620 matches
-
Potrivit planului inițial, n-ar fi avut ce să caute la mine, ar fi trebuit s-o găzduiască o soră a mamei, dar casa ăleia se umpluse de musafiri de prin Statele Unite. Așa că, din soră În soră, a ajuns În Canion, după cum botezasem eu străduța pe care locuiam, scurtă, Îngustă și flancată de blocuri de zece etaje. Candidata aștepta rezultatele și dădea o mînă de ajutor la schimbarea la față a casei. Tot cu „dumneavoastră“, cu „domnul Radu“ uneori, alteori cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că, și dacă vrem, nu scăpăm atît de ușor de amprenta genetică a basmului. Drept care o evoc aici și pe a noastră fiindcă nu vreau să las În uitare o scenă aparte. Procesiunea se Îndrepta de la blocul meu din Micul Canion spre Biserica Capra din Pantelimon, ale cărei clopote au fost făcute să răsune atît de viu de Nicolae Steinhardt În Jurnalul fericirii. Un vecin rămas mai la urmă se aude chemat conspirativ: — Pssst! Vino-ncoa, frățioare! Îl sîsÎia un țigan
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
martor la lucruri refuzate tuturor celorlalți. Alții trecuseră prin ceva asemănător. Înainte, și după. Mai ales noneuropenii aveau un mod mai tăcut de a Îndura asemenea lucruri. Fără Îndoială că vreun navaho, vreun apaș trebuie să fi căzut În Marele Canion, să fi supraviețuit, să se fi ridicat, poate nespunând nimic tribului. De ce să vorbești de asta? Lucruri ce se Întâmplă, se Întâmplă. Deci, În ceea ce-l privea, se Întâmplase că Sammler, cu soția lui și cu alții, Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
curați. Până la genunchi. Păcat! Păcat, adică, să fii izbit Încoace și-ncolo atât de anormal de către tribunale, ca o minge Între jucători puternici. Sau pradă unor circumstanțe furtunoase. O, nemilos! Mulțumesc, nu, nu! N-am vrut să cad În Marele Canion. E bine să nu fi murit? Mai bine să nu fi căzut. Prea multe lucruri pe dinăuntru erau rupte. Pentru unii, e adevărat, experiența părea avuție. Nenorocirea, de mare valoare. Oroarea, un noroc. Da. Dar niciodată n-am râvnit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ai avea chef să-l sugi. Peruca ei pudomnișoarată cu alb e înclinată într-o parte. Gâtul îi e ațos și împânzit de tendoane. Iată Veriga Lipsă, cu pădurea întunecată care i-a crescut pe obraji, cu țepii scufundați în canioanele adânci care-i traversează fața pornind de sub ochi. Ceva trebuie să se întâmple. Ceva groaznic trebuie să se întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate astea, poate dimpotrivă. Terra era pe jumătate ocupată de galerie. Acolo se înghesuiau durii periferiilor bucureștene, analfabeți și generoși, gata oricând să mânuiască șișul. Stăteau pe jos, fumau, aplaudau și înjurau. Printre ei, mă visam călărețul singuratic, pierdut prin canioane. Descălecam, intram într-un saloon... Mă cunoșteau toți : eu le citeam cu glas tare titlurile filmelor, le explicam când nu înțelegeau câte ceva. Ei îmi plăteau biletul de intrare. În pauze, mă răsfățau, îmi cumpărau bomboane, ciocolată, caramele, napolitane, vișine cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
briză Înghețată ce reteza forfota. I-am fost recunoscător aerului rece care mă lovea În față și m-am Îndreptat spre universitate. Trecînd peste Ramblas, mi-am deschis drum pînă la strada Tallers și m-am pierdut În Îngustul său canion de penumbre, gîndindu-mă că aș fi rămas prins În acea sufragerie obscură În care acum mi-o Închipuiam pe Nuria Monfort șezînd singură În Întuneric, aranjîndu-și creioanele, mapele și amintirile, În tăcere, cu ochii Împăienjeniți de lacrimi. MÎncare din fasole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ateriză bufnind, cuprinzând cu uriașa sa cocoașă tot cimitirul și jumătate din stația de betoane a Cartierului Hipodrom. Morții ieșeau de sub ea aplatizați și plecau șchiopătând spre gropi. Câteva zmeie din coală albastră, praștii și parașute din batiste, căzură din canioane spre tufele cimitirului. Uite și capitolul I al viitorului meu roman. Vine peste noi, nu poate sta unde îi e locul zise Autorul, care apăruse dintr-un colț de noapte sau inventat de vreun greier. Și Autorul porni să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a grâului. A legiunilor sale dinspre Chiscani și Albina. Cu toții priveau la imensitatea galbenă din față, întunericul din est sau din vest putând fi oricând străpuns și forțele umane distruse. Oceanul nopții s-a desfăcut în două, lăsând vederii un canion larg, mărginit de apele zidurilor de noapte. Strategia grâului s-a dovedit atât de inedită, încât pompierii au pornit de spaimă tunurile cu apă în locul aruncătoarelor de flăcări. Noroc că ordinul Primarului a sunat sec: Stop, e o cacealma! Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cabină și arătând spre fabricile bucăți, spuse cu mândrie: Pentru baricada grâului și-și șterse ceafa groasă cu o basma înflorată. În câteva minute, șeile au fost descărcate și, după puțin timp, Primarul spărgea sticla de șampanie pe noile baricade. Canionul a fost inundat la loc de întuneric, iar Scylla și Caribda și-au închis trecerea. Milioanele de făclii ale grâului pâlpâiau amenințător fără a da semne de retragere. Când noaptea a început să caște de ziuă, i-a luat locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de muște sau să o folosești ca balast pentru o parașută din batistă. Prima care a ieșit pe fereastră a fost pistruiata de Tomaida, cu ochii lucind straniu, nespus de frumoasă în lumina aceea, mergând în transă pe marginea unui canion lunar, în adâncul căruia, încet și greu, curgea vâscoasă noaptea. Am urmat-o prelingându-ne pe pervaz, urmați de gașca repetenților din Brăila. Și ca și cum aceasta și aștepta, Luna se ridică încet și, fără să-și arate obrazul celălalt, pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Numai că eu și Mihai Dinu, elevii de atunci, vedeam ce se întâmplă acum, când noi ne priveam odată cu Magiștrii Mascați. Dacă Moise despărțise Marea Roșie, noi dislocasem apele timpului de-a stânga și de-a dreapta prăpastiei, Oceanul Cerului. Pe fundul canionului cu pereți netezi, timpul, ca un rău de munte. Prin apele limpezi ne vedeam mormolocii de atunci privind spre păsările de acum, obosite de zbor. Magiștrii mascați n-aveau cum să afle că, deja elevi, noi ne vedeam acum, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
accelerație. Cei o sută de acri cunoscuți sub numele de Solana Canyon reprezentau un triumf al marketingului. Cu numai câteva decenii înainte, regiunea era cunoscută sub numele ei original, Hellhole Palms. Era o regiune plată, plină de bolovani, fără nici un canion în preajmă. Astfel, Solana Canyon nu avea nici un canion și avea extrem de puțin de-a face cu orașul Solana Beach, de pe litoral. Pur și simplu, numele acela avusese o rezonanță mai bună decât alte opțiuni, printre care se număraseră: Angel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de Solana Canyon reprezentau un triumf al marketingului. Cu numai câteva decenii înainte, regiunea era cunoscută sub numele ei original, Hellhole Palms. Era o regiune plată, plină de bolovani, fără nici un canion în preajmă. Astfel, Solana Canyon nu avea nici un canion și avea extrem de puțin de-a face cu orașul Solana Beach, de pe litoral. Pur și simplu, numele acela avusese o rezonanță mai bună decât alte opțiuni, printre care se număraseră: Angel Springs, Zen Mountain View, Cedar Springs și Silver Hill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
unei cascade de vreo 60 m înălțime. Neam întors urcând muntele Rainier. La un moment dat am intrat în zona ghețarilor. În unele locuri, șoseaua trecea printre doi pereți de gheață înalți și de 30 de metri, ca printr-un canion. Când am ajuns sus, am privit înapoi: se zarea până departe, pește câmpiile intens cultivate, până spre deșert. Spre vest, priveliștea era tot atât de generoasă: întreaga câmpie litorala din sus de Seattle, până jos, la Olympia, golful și peninsula
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
