732 matches
-
pe piept. De unde știam eu atît de bine că ea făcuse ceva Înainte de a aprinde lumina? Acum, privirea ei măsura peretele de lîngă patul În care dormisem pînă la fereastra de dincolo de toaletă, care-i ajungea pînă la talie... perdeaua castanie cu dungi albe, cristaline... — La ce te uitai? — O fereastră... Nu, vreau să știu la ce te uitai prin fereastră? — Ferestre... o mulțime de ferestre... Luminile se sting una cîte una... Doar așa poți să-ți dai seama că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
povestit că a avut un frate bolnav de tuberculoză, frate mai mic, care o ura, murind încet, ciudat... Și-a căcat plămâni, zicea Profira, holbând ochii verzui, îngrozindu-mă... cu asemenea final... Culmea e că pe mama, învățătoare, cu bucle castanii, dureros de feminină, îndrăgostită de cineva de la oraș, ei, pe mama, am auzit-o tot o dată înjurând o cloșcă ce-o ciupea de câte ori se nimerea pe lângă cuibar: „Futu-ți ouăle tale să-ți fut!“, a izbucnit antologic, exasperată, cu mâna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
M-am forțat să pun întrebarea, deși de fapt nu vreau să aud răspunsul. Pentru orice eventualitate. Nu și dacă e ce cred eu că ar putea fi. Nu ar trebui să spun. Wendy apucă o șuviță din părul ei castaniu și începe să se joace încet cu ea. — Nu o să spun nimănui, îi promit eu. Încep să amorțesc. Nu o să spui? Se uită cu încredere la mine. Dau din cap. Și mă pregătesc pentru vestea proastă. —Îl cheamă Adam, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
adică își va trăi viața, cu bune și rele, până la sfârșitul ei, în 1963: ... „Într-o dimineață din septembrie 1919, mă pomenesc vizitată de un bărbat zvelt, mic de statură, căruia nu-i puteai ghici ușor vârsta din pricina unei bărbuțe castanii care-i umbrea obrazul. Ochii îi erau ageri și pătrunzători, dar foarte blânzi. Venise purtând de mână doi băieți: unul cam de patru și celălalt de șase ani... În câteva zile am cunoscut toată familia. Soția lui, o tânără cu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
patima alcoolului și nu mai reușea să se redreseze. Se însurase și divorțase. Locuia tot împreună cu mama lui, o matahală cu pielea roză, cu ochii verzui, pierduți între pernuțe de carne, rotundă la pântece ca un butoi, cu părul lung, castaniu, împletit într-o coadă ce ajungea până la fundul de proporții monstruoase. Ședea toată ziua la bucătărie, plutea prin aburul dens de ciorbă, de varză, de orez, de fasole, era dulce la vorbă, avea un glas ca de pitulice, imposibil s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
modele complicate sau cleme de metal. În funcție de culoare, Îți poți da seama de specialitatea celei care o poartă. Uitați-vă aici: cizme verzi și șireturi aurii. Asta semnifică o noapte de corvoadă, dar Încununată cu șampanie. Sau aici: roșu sau castaniu - flagelare și caviar. Și acum, spuse Karp, dându-și seama că se făcuse târziu, trebuie să-mi iau la revedere. Furnizorul meu de Încălțăminte mă așteaptă deja. Găsiți ieșirea și singuri, nu? Dora Încuviință tăcută. Karp făcu o plecăciune ceremonioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Arizonei În timp ce copilul ei dormea Înăuntru. — Armanoush, trezește-te dulceațo, mami s-a Întors! Copilul s-a mișcat, Însă nu a deschis ochii, nici chiar când Rose i-a acoperit fața cu o ploaie de sărutări. Părul ei moale și castaniu era legat cu o fundă aurie, aproape la fel de mare ca și capul ei și era Îmbrăcată cu o haină verde, pufoasă, Împodobită cu dungi roz și nasturi purpurii. Arăta ca un brad de Crăciun pitic, decorat de un nebun. