1,717 matches
-
mi-a spus, „să fie două luni de atunci, de când s-a prăpădit aia albă. Dar să știi că se mai arată la unii și-și plânge soarta... Mai rău e când se arată ca uliu, cu pene, că te ciocănește în cap până la sânge, nu știi ce zace în ea...“. „Uite-o !“, am spus (râdea la mine, pe ostrov). Omul s-a uitat, pe urmă s-a întors spre mine. „N-o văd, ți se arată numai dumitale. Dacă e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
constant. Nici o mișcare. Nemulțumit, dar totuși hotărât, Gosseyn păși în plină lumină. Încă dinainte observase, la dreapta sa, o scară monumentală, cioplită în chiar trunchiul copacului. Îi urcă treptele și ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
trunchiul copacului. Îi urcă treptele și ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă un coridor slab luminat, săpat în lemnul trunchiului. Pereții natur, dar șlefuiți impecabil, aveau un luciu mătăsos. Textura fibrelor lemnoase desena un arabesc complicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
era închisă ca a lemnului de nuc lăcuit. Toate fură înregistrate de Gosseyn dintr-o privire. Totuși șovăia încă. Ar fi fost pur și simplu o prostie din partea cuiva care vrea să se predea, să se lase doborât ea hoț. Ciocăni din nou, de astă dată în tăblia dinspre, interior a ușii. Nici un răspuns. O rază de lumină se filtra printr-o ușă întredeschisă, în fundul coridorului. Se îndreptă înspre acolo și ajunse într-un salon spațios și confortabil, cioplit ― ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
într-alta, împreună cu doctorul Kair. Prescott nu va fi aici mai devreme de mâine, deoarece trebuie să fie numit însărcinat pentru Venus și totodată, spre binele susținătorilor noștri de pe Terra, este indicat să vină cu o navă spațială. Însă... Cineva ciocăni la ușa care se deschise: în prag apăru dr. Kair urmat de Crang. Cu un semn Thorson îi indică să intre și Gosseyn, ridicat în picioare strânse tăcut mâna psihiatrului. Îl auzi pe Thorson și pe Crang schimbând câteva fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se rostogoli de câteva ori, se ridică mugind. Peste câteva secunde, în sală se aflau o duzină de monștri. Grosvenor își scoase arma și trase. Urletele drăcești se întețiră. Solzi metalici se izbeau, scrâșnind, de metalul pereților și al pardoselii, ciocănite de niște labe grele, cu gheare de oțel. Toți oamenii din jurul lui Grosvenor trăgeau acum, dar mereu alți monștri se materializau. Grosvenor se târî peste două rânduri de scaune și sări spre platformă cea mai de jos a tabloului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
bărbat, fiindcă eu rețin numai ce are legătură cu sufletul. Eternul bărbat - Alexandru. 2 Alexandru bătu discret în ușă, dar nu primi nici un răspuns. Era cu cămașa descheiată și fără lavalieră, iar peste cămașă avea o vestă gris perle. Mai ciocăni o dată, ceva mai tare, și-și lipi urechea de lemnul bine lustruit, dar tot n-auzi nimic. Privi spre pendulă, era 11 și câteva minute. Se hotărî să intre, cu riscul de a-și trezi musafirul, dar nu, îl găsi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
care-și schimbă înfățișarea cu mustăți noi. Se auziră tot felul de comentarii încrucișate, unii se uitară la Dan și la nou crescuta lui mustăcioară, și câțiva își priviră cu interes degetele. Iulia, care era penultima, rămase așezată, și Alexandru ciocăni cu lingurița în paharul lui, ca s-o ajute. Spre mirarea tuturor fata se întoarse spre Dan: — Domnule Crețu, cum traduceți Vanity Fair? — Păi, Bâlciul deșertăciunilor, nu? — Formidabil, spuse Peppin Mirto, e grozav, n-ați stat o clipă pe gânduri
