588 matches
-
Voi fi prezentată multor oameni bogați și influenți? — Cred că sari un pic peste cal. — Și o s-o facem doar o dată sau va fi o treabă regulată? Roddy se duse la cămin, unde două verigi de metal încălzite electric se căzneau să risipească răceala de cavou din cameră. Părea să se pregătească de un nou discurs. — Ai perfectă dreptate, desigur. Rosti aceste cuvinte cu oarece dificultate. E clar că voiam să mă culc cu tine - care bărbat sănătos la cap n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care fusese cel mai mult neglijat de George înainte de a prelua ea conducerea. A descoperit cu uimire că acesta aproape că nu avea nici un fel de experiență personală în uciderea animalelor: o dată l-a găsit plângând fără jenă în timp ce se căznea să lichideze o vacă bolnavă de mastită. Barosul care trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Așa se pare. — Tocmai ți-am citit articolul. — Zău? — E foarte enigmatic. Am stat întins pe patul lui Joan vreo douăzeci de minute, întrebându-mă ce naiba voise să spună. Enigmatic? Ceea ce scrisesem eu nu era deloc enigmatic. Ba chiar mă căznisem să-mi exprim clar părerea. Engimatic era el. Știam articolul pe de rost și l-am recapitulat propoziție cu propoziție, ca să-mi dau seama dacă era în el ceva care să-l nedumerească. N-am reușit și un timp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dezlănțui în hohote asurzitoare, demente, de nestăpânit, care o aduseră în cameră pe Joan, venind fuga din bucătărie, dornică să participe la veselia noastră. — Ce s-a întâmplat? spuse ea. De ce râdeți? Citește asta, spuse Graham, întinzându-i ziarul și căznindu-se să vorbească printre hohotele de râs care-l sufocau. Citește un pic cronica lui Michael. — Ce-i cu ea? spuse Joan, aruncându-și privirea peste ea, încruntându-se în încercarea de a nu zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un cuvânt prea dur, spusese el. Nu văd ce rost are viața pe care o duci. Era o observație de care-și amintea de multe ori, poate când ședea cu soțul ei pe verandă după cină, privind spre ocean și căznindu-se să se gândească unde altundeva ar prefera să fie. 1976 Deși Mark n-a mai vorbit cu mama lui după ce ea a plecat în America, a văzut-o o dată. S-a întâmplat în primele zile ale tranzacțiilor lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
place s-o recunoască. Căci una din marile lui preocupări e să se întrebe mereu, zi și noapte, cine sunt eu? Cine? Fie că stă ca acum la semafor, fie că umblă pe stradă, fie că e-n metrou, își căznește într-una mintea cu întrebarea asta care, în timp, l-a scobit pe dinăuntru ca pe un fluieraș de soc. Ce simt acum? își zice. Și cine vede amestecul ăsta de lumină și întuneric cu dâre prin el și aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cică avea ea de la bun început nu-ș’ ce cusur, nu sunteți voi de vină, așa a fost să fie... Te pomenești că cereți să vă dea alta mai trainică în loc. Tudorel: Alta? Doamne ferește! Doamne ferește de alta mai trainică! Nu ne căznim destul cu asta, lucrăm la ea vorba aia de când a făcut-o zi să-i zic, și uite că tot n-am dovedit-o încă! Ptiu, piei, piază rea! Auzi la el, alta! Angheluță: Stai, unde fugi...? Mă rog... „Țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu aerul inocent al fetițelor, obținuse accesul în sala de festivități. În loc de cârpe, și-au folosit șosetele. Iar acum se ațineau împreună după canaturile ușilor și râdeau în lege, în vreme ce invitații, oaspeți oficiali și demni la supeul de adio, se căzneau să stea în picioare pe parchetul alunecos ca gheața. Unu, doi, hop, trei. Patru, și așa mai departe! Da, se gândește Pascal, merită spectacolul! Dar musai să pară serios și supărat, doar sunt copiii lui, mai-mai să creeze un incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mereu: Așa, eroule! Calcă mai cu îndrăzneală! Scrâșnind de durere, Toaibă înmulțea numărul pașilor - măcar cu unu-doi mai mulți ca ieri... Și zilele treceau una după alta, cu ninsori și geruri aspre. Cât era ziulica de mare, Toaibă se căznea să meargă, folosind cât mai mult cu putință piciorul rănit. Mergea până îi dădeau lacrimile de durere... Și gândurile îi zburau de multe ori la camarazii săi de pe front: „Acum îi al naibii de greu să te furișezi printre liniile inamice, dar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Pus de gândul meu arzând, Timpule, îmi duci tristețea; Mai departe, până când Mai visa-voi frumusețea? În frământu-mi fără margini, Ca un val împins spre vale, Trec prin codrii de imagini Spulberând totul în cale; Cât și cum, pun întrebarea, Căzni-mă-voi spre lumină? Și, printre hățișuri, zarea, De visare-mi crește plină; În nepotolit de freamăt, Printre unde și vâltoare, Cu o naștere prin geamăt Dau visării întrupare...
