3,756 matches
-
aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat, foșnitor. Zorile o prindeau încercănată în fața ferestrei, repetând mecanic rugăciuni și urmărind cu interes, fără să-și dea seama, silueta vânjoasă a rândașului Stașek, care se spăla la fântână până la brâu, fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea cutremurată ochii și-și imagina cum bunul Dumnezeu îi trimite un înger de 1,85 metri, cu aripi mari, învăluitoare, care să se așeze în jilțul de colo, cum făcea și hatmanul când venea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
i-au îngustat mult orizontul cunoașterii, recte dezvoltarea armonioasă, proporțională a trupului. Datorită muncii specifice, partea inferioară a corpului a căpătat o dezvoltare fără precedent, lăsând creșterea corespunzătoare a părții superioare pe seama viitorului. Și de corp este acela care până la brâu aparține prezentului, iar de la brâu în sus viitorului? — Dar lui Zbignew îi place și așa - observă, nu fără maliție, Metodiu. — Zbignew este spirit analitic - spuse pan Bijinski. Fiind tânăr, el nu realizează sinteza. Or, în căsătorie analiza este la fel de păgubitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cunoașterii, recte dezvoltarea armonioasă, proporțională a trupului. Datorită muncii specifice, partea inferioară a corpului a căpătat o dezvoltare fără precedent, lăsând creșterea corespunzătoare a părții superioare pe seama viitorului. Și de corp este acela care până la brâu aparține prezentului, iar de la brâu în sus viitorului? — Dar lui Zbignew îi place și așa - observă, nu fără maliție, Metodiu. — Zbignew este spirit analitic - spuse pan Bijinski. Fiind tânăr, el nu realizează sinteza. Or, în căsătorie analiza este la fel de păgubitoare ca sinteza în istorie: niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scări în jos spre pivniță. Un șobolan lung, costeliv, le tăie calea, se uită la Vodă și se aruncă în gol. Mirosea pretutindeni a mucegai și a lucru făcut de mântuială. Ajunseră jos și Ximachi își ridică anteriul, desprinzând de la brâu o legătură de chei. Numără cheile de la dreapta la stânga și pe-a șaptea o scoase din mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mei, banii țării! — Nu mai există - spuse Ximachi. Tot ce-avem e-aici - și arătă în jur. Vodă se clătină, lovind cu capul o legătură de ceapă. Am aici scris totul - mai spuse Ximachi și-și sumeți anteriul, scoțând de la brâu un sul din piele de vițel. Vodă îl luă și-l desfăcu. Pe un sfert din sul era o coloană cu cifre deasupra căreia scria cu litere mari „Ieșiri”. încercă să urmărească sumele trecute, dar își aduse aminte că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza cum a ieșit? - adăugă el, arătând spre putini. — Excelent - răspunse vistiernicul. Să v-aduc o bucată? — Te rog - spuse Vodă. Ximachi își sumeți anteriul, luă de la brâu un pumnal și tăie dintr-o căpățână de la suprafață o bucată, aducându-i-o lui Vodă. — Bine măcar că ne-a ieșit varza - zise acesta. Oare n-am putea plăti tributul cu ea? — Nu cred - răspunse Ximachi. Am încercat s-aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mic de piele. Papa desfăcu sulul, scoase din el o foiță de pergament și se adânci în lectură, nu înainte de a-i lăsa înaripatului sol, alături, pe bancă, o mână de boabe de grâu. După ce citi, sfântul părinte scoase de la brâu o călimară și-un capăt de pană și scrise pe verso-ul pergamentului „De acord”. Se gândi puțin, apoi adăugă: „Fără milă”. Semnă și întări cele scrise cu sigiliul inelului ce-l purta pe arătătorul mâinii drepte, împături foița în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e sete? — Foarte tare. — Păi, dacă te-aș lăsa aici și nimeni n-ar veni după tine, mâine ai omorî-o pe maică-ta pentru o picătură de apă... Scoase din teacă hangerul pe care-l purta tot timpul la brâu și tăie cu el cureaua groasă cu care-i legaseră mâinile. Și acum, du-te! spuse. — Pot să beau ceva? — Nu. — Dar sunt aproape deshidratat! — Asta te va face să înțelegi mai bine situația și în ce măsură prietenul tău a