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe când se apropia. Dintr-odată era alt om. Mai erau doi bărbați acolo, însă depăși lucrul lor într-o clipă, în timp ce pe nări fornăia ca un cal. Ghemuit lângă roți, asculta ca un doctor, mai strângea cu o cheie, apoi ciocănea și strângea din nou. Devenise elastic ca un acrobat și nici n-ai fi zis că venea de pe drum și că avea inima sugrumată de frică. Gazda, Godun, și cei doi slujbași, care de obicei meștereau printre acareturi, rămăseseră cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
prin ferestrele restaurantului, fâșia de gol, apoi nu spuse nimic, doar oftă. „Trebuie să afle Godun“, se gândi dintr-odată și chiar o apucă înspre casă, hotărât să îi spună. În livingul mare, de la parter, se vedea lumină și Omar ciocăni la ușă, iar ușa, care nu era încuiată, se deschise ca de la sine. Nu-ndrăzni să pășească înăuntru. — Ești aici? întrebă. Hei, Godun! Grăsunul apăru dinspre dreapta, unde, într-o încăpere mai mică decât mansarda, își improvizase biroul. — E ceva
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se lăsă jos pe pardoseală de marmură. "Nu sânt Clar! Le-au luat, le-au azvârlit pe fereastră sau le-au dat foc, dracu' să-i ia, dar nu sînt! Totul a fost inutil, îngrozitor de inutil. Afară doar..." Începu să ciocănească pereții. * Melania Lupu îl văzu prima și tresări. Dascălu semăna cu un diavol, îngrozitor de murdar, cu fața mânjită și părul în ochi, cu hainele sfâșiate. Râdea și dinții îi străluceau albi pe obrazul smead. Dădu cu ochii de Nucu Scarlat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Deschise o agendă răsfoind-o nerăbdător și trase o linie apăsată cu creionul mecanic de argint. Matei îl măsură nedumerit: ― Asta ce mai fu? Popa râse răutăcios. Cu voce nesigură, gâlgâind de o satisfacție stranie: ― A mai crăpat unul! Și ciocăni cu unghia încovoiată în ziar indicând rândurile dintr-un chenar negru. Martinescu! Mi-a făcut un mare rău acum 49 de ani... Da, un mare rău. Eram elev la liceul militar din Craiova. Chicoti: Kaput! L-am șters de pe listă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
murit, dar unde e cadavrul... Ca într-un film de groază! Nu sânt isteț din cale afară, dar am așa o impresie, în organism, că răsuciți între degete o monedă calpă. Începu să râdă. Îl aud pe subordonatul dumneavoastră cum ciocănește pereții. Pur și simplu te apucă mila. L-o fi așteptând nevasta, s-a răcit tocana, copiii ăia trebuie și ei bătuți... Aici, în casă, nu poți camufla un singur ac! Ziduri perfecte, fără o nișă, o singură cămară, coridoare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai făcut câteva investigații prin vecini și dacă n-au aflat nimic, au decis să meargă acasă la Mă țar și să vadă ce cunoaște soția despre legăturile soțului, despre dușmani, despre amenințări cu moartea. Ajuns acasă la domiciliu și ciocănind la ușă până a ieșit soția răvășită și speriată când a dat cu ochii de milițieni. A răspuns scurt căț so țul ei e mort, atunci subofițerul a zis: ați auzit tovarășe comandant, nu m-a și crezut. Comandantul mirat
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! "Ai răbdare!" Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... " Stai că vin, potolește-te!"... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de Warren. Și ea era aici. Se uită în sus, în jos și în jur, încrezătoare acum că o să găsească ascunzătoarea. Totuși tot ce putea vedea era un zid de piatră și cărămidă, toate bucățile părând bine fixate. Începu să ciocănească și să tragă, sperând să găsească o cărămidă slăbită care ar putea ieși ușor. Nu reuși să scoată nici una. Pierzându-și încrederea, căzu în genunchi. Va lucra metodic, începând cu șirul de pietre de sus. Se apucă să prindă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
