1,124 matches
-
lui Vasile Fanache, este ediția a treia adăugită, a volumului apărut în 1985. Recurgând la o abordare paradigmatică, autorul urmărește în opera caragialiană o serie de teme centrale împreună cu avatarurile lor de la o scriere la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în Două loturi și în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind comunicarea, dorința sau căutarea și punerea la încercare." Pe de altă parte, pornind de la Foucault și al
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
la implicații existențiale și la reflexul acestora în plan literar: " Repaosul este conotat ca un moment de relaxantă desfătare, dar și ca stare de gol existențial." Duminica este, așadar, timpul nevrozelor simboliste, ca și al agitației sterile, logoreice, a personajelor caragialiene, în încercarea lor de a compensa vidul lăuntric, mai evident ca niciodată în astfel de răstimpuri de relaxare. Perspectiva lui Vasile Fanache este una esențialistă, unificatoare: "Ivindu-se în ritm cu devenirea lumii care-i este contemporană," se concluzionează în
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
el, amintirea veselă a Miticilor din Bucureștiul de odinioară”. În ascendența maternă sunt de aflat lucruri asemănătoare și ceva mai mult. Bunicul dinspre mamă al Ioanei Pârvulescu, pe numele său Ioan Vintilă, a fost și el în relație cu lumea caragialiană și, într-o fericită împrejurare, cu însuși acela care a creat-o. Student fiind la Viena, tânărul Ioan Vintilă participase la o întâlnire cu I.L. Caragiale inițiată de societatea „România Jună”, la împlinirea celor 60 de ani de viață ai
În lumea lui Caragiale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5060_a_6385]
-
așadar, prin transmitere ereditară, răsfrânt, ne dăm seama, în acea specială fervoare care marchează, cum spuneam, scrierile Ioanei Pârvulescu referitoare la Caragiale. Un legat spiritual, o afecțiune pentru Caragiale moștenită. În cartea de acum a Ioanei Pârvulescu subiectul este lumea caragialiană și „lumea ca ziar”. Sau: lumea din ziare și lumea lui Caragiale. Desigur, despre Caragiale și lumea ziarelor nu este prima oară când se vorbește în critica românească. Un subiect de neocolit. Era cu neputință să nu se observe cât
În lumea lui Caragiale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5060_a_6385]
-
Cosmin Ciotloș Regretam săptămâna trecută, puțin jucat, absența din bogatul corpus documentar publicat de Ieronim Tătaru (Însemnări caragialiene), a investigațiilor privindu-l pe fiul pieziș, pe Mateiu I. Caragiale. Ca o compensație mai degrabă pleziristă, recomand acum cititorilor - dacă o asemenea îndrumare mai e necesară - admirabilul eseu al lui Matei Călinescu. Asteriscul din dreptul necesității se datorează tocmai
De la Evanghelii la patristică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208]
-
cărți”. Patru categorii de comentatori se detașează în opinia lui Angelo Mitchievici. Mai întâi, cei care vor să ne vindece cu ajutorul lui Caragiale de metehne și de teroarea istoriei. Lucian Pintilie și Mircea Iorgulescu sunt exemplele care citesc în textul caragialian posibilitățile antitotalitare și demistificatoare. Evident că rezultatul, cu această miză subversivă a interpreților, va duce și la o „deformare” a operei, cu sensuri prelungite în distopie - pentru Pintilie - ori satiră, la Iorgulescu. Alți interpreți decupează (din texte) și instrumentează ideologic
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic”; Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arlechino ambiguu; Nae din Situațiunea „este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațul mediatic în care renaște personajul caragialian”. Ziarul - în Conu´Leonida față cu reacțiunea - are funcția unei lentile deformate ce proiectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii; Lache și Mache pun în scenă „personaje degeminate” cu toate că, temperamental, ele sunt diferite; Odată cu Lefter Popescu asistăm la intrarea
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
multe ca în oricare din paginile caietelor, în căutarea expresiei celei mai exacte. Tensiunea teribilă a multora din relatările asupra cărora se oprește, uluirea sinceră determinată de aventurile incredibile în care este implicat, amărăciunea adîncă și resemnarea ironică, de extracție caragialiană, voioșia îngrozită cu care consemnează dialoguri și evenimente, sînt justificate în plan teoretic printr-o formulă la care revine adesea, acel "nimic nu e incompatibil în spațiul dunărean", care îngăduie întîlniri și conversații, scene de teatru gata făcute, dialoguri între