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putea să dispară pur și simplu. — toate parcurile seamănă între ele. sigur, Paul avea dreptate, uneori cartierele seamănă între ele, micile scuaruri seamănă între ele, copiii care se joacă seamănă între ei. Și totuși, nu puteam să mă înșel... Uite castanii, am exclamat triumfător, acești castani se văd din cafenea. — Castanii îi văd și eu, dar cafeneaua ta s-a șters... Paul avea deseori această calitate, de a găsi expresia cea mai plastică pentru a descrie o realitate. Da, cafeneaua mea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ele. sigur, Paul avea dreptate, uneori cartierele seamănă între ele, micile scuaruri seamănă între ele, copiii care se joacă seamănă între ei. Și totuși, nu puteam să mă înșel... Uite castanii, am exclamat triumfător, acești castani se văd din cafenea. — Castanii îi văd și eu, dar cafeneaua ta s-a șters... Paul avea deseori această calitate, de a găsi expresia cea mai plastică pentru a descrie o realitate. Da, cafeneaua mea se ștersese din peisaj, dispăruse din imobilul unde o lăsasem
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
se Întorcea În natalul său Bancalari. Am trecut În vagonul restaurant. Bietul Goliadkin a trebuit să se așeze lângă baronne; de cealaltă parte a mesei ne-am pus părintele Brown și cu mine. Înfățișarea ecleziastului nu era interesantă: avea părul castaniu, iar fața cu totul inexpresivă Îi era rotundă. Eu Îl priveam Însă cu oarecare invidie. Cei care, din nefericire, am pierdut credința omului simplu și a copilului nu găsim În inteligența rece balsamul reconfortant pe care Biserica Îl dăruiește turmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ai văzut în odaie? Doarme în pătucul lui. Nu văzusem pătucul. Femeia își aprinse un ciubuc și începu să fumeze liniștită. După naștere se calmase și parcă nici nasul nu-l mai avea așa mare, poate din pricina pieptănăturii, atunci părul castaniu îi cădea bogat pe lângă obraji, acum își eliberase chipul ridicând părul într-un coc. Îi stătea mai bine, da, iată, nasul arăta obișnuit, ca orice nas. Observând poate privirea mea de simpatie mi se adresă și mă întrebă dacă am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toamna la muget. Îi mugea și-i chema cu scoica. Era un bărbat oacheș, cu privirea străpungătoare. Ionaș Popa, domnul de la Cluj, se nimerise a fi un uriaș blând, cu grai moale și cu ochii bulbucați mari, umbriți de gene castanii. Doctorul Micu era un mărunțel nervos, care se mișca de două ori încolo și încoace, de câte ori ceilalți făceau numai doi pași într-o parte. Găsind o săptămână liberă pentru o expediție ca aceea, tovarășii răzbătuseră cu automobilul până la Tău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceștia erau „azamoglanii“. Rânduiala curții cerea ca slujitorii albi să nu păstreze din bărbăția lor decât aparența. O parte din fecioarele aduse intrau în haremul marelui stăpân. Copile cu ochii albaștri din ținuturile de cătră miazănoapte, ochi căprii și cosițe castanii de la Carpați, boiuri unduioase de la Caucaz și destul de des domnișoare de pe coastele italiene și franceze. O raită de pirați berberi au izbândit astfel a aduce haremului împărătesc o marfă mai puțin obișnuită, întru care s-a aflat și o odraslă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sală s-a lăsat liniș tea, îi auzeam respirația saca dată în microfon. Era mai fermecătoare ca oricând. Nu era cine știe ce talent, dar umplea tot teatrul cu prezența ei. Îmbrăcată într-o rochie albastră, simplă, strânsă în talie, cu părul castaniu, des pletit, și buzele rujate cu roșu, te făcea să uiți că vocea nu prea o ajută. A ieșit de pe scenă în aplauzele mulțimii, iar eu am știut că mai bine îmi cum păram pachetul de țigări. După cum anticipasem, nu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Mai aveam niște prăjituri de la mama și o sticlă de vin. Era cam frig în casă, așa că am dat drumul la aerotermă. Stăteam amândoi pe pat, cu paharele în mână și m-am uitat mai bine la ea. Avea părul castaniu, un pic ondulat, până la umeri, buzele cărnoase și niște șosete roșii cu dungi subțiri, albe, cred. Ne-am privit vreo cinci minute, apoi am pus paharele pe masă, am luat-o în brațe, iar ea m-a strâns puternic. Am
