1,224 matches
-
Nastia nu a ieșit din camera ei și nu a vorbit cu nimeni. Motea urca la ea cu mâncarea și se întorcea cu farfuria aproape neatinsă. Nici madam Segal nu se dovedi mai vorbăreață. Ziua, lucra în "atelierul" ei, o cămăruță de lângă bucătărie, unde ținea mașina de cusut, iar seara, când se instala în salon, cosea cu nasul în lucru. Doar Motea nu-și pierduse uzul vorbirii, dar locotenentul nu îndrăznea să abordeze cu ea un subiect așa de delicat, strigând
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vadă cum merge noua metodă. "Uită-te." Prin ușa deschisă, în camera lui Nel, se vedea, agățat deasupra patului, tabloul pe care fetița îl ținuse până atunci secret: "Veniți mai aproape să vedeți, veniți toți!" Cei trei bărbați trecură pragul cămăruței, precedați de Nel și Hector, care se împăcaseră. Șeful de gară se extazie: "Tu ești aici, cu Hector?" Bineînțeles! Uite-mi basca albă, pardesiul verde, rochița roz. Doar carourile mici n-am putut să le fac. Și pe acest domn
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
un sunet aberant: glasul supraveghetoarei șefe avea inflexiuni senzuale! Gabriela se uită de jur împrejur. Patul cu baldachin, icoanele, vegheate de o candelă aprinsă, flacoanele cu dopuri de argint, bombonierele, Cupidonii și misterioasa mireasmă cu urme de tămâie făceau din cămăruța asta alcovul unei curtezane sau chilia unei călugărițe? Și cea care o locuia, chiar ea, cu veșnicele mătăsuri negre și cenușii, cu lungul șirag de perle false, cu ciorapii fini și pantofii delicați, de ce anume atârna mai tare? De sobrietatea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
o piatră, cu Înscris pe ea În limba ebraică, unde a stat Îngerul. Pe ea se oficiază slujbă. Este cam de 50 sau 60 de cm de Înaltă și cam 40 cm de lată. Este pătrată dar Înăltuță. Din această cămăruță intri pe genunchi În Sfântul Mormânt. El este cam de 2 m de lung, cam un metru de lat și Înalt de 1,50 m. Așa cred, dar nu sunt sigură, cu aproximație redau. Piatra care adăpostește locul unde a
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
-i minunată. E palat din Cer. Așa e. Doar a locuit Luceafăr Ceresc, Crin Dumnezeiesc și Mama omenirii. Mergeți să vedeți că nu mint. Este Adevărul Adevărat. Căsuța unde a locuit Maica Domnului este mică la privire. Se vede o cămăruță foarte modestă, cam 3 m pe 3 m, cred. Luminată Înăuntru cu bec electric. Cum am spus, mică la vedere, dar foarte mare la valoare. Ea este protejată printr-o poartă de fier forjat și privești prin ea. Altfel lumea
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
în repertoriu, dar fără succes. Acum însă, în ajunul Crăciunului din 1970, eram fericit. Stăteam la masă și tocmai reciteam cele două-trei pagini modificate la propunerea teatrului din Arad. Se înserase și, afară, ningea liniștit, ca într-un basm. În cămăruța mea era cald și bine. Stăteam cufundat în scaun, cu un picior pe stinghia mesei și cu privirea pe colile scrise. Deodată, aud cîțiva pași apropiindu-se de ușă, apoi, două bătăi. "Intră, e deschis", am strigat, gîndind că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cîmpiile verzi ale copilăriei, pe care mă întorceam cu gîndul și alergam odată cu turma de miei, ori goneam în trapul cailor alături de Gică, Costică și Ion..., și numai rar de tot mă întorceam la mansarda blocului Yanis, de fapt două cămăruțe proiectate sus, pe terasă, pentru materialele de curățenie sau pentru femeia de serviciu a blocului... Privesc pe fereastra de lîngă scări și-o văd pe Tamara departe, spre pavilionul administrativ. A venit aici, în secție, anume să mă întîlnească și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