am văzut-o că dispare. Am auzit pași. Apoi ușa de la intrarea în toaletă s-a închis. Pe moment nu puteam să-l urmăresc pe hoțul ăla nerușinat, așa că am început să țip. Cineva a intrat în toaletă și a ciocănit la ușa cabinei. Era unul dintre paznicii campusului universitar, sau cel puțin așa spunea. I-am explicat prin ușă ce s-a întâmplat. Mi-a promis că-mi va găsi balonzaidul și a plecat. De fapt, așa cum ți-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nici un mandat național. Nu veți reprezenta nici măcar Cartierul. Ușa se trânti și fetele se aflară din nou în mijlocul petrecerii, care părea să-și fi recâștigat elanul. Muzica începuse din nou și Ignatius auzea țipete și chiote mai puternice decât înainte. Ciocăni cu sabia în obloanele negre, strigând: — Veți pierde! Singurul răspuns pe care îl primi fu tropăitul unui număr mare de picioare care dansau. Un bărbat cu costum negru și pălărie tare ieși o clipă din umbra casei alăturate vrând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ajunse la ușa din față, se opri. Nu putea să se despartă astfel de Ignatius. Era copilul ei. Se duse la ușa dormitorului și ascultă zăngănitul violent al arcurilor patului lasându-se într-un crescendo spre un final demn de Grieg. Ciocăni, dar nu primi răspuns. — Ignatius, îl strigă ea cu voce tristă. — Ce dorești? întrebă în cele din urmă o voce calmă. — Plec, Ignatius. Vreau să-mi iau rămas-bun. Ignatius nu răspunse. — Ignatius, deschide! îl rugă doamna Reilly. Vino să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Și am camere video în apartamentul lui. — Cum ai făcut asta? întrebă Vasco, zâmbind. — Să spunem că securitatea de la Venetian nu mai e ca pe vremuri. Și e și mai ieftin. Tânăra de douăzeci și doi de ani, Irina Kataieva, ciocăni la ușă. Ținea în mâna stângă o sticlă de vin, într-un săculeț de catifea pentru cadouri, cu fundă deasupra. Un tip de vreo treizeci de ani deschise ușa și zâmbi. Nu era atrăgător. — Tu ești Eddie? — Exact. Intră. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Mda. — Sigur? — Mda. — Îmi pare rău pentru ce-am făcut, zise Adam, coborând din mașină. Și mulțumesc că m-ai adus. Ne mai vedem. — Aștept până intri în casă, spuse Josh. Îl privi pe fratele său mergând spre casă și ciocănind la ușă. Mama lui deschise. Adam intră și ea închise ușa. Fără să se uite nici o clipă spre Josh. Acesta porni motorul și plecă. Capitolul 7 La prânz, Alex Burnet plecă din biroul firmei ei de avocatură din Century City
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! „Ai răbdare!” Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din priză. Ciocănitul și rîcÎitul devin din ce În ce mai puternice; Wakefield se duce În baie și deschide ferestruica ce dă spre curtea vecină. Vecinul lui, pe care l-a văzut, dar pe care nu l-a Întîlnit niciodată, stă pe o scară, ciocănind În zidul de cărămidă pe care curtea lui Îl Împarte cu dormitorul lui Wakefield. Mai mulți muncitori se fîțÎie prin jur, curățind mortarul de pe cărămizile vechi și clădindu-le Într-o stivă imensă. Wakefield Îl strigă pe vecin și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
clădindu-le Într-o stivă imensă. Wakefield Îl strigă pe vecin și Îl Întreabă ce se petrece. — Restaurare! strigă bărbatul la rîndul lui. — Hei, bravo ție, dar zgomotul este de nesuportat! — Am autorizație! strigă din nou bărbatul și continuă să ciocănească. Mai vedem noi, Își zice Wakefield, Închizînd fereastra. Bubuiturile se opresc la apus și o iau de la cap În zori. Wakefield face niște cercetări; bărbatul a primit, Într-adevăr, autorizație de la primărie să restaureze vechea clădire de alături. Casa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
restaurare fără de sfîrșit. De fapt, vine o femeie din cînd În cînd, poate e nevastă-sa, dar niciodată nu stă mult, după toate aparențele. Poate că nu suportă ciocănitul. — Unora dintre femei le place ciocănitul. Unora le place să fie ciocănite. Amîndoi Îngerii rîd. Așa că, de ce ar fi omul acela gelos? — N-am spus eu că este gelos, dar nu știu, poate că este. Din cauza lui Îmi este imposibil să lucrez. Poate că mă urăște pentru că sînt oarecum faimos. Dar ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]