KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...34 >

839 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

-ți spun, domnișoară, ar fi în stare să-și rateze viața de dragul unei pălărioare albe. O privi apoi pe Carmina cu nădejde, parcă-i trăgea cu insistență vorbele, i le capta înainte de a fi rostite. Omul se mai schimbă, murmură Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de riduri. Unde n-ar da Domnul, drăguță. Dar n-am eu inima aia, nu am, ce să fac? Poate sunt absurdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ascundea o durere. Fața toată pliată de riduri îi era imobilă ca o stană de piatră. Nu, nu mă înțelegi, strecură printre buze, n-ai cum. Cum ședea acolo chircită în fotoliu parcă era o șoricioaică bătrână și o clipă Carmina gândi că poate de la ea provenea mirosul de șoarece ce se simțea iute, pronunțat, intrat de mult în cărți, în mobilă, în stofa scaunelor, în varul de pe pereți. Își imagină procesul de transformare fulgerătoare, tegumentele devenind mai dense, mai cenușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Pe urmă într-o mică pauză, marcând relațiile prietenești, ar schimba între ele câteva rețete pentru fabricarea cașcavalului. S-ar înțelege în câteva fraze asupra modalităților de amănunt, nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa? Fabulez, își spuse Carmina și porii de pe obraz i se contractară. Oare de când am început să fabulez? Privi pe furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
raționament... Mă bucur că s-a întâmplat să vii, îi spuse și-i zâmbi cu buzele strânse, mărginite de două paranteze largi, adânci ce-i dădea din nou acel aer de bonomie. Câte fețe are femeia asta, își spuse uluită Carmina și-și lipi spatele de speteaza scaunului, parcă într-un gest de apărare. Omul cu o mie de fețe își șopti. Bănuia că știa să fie rând pe rând mofluză, sictirită, animată, curioasă, expansivă, triumfătoare, tăioasă, amenințătoare și toate acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
manevrele sale nu erau încununate de succes. Tu ce mai faci? o întrebă femeia, te mulțumești cu locușorul acela comod dintr-un birou obscur? Întrebarea era pusă cu un asemenea ton încât cerea fără doar și poate o negare și Carmina îi răspunse: Nu... eu așa zic. Atâta timp cât mai am resurse și un dram de tărie o să merg mai departe. Eu așa sper. Aha, exclamă Sidonia și încuviință mulțumită. Mă temeam că ai depus și tu armele, ca Fana. Ea, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
e un fel de a mi se da cu tifla. Fiindcă, uite așa, Fana s-a măritat, visează să facă mai mulți copii și are marea vanitate de a descoperi prima roșie pârguită de soare-n grădină. Dar Ovidiu? Întrebă Carmina și se temu că fără să vrea îi dădea ultima lovitură Sidoniei, se strânse în ea de încordare, simți cum speteaza scaunului îi intră în spate, avu impresia că tegumentele Sidoniei se vor încreți, vor crăpa ca bălțile secate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-și pună burta la treabă, să facă și el o facultate la zi? Dar e bine și așa, destul de bine decât deloc. Să ne mulțumim cu ce avem, nu? Trebuie să ne mulțumim, de! Sidonia o privea, o studia pe Carmina, părea plăcut surprinsă și sinceră. Da, e bine, e foarte bine, îi spuse fata și nu găsi în tonul ei nici urmă de complezență, îi privi brațul gol, subțirel, parcă neatins de soare. Părea atât de ambițioasă! Uite, își zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dintr-o altă viață trăită de ea, altfel... Atunci pentru prima dată, apropriindu-se într-o dimineață de tribunal, avu impresia că umbra impunătoare a clădirii o strivește, că ea este prea mică, mult prea mică. Destul de târziu, avea să afle Carmina, că Sidonia nu avea forța uraganului ce se năpustește de sus și spulberă totul în cale, ea avea îndemânarea rozătorului de a scurma la bază, de-a făuri canale întortocheate, întretăindu-se unul pe altul, cu răbdare, cu migală, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
