2,283 matches
-
subsemnații, făcându-ne Consiliul Județean Teleorman, în care stăpânim în devălmășie Moșia noastră Tecuci-Kalinderu, perdinte de comună Tecuci-Kalinderu, Plasa Teleorman, cererea a’i înlesni înființarea unui spital rural prin dăruirea unei întinderi de două (2) hectare , teren în partea despre Cătunul Cățelești a sus disei moșii, venim printr’ această a face cunoscut de obște și după formele cerute de legi, cum că în vederea frumosului scopu de a veni în adjutorul sătenilor bolnavi, facem de a nostră bună și libera voinșă danie
Tecuci, Teleorman () [Corola-website/Science/301844_a_303173]
-
lui Nour", un boier refuză să facă pace cu Dumnezeu până când moartea fiului său va fi răzbunată. Alte fragmente se ocupă doar cu existența izolată a țăranilor: de exemplu, în "Într-un sat odată", un bărbat misterios moare într-un cătun din Moldova, iar localnicii, în imposibilitatea de a-i descoperi identitatea, îi vând calul. În "Năluca", acțiunea se desfășoară în jurul conflictului dintre doi bătrâni care încearcă să-și ascundă trecutul rușinos. George Călinescu observă că, în special în "Năluca", Sadoveanu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Tîrnova, ținutul Hotin, acum, raionul Edineț, care s-au așezat cu traiul pe moșia satului Purcari. Numele localității provine de la un odagiu, crescător de oi, cu numele Anton, originar din satul Sălcuța, de lîngă Căușeni, care a fondat o odaie (cătun) în valea Zăvoiului, în jurul căreia s-au așezat familiile venite de la Tîrnova . Geografic, satul Antonești este situat la o distanță de 23 km de centrul raional Ștefan-Voda și 117 km de capitala Chișinău în partea de Sud-Est a teritoriului Republicii Moldova
Antonești, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305618_a_306947]
-
sunt ortodocși (81,13%), dar există și minorități de romano-catolici (7,3%), penticostali (3,8%), greco-catolici (1,29%) și baptiști (1,13%). Pentru 4,22% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Zona de agrement Periam Port a fost un cătun care a devenit un sat de vacanță pe malul râului Mureș. Plaja care care iese în fiecare an atrage mulți turiști. Pescuitul sportiv este un alt punct de atracție al zonei de agrement. Primăria comunei Periam a implementat în parteneriat
Comuna Periam, Timiș () [Corola-website/Science/301388_a_302717]
-
22 ianuarie 1915) a fost una dintre bătăliile purtate în iarna 1914-1915 pe Frontul de răsărit al Primului Război Mondial, între armata Austro-Ungară și armata Imperiului Rus. Lupta s-a purtat în Bucovina pe valea Bistriței Aurii, în zona Cârlibabei și a cătunului Fluturica. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie a Dublei Monarhii, care a recucerit localitatățile și a respins trupele ruse, aflate inițial în ofensivă. Bătălia a reprezentat un moment important, deoarece câștigarea ei de către Dubla Monarhie a determinat oprirea avansării
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
Ciocănești. Coborând din Prislop, trupele poloneze s-au dispus pentru a forma o linie de bătălie, în 4 coloane: Cavaleriștii, au fost destinați să lupte pe jos, ca infanteriști. Luptele, care au fost purtate în zona Cârlibabei (, "Ludwigsdorf", , ) și a cătunului Fluturica (), s-au dus în condiții climatice deosebite: viscol, temperaturi care au ajuns până la -30 grade Celsius și zăpadă înaltă până la 2 m. Trupele poloneze au luat contact cu inamicul în ziua de 18 ianuarie, aproximativ în jurul orei 14 într-
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
și în aripa stângă grupurile maiorilor Scholz și Salamon. După intrarea în dispozitiv în preajma unui șir de clădiri, polonezii maiorului Żegota-Januszajtis au atacat de-a lungul drumului și au pus pe fugă patrulele ruse din Regimentul 284. În apropiere de cătunul Fluturica (unde erau înălțimile dominante), după o cotitură a drumului avansul lor a fost oprit într-un loc în care fuseseră create poziții defensive, camuflate pe pante abrupte și stâncoase și apărate de mitraliere grele (lângă cota 976). Un mic
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
nu a reușit să stabilească contactul cu soldații austrieci, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a fost ajuns de un pluton polonez de cercetași, care în costume de camuflaj a continuat infiltrarea peste apa Țibăului, spre Fluturica. La limita cătunului, pe șosea cercetașii s-au angajat într-un schimb de focuri cu avangarda rusă, care s-a retras pe pozițiile defensive deținute. După un scurt atac al pozițiilor inamice, polonezii s-au retras și ei spre pozițiile proprii. Recomandarea generalul
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