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
cod cultural și lingvistic nou, utilizat încă în tonalități bombastice. Însă - atrage atenția Gelu Negrea - Eminescu și Veronica Micle, așa cum ne apar din filele inedite de corespondență, sunt mai îndatorați romanțiosului epocii decît Fănică și Zoe; alcătuiesc o pereche mai... caragialiană decât cea din O scrisoare pierdută. Atât confesiunile amoroase, șoptite la ureche ori expediate ca epistole, vai!, pierdute, cât și cuvântările politice pe teme istorice și de fierbinte actualitate sunt marcate de o exprimare deficitară în raport cu fondul propriu-zis de idei
O scrisoare fetiș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10072_a_11397]
-
nu îngrijitorului de ediție. Drept este, însă, că titlurile scurte sunt mai percutante... Așa deci și prin urmare, cum zice școlarul încolțit, în chiar cel de al doilea paragraf al cronicii - amănunțită, de altfel - citesc: Apariția acestui volum de scrisori caragialiene, în anul 2004, la Editura pentru Literatură Națională, în colecția ŤOpere ale literaturii româneť, cam pleonastice titulaturi..." și nu realizez ce ar putea fi pleonastic aici. Dar în acest amplu paragraf, cronicarul își manifestă preferința față de ediția din anul 2000
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
chiar cu prea mare rigurozitate selectivă - prin care editorii au urmărit, probabil, eliminarea din corespondență a stereotipismului felicitărilor și răspunsurilor la felicitări și totodată a pieselor cenzurabile, precum și a celor presupuse a nu-l interesa pe ipoteticul lector de corespondență caragialiană." Prilej de a aprecia că Editura pentru Literatură Națională ar fi procedat mai cuminte dacă ar fi încheiat ediția cu volumul al doilea, conținând acea riguroasă selecție de epistole. Totuși, ideea unui tom cuprinzând integralitatea corespondenței caragialiene află o fărâmă
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
lector de corespondență caragialiană." Prilej de a aprecia că Editura pentru Literatură Națională ar fi procedat mai cuminte dacă ar fi încheiat ediția cu volumul al doilea, conținând acea riguroasă selecție de epistole. Totuși, ideea unui tom cuprinzând integralitatea corespondenței caragialiene află o fărâmă de bunăvoință la cronicar, citând, din ediția în două volume, din 1971, de Opere largile referințe la aplicațiile de ortografie, ortoepie, la "fonetica specială" a clasicului, din care era de învățat ceva. Ocazie, se pare, iremediabil pierdută
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
o ediție pe cont propriu și nu reeditarea plus completarea ediției Șerban Cioculescu - așa cum mi-a propus editura. Am întrunit, deci, într-un singur corp, ediția de Corespondență din 1942, adăugându-i zestrea epistolară din volumul de acte și documente caragialiene din 1963. Am crezut a fi explicat foarte limpede această opțiune în Nota asupra ediției. Acolo, ca și în prefață, trimiteam la prefețele din edițiile respective, cu paginile la care puteau fi studiate, în Caragialiana. Și în aceeași idee, încheiam
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
volumul de acte și documente caragialiene din 1963. Am crezut a fi explicat foarte limpede această opțiune în Nota asupra ediției. Acolo, ca și în prefață, trimiteam la prefețele din edițiile respective, cu paginile la care puteau fi studiate, în Caragialiana. Și în aceeași idee, încheiam ediția cu un articol al lui Șerban Cioculescu, referitor la respectiva corespondență. Neîndoios, procedând la colaționarea scrisorilor în manuscris - acțiune în bună parte imposibilă, din lipsa tocmai a manuscriselor în destule cazuri, m-aș fi
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
adolescenței. în ediție, m-am gândit a păstra ceva din parfumul epocii. Poate am greșit. În același scrupul nu am dus la limită aplicarea normelor actuale de ortografie și ortoepie, spre a nu răpi cititorului posibilitatea de a auzi mesajele caragialiene așa cum fuseseră scrise. Dar în acest mod m-am atins cât mai puțin de integritatea textului. Nu am procedat așa însă când, neintervenind, textul ar fi apărut obscur. O fidelitate care m-a costat în ochii cronicarului, cărțar - termenul îi
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
posibil fastuoase, aceasta e o altă chestiune, în care a ne pronunța ar însemna a fi, la rândul nostru, polemici, ceea ce nu intenționăm, dat fiind via simpatie ce purtăm criticului. Dacă însă cititorul va pofti să cunoască în substanță corespondența caragialiană, el va trebui să citească ediția - sau să "lectureze" o altă cronică.
