783 matches
-
Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta lucioasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-i zâmbească Verigii Lipsă, la fiecare pas Miss America pune un picior în fața celuilalt, făcându-și șoldurile să pară mai zvelte, piciorul din față ascunzându-l mereu pe cel din spate. Pasul Modelului, îi spune Tovarășa Lătrău. Se înclină spre carnețelul Contelui Calomniei și spune: Nuanța aia de blond e ceea ce femeile numesc accentuarea culorii părului. Miss America a scris cu ruj pe oglinda din baie, o mâzgălitură pentru prietenul ei, în camera de motel în care-au stat amândoi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în mijlocul sălilor lungi, al galeriilor și saloanelor. Le-a numit livezi de sticlă crescute din lanțuri îmbrăcate în catifea și înrădăcinate în tavan. Fiecare dintre noi își vede propria realitate de-acasă în camerele astea mari. Contele Calomniei scrie în carnețel. Agentul Ciripel filmează. Contesa Clarviziune își poartă turbanul. Sfântul Fără-Mațe mănâncă. Directoarea Tăgadă aruncă din umăr un șoarece de jucărie care aterizează la jumătatea distanței dintre scări și ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului cu care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora Reynolds linge încă lip-lip covorul lipicios cu limba ei roz de velur. Contele Calomniei scrie ceva în carnețel. — Așadar, doamnă Clark, spune Lady Zdreanță, ce-i cu Villa Diodati? — Aveau cinci pisici, spune domnul Whittier. — Cinci pisici și opt dulăi, spune doamna Clark, trei maimuțe, o acvilă, un corb și un șoim. E vorba de o vacanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de cocaină și heroină. Cât privește interviul, scriu toate cele paisprezece mii de cuvinte încă înainte ca doctorul Ken Wilcox să deschidă gura. Înainte să ne așezăm împreună la discuții. Totuși, ca să păstrez aparențele, îmi aduc reportofonul. Îmi aduc un carnețel și mă prefac că iau notițe cu niște stilouri fără cerneală. Aduc o sticlă de vin roșu dres cu Vicodin și Prozac. În căsuța din suburbii a lui Ken te-ai aștepta să găsești o vitrină plină cu trofee prăfuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu scaun, canapea cu canapea, la următorul. Când „livada” e culeasă, trecem în încăperea următoare. Piersicile culese le ambalăm într-o cutie de pălării. Nu, nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere... Atunci doamna Clark spune: — Zi-mi o poveste. Uitându-se prin vălul ei la Pețitorul cocoțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vii la Capitală!“ - „Dom’le, că...“ - „Taci!“... I-am mai dat vreo două peste bot, să-i dea sângele, să-i iau vorbele. Plutonierul major: „Dom’ locotenent, care-i treaba?“ - „E căutat de viol și tentativă de omor“. „Numele dumneavoastră?“ - carnețel, eram locotenent, trebuia să am de alea, numărul matricol... să-i fac raport la șeful de la circa a zecea să-l treacă la primă. „Da, bine. Cătușele... le am pe astea.“ Am scos pe-ale mele, am dat cătușele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
apropiat de apă, a văzut cam la cincizeci de metri de mal ceva lung, maro închis, acoperit de apa mlaștinii. Au sosit imediat polițiști și detectivi ca să facă cercetări. Patru ore mai târziu și-au dat seama, din scrisorile și carnețelul pe care le-au găsit în buzunarul omului, că era vorba de Endō, din banda lui Hoshino din Tokyo. A fost imediat transportat la spitalul din Yamagata. În preajma mlaștinii erau urme de luptă înverșunată. Endō a avut noroc că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că ar fi și un străin implicat în toată povestea aceasta. Ciudat că-l găsiseră numai pe Endō în mlaștină! Takamori i-a spus ce știa în legătură cu cei doi, adică cu Endō și Gaston, iar