batalioane (I și II din Regimentul 2) acțiunea ofensivă a fost reluată și, polonezii au coborât spre Fluturica luând podul peste Bistrița, intrând în capătul localității și determinând trupele ruse să-și părăsească pozițiile defensive fortificate deținute în amonte de cătun (lângă cota 976). Odată reînceput asaltul, soldații Diviziei 54 care mai înainte se retrăseseră au revenit la contraatac. Unele unități au trecut creasta dealului și s-au oprit la 2 km sud-vest de Cârlibaba Nouă. În tot acest timp, grupurile
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
au încercat să profite de atitudinea de expectativă a trupelor austriece și au încercat să-și recâștige pozițiile de pe ambele maluri ale Bistriței Aurii. Pentru aceasta, au atacat pozițiile deținute de Batalioanele de infanterie I și III poloneze din vecinătatea cătunului Fluturica, cu sprijinul a două baterii de artilerie. Focul de artilerie a durat întreaga zi dar legionarii au fost capabili să respingă atacul și să-și mențină poziția, chiar dacă una dintre mitralierele lor grele a fost distrusă. Până spre seară
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
cursul superior al Crișului Repede, la poalele Munților Pădurea Craiului, pe linia de cale ferată Oradea — Cluj-Napoca, între localitățile Șuncuiuș și Bratca, satul Bălnaca se întinde de o parte și de alta a Crișului Repede, care desparte vatra satului de cătunul Bălnaca-Groși. Rolul de stăvilar natural al Crișului în ofensiva munților spre est îl dovedește configurația formelor de relief. Prelungirile montane înaintează până pe malul stâng al Crișului, formând un fel de baraj natural înalt. Pe malul drept relieful prezintă lunci înguste
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în unele izvoare istorice ca fiind dispărută. Dar, localitatea apare în documente, cu ocazia socotelilor de dijmă ale Episcopiei orădene din anii 1291-1294 . Azi denumirea se păstrează sub forma de Rustelec, fiind un cătun aparținător satului Bălnaca situat la hotarul cu localitatea Șuncuiuș. Ambele denumiri ale satului Bălnaca sunt anterioare secolului IX, când elementul slav este asimilat deja de populația autohtonă. Iar faptul că localitatea Vruzteluk este amintită la sfârșitul secolului al XIII-lea
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Glodeni-Răuțel, în regiune de mici coline. Pe moșia localității se conturează 7 movile funerare, ce vorbesc despre lupta înverșunată a strămoșilor noștri în adîncul istoriei cu hoardele păgîne, care năvăleau din stepele asiatice. La început satul se numea Leonardovca, deoarece cătunul apăruse pe moșia boierului Leonard, îl fondaseră țărani și țigani șerbi înămiți să lucreze pămîntul. Anul întemeierii e considerat 1824 - asa afirmă „Dicționarul statistic al Basarabiei" din 1923. O perioadaă de timp i s-a mai zis Odaia Limbeni, județul
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
Noi cu 1.072 ha de pămînt confiscat din moșia boierului Leonard. Peste un an în sat au fost înregistrate 280 de case. Satul avea școală primară, dar administrativ se supunea primăriei din Limbenii Vechi. în toamna a. 1940, împreună cu cătunul Panteleevca, Limbenii Noi numărau 1.141 de locuitori. Potopul de foc, dezlănțuit peste un an, a mistuit din acest sat viețile a zeci de bărbați. Primul recensămînt de după război a însumat în Limbenii Noi 948 de locuitori. în 1965 cătunul
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
cătunul Panteleevca, Limbenii Noi numărau 1.141 de locuitori. Potopul de foc, dezlănțuit peste un an, a mistuit din acest sat viețile a zeci de bărbați. Primul recensămînt de după război a însumat în Limbenii Noi 948 de locuitori. în 1965 cătunul Panteleevca s-a contopit definitiv cu Limbenii Noi. în 1979 Limbenii Noi numără 700 de bărbați și 758 de femei, în 1989; recensămîntul din oct. 2004 a fixat aici 1.674 de cetățeni. Către 1 oct. 2007 populația satului crescuse
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
a și promovat operele sale. Ca recunoaștere a sfințeniei și misiunii sale în folosul tinerilor, el a fost canonizat de către Biserica Catolică în anul 1934. Ioan Melchiore Bosco s-a născut la data de 16 august 1815 în Becchi, un cătun de 10 case ce aparținea de satul Morialdo, la o distanță de 5 km de comuna Castelnuovo din provincia Asti. Părinții săi erau Francisc Bosco și Margareta Occhiena. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal în perioada 1815-1827. A
Giovanni Bosco () [Corola-website/Science/298565_a_299894]
-
La începutul secolului al XIX-lea, așezarea era atestată ca reședință a vătafului de plai, iar la 1821, la fortificația Cetățeaua, s-a dus o luptă între turci și eteriști. La sfârșitul aceluiași secol, era reședința unei comune formată din cătunele Buruenești, Crângul, Crivineni, Fundăturile, Murătoarea, Orjani, Pătârlagele, Stroești și Valea-Viei, totalizând 2020 de locuitori, dintre care 140 erau elevi ai celor două școli, de la Valea-Viei și de la Pătârlagele. Satul Pătârlagele avea 600 de locuitori și 150 de case. În perioada
