612 matches
-
-și ia zborul. Mâini subțiri, șovăitoare. Ceva cu totul im po sibil în toată construcția acelui corp. Iar fața... în mod sigur nu o față umană. Vag feminină, dar atrasă ca o ciupercă de gravitația lunii. Cum pot descrie acele cearcăne revărsate, acei ochi grei și fără strălucire, acea expresie nici de tristețe, nici de dez nădejde, nici de durere, ceva ce n-a mai apărut nici odată pe o față de om... Sau pielea aceea cenușie ca de cauciuc... Pitica nu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
aplecau asupra lui râzând și pupându-l pe obrajii Îmbujorați de rușine, pașaportul lui către finețea Întâlnirii cu fidelitatea minciunii. Intrase În tunelul oranj și cădea, se Învârtea și Îi venea să vomite, de pe frunte și din căușul vânăt al cearcănelor transpirația Îi curgea În pahar - , și-a zis. „Ionel, Ionelule / Nu mai bea, băiatule“, iată refrenul pe care i se părea că pleacă din lumea asta, nu și celorlalți Însă, care se legănau Într-o parte și-n alta, intonând
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
diafane și scheletice, cu încheieturile și tendoanele vizibile; pe torace, mai jos de gâtul slab, începură să se zărească claviculele și coastele. Nu împlinise treizeci și cinci de ani și, în timpul agoniei, șopti conștient că simțea că moare din cauza otrăvii. Agrippina, cu cearcăne adânci din cauza nesomnului, a disperării arzătoare, neputincioase, îi spuse patetic: — Te vom salva. El ridică o mână, îi îndreptă o șuviță din părul frumos, strâns dezordonat, și șopti: Întotdeauna te-am văzut aranjată, atât de frumoasă... Ea își netezi părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-mi ucizi setea ca la ruleta rusească știu că ți-e frig cea care îți întinde pâine sunt eu chiar dacă alunecă peste noi ferestrele celorlalți ei sunt grăbiți vor bea doar un ceai la masa ta numai eu netezesc cearcănele chiar și în mijlocul zilei întreabă-i dacă apa lor are cercuri nu o să-ți vorbească nimeni pentru că nu pot zări nici vitrina nici atelierul de reparații să nu-mi prelungești agonia eu nu merg ca pe cel mai aglomerat bulevard
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nu a trecut, parcă... Bună. Îmi era frică să mă întorc, îmi era frică să dau ochii cu el. Știam că era Shen, îi simțeam prezența și asta mă făcea neliniștită. Văzând că nu răspund, a venit în fața mea. Avea cearcăne la ochi, aceștia fiind obosiți, părul era dezordonat, iar asta îl făcea și mai atractiv decât era deja, fir-ar... Ce s-a întâmplat aseară a fost un nefericit accident și... Am spus deja, ”nu se va mai repeta!” L-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În buzunar. - Și știu foarte bine care e problema asta. Se Îndepărtă cu pași mari. Marie Întîlni privirea tatălui ei. Îi spunea cît fusese de lașă. Își Întoarse ochii și la rîndul ei părăsi Încăperea. * * * Lumina lividă a neoanelor accentua cearcănele polițistului. Diverse dosare stăteau deschise, pahare de carton pentru cafea umpleau coșul de gunoi, scrumiera dădea pe dinafară de mucuri de țigară. În zadar se străduia să-și disciplineze gîndurile, acestea Își urmau cursul și se Întorceau invariabil spre port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fie cu siguranță mai limpede În mintea ei cînd se va fi eliberat de toți demonii care o obsedau, Își spuse ea cu lașitate. Era Încă devreme cînd ajunse la jandarmerie. O salută scurt pe Annick: aceasta băgă de seamă cearcănele și mutra Încruntată fără să facă nici un comentariu. - Cafea? Marie Încuviință fără să se oprească. - Așteaptă, am să mă duc să deschid obloanele de la birou. TÎnăra polițistă flutură din mînă În semn că se va descurca și singură, intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