polițistul lua notițe într-un carnețel. — Deci susțineți că Endō și cunoștința dumneavoastră au plecat împreună de la hanul de pe Koshō-machi azi-dimineață. — Da. Takamori nu era obișnuit cu acest gen de interogatoriu, așa că îi răspundea polițistului cu oarecare teamă, de parcă el era inculpatul. — E imposibil ca străinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lor. Era probabil mai îndemânatic la karate decât la asemenea îndeletniciri. A scos din sac cămăși și lenjerie de corp, toate cârpite, un aparat de ras ruginit, o jachetă, prosoape; apoi o carte de cântece cu coperta ferfeniță și un carnețel vechi. — E scris într-o limbă străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise în franceză. Takamori nu se pricepea la limbi străine, dar Tomoe a scos imediat dicționarul francez și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și lenjerie de corp, toate cârpite, un aparat de ras ruginit, o jachetă, prosoape; apoi o carte de cântece cu coperta ferfeniță și un carnețel vechi. — E scris într-o limbă străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise în franceză. Takamori nu se pricepea la limbi străine, dar Tomoe a scos imediat dicționarul francez și s-a apucat să descifreze rândurile. Era scrisul îngrozitor al lui Gaston, care arăta ca niște viermișori ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
precum Gaston. Își imagina un bărbat puternic, bine făcut, un tânăr curajos, nebun după ea. Takamori era la barul lui favorit din Hibiya, Otafuku, cu sticlele de bere aliniate în față. Căzu pe gânduri câteva clipe, apoi mâzgăli ceva în carnețel. — Ce faci, Higaki? îl întrebă prietenul lui, Iijima, care stătea lângă el. Iijima se strădui să vadă ce scrisese. — Nu fi indiscret, îi strigă Takamori, înroșindu-se tot, în timp ce-și băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apoi mâzgăli ceva în carnețel. — Ce faci, Higaki? îl întrebă prietenul lui, Iijima, care stătea lângă el. Iijima se strădui să vadă ce scrisese. — Nu fi indiscret, îi strigă Takamori, înroșindu-se tot, în timp ce-și băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cât te plătesc ăia? Te-ai înrolat, ți-au dat și-un loc călduț printre kaghebiștii tăi... Nu ți-a fost greu să te vinzi... Kaghebist la kaghebist trage. Te-am văzut cu ochii mei cum scrii întotdeauna într-un carnețel, notezi tot, să transmiți mai departe, am văzut cum îmi urmărești fiecare pas, fiecare vorbă! Nu mai scapă lumea de voi! Vrei să mă și omori, nu? Dar eu nu mă las omorâtă așa ușor de radiațiile voastre... Mi-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cuscru mic, of, of, of, Costăchel, Costăchel, arde inima-n mine... Încep să fiu furat de ritm. - Tu din partea cui ești? se interesează un soi de contabil cu ochelari mari, cu multe dioptrii, în costum negru de mire. Are un carnețel într-o mână și-o batistă cu lumânare în cealaltă. - Din partea lui, Dumnezeu să-l ierte, a lui Costache, nepot de văr... iau lumânarea. - Aha, e bine! Ești avocatul? - Nu, profesorul. De ce? - Ai pus ceva bani pentru lumină și capelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ce scrii. Lasă smiorcăiala, avem noi grijă să-i fie bine, dacă ești fată cuminte. Și încă ceva, trage cu ochii și printre profesori, pe Aristotel să-l urmărești mai cu băgare de seamă și, dacă poți, să-i furi carnețelul! Vreau să știu ce dracu scrie în el. Ciulește bine urechile, tovarășă Dora, ascultă ce tot vorbește cu Veronica, aia de română. Tot vreau să știu! Înțelegi? Tot. Ăsta-i examenul tău, peste doi ani o să-ți prindă bine recomandările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răspundeam mie, dar cum să o fac? Adunasem în minte tot felul de bucăți, citeam dezordonat, teorii ale vizualului și cărți de parenting și despre cum să rezolvi problemele de somn ale copilului. Uneori îmi făceam niște notițe într-un carnețel jerpelit pe care îl luam după mine peste tot, la baie, la bucătărie, în dormitor. Dar nu mai vedeam mare lucru, iar vizualul fusese pentru mine tot timpul o sursă de inspirație. La un moment dat, în primăvara lui 2014
