3,562 matches
-
maestru,[ - Partea cea mai lată a unei nave.] adică partea cea mai lată din punte. Destinația navei era descoperirea minelor plantate de inamic în caz de război și descoperirea submarinelor pe care le puteam bombarda cu grenade marine speciale. Niște butoaie din tablă ca cele de smoală de pe timpuri, nu mai grele de 50 kg ce aveau un dispozitiv ce se regla, ca grenada să facă explozie la o anumită adâncime, funcție de presiunea apei asupra ei. Pentru descoperirea minelor avea un
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI, de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383863_a_385192]
-
a pus cercei la vie, Și zdrobindu-i umple damigeana Cu motive dulci de bucurie! Chiar de uneori e mai ciufută Și din zâmbet soare, plânge ploi, Ni-i cămara cu de toate-umplută Și ne-a pus și varza la butoi! de Gabriela Mimi Boroianu 06.10.2014 Referință Bibliografică: Năzdrăvănii de toamnă / Gabriela Mimi Boroianu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1383, Anul IV, 14 octombrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Mimi Boroianu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
NĂZDRĂVĂNII DE TOAMNĂ de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383562_a_384891]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE Autor: Dragoș Niculescu Publicat în: Ediția nr. 2191 din 30 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Cu răbdarea crestată în somnul tăios al frunzelor, cu testamentul ascuns sub ultimul butoi al cramei mănăstirești, mă gîndesc să inventez ninsoarea mecanică, mă gîndesc să dorm o vreme pe niște cuie de levănțică, pînă se va pensiona și miliardarul care muncește benevol în farul de la țărmul mării, pînă se va muta cățelul în
PREZUMŢIA DE NEVINOVǍŢIE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383052_a_384381]
-
farmec tinereții, viața și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos”. Sâmbătă, 11 iulie 2015, orele 11:30, “catedrală” din BREBU NOU JAZZ CREZ OFFERUS Mircea TIBERIAN, orgă bisericii Liviu BUTOI, saxofon, flaut Sâmbătă, 11 iulie 2015, orele 17:00, biserica din GĂRÂNA CLASIC CREZ Nicolae HAȚEGAN, tenor Marius MANYOV, bass Sorin DOGARIU, pian În program arii și lieduri G.Fr. Haendel, Ț. Giordani, W.A. Mozart, P. Raph, G. Donizetti, G.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92884_a_94176]
-
de Ségolène Royal, mama celor patru copii ai săi, cu o relație neofocializată cu Valérie Trierweiler de 48 de ani, mamă a trei copii dintr-o altă căsnicie - , președintele care promitea că va împlini toate idealurile francezilor a căzut în butoiul cu melancolie, devenind un exemplu de imoralitate. Burlac convins, Hollande, trece cu ușurință de la o amantă la alta, deși are patru copii cu fosta candidată la funcția de președinte, socialista Ségolène Royal. Relația cu Valérie Trierweiler a început în 2007
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
restaurant, local numit de toată lumea birt, căci, de fapt, asta și era, ca să-și cumpere o stacană cu bere. De bere la sticlă nu prea aveau la Umileni pe atunci oamenii parte, decât de bere la halbă, golită din niște butoaie de aluminiu, nu arareori cam acră la gust. Voise să-și ducă berea acasă și s-o consume de unul singur, uitându-se la televizor, nu adăstând în fumul acela de țigară să-l tai cu cuțitul și în vociferările
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
vlaga din rărunchi,Și capul meu parcă o ia de-a dura.Căci tu mi-ești ... XIX. FIȘA DE CADASTRU, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2295 din 13 aprilie 2017. Cînd va duhni și sila ca varza în butoaie și-or să se ude-n stradă batistele cu spirt, va izbucni ca floarea speranța din gunoaie, vor chefui fantome domnești în orice birt. Dar pîn-atunci urează-ți cîte-un rahat în stradă, să calci de dimineață și cu noroc pe