Pătârlagele () [Corola-website/Science/300118_a_301447]
-
în comuna Săhăteni din județul Buzău, Muntenia, România. Se află în sud-vestul județului, la limita cu județul Prahova. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Tohani a județului Buzău, se numea Vintileanca și era formată din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus, Săhătenii de Jos. Avea pe atunci 1230 de locuitori și o suprafață de 6.280 ha. Dicționarul județului Buzău, alcătuit de Basil Iorgulescu și inclus în "Marele dicționar geografic
Vintileanca, Buzău () [Corola-website/Science/301054_a_302383]
-
fată) și o biserică zidită de frații Chiriacescu în 1843. În 1925, comunele făceau parte din aceeași plasă; Jugureanu era constituită tot dintr-un singur sat, cu 1921 de locuitori, în vreme ce Ulmu avea în componență satele Ulmu și Mohreanu, și cătunul Pribeagu, cu 2592 locuitori. În 1931, comuna a primit numele de "General Poetaș", ambele sate, Ulmu și Mohreanu, fiind comasate în satul de reședință General Poetaș. În 1950, cele două comune, Jugureanu și General Poetaș au fost incluse în raionul
Comuna Ulmu, Brăila () [Corola-website/Science/300994_a_302323]
-
km până în centrul civic al satului (scoală, dispensar, unități comerciale). Satul "Pietreni" se află la o distanță de 46 km de Râmnicu Vâlcea, 12 km de orașul Horezu și 34 km de orașul Băbeni. Satul "Pietreni" are în componența sa cătunele Ciorobești, Gruiețe, Pietreni și Ruget, mărginindu-se la sud cu satul Costești, la est cu satul Bărbătești la nord-est cu orașul Băile Olănești, la nord cu comuna Malaia iar la vest, cu satul Bistrița. Este un sat specific de munte
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
2500-2000 ani î.H.). Astfel, în punctul Cârlige de la baza muntelui Cacova a fost descoperit întâmplător un topor de aramă cu gaură de înmănușare în prima jumătate a secolului XX, care ulterior s-a pierdut. La circa 4km depărtare, în cătunul Ferigile al satului vecin Costești au fost descoperiți în anul 1958, de către arheologul Alexndru Vulpe, cinci tumuli cu urme de ceramică, tot din aceeași epocă a bronzului. În același sat Costești, dar și în peșterile situate la circa trei km
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
Pietreni să iasă de sub tutela mănăstirii... De menționat este faptul că în acea perioadă, atât satul Pietreni cât și apa Costeștilor și Muntele Arnota purtau aceeași denumire, adică Târsa. Viața religioasă a satului s-a desfășurat în jurul bisericilor situate în cătunele Pietreni și Ciorobești. Cea mai veche, biserica din Pietreni a fost construită din zid în anul 1701 de către ieromonahul Ștefan, egumenul mănăstirii Bistrița, fiind cunoscută sub denumirea de Schitul de Supiatră, ce era inițial metoh al mănăstirii vecine. Schitul va
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
mănăstirii Bistrița, fiind cunoscută sub denumirea de Schitul de Supiatră, ce era inițial metoh al mănăstirii vecine. Schitul va fi zugrăvit abia în anul 1763, prin grija proegumenului Grigore de la aceiași mănăstire și cu cheltuiala preotului Pătru Schiteanu. Schitul deservea cătunele Pietreni, Mejdini și Ruget. Anterior aici existase o mai veche biserică sau schit, din lemn. Tot în anul 1701 a fost început și primul pomelnic al schitului, iar în anul 1876 a fost început un nou pomelnic al acestei biserici
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
anul 1701 a fost început și primul pomelnic al schitului, iar în anul 1876 a fost început un nou pomelnic al acestei biserici. Ambele s-au păstrat până în zilele noastre. În anul 1750 a fost ridicată biserica din zid din cătunul Ciorobești de către arhimandritul Antonie al Mănăstirii Bistrița și zugrăvită de către Danciul Zugrav și ucenicii săi. Biserica deservea cătunele Gruiețe și Ciorobești. Și de la această biserică a rămas posterității un pomelnic, început mai târziu, în anul 1874. În timpul ocupației Olteniei de către
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
nou pomelnic al acestei biserici. Ambele s-au păstrat până în zilele noastre. În anul 1750 a fost ridicată biserica din zid din cătunul Ciorobești de către arhimandritul Antonie al Mănăstirii Bistrița și zugrăvită de către Danciul Zugrav și ucenicii săi. Biserica deservea cătunele Gruiețe și Ciorobești. Și de la această biserică a rămas posterității un pomelnic, început mai târziu, în anul 1874. În timpul ocupației Olteniei de către austrieci (1718-1739), ocupanții au cartografiat satul Târsa sub denumirea de satul Schitul Piatra, ceea ce prefigura denumirea de Pietreni
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]