1,678 matches
-
noi. Acasă, când hălăduiam prim împrejurimile orașului la furat struguri, mere, pere, cu ștrengăriile noastre, eram regi, și conți, și duci, iar acum se terminaseră toate și încă nu știam nimic din ceea ce ne aștepta. Îl vedeam lângă noi pe caporalul Olteanu, care era de loc dintr-un sat de prin județul Vaslui și avea patru clase primare și care horcăia mulțumit, iar pe față i se vedea asprimea vieții dure din armată. În colțul gurii încă îi mai atârna o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
S-a uitat lung la mine și a crezut că mi-e rău. - Nu, Rică, nu, stai așa, i-am spus, tot cu ochii ficși, nu-i ce crezi! - Atunci ce-i, băi, Nelule? I-am arătat cu mâinile spre caporal: - Tu nu vezi nimic? - Ce mă-sa să văd la mârlanul ăsta? - Tu vezi petlițele astea albastre, sau îs verzi? - Băi, tu ești beat, na, bea din jumatea asta că-ți trece, și-mi întinde coniac. Am tras o înghițitură
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de tare, încât s-au sculat cu toții, civili și gradați, speriați. - Fraților, mergem la securitate, la doi ani! Gradații și-au îndreptat țevile automatelor spre noi, dar imediat s-au dus la locurile lor din cele două capete ale vagonului. Caporalul Olteanu tocmai se ridicase într-o râlă și m-a întrebat scurt: - Ce-i? - Nimic, dom' jandarm, vin americanii! i-am răspuns surâzând. Se obișnuise cu glumele noastre. Ne-a întrebat cu ce ne-am dres și i-am întins
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
salam, bucățele de pastramă și ghiudem, ici, colo câte un pui fript pricăjit, alături de ciorapi și vreun pulover de lână, căci știam că în unitate se confiscă aceste alimente și obiectele de îmbrăcăminte civile, l-am trezit pe bravul nostru caporal, am băut cu el ultimile trei sticle de vin, am înfulecat hoțește ultima găină friptă - pâinea, oricât de bună era atunci, și acesta era adevărul, nu avea nicio căutare la noi în acele momente - crojdind și oasele, am tras o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Și pac - pac, cât ai clipi, mai cu sila, mai cu vorba aspră, căci de vorbă bună nici pomeneală, căci acum gradații nu mai erau oamenii care băuseră și mâncaseră din prinosul nostru, a trebuit să coborâm din tren. Doar caporalul nostrum ne-a spus mie și lui Rică: - Jandarmul vă invită să luați loc în caleașcă, dar repede, până nu se înfurie! Am văzut totuși că în ochi îi sticlește același licăr de omenie și că nu ne disprețuiește și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
puține progrese tehnice, cel puțin s-au îmbunătățit considerabil procedeele practice. Cavaleria așteaptă un profesor de hipiatrie și de echitație, de care are mare nevoie. Ce să spunem despre serviciul interior decât că e lăsat în mâna subofițerilor și a caporalilor? Ofițerii nu se ocupă de el; prezența lor la cazarmă e un eveniment; să-i vezi la țesălarea, la hrănirea cailor, la distribuții e un fapt încă și mai rar. Așa că ținuta oamenilor și a camerelor e vrednică de plâns
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
2, care făcea parte din Regimentul 7 Dorobanți, cu sediul la Iași. Feciorul din Vaslui a fost repartizat în compania a V-a. Urmă un an instrucție, la cataramă, după care soldatului Constantin Țurcanu i s-au prins galoanele de caporal și a fost numit comandantul unei grupe de recruți. La 1 februarie 1877, prin Decretul 2192, Regimentul 7, din care făcea parte și Constantin Țurcanu, și-a luat denumirea de Regimentul 13 Dorobanți Iași, Vasluiul rămânând pe mai departe garnizoana
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
VOCII. \ Puteți conta pe mine, domnule. \ Categoric contez pe tine, locotenent. DIALOGUL SE TERMINĂ. IEȘIRĂ ÎMPREUNĂ PE CORIDOR. MAI DEVREME DĂDUSE ORDIN SĂ ÎI FIE PUȘI LA DISPOZIȚIE DE CĂTRE COMANDAMENTUL LOCAL UN GRUP DE SOLDAȚI DE PRIMĂ MÂNĂ ȘI UN CAPORAL. TOȚI ÎL AȘTEPTAU RELAXAȚI, AȘA CUM BĂNUISE. ÎL PREZENTĂ PE "LOCOTENENTUL DAVID BURNLEY, OFIȚERUL CARE URMA SĂ FIE COMANDANTUL LOR PÂNĂ LA NOI ORDINE". DUPĂ ACEEA LE DĂDU INSTRUCȚIUNI PRECISE, FĂRĂ ÎNSĂ SĂ LE DEA NICI UN FEL DE EXPLICAȚII. EI ERAU SOLDAȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
nu alege: "Au scăpat oameni care beau apă nefiartă și mâncau prune crude, și au murit oameni care-și țineau batista la gură, să nu le intre microbul, când or respira (!). Cum e norocul omului"... În apropiere de localitatea Levski, caporalul Gane avea să prezinte primele simptome ale infecției holerice. În scrierea sa este consemnată amănunțit evoluția bolii și ni se raportează despre modul în care a fost îngrijit în lazaretele de la Șiștov și Zimnicea. Iată cum apreciază el activitatea corpului
