1,347 matches
-
bine incorporat era în peisaj. Clopotele stăteau spânzurate asemeni unor vite bătrâne și schilave, verzi și tocite, iar ușile se deschideau spre pâcla densă în care se aflau altarele moarte și albe și imagini hăcuite și zgâriate de topoare, ghimpi, brăzdate de răni negre - unele dintre acestea șocând prin lenjeria feminină zugrăvită pe șoldurile lor, așa zgâriate de unghii și ciumpăvite cum arătau, sângerând până la urzeala degetelor lor albe. Apoi pe un deal alăturat se afla cimitirul, alb și țepos, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bărbat își mai ciupea cearcănele de sub ochi să le facă să dispară - unghiile galbene de la picioare le avea date cu un lac sidefiu, cu excepția celor de la degetele mici, care erau dureros îngropate în carnea bătucită a piciorului, cu pielea sa brăzdată de vinișoare. Mă întrebam dacă era într-adevăr unul din acești indivizi pe care n-ar fi fost bine să îi atingi, periculoși, ca Zaharoff sau Juan March, sau suedezul Ivar Kreuger, Regele Chibriturilor, sau Jake Bărbierul sau Brown Trei-Degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pe care se purtaseră odinioară bătăliile Războiului de O Sută de Ani, pe care rămăseseră albind oasele englezilor, trimise mai apoi să fie îngropate în biserici, curățate de lupi și corbi. După un timp, gerul te face să gâfâi. Lacrimile brăzdau dâre pe fața Jacquelinei, din ce în ce mai aprinsă sub stratul de fard. Și eu mă simțeam degerat și amorțit, din cap până în picioare. S-ar putea să ne înghețe stomacul, mi-a spus ea după vreo milă. E foarte periculos. Stomacul? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mă pălise ipohondrica idee că fac o infecție în gât. Îmi pliam limba îndărăt și exploram cu vârful ei, pe furiș, punctul dureros, suspect. Îmi aduc aminte că priveam fix înainte, la ceafa șoferului, care era o hartă în relief, brăzdată de cicatrici de furuncule, când, deodată, tovarășa mea de strapontină mi s-a adresat: — Nu te-am întrebat încă ce mai face scumpa dumitale mamă? Ești Dickie Briganza, nu-i așa? În momentul întrebării limba mea era încovoiată cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
titlul de „unul dintre cei mai îndrăgiți diletanți de la Ferris L. Monahan încoace“ și o sumedenie de tineri de la secția de literatură engleză știu deja unde locuiesc, unde hibernez; ca dovadă am urmele cauciucurilor de la mașinile lor care mi-au brăzdat straturile de trandafiri.) În linii mari, o să afirm fără nici o ezitare că există trei categorii de studenți care dețin atât dorința, cât și cutezanța de a se uita drept în botul calului literar, de orice fel ar fi el. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
uită un timp la bucata de hîrtie din mîna lui, vrea s-o îndese într-un loc pe unde se simte intrînd frigul, dar se răzgîndește, începînd s-o despăturească pînă ce-i apare în palme figura lui Mihai Vlădeanu, brăzdată de cutele hîrtiei. Ăsta-i autorul. Amicul meu. Vrea să facă o partidă cu fiica lui Săteanu, Theodor Săteanu. Iar noi îi jucăm cea mai proastă piesă pe care a scris-o, așa, să promovăm un autor local. Eu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
au fost umplute beciurile Chesturii cu evrei - sau, În limbajul documentului, „cu persoane nevinovate” -, care au fost scoși În mod brusc și cu sălbăticie din casele lor, parte dintre ei Îmbrăcați sumar, pentru a fi exterminați. „Țipetele mamelor, plânsul copiilor brăzdează Întunericul, paturile armelor sună sinistru În capetele celor nevinovați, iar baionetele se Înfig adânc În corpurile care se prăvălesc dealungul trotuarelor. Urgia este dezlănțuită. Până dimineața la orele 8 beciurile cât și curtea Chesturii devin neîncăpătoare... În curtea Chesturii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
volan de parc-ar fi fost o buruiană otrăvitoare pe care se străduia s-o smulgă din rădăcina. Mașina se înclină într-o parte, poticnindu-se și derapând pe pietrele denivelate, iar luminile celui mai apropiat felinar țâșniră în parbriz, brăzdându-l cu dâre înstelate, în timp ce ploaia sălta în jur și împroșca totul, de parcă mașina ar fi fost un câine ud care se scutură. George simțea că se sufocă, avea impresia că i se urcase tot sângele la cap și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scrisoare de la Rozanov, așa spunea cineva. — Uite ce-i fetițo, ține-ți urechile bine destupate, pândește și află cât mai multe. Când se afla în repaos, fața lui George avea o expresie calmă, binevoitoare. Frământările lui