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
dispensarul clinicii și că le vindea probabil pe stradă. Așa că nu era tocmai genul de voluntar în Armata Salvării, nu-i așa? — Tipu’ ăsta are și el un nume? M-am gândit bine o clipă și apoi mi-am scos carnețelul din buzunar: — E în regulă, l-am asigurat eu. Mi l-am notat. — Un detectiv cu memoria paradită. Grozav, ce mai. — Hei, ia-o mai ușurel, că-l am, nu te înfierbânta. Îl cheamă Klaus Hering. — O să verific dacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
afla în prima fază de trezire după un somn lung. Sergentul Deubel, un tip musculos, bine clădit, cu un gât mai scurt decât o sticluță de băutură și cu un piept precum un sac plin cu nisip, sosi cu un carnețel și un creion și se așeză un pic mai departe de mine și Illmann, sugând o bomboană, cu picioarele încrucișate aproape nonșalant, aparent netulburat de priveliștea care se înfățișa în fața noastră. Preț de o clipă, Illmann se uită la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în același timp în care Becker ieșea. — E ceva pe cufărul ăla? Sau pe bucata aia de țesătură pentru draperii? Becker se răsuci pe călcâie și mă urmă la birou. Cufărul a fost făcut de Turner & Glanz, domnule. Scoțându-și carnețelul, adăugă: — Friedrichstrasse, nr. 193a. — Sună foarte elegant. Păstrează o evidență a vânzărilor? — Din păcate, nu, domnule. Este un model popular, se pare, mai ales cu toți evreii care pleacă din Germania în America. Herr Glanz estimează că vând trei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
despre el. Fata își roase o unghie o clipă și apoi se uită la ea gânditoare, zicând: — Păi, a fost destul de demult. — Orice ți-ai aminti m-ar putea ajuta. De exemplu, la ce oră a fost? Mi-am scos carnețelul și mi l-am pus pe coapsă. — La ora când se pleacă acasă. Ca de obicei, mă duceam acasă singură. Strâmbă din nas la această amintire. — Ei, și mașina asta era lângă școală. Ce fel de mașină? Ea ridică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Oftă adânc și se încruntă în timp ce încerca din greu să se concentreze: — Ar fi putut să fie austriac. Dar bănuiesc că putea la fel de bine să fi fost bavarez. Știți, de modă veche. — Austriac sau bavarez, am zis eu, scriind în carnețel. M-am gândit să subliniez cuvântul bavarez și apoi m-am răzgândit. Nu avea nici un rost să îi dau mai multă importanță decât îi dăduse ea, chiar dacă bavarez îmi convenea mie mai mult. Am făcut o pauză, păstrându-mi ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Pare să fie minunat, zise Hildegard cu respirația întretăiată. — Este, întări Vogelmann. Atunci voi aranja să-l întâlniți, zise Rahn. Întâmplător știu că este liber joia care vine. Veți fi disponibili seara? — Da, vom fi disponibili. Rahn își scoase un carnețel și începu să scrie. După ce termină, rupse pagina și mi-o dădu: — Iată adresa. Să zicem la ora 8? Dacă nu mai auziți nimic de la mine până atunci? Am dat din cap și el zise: — Excelent. Vogelmann se ridică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care oricum nu ar fi fost gata mai devreme de zece zile. Îmi întinse un carnețel cu pătrățele și un pix. Ce vreți să fie scris? Am scris doar numele ei, găurind hârtia cu vârful pixului. Nu mai era nimic de făcut, priveam cu toții groapa acoperită, așteptând ca cineva să se hotărască să plece primul. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]