skipperului se destinseră imperceptibil. Era oare pe cale să-i spună că nu se terminase totul Între ei? Coborî după ea. - Ceea ce vreau eu este ca tu să fii fericită, Marie, murmură el. Ochii lui albaștri erau adînciți În orbite de cearcăne adînci. Marie simți că i se strînge inima. - Am să trec În cursul serii, făgădui ea. - Te aștept deja. Răsună sirena care anunța plecarea iminentă a bacului. TÎnăra femeie Îi zîmbi scurt, apoi se Îndepărtă. O urmări din ochi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cunoștință cu un tip ca Luke. Ei, mulțumesc. și iartă-mă că am dat buzna așa, și-a cerut el scuze. După care a ridicat deasupra capului, ca un campion la categoria grea, un teanc uriaș de coli de hârtie. Cearcănele de sub ochi... expresia ușurată... — Ăsta trebuie să fie magnum opus-ul! am exclamat eu. L-ai terminat? Luke a izbucnit în râs, așezându-se pe scaunul pentru oaspeți și întinzându-și picioarele lungi. Păi, cam așa. În momentul ăsta, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a spus Phil, deschizând ușa apartamentului. Avem multe de sărbătorit! — Phil? Arăți ca un alt om! Nu-l mai văzusem pe Phil de săptămâni întregi, de când fusese angajat editor senior la Simon & Schuster. Slăbise cel puțin vreo șapte kilograme, iar cearcănele de sub ochi îi dispăruseră miraculos. Arăta cu nu mai puțin de zece ani mai tânăr. — Mă simt mult mai bine. Asta e sigur. Stresul de la Grant Books mă făcuse să mă umflu ca un balon. Phil m-a invitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ar veni, cămașa din cașa maro, descheiată la toți nasturii sub care purta un tricou ușor decoltat, verde crud, Înțepat În două locuri de sfârcurile sânilor, nu mari, dar nici minusculi. Claia pe păr arămiu, prins Într-un coc neglijent, cearcănele albăstrii de sub ochi, Întregeau portretul fragilizat parcă al unei femei care afișa În mod obișnuit siguranța nonșalantă a geologului sau vulcanologului Întors printre muritorii de rând pentru o scurtă vacanță. Mașinile intrau și ieșeau din piață după regula strictă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lucrătorilor nu se plângeau și nici n-ar fi fost în poziția s-o facă. Și, de altfel, soțiile lui Iacob le primeau întotdeauna cu dulciuri atunci când intrau și ele să celebreze luna nouă împreună. Ruti nu zicea nimic, dar cearcănele și vânătăile vorbeau singure. Cam de-o vârstă cu Lea, Ruti se topea cu fiecare zi care trecea. După ce i-a născut fii, Laban s-a purtat bine cu ea, ba chiar țapul zgârcit i-a cumpărat brățări ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
chiar de la o zi la alta. Și tot ce privea omul din sala cu oglinzi căpăta proporții de mit, fiind un motiv nesecat de întrebări; ce a mâncat oare Bătrânul, cum a dormit oare Bătrânul, dacă avea sau nu avea cearcăne, de ce boli, în afară de boala deșertului, putea suferi. Când venea vorba despre o boală, zile întregi subiectul domina discuțiile; erau dezbătute în amănunt simptomele și șansele de însănătoșire existente în boala respectivă. Nu se întrebau cine anume îl putea îngriji pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: „Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de soare, ploi și vânt. La fel și omul. Cu cât înaintează în vârstă, problemele, suferința își pun amprenta mai ales pe chipul său. Iar ea lăsase tristețea să-și facă de cap, de parcă ar fi fost la ea acasă. Cearcăne întunecate îi umbreau ochii mari accentuând paloarea obrajilor și tristețea din privirea din care lipsea parcă cu desăvârșire viața. Traumele copilăriei, obișnuitele probleme ale adolescenței, apoi dezamăgirile repetate de mai târziu în iubire și-au pus amprenta pe caracterul și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
și de internare, poate că ...Plus de asta, nu mai suntem nici la prima tinerețe, nu-i așa? mai adăugă el, fluturând după ultimele sale cuvinte un zâmbet complice. Apoi trase din nou din țigară, micșorându-și satisfăcut ochii cu cearcăne mari dedesubt. Ați venit cu trimitere? Bătrânul dădu din cap că nu. Ooo, păi vedeți! În acest caz ne va fi foarte greu să ne descurcăm... Nu sunteți din oraș, nu-i așa? Așa este, recunoscu bătrânul cu Îngândurare, sunt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ai pernei și o strigam Încet, iar și iar, murmurându-i numele la nesfârșit, netezindu-i părul aurit și moale, sărutându-i ochii tulburători, atât de viu proiectați În propria-mi imaginație. Mă trezeam În zori epuizat, cu migrene și cearcăne imense, răvășit de prea multele orgasme avute peste noapte. Uram timpul când nu o vedeam, considerându-l o pierdere la scară cosmică. Mama se arăta foarte Îngrijorată de schimbarea mea, care devenea tot mai vizibilă și forfotea mereu În jurul meu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
