KorAP: Find »[drukola/base=cârmaci & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...26 >

632 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem în vreun oraș din țara aceea cu pământ negru, ție, Auta, ți-ar trebui altă îmbrăcăminte. - Alta n-am, cârmaciule, știi bine... zise Auta întristat. Și de unde s-o iau? În orice oraș aș putea să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zise Auta întristat. Și de unde s-o iau? În orice oraș aș putea să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt mijloc, spuse cârmaciul. Nefert îl privi pe Auta, apoi se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din cap. Fără să-i mai asculte, cârmaciul se depărtă, vorbi o vreme cu Hor. Apoi intră în marea luntre a cărei înfățișare de turn argintat stăpânea podișul. Nefert îi urmări din ochi, iar când se întoarse să-i mai spună ceva lui Auta, nu-l mai văzu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lui Auta, nu-l mai văzu lângă ea. Își roti repede privirea înjur și îl zări tocmai când el, cu capul plecat de mâhnire, intra în pădurea de cedri de la marginea podișului. Fata alergă după el. După vreun ceas, când cârmaciul veni să-i caute acolo unde stătuseră toți trei de vorbă, o văzu numai pe Nefert care se întorcea plângând din pădure. - De ce plîngi? Unde-i Auta? o întrebă foarte mirat. - Nu știu... răspunse ea printre lacrimi. A intrat în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o văzu numai pe Nefert care se întorcea plângând din pădure. - De ce plîngi? Unde-i Auta? o întrebă foarte mirat. - Nu știu... răspunse ea printre lacrimi. A intrat în pădure, nu l-am găsit. Avea la el un cuțit lung... Cârmaciul nu înțelegea. Îl chemă pe Hor care o întrebă de ce se teme și pentru ce plânge. - Avea la el un cuțit lung! zise fata din nou. Era foarte mâhnit... Dacă s-a dus să-și ia viața?! - Cum să-și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
omoare el singur? De ce?... - Mi-a spus că se simte nefolositor, că voi îi dați tot și el nu vă poate da nimic. Și că n-are nimic al lui care să fie bun de schimbat măcar pe o cămașă. Cârmaciul zîmbi: - Nu-i mai trebuie cămașă, Nefert. Vă îmbrăcăm cu haine de-ale noastre. Am găsit chiar și pentru el, deși o să-l cam strângă. Să fiți și voi zei!... Hor însă îl opri și o luă pe Nefert de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-l cam strângă. Să fiți și voi zei!... Hor însă îl opri și o luă pe Nefert de mînă: - Hai să-l căutăm, Nefert. Nu cred să facă asta cu cuțitul. L-a luat poate pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
asta cu cuțitul. L-a luat poate pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Era abătut. La picioarele lui se zăreau câteva așchii de lemn. Nefert se aruncă de gâtul lui, tot plângând, dar de bucurie. Cuțitul cel lung zăcea la picioarele lor, în iarbă. - Ți-am găsit haine ca ale noastre! îi spuse cârmaciul. Și tu și Nefert vă îmbrăcați ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și porni spre podiș, fără să răspundă. Chipul îi era încordat. În ziua în care cei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
elefanți, ca să poată avea marfă de schimb în piețele din Ta Kemet. - Altădată făceam zei din lut, numai că zeii nu trebuia să semene!... Nu sunt bun de nimic! murmură Auta. În timp ce își prindeau toți patru curelele scaunelor în jurul trupului, cârmaciul zise aspru, fără măcar să zâmbească, lucru atât de rar la dînsul: - Nici acum nu-ți dai seama cât de folositor ne ești nouă și cât de folositor ai fost pentru pămînteni?... Pe ei i-ai învățat să se răscoale... - Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu se vedea. Dar ieșind din luntre, cei patru călători zăriră către miazăzi, destul de aproape, zidurile unui oraș mare și întins. Să fi fost acesta orășelul Behdet, în cârciumile căruia obișnuia să se ducă Iahuben în vremea aceea? Lăsîndu-l pe cârmaci în luntre, într-un loc bun ales de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele lor argintii și croite cu totul altminteri de cum se obișnuia pe pământ

