KorAP: Find »[drukola/base=călugăriță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...75 >

1,852 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face pun să însoară. —Cum? se însoară? întrebă Isailă cu uimire. —Iaca așa, izbucni călugărița, așa zice domnu Anton. A fost cu boieru la târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la niște boieri... ș-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la niște boieri... ș-a înțeles că cuconașu se însoară... Pe fața palidă a călugăriței, în ochii negri, tremura o umbră de neliniște și de ciudă. Și cu cine, mă rog? întrebă Isailă trăgându-și pe genunchi cojocul la care lucra. Este buier gros und bogat... gemu domnu Anton. Chiamă la dânsu cucon Ionașcu... avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vremea când știu eu, la Avrămeni, la boierii noștri... Îl știu eu. Am văzut și pe duducuță, când era mititică... și subțirică, și balaie. E o nepoată a dumnealui. —Vra să zică știi cine-i... și tot e adevărat, murmură călugărița plecându-și ochii în pământ. Îi știu, îi știu, urmă cojocarul, da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore... Hm... vra să zică... vra să zică ne vine stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și ochii spre ea. Nu știu... da’ așa parcă-mi vine mie în gând... că are să se schimbe pe la noi. —De schimbat se schimbă dacă vine... zise Isailă. Unei duduci tinere ca aceea îi place o curte mândră, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și flori și copaci pentru dânsa... —O! ia, mormăi neamțul, trebuie și droșca cu glanț... —Așa-i, așa-i... adăogi vesel cojocarul, cătră madama de la curte. Dacă-i domnișoară nobilă, cum are să trăiască în pustietatea aceasta? întrebă cu oarecare oțărâre călugărița. Aici cine poate trăi? Aici nu-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau uimiți dintrodată. „Așa trebuie să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau uimiți dintrodată. „Așa trebuie să fie...“, murmură cu părere de rău fata humelnicului. Călugărița își arătă dinții răutăcioși: — Așa este... Numai eu nu știu cum mi-am putut închide viața aicea... Apoi avu un râs vesel și privi iar pe flăcău: —Dumneata ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Așa este... Numai eu nu știu cum mi-am putut închide viața aicea... Apoi avu un râs vesel și privi iar pe flăcău: —Dumneata ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-a plăcea ș-aicea... Călugărița îl privi lung cu zâmbet. Marghiolița se întoarse în loc, cu obrazu-n umbră, și începu a cerceta hambarul plin. Își trase încet broboada pe gură, și oftă. Madama se ridică de la locul ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile în ochi. —Nu te duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duci? zicea ea, și-l privea c-un fel de sălbătăcie. Vină desară la bordei, am să-l mân pe tătuca de-acasă... ș-om sta de vorbă... Deodată tresări. S-auzeau afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a venit mie atuncea. Nu m-am dus și putea să se supere... Da’ am crezut că cine știe ce-i... Fata râse ușurel și-și aplecă fruntea în pieptul flăcăului. Dacă s-a supărat, i-a fi trecut... Las-o pe călugăriță-n pace... Lepădatu se gândea, ducându-se spre vitele lui: „Mare șerpoaică și mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească; pe urmă, după ce sania trecu spre grajduri, ei rămaseră vorbind despre boieri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl cercetă, scoase ceva din el, și domnu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
altă parte și încheindu-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și tristă; trecură și pe la bordeie, și femeile și copiii le ieșeau înainte. Faliboga își făcu datoria cătră ei, și pe la amiază și părintele și dascălul plecară pe caiii lor, pe întinderea albă de omăt. Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
odihna lui... Poate nu mai trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea istorii frumoase, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

știe. Apoi am întrebat-o pe Nan O’Shea de ce începuse să ne chinuie abia acum și am avertizat-o să nu spună cumva că nu știe nici ea. A zis că fusese „plecată“ mulți ani. De aproape, aduce a călugăriță fără veșmântul monahal, ca și cum n-ar fi exclus să se fi alăturat unei misiuni, bătându-i la cap pe sărmanii oameni din Africa, dar s-a dovedit că locuise la Cork și lucrase pentru ESB1 din 1962. De curând a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

slujbaș la Vatican, foarte influent“, „Este șeful serviciului de poștă al regelui Franței“, și chiar, de două ori: „Este bastardul cardinalului Cutare“. Nu mă arătasem deloc surprins. Hans îmi explicase deja că în capitala papilor, mișunând totuși de călugări, de călugărițe, de pelerini din toate țările, metresele prinților Bisericii aveau palate și servitori, progeniturile lor erau făgăduite celor mai înalte funcții, preoții de rang mai mic își aveau concubinele sau curtezanele lor, cu care se afișau fără rușine pe stradă. — Scandalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de succes. Dar, pe corabia pe care ne îmbarcaserăm, a izbucnit ciuma, decimând echipajul și pasagerii. Când am acostat la Pisa, m-am pomenit singură. Tata, mama și fratele meu mai mic muriseră. Aveam opt ani. M-a luat o călugăriță bătrână. M-a dus cu ea la o mânăstire unde era stareță și s-a grăbit să mă boteze, dându-mi numele de Maddalena; tata îmi spusese Iudita. Deși eram tristă că-mi pierdusem ființele cele mai scumpe, mă feream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
a început să-mi facă greață, nopțile fiindu-mi pline de chin din pricina asta. Am început să croiesc planuri de fugă. Însă singura mea încercare s-a isprăvit jalnic. N-am alergat niciodată prea repede, mai ales în rasă de călugăriță. Grădinarul m-a prins și m-a adus îndărăt la mânăstire, răsucindu-mi brațul ca unei hoațe de găini. Am fost azvârlită atunci într-o temniță și biciuită la sânge. Mai păstrase încă ceva urme, care nu-i răpeau totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ar fi trimis pe rug, dacă i-ar fi stat în putință. Ne punea uneori să ne rugăm pentru pocăința prinților Bisericii și nu-și menaja criticile împotriva „vieții dezmățate a familiei Medici“, nu în public, ci în fața unora dintre călugărițele din anturajul ei, care nu pierdeau vremea și spuneau mai departe și altora. Fără îndoială că viciile de care era acuzat mă făcuseră să-mi pun nădejdea în acest cardinal. I-am dat dreptate: — Virtutea devine morbidă dacă nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
orașului Cairo, ca și pe cel al Granadei, că nicicând n-am întâlnit atâta bestialitate, atâta ură, atâta înverșunare sângeroasă, atâta satisfacție în măcel, distrugere și sacrilegiu! Oare mi se va da crezare dacă voi spune că au fost violate călugărițe pe altarele bisericilor înainte de a fi sugrumate de pedestrașii germani cuprinși de veselie? Mi se va da crezare dacă voi spune că mânăstirile au fost devastate, călugării despuiați de veșmintele lor și siliți sub amenințarea biciului să calce în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]