gemători". {EminescuOpIV 174} - "Și dac-ar fi, ce-mi pasă? Chiar pala nebunie Se poate că trezită, a-nfipt ochii cumpliți În fruntea-mi veștezită, în creeri rătăciți Și-n jurul ochilor mei gravă ca la stafie Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb? Fie așa - eu nu zic... Și totuși nebunia Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins, Îmi place cum îmi place o umbră argintie. Tu cugeți. Cugetarea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stigmatele nealterate Încă ale decadenței: „Pudra cu care Își văruise obrazul era albastră, buzele și nările și le spoise cu o vopsea violetă, părul și-l poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur-Împrejur largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o Înfățișare de cântăreață sau de dănțuitoare”1. Înveșmântat fără cusur, În frac albastru sub mantia de seară, cu „orchideea la cheutoare”, Aubrey de Vere, prin superbia lui vestimentară, descinde ca dandy din stirpea lui Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
le sunt devotate. Le place să ia numele de lup, dar nu și de câine. Oare am să izbutesc să dau uitării într-o bună zi numele de Hassan și să mă privesc într-o oglindă spunându-mi: „Leon, ai cearcăne sub ochi“? Pentru a-mi domestici noul nume, n-am stat pe gânduri și l-am arabizat: Yohannes Leo a devenit Youhanna al-Assad. Aceasta este semnătura ce poate fi văzută în josul paginilor lucrărilor pe care le-am scris la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
așteptare oamenii îi vorbeau în șoaptă. Un act reflex de care nu-și dădeau seama. " Mă întreb ce ai tu adevărat, Doina, în afară de whisky și morfină." " Destul și atât. În fond, ce te supără?" " Totul e construit, artificial, fals. Voaluri, cearcăne, plete de stafie. Un mister calp, gratuit..." N-aș fi zis că-ți displace..." "Ai dreptate... Poate că ăsta e șarmul tău. Ești atât de artificială, atât de strident și agresiv artificială, încît în cele din urmă devii autentică." "Un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Valerica Scurtu o examină rece, cu colțurile gurii adunate. Nu trebuia să se uite în oglindă ca să știe cum arată. Diminețile, în special, erau monstruoase. Diminețile cu ochi urduroși, când somnul nu se desprinde de genele rare și țepene, cu cearcăne și pleoape umflate, cu fața verzuie ca o pungă de venin și surpriza coșurilor ivite peste noapte. Se răsti incapabilă să-și stăpânească iritarea: ― Eu nu beau! Nu vă deranjați. Bătrânica își încleștă degetele fragile. Părea sincer îngrijorată. ― De ce, draga
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, - și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroae de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghia, deasupra unei candele
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
al scrutinului. Nimeni nu făcea confidențe celor mai apropiați despre cum votase, prietenii mai apropiați păstrau tăcerea, cei mai vorbăreți păreau să fi uitat cuvintele. La ora zece noaptea, în sfârșit, apăru la televiziune prim-ministrul. Avea chipul desfigurat, cu cearcăne adânci, efect al unei săptămâni întregi de nopți în care dormise prost, palid în ciuda machiajului făcut ca să arate sănătos tun. Ținea o hârtie în mână, dar aproape că n-a citit-o, și-a aruncat doar privirea pe ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să vorbești cu ea. — Nu, David, a spus tare nepoata mea, coborând treptele. Mă simt foarte bine. Purta o pereche de jeanși negri, vechi, și un tricou gros, gri; într-adevăr, părea obosită, deloc în formă. Palidă și slabă, cu cearcăne întunecate sub ochi, trebuia să se țină de balustradă ca să coboare, îndreptându-se încet spre mine, dar, în ciuda efectelor febrei și gripei, zâmbea, zâmbea cu zâmbetul acela larg, luminos al Zâmbăreței care fusese cu atâția ani în urmă. — Unchiule Nat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]