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se lăsase amurgul liliachiu, atât de frumos în țara Ta Kemet. Acum se puteau strecura fără grijă din oraș, până în locul unde-i aștepta luntrea. Pe drum nu-i mai privi nimeni. Se întuneca repede. Când ajunseră în apropierea luntrei, cârmaciul scoase capul pe ușița deschisă și le strigă: - Veniți repede să vedeți ce descoperire am făcut! Intrară întîi Auta și străinul celălalt, apoi Nefert; ceilalți doi se fereau să intre. În luntre, pe unul din scaune, ședea o frumoasă femeie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de culoarea fagurilor proaspeți, cu părul negru retezat pe frunte și sprijinit pe umeri. Când intrară ceilalți, femeia tresări și se ridică. - De ce numai Auta s-o fi răpit pe Nefert? Eu dacă vin din stele n-am voie?! spuse cârmaciul vesel. Mi-am găsit o zeiță pe care am s-o iau cu mine în cer. Numai că încă nu-i pot spune pe nume... are nume greu. Spune-mi, zeiță, cum ți se rostește numele? Femeia necunoscută începu să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-a prăbușit cealaltă luntre? Dar ați mai văzut zei să se prăbușească din cer? - Nu, zise Mai-Baka! În cealaltă am știut eu că n-au fost zeii! Și intră cu Ntombi a sa. După ce se așezară, Nefert îi dădu cârmaciului din coșurile aduse o bucată de fagure, învățîndu-l cum să mănânce mierea. Necunoscând încă decât numai mierea limpede, își întrebă tovarășul din ochi. Acela îi făcu semn că nu e nici o primejdie. Lingând cu grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îi dădu cârmaciului din coșurile aduse o bucată de fagure, învățîndu-l cum să mănânce mierea. Necunoscând încă decât numai mierea limpede, își întrebă tovarășul din ochi. Acela îi făcu semn că nu e nici o primejdie. Lingând cu grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de plăcere și zise bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nemărginită, de la o vreme nu se mai putu ține tare și își pierdu cunoștința. Mehituasehet privi mirată copacii cât florile, marele râu Hapi cât o panglică de prins în păr și, crezând că visează, își sprijini un obraz de umărul cârmaciului, lângă care ședea. Mintea ei nu putea să priceapă dacă acest străin a adormit-o făcînd-o să viseze atât de frumos, sau dacă, pentru a-i cuceri mai repede dragostea, prefăcuse râul în panglică și copacii în flori. Zări apoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apoi sub piciorul ei încălțat în mătase înflorată cu fire de aur și de argint niște câlți sau aburi lăptoși. Întrebă: - Unde mă duci acuma, străinule? Ce sunt aburii pe care-i văd? - Sunt nori, Mehituasehet. Nu te speria! zise cârmaciul. Și Mehituasehet leșină pe umărul lui. Fură trezite repede amândouă, iar Mai-Baka, trecîndu-i îngrijorarea de la început, se apucă să le liniștească: - Să nu vă fie frică! Iată, eu nu mă tem: zeii noștri sunt buni. Voi vă temeți pentru că alți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeii noștri sunt buni. Voi vă temeți pentru că alți muritori n-au mai fost în cerul zeilor, înainte de moarte? Iată, trupul meu e nevătămat și gura mea laudă pe zei. Sunt mândru că zeii m-au ales tovarăș de drum! Cârmaciul ridicase acum luntrea foarte sus și acoperise podeaua străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
străinule, că îmi plac basmele și vrăjile tale? Crezi că eu nu știu că noi stăm și acum acolo pe câmpie și că tu-mi spui povești? Tocmai pentru asta am să te iubesc, străinule argintiu! - Măcar că sunt rece... adăugase cârmaciul. - Nu-i nimic! zâmbi Mehituasehet. - Tot nu mi-ai spus cum ți-ai ales-o logodnică pe Mehituasehet! zise Auta. - Numai de-ar vrea să rămână cu mine! Poate se mai sperie... răspunse el, dar fu întrerupt de privirea supărată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fiindcă ne vor arde razele lui înainte de a ne apropia, și atunci a rămas că ne vom duce numai în steaua Hor-deșer, unde m-am născut eu. - Mă duc! strigă Mehituasehet. Acuma nu ne poți duce acolo, străinule? - Nu! răspunse cârmaciul cu părere de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am născut eu. - Mă duc! strigă Mehituasehet. Acuma nu ne poți duce acolo, străinule? - Nu! răspunse cârmaciul cu părere de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-am arătat luntrea aceasta. M-a întrebat de ce n-are roți, nici tălpi de sanie pentru nisip, și i-am spus că merge și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu cum aș îndrăzni să iubesc un zeu? - Și dacă zeul încuviințează dragostea ta și se bucură? se amestecă în vorbă Auta. Cârmaciul întinse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu cum aș îndrăzni să iubesc un zeu? - Și dacă zeul încuviințează dragostea ta și se bucură? se amestecă în vorbă Auta. Cârmaciul întinse mâna și mângâie cu vădită încîntare părul frumoasei Mehituasehet. Atât de mândră și veselă până atunci, nobila rome se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea Dulce și obârșia râului Hapi, îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]