Polifem, cărțarul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11862_a_13187]
-
o parte, și ale volumelor de istorie literară, pe de alta, însă el se structurează în jurul unor mari autori, încât putem vorbi de adevărate „rubrici”, ca să nu le spun capitole, pe care nu cred că greșesc numindu-le: Eminesciana, Hasdeiana, Caragialiana, Argheziana, Călinesciana, Istratiana, Lucian Blaga, Mircea Eliade. Teodor Vârgolici se plimbă degajat în întreaga literatură română de la folclor (Sărbătorile la români de Simion Florea Marian, ediție îngrijită de Iordan Datcu) și de la cronicari (Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche) și
Studii despre clasici by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13216_a_14541]
-
lucrul acesta îl făcea. Uimitor cît de în spiritul Momentelor și schițelor. Clasicul, așa cum îl știți, așa era în versurile din Caragialeta. Plus talentul unui poet care se juca inteligent, intertexual și poate postmodern, cu vorbele și ticurile binecunoscutelor personaje caragialiene. Gîndindu-se în Anul Caragiale la Caragialeta, Șerban Foarță spune bis. Adică scoate un nou volum pe care îl intitulează exact așa, Caragialeta bis, volum ce continuă versificarea a ceea ce părea de netrecut în poezie. Marius Chicoș Rostogan cu un poem
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
timp să creeze o atmosferă, ține de tehnică și de stil. Diferitele porțiuni de vers își întemeiază existența în poezie pe o implicită convenție de simetrie cu textul de la care se revendică, fapt datorat alăturării de construcții și de cuvinte caragialiene aflate în original la distanță, într-un fel ce lasă senzația unui efort de rezumare a textului întreg. Am văzut acesta în Căldură mare și lucrurile stau la fel cam în toate poeziile. Tehnica devine mai evidentă atunci cînd e
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
peste tot, cea din Caragiale sau, cel puțin, aceasta e prima senzație de lectură, pentru că, în realitate, ea dispare sau, mai degrabă, se ascunde tot în spatele unei convenții de lectură, cea încheiată de autorul poeziilor cu cititorul care știe textul caragialian, știe detaliile lui, conservate în memorie tocmai prin cuvinte și replici care nu pot fi uitate și nu pot fi decît ale lui Caragiale. ";Povestea" se recompune mai degrabă în mintea cititorului, poezia rămîne mai ales joc al alăturării de
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
infa- / tigabilă» convertindu-l într-un u mehenghiu: / groaznică malchance / pentru cronicariu' / ce-i făcut magariu: / «A-t-on jamais vu pareille insolence?!...»". În altă poezie Foarță îl pune pe elevul Ion Luca să recite din Bacovia. Versurile nu sună mai puțin caragialian, dar aici, fără sprijinul unui text scris de Caragiale, poezia mizează exclusiv pe parodie: ";Și toamna, și iarna, / și viceversa, / coboară-amîndouă; / și plouă și ninge, / și viceversa. Și noaptea se lasă, / murdară și goală, / și viceversa; / și galbeni trec bolnavi
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
ce-i drept, de excese - al ziariștilor. Cu dus și-ntors. O întâmplare de reținut, măcar ca detaliu al unei epoci lipsite de tabloide, vizează direct cenzurarea tuturor informațiilor care ar avea ca subiect "coafura doamnei Franasovici". În legătură cu această ciudată și caragialiană interdicție, Ioan Lăcustă dă toate lămuririle necesare. Soția ministrului Richard Franasovici a acționat în instanță un frizer de ale cărui talente fusese profund nemulțumită. Curentul din 7 august 1934 nota: "Doamna Franasovici a introdus acțiune directă contra coaforului Ionică. După cum
Romanul cenzurii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8956_a_10281]
-
-n republica Ploieștilor, ori, și mai aprig, la Berlin, acolo unde ni s-a dăruit cea mai intensă jubilație epistolară a senectuții, cea mai ghidușă voluptate a îmbătrânirii din literele „daco-romane“. Dar Sinaia este un nod vital în codul hedonismului caragialian. Sinaia Peleșului, a lui Carmen Sylva, Alecsandri și Claymoor, Sinaia trenurilor de plăcere și a seratelor muzicale, a mamițelor, domnilor Goe și „drumului prăpăstios către strada Furnica“, dar în special Sinaia demulți-slăvitului Gh. Matheescu, patronul delicateselor și colonialelor, ale cărui
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]