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele așezate ca la paradă, cu crucile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se ducea tocmai pe front... ― Urâtă țară aveți, muscale! zise deodată caporalul, întorcîndu-se spre gropari și uitîndu-se cu necaz la țăranul care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi, arătând cu mâna ținutul și stîlcindu-și graiul spre a se face mai înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma cu mare dispreț la țăranul care, neînțelegînd vorbele străine, plecă rușinat capul în groapa cu fundul galben, adâncă de vreo jumătate de metru. ― Ei, ce stați? Ce leneviți? strigă deodată caporalul, luîndu-și seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul... și nici groapa nu-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-aceea-i războiul război... Ori aici, ori pe front, ori în spital, tot la război se socotește... De ce nu zici mai bine că am avut noroc cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar n-am mai pomenit să spânzure oameni așa, aproape pe întuneric... Apoi tăcu brusc. Privirea lui se oprise asupra spânzurătorii, al cărei braț parcă amenința pe oamenii din groapă. Și în aceeași clipă ștreangul prinse a se legăna ușor... Caporalul simți un fior rece și întoarse repede capul. Atunci însă văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar și, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăși cu ochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de o frică sugrumătoare, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia când auzi pașii. Tresări și, întorcîndu-se la gropari, le zise cu glasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari și ieșiți din orbite, care priveau înfrigurați stâlpul spânzurătorii, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îi atârnau țepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri la câțiva pași, răspunse dând din cap ușor și, mereu cu privirea la ștreang, întrebă: ― La ce oră e hotărâtă execuția? ― La patru a fost, trăiți, domnule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri la câțiva pași, răspunse dând din cap ușor și, mereu cu privirea la ștreang, întrebă: ― La ce oră e hotărâtă execuția? ― La patru a fost, trăiți, domnule căpitan, răspunse caporalul atât de tare, că ofițerul întoarse repede ochii spre dânsul. Dar văd că e cinci și încă n-au sosit... ― Da... da, murmură căpitanul coborând privirea asupra groparilor care săpau tăcuți, cu capetele în pământ. Apoi întrebă iar, mai sigur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că e cinci și încă n-au sosit... ― Da... da, murmură căpitanul coborând privirea asupra groparilor care săpau tăcuți, cu capetele în pământ. Apoi întrebă iar, mai sigur: și cine va fi spînzurat? ― Noi nu putem ști, domnule căpitan, zise caporalul cam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce fel de vină? stărui ofițerul, privindu-l cercetător, aproape mânios. Caporalul se zăpăci de tot și răspunse șovăind cu un zâmbet de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cine va fi spînzurat? ― Noi nu putem ști, domnule căpitan, zise caporalul cam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce fel de vină? stărui ofițerul, privindu-l cercetător, aproape mânios. Caporalul se zăpăci de tot și răspunse șovăind cu un zâmbet de milă amară: ― De, domnule căpitan... noi de unde să știm? în război viața omului e ca floarea, se scutură te miri de ce... Păcatele-s multe de la Dumnezeu, și oamenii nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dânsul, mirat parcă de vorbele lui, și nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parcă de vorbele lui, și nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De ce n-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni... Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin și necunoscut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni... Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin și necunoscut, care-l privea neliniștit. Locotenentul salută și înaintă până la marginea gropii, izbucnind apoi foarte nervos și cu vocea zgîrietoare: ― Scăunelul, caporal! Unde-i?... Ce te uiți ca un nerod?... Pe ce vrei tu să se urce condamnatul?... Ce oameni! Atâta nepăsare n-am mai văzut... Din pământ să-mi scoți un scăunel, ai înțeles? Și în două minute să fii înapoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]