735 matches
-
Manole”...). După înlăturarea satrapului, în România s-a întronat “Răul mai Rău”. Lipsește “monarhul ascuns”, care să-l aducă din nou pe Manole, pentru refacerea echilibrului. Fiindcă Manole nu dispare prin moarte repetată. Și totuși, într-o țară în care “cânii urlă-a muțiu”, mai găsești oameni care îl zidesc pe... dracul. Ei vor să reinstaureze ordinea divină. Nu-l mai așteaptă pe Negru-Vodă, care nu mai vine. “Monarhul ascuns” a murit. Homo Faber devine deci cosmocrator. I-am întrebat pe
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
A curs multă apă la Dunăre și a trecut pe-aici un tânăr ca un vel-logofăt, cu privirea înaltă cât nava de la Voroneț și, văzând el ticăloșia prăpăstuită peste țară, a blestemat - “Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Și neamul nemernicia!” - și a prins a te chema înapoi ca să ne scoți la liman: “Ștefane Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta, / Lasă-arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinților/ În sama părinților...” Că
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
Și bobocii mor dacă nu-i descânți. Dai drumu la nouă cărbuni în ulcica cu apă ne-ncepută și zici: «Stâng potca șî diochiu șî strigare pe Maria, pe Vasile...» Cine-i bolnav. Aveam un cățăl mândru și nu mai mânca. Cânele meu îi diochet! Cățălu nu mânca nici plăcinte calde! Am stâns cărbuni și i-o trecut. Moștenirea Niculina Pancu are doi băieți din prima căsătorie: Cezar și Dinu, bolnav de schizofrenie. Cezar s-a însurat și a luat numele nevestei
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
de când țineau oamenii minte niciun despot nu adusese asupra împărăției romeilor rele atât de multe și de apăsătoare ca omul acesta. Ura generală iscodi pentru el o anume poreclă {EminescuOpXIV 109} înjositoare; gura poporului grecesc îl chema fără excepție Skyloïoannes (cînele Ioan), pentru a arăta acea canibalică lăcomie de-a ucide cu care se scălda satisfăcut în sângele romeilor, cruzime ce se-nrădăcinase adânc în toată ființa lui, atât prin firea sa iute și pornită cât și prin legăturile și înrudirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
puțin ajunge vrodată un obiect al experienței sau icoana unui asemenea noțiunea empirică, ci o asemenea noțiune se referă întotdeauna nemijlocit la schema imaginației ca [la] o regulă a determinărei intuițiunei noastre conform cu o noțiune generală și certă. Noțiunea despre "cîne" însemnează o regulă după care imaginația mea își poate zugrăvi general forma unui animal patruped, fără de a fi mărginită la o singură formă spețială sau la orișicare icoană posibilă pe care o pot reprezenta in concreto. Acest schematism al inteligenței
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca mine de al furorei spasm,/ Nu un poet de frunte cu turbă și sarcasm.../ El, om de lume, vesel, încununat cu roze/ Asistă chiar în viață l-a sale apoteoze (I 9). Acest versificator/ Schimbat prin turba urei în câne lătrător (I 9), cum îl califică alt personaj, se alătură gelosului Scaur care vede că Neera îl neglijează din pricina lui Horațiu, ea fiind mult mai sensibilă la talentul poetic decât la cadourile scumpe ale unui admirator înstărit, dar lipsit de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
războiul va dispărea de pe fața pământului, odată cu triumful păcei și al înfrățirii universale!“. Umanitatea avea să facă, așadar, progrese remarcabile. La urma urmei, era în legea firii, căci dacă „în epoca lui Shakespeare, țăranii n-aveau mai multe drepturi decât cânii și caii“, dacă „oamenii trăiau rău și puțin comparați cu cei ai sec XIX, dacă „un om înalt de șase picioare era un uriaș, iar când ajungea cineva la 50 de ani era considerat bătrân“, iată-ne la 1901: „Ciumei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
Ăștia nu mai sunt ruși, s-au făcut sovietici, nu mai cred În Dumnezeu... - Ba asta nu! Rusu tot rus rămâne: zgârii oleacă coaja de savietic, dai de pravoslavnic - ’i cunosc, așa-i conooos’, de pe vremea moscalilor... Rusu-i ca cânele ciobănesc, tre’ să știi cum să-l iei. Că, dacă-l iei cu ghinișoru, atuncea... Ș’ dacă ne dă și Dumnezeu oleacă de mână de-agiutor’, atuncea... Nu știu dacă Dumnezeu Îi va fi dat lui Moș Iacob oleacă de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în concretul unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia stă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă urmându-și vorba începută încă de la birou, pe când nevestica secretarului se retrăgea roșă și grăbită de la geam. Costică se plecă și ridică de jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veneau mânioși și cuconul Gheorghieș Horga, și grefierul Gavrilescu, și Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După el! Și alergau după el. Cânele fugea îngrozit de strigătele sălbatice și bătut de bolovanii care alergau, sărind pe drum, în urma lui. A mușcat un băiet! — Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După el! Și alergau după el. Cânele fugea îngrozit de strigătele sălbatice și bătut de bolovanii care alergau, sărind pe drum, în urma lui. A mușcat un băiet! — Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece ani... Ce spune? Ce zice că a mușcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu știu!... aud că a mușcat zece copii... Și goană, și țipete, și fluierături - și iată că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]