bărbatul, vorbeați despre mine? Cam ce? De bine, de rău? Se schimbase mult Ovidiu, nu mai avea alura tinerească și sportivă, se împlinise, avea umerii mai lați, barba i se înăsprise. Afișa un aer plictisit. Hai, spune, o întrebă pe Carmina, și-și răsuci în fața ei palma, unde ai dispărut de atâta vreme? Pe unde ai tot umblat? Drumurile mi-au fost cam aceleași, serviciu, casă, retur, doar că nu s-au mai încrucișat cu ale tale. El o privi zâmbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
un picior pe altul. Hai, spune-mi, o întrebă din nou, ironic, ai reușit să descoperi între timp acea lume dispărută demult la care visai? Atlantida? Ai reușit s-o găsești fără noi? Nu, nu, îi răspunse cam fără chef Carmina, stai liniștit că n-am reușit s-o descopăr. Poate am prins doar izul, îi mărturisi ea cu voce înceată, imboldul de a răscoli mai departe, de a nu lăsa să treacă o zi după alta în zadar. N-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi într-o zi pe la Fana, interveni Sidonia când văzu că fata se apropiase de ușă. Chiar așa, acceptă repede Ovidiu, duminică ar fi numai bine, să trecem o raită pe la Fana, OK? Da, firește, să mergem pe la Fana, acceptă Carmina și-și luă, zâmbitoare, rămas bun. În timp ce cobora scările avu senzația că ea era cea victorioasă, dar nu-și preciză în ce anume consta izbânda ei. Întâlnirea cu Sidonia și Ovidiu avusese un farmec aparte, o tulburase. Dintr-odată își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dar își pierduse identitatea, nu mai era EA, se cufundase în șuvoiul de oameni ce popula trotuarul într-o parte și alta, se pierduse acolo și-i era imposibil să se identifice. Într-o zi îi reîntâlni pe soții Alexe. Carmina era împreună cu Ovidiu, făcu prezentările cu voce nesigură, se simțea ca o elevă surprinsă într-o situație neplăcută, pe urmă, după câteva momente, își reveni. Și ei erau doi oameni, nu, o pereche de oameni căsătoriți nu aveau de ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
albastru, rece ca gheața. Iar ea înțelese, prezența lui Ovidiu însemna încă o punte ce o separa de profesorii Alexe, ei se îndepărtau tot mai mult, cu idealurile lor neobișnuite, cu plicurile albastre pline de tipărituri și venin. Mult timp Carmina s-a gândit la vorbele lui Alexe, "mica lichea sictirită", a rememorat întregul dialog, de zeci de ori, e drept, Ovidiu fusese foarte distant și morocănos, nerăbdător să se încheie conversația, de altfel, de câteva zile simțea în el o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vreme ascunse și ea își va aminti de vorbele profesorului și va rămâne neputincioasă, umilită în fața ascuțimii, ca de laser, a judecăților sale, ce reușea să pătrundă cu ușurință dincolo de partea nevăzută a lucrurilor. Dar până să apară proba viitorului, Carmina consideră că apelativul profesorului este nedrept, îl înlătură din preajma gândurilor sale încercând să-l uite. Pe moment era copleșită de prezența Sidoniei Trofin, ce o învăluia din zi în zi tot mai sigur, într-o tandrețe dulce, fără de grijă, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
un soi de rezistență, amuzant plictisită, era prea tânăr pentru însurătoare, se justifica atunci când Sidonia îl lua cu asalt, totuși nu se împotrivea deloc dacă mamă-sa proiecta vreo plimbare cu mașina în afara orașului la care să participe, bineînțeles și Carmina, poate era numai plăcerea reală de a șofa, ori poate prezența celor două femei nu-i displăcea, în tot cazul, Ovidiu se instala la volan cu mina sa plictisită, era mai tot timpul taciturn, dar asculta atent, amuzat, comentariile Sidoniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
multe tergiversări, Ovidiu acceptă să învețe pentru examenul ce trebuia dat în vederea obținerii permisului de conducere de parcă le făcea un hatâr. Luând aminte la eșecul primului mariaj proiectat, Sidonia se dovedea a fi de data asta extrem de vigilentă. Ovidiu și Carmina erau pionii ei principali, jocul consta în găsirea unor posibilități cât mai atractive și mai picante de a-i apropia pe cei doi tineri, un joc sinuos, plin de piedici imprevizibile, simțurile o avertizau la sigur atunci când se apropia vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
avea pe nimeni care să-i insufle eventual cine știe ce veninuri și apoi, ce mai, Ovidiu însemna pentru ea, fără doar și poate o partidă. Drumul către satul unde locuia Fana a fost unul dintre puținele plimbări pe care Ovidiu și Carmina le-au făcut împreună numai ei doi fiind. Din prag Sidonia i-a avertizat, să fiți cuminți, le-a zâmbit cu multă îngăduință, gândind că nu era deloc cazul să-i respecte indicația, ba, chiar, dimpotrivă și nu a uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
