema noastră dogmă" (Goga, 1927, p. 28). Ideea națională - dominanta în jurul căreia pivota întregul sistem de credințe al naționalismului fanatic românesc - își găsea reazem în convingerea blagiană a "fatalității etnice" (Crainic, 1929, p. 6). Această imperioasă pecete etnică definește coordonatele ontologice ale sufletului românesc, imprimându-se implacabil pe fiecare expresie a culturii autohtone. Națiunea etnică este inescapabilă. Născut în marele organism al neamului de sânge pătruns de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de "metafizica harică" înstăpânită în gândirea românească sub acțiunea lui N. Crainic, declanșând prin această erezie intelectuală "disputa metafizică dintre București și Sibiu" (Mihu, 1995b, p. 30), Blaga (1969) rămâne ferm înrădăcinat în ancadramentul ideologic conturat în jurul consensului naționalist. Tezele blagiene ale "unității stilistice" românești și "apriorismului românesc" - idei matriciale în metafizica românismului al cărui corifeu irecuzabil este Lucian Blaga - constituie chiar armătura conceptuală a unei filosofii a fenomenului cultural românesc. Instalând în subsolul expresiilor culturale ale spiritului românesc un inconștient
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mai mult despre scriitura lui Blaga), când ești inundat de conștiința sufocantă a faptului că, cel mai probabil, orice construcție lexicală pe care ai ctitori-o se apropie de a fi o cacofonie în raport cu concertul fonetico-semantic ce răsună prin stilistica blagiană? Epifania lecturală pe care ți-o prilejuiește cufundarea, ca cititor, în universul cognitiv plăsmuit de Blaga este urmată de înfiriparea unei copleșitoare atitudini chietiste, pătrunsă de tentația tăcerii, a unui soi de "boicot al expresiei". Aceasta apasă și mai greu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Metafizia românismului pe care filosoful o expune în Spațiul mioritic se reazămă pe o serie de concepte universale, de maximă generalitate, precizate în Orizont și stil. Drumul către "apriorismul românesc" începe cu noțiunile generale care alcătuiesc armătura conceptuală a filosofiei blagiene a culturii - "stil" și "unitate stilistică", "inconștient colectiv" și "personanță", "orizonturi spațiale și temporale" ale inconștientului, "accentul axiologic" și "atitudinile anabasică și catabasică", la care se adaugă "năzuința formativă" pentru a forma "matricea stilistică". Acceptând asumpțiile filosofiei germane a culturii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
spațial inconștient al spiritualității noastre etnice; ii) orizontul temporal al românismului definit de o încăpățânată sfidare a provocărilor istoriei exprimată printr-un recurent "boicot al istoriei" (p. 230). Cele două axe orizontice spațio-temporale constitutive matricei stilistice românești fuzionează în metafizica blagiană a românismului pentru a rezulta ceea ce poate fi numit cronotopul matricial în coordonatele căreia se desfășoară drama istorică românească. Dacia Traiană este orizontul spațial în cadrul căruia s-a precipitat țâșnirea în "istorie" a românismului. Tragedia originară a destinului românismului în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a românismului. Tragedia originară a destinului românismului în istorie a constat însă în năvălirea valurilor de popoare migratoare, care au anihilat angajarea proto-românilor în istorie. "Începuturile românismului coincid astfel cu o "retragere" din "istorie"" (p. 227). Metaforicitatea neprelucrabilă a limbajului blagian obligă imperativ la reproducere, ca în cazul de față, în care filosoful lansează o altă metaforă fascinantă pentru a ilustra această recluziune în sine a românismului pus în fața asaltului devastator al istoriei: "Pre-românismul s-a retras gasteropodic în scoica sa
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dar nu istorie de evoluție firească" (p. 240). După cum nota V. Muscă (1996), încercând să situeze sistemul lui Blaga în categoriile binare în care se împart "filosofia existenței" și "filosofia devenirii", formula în care se organizează atât de sistematic gândirea blagiană este perfect încadrabilă în blocul filosofiei existenței. Blaga identifică în matricea stilistică autohtonă un "apriorism românesc", un "românism" pe care îl înțelege sub forma unei constelații de determinante spirituale (p. 225). Cronotopul matricial alcătuit din încrucișarea axelor spațială și temporală
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
indelebil în orice suflare culturală a geniului etnic, Blaga elaborează un foarte puternic argument, înrădăcinat într-un sistem metafizic de o robustețe geometrică, în favoarea permanenței ontologice a românismului în spațiul mioritic. Venerabila teză a continuității românești își găsește în metafizica blagiană a românismului aprioric desăvârșirea stilistică. Cuplată cu ideea la fel de tare a "unității stilistice" a spiritualității românești, care adaugă încă un contrafort doctrinei unității neamului românesc, avem în filosofia lui Blaga o teorie cronotopială a identității etnice românești - cea mai stilată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]