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată, Îi revenise În minte chipul inteligent al spițerului, acum, Însă, Într-o altă lumină. Mai sinistră, dacă avea de a face cu acel butoi de ipocrizie de papă. Celălalt aruncă cu repeziciune o privire prin hârtii, Înainte să Încuviințeze. Între timp, Dante reflecta În tăcere. Până la urmă, Își aminti de messer Duccio, care continua să strângă registrul de parcă ar fi fost averea familiei. — Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
treacă dincolo de o ușă joasă, ori spre a-i respinge potrivit unor criterii misterioase. Păreau să fie la ordinele unui arbaletier echipat cu o armură impunătoare, masiv precum un clopot de catedrală. Mișelul acela era autoritatea supremă, șezând pe un butoi și judecând prin câte un mormăit sau prin câte un gest vag al mâinii, iar uneori pur și simplu ridicând din sprâncene. Presat de mulțimea care Îl Înconjura, Dante avu timp să Îl studieze. Postulanții care veneau dinspre partea stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceilalți. Ca și când, pentru arbaletier, stânga ar fi fost partea celor merituoși, În timp ce dreapta, printr-o stranie răsturnare a normei universale, era partea repudiată. În orice caz, Dante se aruncă puternic spre partea stângă, ajungând printr-un ultim efort la poalele butoiului. — Sunt Dante Alighieri, prior al cetății Florenței. Cer audiență imediată la vicarul lui Bonifaciu, spuse el pe tonul cel mai solemn de care era În stare, ridicându-se cât era de Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-o cum Își Încetinește pașii, se opri. Pentru prima oară o zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță Încărcată cu butoaie, ascunzându-l. Când vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să o supravegheze În continuare fără să se lase văzut. Hotărî să aștepte Înapoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să mai creadă În ea cu aceeași putere. „Postura de salvator al lumii nu este totuși cea mai stenică și mai confortabilă cu putință”, reflectase el. „Și când te gândești că lumea habar n-are că stă dintotdeauna pe un butoi cu pulbere. Cosmică, nimic de zis, dar parcă nici asta nu e o consolare”, continuase, apoi, cu un rictus dezamăgit, care Îi făcea și mai palidă fizionomia asiatică. Un tip interesant acest japonez cu nume de munte, el, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de cealaltă neslăbindu-l Stăniloaia. Când drumețul dădea paharul peste cap, femeia își trăgea mâna din șolduri și-o întindea după plată, zicând încet către măruntul însoțitor: — Uite împrejur, la amărâții ăștia, și spune dacă voiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în puterea nopții de înspăimântătoare lovituri în ușa cămării unde-și ținea ultimele provizii de vin și mâncare. Fiind singură sub plapumă și crezând că sunt hoții, coborî la cămară abia spre dimineață când zgomotele se potoliră și descoperi în jurul butoiului cu moare de varză patru cerbi lopătari beți turtă care, la vederea ei, se îndepărtară pe două cărări, în șir indian, spre pădure, boncăluind de mama focului. Ba, colac peste pupăză, prin noiembrie dădu un ger năpraznic și dispărură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mare, cum îi era obiceiul, și ajunse în cele din urmă la Dunăre, în spatele unui vas tras lângă un mic debarcader din scânduri. Pe punte, cel ce părea a fi stăpânul, de cum îl văzu pe turc, se sculă de pe un butoi și începu să se vaite: — Bre, Osman, halva ai luat, sardea ai luat, icre ai luat, la Beci nu m-ai lăsat, ce face io, bre, aici? Vrei io murit? Murit, bre, dacă vrei, da’ lase plecat! — Gura - făcu turcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scrii cum ai ajuns! - strigă turcul către Metodiu, făcând semne de rămas bun cu iataganul. — Negreșit - răspunse Metodiu. După ce vasul ajunse în mijlocul Dunării, bunul părinte se-ndreptă spre grec. — Chiar v-a luat tot? — Ei, scârț! - răspunse zâmbind grecul. Un butoi cu halva mucegăită, altul cu sardele stricate și încă unul cu icre negre da’ care acum sunt verzi. De schepsis le-am lăsat așa, să aibă și ei ce