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Buzele îi erau mai întotdeauna umede și întredeschise, cu un aer de fetiță, sporit de sclipirea dinților uimitor de albi. Nasul subțire se sfârșea într-o umbră de răzvrătire ce-i accentua aerul de fetiță. Își împărțea întotdeauna părul moale, castaniu și căzut pe umeri ca pe un trofeu în părți egale, printr-o cărare bine marcată, ascunzându-și în el fruntea îngustă. Era subțire și înaltă, cu un aer sprinten. Se ținea dreaptă, toată copilăria purtase cărți pe creștet pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
făcea în fiecare dimineață, aproape adormit, cu ochii cârpiți de somnul ce va dispărea cu totul doar când se va afla în stradă, ca și cum s-ar fi temut să-și vadă pur și simplu chipul, într-un fel străin: părul castaniu, moale și lung pe care îl pieptăna arareori, ochii adânciți în orbite, buzele groase, bărbia proeminentă. Multe din jur păreau să se fi tulburat. Dimineața ieșea în balconul-terasă ce înconjura apartamentul, să respire aerul răcoros, ușor îmbâcsit al orașului. Cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
frig. „Hai să intrăm undeva“, i-a spus repede. „Nu vreau într-un restaurant, nu-mi place. Du-mă la tine, dacă stai tot acolo. Nu-i nimic, du-mă și în noua ta casă.“ Arăta neschimbată. Subțire, cu părul castaniu tuns scurt, cu aceeași sclipire de veselie în ochii cenușiu-gălbui, care își schimbau culoarea în funcție de lumină, ca la pisici. Cu mișcări iuți și frânte, accentuând într-un mod ciudat cuvintele cu consoane palatalizate, emotivă și mândră. „Mă bucur că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fac parte din jocul ei de ațâțare, până în clipa în care i-a spus: „Da’ nu-mi zici nimic, dragă, de perucă? Nu-mi stă bine?“. Nu observase asta. De sub peruca cu păr negru ondulat au ieșit smocurile scurte și castanii pe care și le-a scuturat de câteva ori. „Cum îmi stă? Nu-i așa că mă vezi prima oară fără perucă?“ „La fel de bine.“ Arăta la fel de urâtă. Când s-a ghemuit pe covor, lângă el, l-a învăluit un parfum puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de pasăre măiastră, în tonuri și semitonuri catifelate. Iată-l pe muntean încrucișându-și drumul cu al nostru. Avea o umbră de mustață neagră și favorite retezate în dreptul lobului urechii. Curat îmbrăcat, cu surtuc de lână cafenie, purta peste pletele castanii o căciulă neagră, ca un potcap. Pantalonii din lână albă, țesuți grosolan, îi erau strânși pe pulpe și carâmbii largi și răscroiți, cu burdufele încrețite, îi ajungeau cam până la vreo palmă mai jos de genunchi. Chipul cu trăsături alese era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
frumusețea impozantă a întregului edificiu, pe care avui prilejul să-l identific chiar în creatorul lor, faimosul cocoșat de obârșie vieneză. Alfons Petzold, scriitorul epocal, avea înșurubat între ghebul spinării și al pieptului, un cap de dumnezeu, fără gât. Părul castaniu îi acoperea o bună parte a frunții, sub care ochii de un albastru pur cercetau întrebători și mirați. Acolo, în raiul Tirolului, trântiți în fânul proaspăt cosit, Alfons Petzold mi-a vorbit despre viața lui zbuciumată. Scăpat, după cele patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai târziu, când o pietricică țâșnită ca din praștie de sub cauciucul unui automobil, îl pocni, zbârnâind, în partea stângă a capului. Îmi dădui seama de accident, abia după ce-i zbură cilindrul, descoperindu-i o frunte frumoasă și foarte înaltă. Părul castaniu pornit din cărare îi acoperea un început de pleșuvie, iar pleoapele, închise de-odată ca de o suferință rău ascunsă, i se ridicară, dând la iveală retinele verzi, mărite de sticlele convexe ale ochelarilor cu hulubele de celuloză neagră, aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la pieptar și malacovul ondulat, Albertina rămăsese pentru mine pescărița cu bujorii în obraji, voinică la trup și cu chipul alb ca urda scoasă dintr-o hârtie scrisă cu cerneală roșie, parcă. Îmi plăcuseră de la prima vedere, ochii vineți, genele castanii, de aceeași patină ca și părul lins, plecat din boneta care-i ascundea o bună parte a frunții drepte și netede. Doamna Pipersberg o angajase, impresionată de arătarea ei masivă și totuși mlădioasă. O primise după ce făcuse un calcul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]