DAU VIS?RII ?NTRUPARE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83771_a_85096]
-
și soțiile ei ca un text cursiv de extrafilozofie de-o enormă prospețime și, ca atare, cu incalculabil impact asupra vieții pe pămînt În general și a politicii Americii În special. Nimeni n-a mai auzit vreodată așa ceva, fiecare se căznește să priceapă metafora, subsolul fiecărei replici referitoare, În aparență cred ei, la plante, sape și stropitori. Chiar și președintele țării (Jack Warden) este uluit de noutatea absolută a unui tip de discurs atît de imbecil Încît nu poate fi decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
parcă tot mai credibil a fost În Aliens II și III unde era android și nu-i puteai cere aceleași lucruri ca actorilor normali. În definitiv, ce atîta Goethe și Dante, lui Fink i-ar fi fost suficient să se căznească puțin și să scrie un scenariu tradițional abundînd de onomatopee pentru un film cu Damme. Dar, dacă stai și te gîndești bine, ești obligat să recunoști că viața, lupta scriitorului cu ceva nu-i deloc ușoară. Am văzut asta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune că e semn bun, își aminti Iliescu. Darie își îndesă batista în buzunar. - Pentru că veni vorba de groapă, începu el zâmbind, voiam mai demult să vă întreb de ce v-ați căznit să-i săpați lui Ivan o goapă atât de somptuoasă, vreau să spun atât de mare. - Nu era mare, domnule elev, făcu Zamfira. Groapă de creștin, ca toate gropile. - Când ați început să săpați, îl întrerupse Darie, erați la doi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Samsa? Lizuca citește Dumbrava minunată, Adela răsfoiește chiar Adela, Otilia dezleagă Enigma Otiliei; Cosette îi întinde lui Victor Hugo magnifica păpușă; o fetiță aprinde un chibrit, ca Andersen să vadă pomul de Crăciun. O să am și eu odată noroc, tot căznind la construcțiile mele pe apă, să născocesc o vietate din acelea născute (nu făcute) de marii condeieri? Ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de un metru șaptezeci și cinci, dar era atât de firavă, Încât părea imposibil să poată ține pe picioare un singur centimetru În plus. Toate cântăreau sub cincizeci și cinci de kilograme. Pe când stăteam pe scaunul meu rotativ de birou și mă căzneam rețin numele tuturor, și-a făcut apariția cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o În viața mea. Purta un pulover delicat din cașmir care părea tricotat din norișori roz. Părul uluitor de alb i se revărsa, buclat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dat hârtie din asta albă anul trecut, dar nu arată așa de drăguț ca atunci când o Împachetăm noi. Părea mândră de sine. Am Împachetat până pe la ora șase, iar Emily mi-a tot explicat cum merg lucrurile, În timp ce eu mă căzneam să-mi Împachetez În creier toate cunoștințele despre această nouă și interesantă lume. Tocmai când Îmi explica exact cum Îi place Mirandei cafeaua (latte, mică, două lingurițe de zahără, când o fată blondă de o frumusețe răpitoare, pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe Miranda Însăși să ne dea niște amănunte despre nu mai știu ce, dar primisem una dintre privirile ucigătoare ale lui Emily. Se pare că a o Întreba pe Miranda nici nu intra În discuție. Era mai bine să ne căznim cu ghicitul și să așteptăm până ni se va spune cât de