an de zile. Trebuia să aflu cum... Mă uit la Graur și surîd. El și-a băgat mîinile în buzunare și mă privește nedumerit, așteptînd continuarea. Era astă-toamnă, continuu eu, pe-o vreme mohorîtă și friguroasă, dar la mine în cămăruță era cald, invitata mea stătea pe pat, în penumbră, iar eu îi umpleam mereu paharul. "In vino veritas!", exclam. ...Iar ce nu scoate din om vinul, o face vorba dulce... Așa am aflat că pe piață nu se găseau ouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a fi cîntărit îndelung toate posibilitățile. Tovarășe Vlădeanu, mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cap. Refuz să cred că tu ești același cu... ...cu prostuțul blînd, de pînă acum, dispus să spună vorbe de iubire femeilor neconsolate! îi strig cu furie. Nu, doamnă, v-ați înșelat! Ați crezut că ați lăsat acolo, într-o cămăruță în care ați intrat o dată, într-o noapte de Ajun, un bibelou de porțelan, la care să vă întoarceți mereu cu gîndul, ori, dacă relațiile cu soțul s-ar fi ascuțit, s-o faceți și cu fapta... Bibeloul a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
citesc un vers, să-mi îmbăt privirea cu zîmbetul fragil al autoarei, dar las plăcerea asta pe altădată... "Cine era oare femeia în pardesiul acela deschis, care s-a oprit pe scări în fața mea?!", mă fulgeră un gînd. Ajung în mijlocul cămăruței și mă uit pe raftul amenajat de mine dincolo de bucățica de perete, acolo unde ar trebui să fie bucătăria. Caut cu privirea ceva de mîncare, văd punga cu biscuiți și mă simt deja sătul: un ceai de mentă și biscuiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stare să caut menta și nici nici să mă aplec după plita electrică. Întîi mă voi odihni cîteva minute, apoi mă voi ridica și-mi voi pune de ceai... Și totuși, cine era pe scări?" E bine și cald în cămăruța mea. Cald și intim. S-au adunat aici și stau alături, pe rafturi, ori pe jos, pe lîngă calorifer, sute de prieteni și prietene... Pot eu să fiu mîhnit? M-au propus să fiu dat disponibil, ei și?! La o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
miel, că n-aș vorbi un cuvânt, că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi și tu pe mine. Știu eu cum e inima ta? Pot eu ști? Vin de-mi spune cum este... ce se petrece în acea cămăruță unde - aș vrea să locuiesc eu... numai eu. Și știi tu cum mă cheamă? Cezara .................................................................................................................................... Ieronim cătră Cezara Că ești frumoasă, cred; că mă iubești, îți mulțămesc; că-mi oferi tot ceea ce tu crezi că m-ar face fericit, mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duse pân la un hățiș și-l zvârli afară din grădină... apoi se-ntoarse și îmbrățișînd un trunchi de copac, zise încet și cu-n fel de ciudă: "Ieronim, te mușc de nu vii cu mine... vin - la mine-n cămăruță... te-oi culca lângă mine... la sânul meu!... ah! ", ea bătu cu pumnișorii ei trunchiul de copac, apoi se duse-n odaie, se dezbrăca iute, lepădând tot de pe ea și, rămâind în hainele Evei, un instinct natural când o persoană
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
femeie de defăimat; dar cugetă un lucru, că aș fi un miel, că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi și tu. Știu eu cum e inima ta? Vin de-mi spune cum este... ce se petrece în acea cămăruță unde aș vrea să locuiesc eu, numai eu. Și știi tu cum mă cheamă? Cezara ............................................................................................... Ieronim cătră Cezara Că ești frumoasă, cred; că mă iubești, îți mulțămesc; că-mi oferi tot ceea ce tu crezi că m-ar ferici, mă face
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
miel, că n-aș vorbi un cuvânt, că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi și tu pe mine. Știu cu cum e inima ta? Pot eu ști? Vin de-mi spune cum este... ce se petrece în acea cămăruță unde - aș vrea să locuiesc eu... numai eu. Și știi tu cum mă cheamă? Cezara .................................................................................................................................................... Ieronim cătră Cezara Că ești frumoasă, cred; că mă iubești, îți mulțămesc; că-mi oferi tot ceea ce tu crezi că m-ar face fericit [ferici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vreun zgârie-brânză. Acum trăgea ponoasele acelui prânz indigest. Că ar fi tras-o numai el, mi-era perfect egal. Nenorocirea era că efervescența lui stomacală îl făcea agitat și iritabil. Până într-atât, încât m-am pomenit cu el în cămăruța mea, unde, normal, jucam și eu nițeluș bridge on-line. Eram în intervalul meu liber de o oră, înainte de un seminar de sfârșit de semestru și puteam să fac ce-mi poftea inima. Bineînțeles că activitatea mea, nu tocmai didactică, îl