comis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu familia la hipodrom la curse, Îmi plăcea grozav să stau pe bancheta Îngustă din spatele birjarului, făcută parcă special pentru copii, să mă legăn ușor și birjarul era Îmbrăcat Într-un fel de caftan negru de catifea și Încins cu brîu roșu pe mijloc — Ehe, doamnă Norico, să-ți povestesc io Sună. — Cred că a venit soțul meu. — Aoleu, nici nu băgai de seamă că să făcu ora prînzului. Plec să-mbuc iute ceva și fug la aprozar că-mi lăsai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dacă se poate, altminteri îi vor țintui limba cu gloanțele de calapod - și să le lipească bărbi din firele acelea frumoase de păr, căci de acum încolo ei vor fi micii Isuși și vor apăra țara. Bărbile le ajungeau până la brâu, iar celor mai norocoși, până la genunchi, așa că au hotărât cu țolștokul cine este Micul Isus șef. Au fluierat toată noaptea prin oraș cu tuburile smulse din orga bisericii și și-au vărsat mațele prin zăpadă în cinstea Colonelului. În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de faptul că nu știu cine sunt și de ce mă aflu în înaltul cerului, dar iată, datorită zborului vertiginos, a incredibilei viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan, prințul Luca este la locul lui, leșinat, dar încă strângându-mă de brâu, iar rezolvarea problemei este mai aproape ca oricând. - Bogdan, unde mergem? aud vocea prințului, slabă, gâtuită de vântul infernal. Acum văd ce se întâmplă cu lumea. Nu se poate. Este cel mai înfricoșător peisaj pe care îl poate concepe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele nu urlă, o știu prea bine, și nu rag, și poate ar trebui ca pana să-mi fie încinsă cu brâuri de foc și hârtia să ucidă nebunește pentru a putea cumva exprima oroarea a ce văd. - Lucifer, nebunule, oprește-te!! m-am auzit strigând deodată, la rândul meu nebun, răscolind întreaga tăcere a nopții de la fereastra camerei unde viața mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu să răspundă, când i se întâmplă ceva extrem de neplăcut. Strănută, dar o făcu atât de nefericit, încât din nas îi ieșiră două dâre de muci care se lăsară cam până la brâu. Toată clasa începu să chicotească. - Was ist denn wieder los? întrebă Volkman. Întorcându-se și văzând ce s-a întâmplat, adăugă: - Na, ich danke. Roșu foc de rușine și, apoi, acoperit brusc de o paloare verzuie, Burkeviț se tot căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Vasilică. Unul dintre bărbați ieșise din apă cu tipsia în mână și se apropia de bătrânul ce ședea așezat pe un scăunel cu trei picioare foarte aproape de mal. Acesta examină talerul pe care i-l arăta bărbatul și scoase de la brâu un săculeț mititel de piele. Desfăcu cu grijă băierile și deschise larg gura punguței. Apoi, cu vârful degetelor culese ceva de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trecea un chimir lat, plin de curelușe și buzunărele. În colțul gurii ținea o pipă lungă și subțire, îndoită în jos. Bărbatul cel tânăr se întorsese în apă și se apucase din nou de treabă. Starostele strecurase punguța înapoi la brâu și acum stătea sprijinit într-un cot pe genunchi, pufăind din lulea. Fără să poată spune ce, ceva nu i se părea în ordine acolo, lucru care îl frământa pe Cristi. Abia după ce începură să coboare spre vale își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spus că nu ne îmbogățim din asta, abia adunăm cât să ne ducem zilele de azi pe mâine. În timp ce vorbea, deschise cu dexteritate punguța și lăsă să cadă grăunții de aur înăuntru. Cu o mișcare scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde observaseră ei șatra țiganilor zlătari. Aceea era mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în fața lui. Nu putea merge mai departe. Se opri și, cu mâna streașină la ochi privi în sus. Nici caprele de munte nu s-ar fi putut cățăra acolo. Pereții urcau vertical cam cincisprezece metri. Apoi urma un fel de brâu foarte îngust, ca o poliță circulară peste care se înălța vârful propriu-zis de formă piramidală. Până acolo, piatra era netedă, fără