necontenite încă nu-i brăzdaseră suprafața netedă. Avea părul castaniu închis al familiei McCaffrey (cei din familia Stillowen erau blonzi), pe care-l purta scurt și lins, într-o tunsoare de modă veche (se zvonea chiar că ar folosi briantină). Era mai înalt decât Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se schimbase mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră mai lente și înțepenite de artrită. Neglijența și delăsarea țineau acum, evident, de bătrânețe. În timp ce vorbea, un firicel de salivă i se aduna în colțurile buzelor proeminente. Fruntea, pe vremuri netedă, era brăzdată de șanțuri adânci, orizontale, între care se strângeau bulbuci de carne moale. Peri țepoși îi ieșeau din nări și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina lăbărțată, îi susțineau pantalonii pe la jumătatea pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar, acum, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl urmă cu repeziciune, încordându-și disperat ochii ca să poată desluși micuța creatură neajutorată. Dar privirea îi fu distrasă de imensitatea cerului, de imensitatea oceanului din jur, brăzdat de munți și de văi mișcătoare, scuipând trâmbe de spumă. Îl zări din nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl prinse. Făptura udă îi atârna moale în mâini, dar ochișorii negri-albăstrui se uitau cu inteligență conștientă drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poalele unei movilițe încărcate de vegetație arborescentă pitică și de pungi de plasic bucșite cu resturi menajere, în zona mărginașă dinspre bariera Oborului de animale al orașului, pe o parcelă rămasă nedefrișată, dintr-un petic de pădure mai vechi, parcelă brăzdată de șanțuri și de mușuroaie, într-un loc îndeobște numit peiorativ, de către cetățenii care preferau oricum să-l ocolească, Parcul Câinelui. Cu toată presiunea crescândă a situației extrem de grave, ce se profila amenințătoare, mai ales după evenimentele trepidantei nopți trecute
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în gol și zicea: — O, căcat! O, căcat! Și jocul ei, dicția ei erau atât de veridice încât mă eclipsa de-a dreptul. — Mda, ziceam. El nu trebuia să facă nimic. Era așa ușor. Ajungea să fie tot ars și brăzdat de cicatrice și capta toată atenția. Evie îmi fura prim-planul și zicea: — Și unde-i el acuma, frate-tu, măcar știi? Mort, ziceam, și mă-ntorceam să mă adresez publicului. A murit de SIDA. Și Evie zice: — Ești chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
din Seattle. Asta e seara Acului Spațial, seara în care viitorul nu are loc. Brandy poartă metri după metri de tul negru înfășurat în jurul picioarelor, răsucit în sus și-n jurul mijlocului său ca de clepsidră. Un văl negru îi brăzdează sânii-torpile și saltă-n sus și trece peste părul ei roșcat. Toată învăpăierea asta care se apleacă peste patul meu ar putea fi modelul la scară redusă al cerului văratic original. Mici diamante artificiale, nu cele de plastic scuipate de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu e-un streptococ, domnule, și ne-ar plăcea să știm pe unde-i umblat și cu ce te-ai ocupat. — Drogurile, zise mama, asta am fi putut înțelege. Shane n-a scos nici o vorbă. Cu fața încă lucioasă și brăzdată de lacrimi. Graviditatea juvenilă, zise mama, asta am fi putut-o înțelege. Nici un cuvânt. — Doctorul Peterson, zise ea. A zis că nu există decât un singur fel în care să iei boala așa cum o ai tu, dar i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vezi cu ochii. Irizări solare, liliachii, albastre, verzi și negre ale apei magice și magnifice, suprafața ca o oglindă lucind în lumina apusurilor soare sau creste de valuri înspumate în zilele cu vânt puternic, dâre lăsate de ambarcațiunile grele ce brăzdează apele adânci sau, dimpotrivă, viziunile de apocalipsă - Lucrețiu își va aminti de ele în De rerum natura - ale navelor prost călăfătuite sparte de valuri și transformate într-o mulțime de scânduri risipite, scenă a morții pentru marinarii care nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se supună unui nou test. Chiar dacă știa, încă cu mult înainte ca Prescott să fi pomenit de detector, că proba respectivă este indispensabilă. Se îndreptă spre aparat. Își așeză palmele pe contactele metalice și rămase nemișcat în timp ce fasciculele energetice îi brăzdau obrazul. ― Ai auzit ce s-a spus? Care este verdictul? întrebă el. ― Nu pot confirma sau infirma povestea dumneavoastră. Concluziile mele se bazează pe fluxurile