departe fusesem de ceea ce voise ea. Pentru a găsi dulapul vintage care atrăsese privirea Mirandei petrecusem două zile și jumătate Într-o limuzină, umblând prin tot Manhattan-ul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Da, firește, Miranda, mulțumesc că m‑ai rugat așa de amabil. Plăcerea e de partea mea, am zis eu fără a mă adresa cuiva anume. Mi‑am smuls de pe pat trupul obosit de diferența de fus orar și m‑am căznit să nu‑mi Încâlcesc vreun toc În covorul holului care lega camera mea de a ei. Din nou, o cameristă a fost cea care mi‑a deschis. — Ahn‑dre‑ah! Una dintre asistentele lui Briget tocmai m‑a sunat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
arătat Lorettei cea absolut anti‑Miranda. 19 — Un cappuccino mare cu vanilie, vă rog, am cerut unei vânzătoare pe care nu o recunoșteam, la cafeneaua Starbucks de pe 57 Street. Trecuseră aproape cinci luni de când fusesem aici ultima oară și mă căznisem să țin În echilibru tava cu cafele și snack‑uri ca să mă Întorc la Miranda Înainte să mă dea afară pentru că Îndrăzneam să respir. Dacă mă gândeam bine, fusese mult mai bine că mă dăduse afară pentru că strigasem la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mușc Luna, dacă n-ajung la ea Sau să mut gura din care iese cuvântul În locul prin care mă slobod? Un lucru făcut astfel, doar o dată și-ntr-un fel fu numit; Pasărea ce cade În sus oricât m-aș căzni eu, ea tot ouă se ouă Oriunde, oricând din nimic plodește nimicul; Dintr-o pizdă pitică lepădară galaxii și planete Sfârâind și acum În cloaca vorbelor goale Bolbotind În materia moale, Ce se screme din hău să se nască din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte. Oftă, se încovrigă cu fața la peretele înțesat de umbre și, așa îmbrăcat, adormi. În orașul acela, soarele apărea mai târziu. Îi trebuia ceva timp să se ridice peste
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o luă înainte. Aurica aruncă o privire spre colegele ei, care continuau să meargă în ritm uniform, legănat, și-l urmă. Merseră în tăcere până la prima întretăiere de drumuri, el încercând, stângaci, să-și micșoreze pașii după ai ei, femeia căznindu-se să-l ajungă. — Să mergem la Moși, spuse el, după ce ezită în ce direcție s-o ia. — Nu-i prea târziu ? întrebă fata, fără să aibă aerul că-l contrazice. Mai bine la film, am auzit că e unul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și că ceva dinăuntru se căznea să iasă la lumină. Dar statuia, fie pentru că se simțea pândită, fie pentru că nu era decât ce era, rămase neclintită în aerul care parcă se destrămase. Petrache abia dacă le dădu binețe celor care veniră să descuie ușile de la încăperile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
parte și de alta a coamei, apoi se întoarse la ultimele lui treburi înainte de lăsarea întunericului. Luă snopul de crengi uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta castelului. Se căzni, iarăși, să încuie, cu sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo douăzeci de pași se abătu de la cărarea pietruită și o luă pe un drumeag ce înconjura muntele. Puțin după aceea, locul se lărgi de vreo doi stânjeni lungime
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am dat seama că degetele n-aveau nicio vină. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]