confisca; restul mărfii l-am dat pe bani buni la Beci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ieri n-a mai trecut nimic pe Dunăre. Băieți - se-ntoarse el spre cei trei ieniceri - puneți-vă și voi pe unde puteți. Gata, meștere, dă-i drumul! Salută pe cei rămași pe caiac și se așeză pe un butoi. Căpitanul Georgios, tremurând ca varga, trase puntea, trase ancora și trase cu coada ochiului spre necredincios. — Năduf mare! - spuse turcul, dându-și turbanul pe ceafa. Vreun rachiu, ceva, ne dai matale, jupâne, sau caut eu cu băieții? — Imediat - spuse Georgios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dune? întrebă. Celălalt nu răspunse imediat, deoarece se vedea că nu e obișnuit să se uite printr-o lunetă, așa încât clipi de câteva ori, dar după un moment își înălță privirea și spuse nu foarte sigur pe el: — Pare un butoi. Asta cred și eu... - îi dădu dreptate fratele său. Un butoi prins de o parașută. — Apă? Beduinul încuviință în timp ce adăuga: — Probabil conține o bună parte din rezerva lor de apă. — Și ce caută acolo? — Se vede că l-au aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
e obișnuit să se uite printr-o lunetă, așa încât clipi de câteva ori, dar după un moment își înălță privirea și spuse nu foarte sigur pe el: — Pare un butoi. Asta cred și eu... - îi dădu dreptate fratele său. Un butoi prins de o parașută. — Apă? Beduinul încuviință în timp ce adăuga: — Probabil conține o bună parte din rezerva lor de apă. — Și ce caută acolo? — Se vede că l-au aruncat pe dune ca să nu se spargă lovindu-se de stânci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
e așa de prost încât să lase atâta apă în mijlocul deșertului. — Și cine crezi că le-ar putea-o lua? întrebă fratele său. N-au renunțat la ea, pentru că știu că nici un animal n-ar reuși vreodată să deschidă un butoi din ăsta de metal, și că noi nici măcar nu ne putem apropia. S-or fi gândit, poate, că ăsta e locul cel mai sigur: în mijlocul unei dune și la vedere. — O tentație destul de mare. — Sau poate o capcană. Dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mulțumim lui Nené Dupré. — Și nu știu nici că tu poți să-i vezi. Mă tem că încep să bănuiască, deoarece prea am țintit bine. - Gacel făcu o scurtă pauză înainte de a întreba: Câtă apă ar putea să aibă un butoi ca ăsta? — Nu cred că ajunge la două sute de litri. Îți dai seama ce-ar fi dacă am reuși să le-o luăm? Suleiman zâmbi ușor. - O mână de europeni fără apă în mijlocul deșertului - s-ar căca pe ei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
două sute de litri. Îți dai seama ce-ar fi dacă am reuși să le-o luăm? Suleiman zâmbi ușor. - O mână de europeni fără apă în mijlocul deșertului - s-ar căca pe ei din mers. — La ce distanță crezi că este? — Butoiul...? Cred că la vreo trei kilometri. Destul de departe ca să putem face ceva. Într-adevăr, destul de departe. Oricum, mi-a venit o idee. — Care...? — Să fac ceea ce nu s-ar aștepta să facă un tuareg. — Adică...? Două ore mai târziu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni țipau, blestemau, alergau și trăgeau cu armele. Nu erau deciși ce să facă: să încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel Sayah nici măcar nu-i luă în seamă, atent doar să-și continue acțiunea distructivă, până când, în sfârșit, se declară mulțumit, convins că făcuse un rău ireparabil. Abia atunci se ridică în picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-l de un braț, îl saltă ca pe un fulg, făcându-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără grabă la adăpostul sigur din munți. Când Julio Mendoza îi comunică lui Bruno Serafian vestea proastă că pe fundul butoiului mai rămăseseră doar câțiva litri de apă și cinci gloanțe, armeanul încercă din răsputeri să se controleze, ca să nu le transmită cumva oamenilor săi panica ce se înstăpânise dintr-o dată pe sufletul său. Doar în câteva minute, datorită unei îndrăznețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]