striații ori alte rugozități care să ajute pe cineva să cuteze o ascensiune. Nici o scobitură nu se vedea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lumina săracă ce venea dinspre fereastră, după care o întinse spre Cristian. Fotografia veche, fusese făcută de mult, probabil la începutul anilor o mie nouă sute. Era virată în sepia și avea suprafața plină de crăpături. Moș Calistrat, încins cu un brâu lat și îmbrăcat în aceleași straie albe cu care-l văzuse și ieri în pădure, privea direct în obiectivul camerei. Poate pletele și barba să fi fost ceva mai puțin înspicate, dar în rest, puteai spune că fotograful îl imortalizase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cărui ramuri se întindeau aproape orizontal. Îl ochise încă de la venire și hotărâse că era exact ceea ce îi trebuia, pentru ce avea de gând să facă. Lăsă jos trupul neînsuflețit, rezemându-l cu spinarea de trunchiul gros al copacului. La brâu, agățat de centura lată, avea un colac de frânghie sintetică. Îl desfăcu pe jumătate, aruncându-l cu îndemânare apoi peste creanga cea mai apropiată, imediat după o bifurcație. Cu o dexteritate ce arăta că nu era prima dată când făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la gura peșterii, se îngrijoră de-a binelea. Nici aici nu-și găsi oamenii. Înșfăcase o lanternă și ordonase ca nimeni să nu părăsească camioneta în care se aflau, în timp ce el se repezise înăuntru. Odată intrat, își scosese pistolul de la brâu, pășind cu grijă. Teama îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se strecura în peșterile talibanilor ca să le curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și scoase dinăuntru un pistol mitralieră Kalashnikov. Era arma lui preferată, o cunoștea foarte bine, calibru mare și suficient de precisă. Din compartimentul de alături luă două încărcătoare. Unul îl montă imediat în pistol, iar pe celălalt îl băgă la brâu, sub centură. Dădu să închidă ușa dar se răzgândi, nu era de ajuns. Niciodată nu poți să știi ce te așteaptă în luptă, iar un combatant rămas fără muniție e, de cele mai multe ori, un combatant mort. Mai luă două sectoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care era așezată capcana pe care o pregătise. Se prinse apoi de oblonul coborât și își făcu vânt și el deasupra. Îl împinse pe Toma până în capăt, obligându-l să rămână acolo, lipit de peretele din fund. Își scoase de la brâu pistolul arătându-i-l ostentativ lui Toma: Vreau să rămâi aici până se lasă întunericul! spuse el calm, cu același accent enervant. Eu voi fi afară cu ochii pe remorcă. N-am de gând să bag pistolul la loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fost tatăl fetiței. (La ședințele de spiritism ținute de prietenii lui Nilus, fetița le slujea drept medium.) Îi vedeam deseori plimbîndu-se Împreună. Nilus era la mijloc, cu barba sa albă și lungă, Într-o rubașcă de culoare deschisă, Încins la brîu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu-i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai de-o parte de ei. Ajungînd În pădure, se așezau la umbra unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nemaivăzut, ca femeile să intre în crâșmă și să bea cot la cot cu bărbații. Despre Iftimie Ignătescu-Chifan se spune că era un bărbat înalt, spătos, nu îndrăznea nimeni să se atingă de el. Pe sub suman sau cojocă purta un brâu frumos, cu ciucuri. N-a avut pământ și când și s-a dat puțin, l-a băut. Așa era pe atunci. Stăteau bărbații la crâșmă zile la rând, de le duceau femeile acolo mălai și mâncare. Când se hotăra să
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de vreo două zile capul și nu-și mai găsea starea, umbla de acolo-acolo, din ogradă în grădină și mă tot bătea la cap să mă ducă s-o descânte lelea Floarea. Ca să scap de gura ei, bag în brâu o sticluță de jumătate de litru, îmi iau bățul și mă lasă către lelica Floarea. În drum, fiind cale lungă, mă întâlnescă cu câțiva cunoscuți, intru în han, la Cristea Hacighean, m-am așezat la masă, și am cerut o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]