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
am tatonat, mizând pe uitucenia lui. Nu!", s-a îmbățoșat Băși. "Luni! Uite, îmi notez și în agendă", face moșul cu un rânjet plin de satisfacție. "Ai timp, tot weekendu' ăsta", îmi aruncă foarte mulțumit de sine, înainte de a părăsi cămăruța. Nu sunt deloc tare la înjurături, așa că repetam ca un premiant de a șaptea de pe vremuri știu, știu, copiii din ziua de azi sunt mult mai precoci în timp ce tremuram de nervi: "Morții morților morțișorilor mă-tii de idiot nenorocit!". Când
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
zâmbind cele două sticle borțoșele pe care le căutase celălalt portar trăgând atâtea ponoase de pe urma lor. Orice s-ar fi zis, nea Petrică era băiat deștept și cel puțin la fel de descurcăreț ca și colegul lui. Apoi se îndreptă tacticos către cămăruța unde era depozitat insecticidul-bază și se holbă la bidoanele albe, conținând o soluție incoloră. Unul dintre recipiente fusese golit pe jumătate. Adică din el se evaporaseră zece litri fix. Petrică se încruntă. Știa el mai bine decât orice profesor universitar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sporit. Petrică își umplu sticlele luate de la nea Vasile și le împachetă în niște pagini de ziar. Ezitase o secundă. Era să întreprindă operațiunea asta folosind România Mare și Tricolorul, care erau primele în vraful de presă de sub masa din cămăruța portarilor. Dar, admirator necondiționat al tribunului național care îmbrăcase din nou cămașa morții, cruță acele publicații patriotice și se decise pentru ziarul Libertatea, având totuși grijă să oprească pagina cinci și pe cea cu rubrica meteo. De ce învelea recipientele acelea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-și în fața suratelor lista de cumpărături. Cam una din patru se oprea să-și tragă ciorapii sau dresurile, punând un picior pe scară și aplecându-se pentru a efectua operațiunea cu cât mai mare eficiență, prezentându-și fundurile către ferestruica cămăruței portarului. De cele mai multe ori imaginea nu era câtuși de puțin una apetisantă și, ca atare, Petrică nici nu-și ridica ochii din România Mare. Dacă voia să-și clătească ochii, se uita la studente, nu la conțopistele alea mustăcioase. Că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fundul mâncat de rugină și, deși erau numărate la fiecare inventar, nu erau câtuși de puțin utilizabile. După ce umplu bidoanele, Petrică le mirosi pe fiecare în parte. O făcu temeinic și părea destul de mulțumit. Abia după ce le duse frumușel în cămăruța ce slujea drept depozit, își aminti suduind și de cele două sticle de insecticid dosite în spate, după tomberoane. Chiar mă temusem că își va aduce aminte de ele și că le va folosi într-o acțiune disperată de recuperare
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la ce vorbește, se opri și o întoarse, simulând o iritare: "Acum mă mai zăpăcești și mata dă cap!". Camaradul dădu din umeri, fără a se mai osteni să-i dea vreo replică. Tăcut, portarul cel accidentat se vârî în cămăruță și ieși de acolo cu o plasă solidă în care băgă cele două faimoase recipiente, rânjind: "Ei, nu-i pentru cin' să pregătește, e pentru cin' să-nnemerește". Clătină din cap ca un om care a ajuns la niște concluzii fundamentale
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
trecusem degeaba. Ce aș fi putut să fac în plus față de ceea ce deja întreprinsesem? Să scriu un alt bilet în care să-i spun de fapt aceleași lucruri? Totuși, ăsta fusese impulsul și mi-l urmasem. M-am întors în cămăruța mea de la facultate și am încercat să mă mai liniștesc, încercând din răsputeri să-i învăț pe gândaci bridge. Fiindcă, ce să-i faci, și de bridge mi-era tare dor. Numai că o asemenea treabă era imposibil de realizat
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
vreodată. Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse la poalele dealului cu inima cât un purice. Nu știa cum de avusese curajul să facă un așa gest nebunesc, cum de aterizase vie și nevătămată, era conștientă, doar, că nu avea cine s-o ajute iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]