memoriale. Dumneavoastră aveți memoria lui Gilbert Gosseyn I-ul. Aceasta include și amintirile legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem puțini. Emma deschise fereastra. În lumina nemișcată a după-amiezii soarele zăcea fără viață În spatele unui cearșaf boțit de nori. Stoluri de pescăruși brăzdau cerul ca niște foi albe de hârtie. Sfârcurile de ciment ale colinelor - diforme excrescențe ale caselor. Roma crescută pe ea Însăși ca un organism viu - un animal În pielea lui, În oasele lui. Fiecare lucru era construit pe ruinele altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era stropit de apă - ca de ploaie. Dar norii rătăceau și nu reușeau să se adune. Din când În când Învăluiau fața lunii, descoperind-o apoi Încet - diafană, ca o monedă. Emma Îi arătă luminile roșii ale unui avion care brăzda mătasea cenușie a norilor. Pe cenușiul acela, luminile orașului se reflectau ca-ntr-o oglindă. Îl Întrebă dacă, după părerea lui, din avion se vedea Roma - sau imaginea avionului și a călătorilor. Sasha răspunse că nu știa, că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fericit că era vesel. - „Nu-i așa, tată, că nu ne vom schimba vreodată?” - îi vorbii astfel, pentru că-l iubeam și-mi era milă văzându-i ca-ntr-o depărtare ce se pregătea de pe atunci, ridurile ce începuseră să-i brăzdeze fruntea și două căderi abia vizibile de-a lungul obrajilor, de-a stânga și de-a dreapta buzelor. Spusei, totuși: „Arăți ca în tinerețe!” Nu mințeam: priveam însă cu un ochi anume... Deși nu rostisem cuvintele el le auzise, precis, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
coborau, pentru a escalada versanți abrupți și bolovănoși sau pentru a rătăci prin locuri neumblate, unde pădurea se Întuneca amenințător, prin hățișuri de mărăcini, prin rîpi pe fundul cărora clipocea un fir nevăzut de apă, și pripoare lutoase, cu malurile brăzdate de torente. Drumețiile Începuseră să-i placă. Abia cînd se Întorcea din nou acasă avea unele mustrări de conștiință. Se oprea În fața porții și se uita Îndărăt; decît să intre, ar fi preferat să se Întoarcă În pădure. Christina se
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
pentru suferința omenească. Era serul menită să anihileze invazia microbiană a vânzătorilor ambulanți. Strâmbi, pociți, dezbrăcați, roși de mizerie, ei au fost,ai tari, au rezistat la toate asepticele societății [...]. La capătul Căii Văcărești, o femeie bătrână, cu fața stafidită, brăzdată de dungi adânci, învelită în șaluri vechi, stă rezemată de zidul unei cârciumi. În mâinile uscate, scheletice, ține o cutie cu câteva bucăți de săpun vechi, năclăit; același de luni de zile. E sigură că nimeni nu le va cumpăra
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
compunerea care a fost notată cu calificativul Foarte bine: Furtuna Într-o zi de vară eram la bunicii mei la țară. Dimineața trecu și sosi amiaza ucigător de arzătoare. Greierul parcă amuțise la umbra firelor de iarbă. Nicio pasăre nu brăzda cerul. Natura era cufundată într-o tăcere adâncă. Deodată, la marginea văzduhului au apărut grămezi de nori posomorâți. Cerul s-a acoperit cu o perdea întunecată. Discul alb, de lumină topită, se rătăci prin întuneric. Primele picături de ploaie stropiră
Compunerile şcolare : forme eficiente de stimulare a creativităţii elevilor by Elena Sonea () [Corola-publishinghouse/Science/653_a_1256]
-
și croială te trimit la moda de cum 25-30 de ani. I-am admirat, totuși, ca pe niște adevărați eroi care au biruit impedimentele vârstei, ale stării de sănătate, ale distanțelor și constrângerilor financiare, pentru a veni, cu lacrimi pe obrajii brăzdați de riduri, să se întâlnească cu colegii, cu școala, cu copilăria și adolescența lor, de mult apuse. Nutresc convingerea că asemenea manifestări organizate de trecutele generații de absolvenți au efecte educative benefice asupra actualilor elevi și de aceea ar trebui
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
mult decât de obicei, globul ocular; e) ridicarea pleoapei superioare poate deveni mai accentuată formând mai mult decât simpla curbare; f) ridicarea pielii mai jos de pleoapa superioară produce o protuberanta în pleoapa inferioară; g) poate face că linia care brăzdează pleoapa inferioară să devină mai evidentă că linie sau rid, sau, dacă acea linie este permanentă, să devină mai accentuată. h) când este la nivelul maxim, UA7 da aparentă strabismului. 7A) o urmă vagă de în-gustare a aperturii ochilor; 7B
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]