treceau îi erau cu totul necunoscute. Știa doar că drumul rămăsese undeva în spatele lor, dar dacă ar fi trebuit să se întoarcă singur, nu era sigur că ar mai fi nimerit înapoi. Terenul era foarte accidentat, ravene adânci ca niște canioane le tăiau calea și se vedeau siliți să ocolească stânci imense, prăvălite în calea lor. Niciodată nu mai văzuse copaci cu trunchiurile atât de mari, ba la un moment dat, își pusese întrebarea dacă nu cumva are halucinații, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat de vânt într-o parte. Bucuros că ordinele sale fuseseră ascultate, Mihailovici răsuflă ușurat. Avea ochii ațintiți spre convoiul care intrase într-un canion îngust. Drumul era tăiat drept printre pereții aproape verticali de stâncă. O străfulgerare scurtă pe versantul stâng îi atrase atenția. Se concentră asupra ei încercând să vadă ce este acolo. În același loc văzu din nou licărirea de lumină. Pricepu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
binoclu. Nu putea fi decât un dușman, nu avea nici un dubiu că omul respectiv avea alături și o armă. Își dădu seama imediat că era o ambuscadă iar camioanele lui se îndreptau chiar spre ea. Era locul ideal pentru așa ceva, canionul strâmt nu permitea vehiculelor să întoarcă și nici nu oferea vreun adăpost. Atentatorii își aleseseră bine punctul de atac, iar el își dirijase oamenii direct în gura lupului. Probabil că se mișcaseră mai repede decât se așteptau cei ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care numai normale nu puteau fi considerate, încă refuza să creadă că există zeii, iar în privința intervenției acestora în viața sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu-se ușor. Pășind prudent pe pietroaiele adunate acolo, porni la vale. Pe măsură ce înainta, studia atent pereții, căutând un loc pe unde s-ar fi putut cățăra. Dacă voia să afle ce fac oamenii lui Boris Godunov la peștera vâlvei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai periculos decât atunci. În afara bestiei, acum apăruseră și basarabenii aceștia despre care încă nu știa ce vor. No, ce faci, nu vii? întrebă Simion, care deja pornise înapoi. Se oprise lângă un bolovan mare, lipit de marginea din stânga a canionului. Chiar deasupra acestuia, crescut dintr-o crăpătură a versantului, trunchiul răsucit al unui ulm uriaș se ridica aproape paralel cu peretele râpei. No, aici e singurul loc pe unde putem ajunge sus, rosti Pop, care deja se cățărase pe îndoitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
loc supus dezastrului natural. în câteva minute, ecourile reverberate ale prăbușirii s-au stins încet- încet. în locul fostei grote se căsca acum a adâncitură lungă de câțiva kilometri și deosebit de largă. O covată uriașă, lungă și adâncă. Un fel de canion, sinistru de spectaculos. Ici-colo, au mai rămas mici grote, în care și-au găsit sălaș puținii supraviețuitori. Mai ales oameni. Renașterea A trebuit să treacă ceva timp pentru ca în valea căscată prin prăbușire viața să renască. Mai întâi a apărut
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
Sprijinită pe buza dură a stâncii, construcția sporește altitudinea și dă suplețe ansamblului. Privit de jos, de la nivelul străzii, castelul pare un pitic. Aproape că nu se vede. De sus, însă, imaginea lui capătă grandoare, se impune admirației. Iar valea, canionul, de la poalele lui seamănă cu un hău verde, peste care îți vine să zbori. Ca să ajungi sus, trebuie să sui vreo câteva zeci de trepte. Măcar 100. Dar și cărări în serpentină, pe marginile cărora, primăvara, te salută cu delicată
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
mea e legat un câine. E un lătrător talentat, latră cât se poate de bine. L-am ascultat tot timpul cât mi-a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari. Urlă de parc-ar păzi porțile iadului. Plămânii lui sunt fără fund. Furia lui diavolească e uriașă. Are nevoie de plămânii ăia - de ce? Ca să-i țină-n frâu, ca să-i scuipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care-o purtă în fața unui taxi care era deja înscris în sens. Apăsând pedala de accelerație până la podea, Vaughan viră în fața lui, scrâșnetul cauciucurilor acoperind claxonul puternic al taxiului. Strigă prin geamul deschis la șofer și continuă cu viteză către canionul îngust al drumului nordic de racord. Odată ce se potoli agitația, Vaughan duse mâna îndărăt și ridică o servietă de pe bancheta din spate. - Cu chestionarele astea i-am testat pe oameni pentru programul meu. Spune-mi dacă lipsește ceva. Capitolul 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]