fracțiune de secundă, ca să se arate Carminei paralizată de îngrijorare, chinuită și plină în același timp de speranțe. Știi ce am discutat noi, îi reaminti Carminei și-i mângâie brațul abia atingând-o cu vârful degetelor. Știu, i-a răspuns Carmina și i-a zâmbit încrezătoare, să fiu foarte atentă. E vreun complot organizat împotriva mea, s-a alertat Ovidiu, privindu-le cu îngăduință superioară în timp ce-și rotea cheile mașinii pe deget. Nu, nici vorbă, i-a răspuns Carmina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Carmina și i-a zâmbit încrezătoare, să fiu foarte atentă. E vreun complot organizat împotriva mea, s-a alertat Ovidiu, privindu-le cu îngăduință superioară în timp ce-și rotea cheile mașinii pe deget. Nu, nici vorbă, i-a răspuns Carmina și au început să coboare scările. Mama ta este foarte îngrijorată în privința Fanei, asta-i. Ei, a scuturat mâna a plictiseală Ovidiu, fleacuri de-ale mamei. Fana se simte foarte bine, ca în rai. Maman nu face decât să dramatizeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
a așteptat liniștit momentul și fără să-și întrerupă fluieratul, când a avut liber a apăsat pe accelerator și a depășit. Pe urmă și-a continuat drumul ca și cum nu se întâmplase nimic. Cât e de tenace, s-a gândit atunci Carmina și n-a știut dacă trebuia să-l admire pentru această calitate. Apoi repetă pentru ea: tenace, tenace, tenace și-și promise că va consulta dicționarul ca să se convingă de exactitatea noțiunii. Și din nou îi reveni în memorie, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Fusese o vară secetoasă. Plopii din luncă aveau o culoare gălbui-cenușie. Pe Fana au găsit-o în curte, citea o carte sub un umbrar de vie. A sărit din șezlong sprintenă, toată numai zâmbete. Ce surpriză, ce surpriză, tu aici, Carmina, exclamă! Avea o rochie albastră cu guleraș alb încheiată în capse. Soarele îi rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine, mă bucur așa de mult să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
face Fana în timpul înfierbântatei campanii agricole, zise el într-un târziu. Ce citești? Fana surâdea și cu sufletul. Avea acum o frumusețe aparte, sigură, calmă. Nu mă așteptam să veniți, nici prin gând nu-mi trecea. Și pe urmă, tu, Carmina nu m-ai văzut de atâta vreme, cine să-și poată imagina că vei veni aici, sau că te voi mai întâlni vreodată? Lângă ei apăru ca din pământ o fetiță, cu părul blond, cu breton tăiat rotund pe frunte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dau de mâncare, să vă fac o cafea. I-a invitat într-un hol larg acoperit cu persan albastru, având un chenar complicat la mijloc, i-a poftit să șadă și a dispărut pe una dintre ușile de stejar masiv. Carmina s-a așezat într-un fotoliu, Ovidiu pe canapea. Biblioteca aflată între uși era înaltă până în tavan, plină de cărți polițiste. Pe masa mică, scundă, trona o vază încărcată cu flori de câmp. Pe luciul ei se scuturaseră câteva petale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
canapea. Biblioteca aflată între uși era înaltă până în tavan, plină de cărți polițiste. Pe masa mică, scundă, trona o vază încărcată cu flori de câmp. Pe luciul ei se scuturaseră câteva petale mici, movulii. Am să-i spun Sidoniei, gândi Carmina, despre aerul prea sever din holul de primire, despre florile de câmp și despre funda lucioasă ce ține trasă într-o parte draperia de pluș albastru, despre părul blond al Elei și despre mirosul plăcut ce plutește prin aer. Carmina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Carmina, despre aerul prea sever din holul de primire, despre florile de câmp și despre funda lucioasă ce ține trasă într-o parte draperia de pluș albastru, despre părul blond al Elei și despre mirosul plăcut ce plutește prin aer. Carmina tresări surprinsă de privirile lui Ovidiu. Unde erai cu gândul? o întrebă el și se lăsă să alunece într-o parte pe canapea până ce cotul i se sprijini de margine. Știi, mama e de părere că nu-i cazul s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]