828 matches
-
că nu reușea să rămână Însărcinată. Ei, da, chestia asta, presupuse Zeliha, putea fi supărătoare, În funcție de punctul de vedere al fiecăruia. Personal, nu vedea infertilitatea ca pe cel mai rău lucru care i se putea Întâmpla unei femei. — Bună ziuuua! ciripi recepționera silindu-se să-și compună un zâmbet fals și prostesc, atât de bine exersat Încât ajunsese să nu mai pară nici fals, nici prostesc. Sunteți pacienta care avea programare la ora trei? Recepționera părea să aibă mari dificultăți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plin de viață, construit pe una din cele mai Înalte coline din San Francisco. — Bună, scumpo, bine ai venit acasă! Surprinzător, cea care a deschis ușa nu era bunica ei, ci mătușa Surpun. Mi-a fost dor de tine, a ciripit ea drăgăstos. Ce-ai făcut toată ziua? Cum a fost ziua de azi? — A fost OK, a răspuns Armanoush cu blândețe, Întrebându-se ce căuta cea mai tânără dintre mătușile ei acolo Într-o seară de marți. Mătușa Surpun locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-o În casa bunicii, aranjând masa pentru cină. — Da, am spus Într-adevăr „cărți“, a zis Armanoush ducând pe umăr rucsacul ei de pânză pe când intra În livingul spațios. — N-o băga În seamă. Îmbătrânește și devine din ce În ce mai arțăgoasă, a ciripit mătușa Surpun din spatele ei, urmând-o În living. Suntem atât de mândri de tine, scumpo. — Suntem Într-adevăr mândri de ea, Însă ar putea să se comporte ca o fată de vârsta ei. Mătușa Varsenig a ridicat din umeri În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nouăzeci și șase de ani, stătea În capătul cel mai Îndepărtat al mesei, ținând În mână o ceașcă de ceai mai străvezie chiar decât ea. Cu o privire preocupată și oarecum confuză Întipărită pe chip, se uita la canarul care ciripea În colivia de lângă ușa de la balcon, de parcă ar fi observat pasărea abia acum. Poate că așa și era. De când intrase În cea de-a cincea fază a Alzheimer-ului, Începuse să amestece chipurile și Întâmplările cele mai familiare din viața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și i-au așezat câteva perne moi sub cap. La sajda trebuie să spui Subhana rabbiyal-ala. Trebuie s-o spui de cel puțin trei ori. Așa am făcut. Am spus de trei ori. Subhana rabbiyal-ala, Subhana rabbiyal-ala, Subhana rabbiyal-ala3, a ciripit repetat cuvintele, frenetic. Și apoi ce trebuie să faci? Ce urmează? Întâmplarea a făcut că, mătușa Zeliha a fost cea care s-a nimerit să fie lângă Petite-Ma când a pus această Întrebare. Neavând nici un fel de experiență În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cât bătrâna se Îndepărta mai mult de ele, cu atât mai apropiată se simțea de ea. — Bună dimineața, drăguță strănepoată, a răspuns Petite-Ma, impresionând pe toată lumea cu claritatea memoriei ei. Stând acolo cu telecomanda În mână, mătușa Feride a ciripit fără să se uite la ea: — Prințesa țâfnoasă s-a trezit, În sfârșit. Glasul ei suna jovial În ciuda unei nuanțe moralizatoare. Chiar În dimineața asta Își vopsise părul Într-un blond deschis, aproape cenușiu. Până acum Asya Învățase prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca piesele disparate ale aceluiași puzzle, toată lumea se aștepta ca ei să-l reîntregească de Îndată ce erau puși unul lăngă altul. — O să fie atât de interesant. Iar când ea se va Întoarce În țara ei, veți deveni prietene de condei, a ciripit mătușa Cevriye. Aceasta credea cu tărie În prieteniile de condei. În calitate de tovarășă-profesoară a regimului republican turc, credea că fiecare cetățeană turcă, indiferent cât de neînsemnată era din punct de vedere social, avea datoria să-și reprezinte cu mândrie țara mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
strident și Înăuntru pășeau Asya Kazanci, purtând o rochie hippie de culoare mov, Împreună cu musafira ei, Îmbrăcată Într-o pereche de blugi și pulover. Asya a găsit grupul obișnuit stând la locul obișnuit cu atitudinea sa obișnuită. — Bună tuturor! a ciripit Asya. Ea e Amy, o prietenă din America. — Bună, Amy! au salutat-o În cor. Bun venit la Istanbul! — E prima oară când vii aici? a Întrebat cineva. Și apoi ceilalți au Început și ei să pună Întrebări: — Îți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se ascundea În spatele acestei neliniști, trebuia să scape de toropeala aia. Era ultimul capitol, ultima povestire. Trebuia să fie bună. A strâns din buze și s-a Întors la scris. — Păi, vorbești chiar despre mine. Eu sunt porumbelul ăla! a ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul, Însă nu a părut câtuși de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și să le călăuzească spre destinul lor Îndelung așteptat. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Prumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist Îmi desfac aripile și Îmi iau zborul. Hovhannes Stamboulian știa ce avea să spună rodiul și cum Începea ultima poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Atunci ascultă-ți povestea, a spus rodiul legănându-și crengile și scuturând câteva petice de zăpadă. A fost odată ca niciodată, pe când creaturile Domnului erau nenumărate precum boabele de grâu, iar a vorbi prea mult era un păcat. — De ce? a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. De ce era un păcat să vorbești prea mult? Ușa bucătăriei era Închisă. Ceea ce era destul de ciudat la ora aceea din zi; Armaoush avea obiceiul să lucreze acolo Împreună cu Marie, fata În casă pe care o aveau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Încât era de nestăpânit. Lumea fusese un loc mohorât de când Începuse să o scrie și acum trebuia să o termine fără Întârziere, de parcă de ea ar fi depins ca aceasta să devină un loc mai puțin Înfiorător. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Porumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist Îmi desfac aripile și Îmi iau zborul. După ce Hovhannes Stamboulian a fost luat de soldați, familia lui nu a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să mă șocați și astfel să vă dezvălui ceva. ă Vorbești ca și cum te-aș suspecta. Dar vezi și tu cu sigurnață că nu am nici un motiv să te suspectez de ceva. ă și a dat roade? Manevra dumitale murdară? Am ciripit ceva? ă Foarte bine, am să fiu sincer cu tine. Dumneata ești un tânăr inteligent. Te plac, Pavel Pavelovici. Într-adevăr am încercat să dobor orice obstacol pe care l-ai fi ridicat în mintea dumitale și care te-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
din San Francisco -, intrară În primul salon de coafură care le ieși În cale, Își făcură părul, unghiile și machiajul, și plătiră totul cu cardul de credit al lui Desert Rose. Plecară câteva ore mai târziu, pe o burniță ușoară, ciripind vesele și arătând uimitor. Apoi sună Charlie. De Îndată ce Închise telefonul, Desert Rose zise nerăbdătoare: — Trebuie să ne Întâlnim cu el În holul Muzeului Societății Asiatice, În jumătate de oră. Nu o să ajungem la timp decât dacă luăm un taxi. — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
important de făcut: să-l povestești; și că în orice înfrângere se mai poate obține o victorie: s-o privești în față. E mai bine așa, asta îmi amintește de Prințul care a stat în colivia lui, a cântat, a ciripit, până ce s-a dezlănțuit furtuna. Ars de viață până la os, mai am îndrăzneala să nu maimuțăresc o înțelepciune lașă care să mă transforme din pilot de furtună în guzgan și râd de teama mea; cum am râs totdeauna când mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Își strânse lucrurile. Privirile li se opriră în același moment pe ecografie. Fran o înhăță înainte - spera sincer să fi fost înainte - ca Jack să apuce să vadă numele scris cu litere albe în colțul de jos. — Ți-am zis, ciripi Fran agitată, că prietena mea Henrietta e iarăși gravidă? Singura problemă e că soțul ei nici nu vrea să audă, așa că se dă de ceasul morții încercând să ia o hotărâre. Ce prostie. Ar trebui să țină minte sfatul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ți-ar plăcea să afli minunata veste. Azi a sosit primul cadou de nuntă. Ne-am gândit că ar fi mai bine să fie trimise pe adresa noastră, dat fiind că tatăl tău nu se simte bine. Oricum, continuă să ciripească, nu e minunat? Tu cum stai cu pregătirile? La drept vorbind, sosirea primului cadou stârnise o undă sensibilă de șoc în mintea lui Fran. — Oh, bine. Foarte bine, de fapt, am avut o problemă cu hârtia și am crezut pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cumpărate de la supermarket pe care Jack o numea în glumă crama lui de vinuri. Nu se punea problema să ții vinul la păstrare în casa asta. Majoritatea sticlelor abia dacă apucau să ațipească puțin. — Pot să stau lângă tine, tati? ciripi Louise, trântindu-se pe locul de lângă Jack. Carrie, observă el, nu numai că-l așezase în capul mesei, dar se aștepta ca el să împartă friptura. Chiar dacă se simțea stânjenit de o încercare atât de fățișă de a crea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a venit la mine un văr și mi-a zis: „Fură bă și tu“ - „Ce?“ - „Gâște“. Și gâște am furat prima oară și mi-a fost greu, până când mi-am dat seama că e foarte ușor. Luam gâsca din cârd, ciripea cât o prindeai, puneai mâna pe bot. Aia a fost prima dată. Dar și la frati-miu am furat tot porcul. Să mănânc și eu cu băiatul. Nu am furat mare lucru. Numai ce vedeam la ochi și la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Takamori stătea turcește și studia scrisoarea. Era o dimineață liniștită de duminică. Casa lor se afla în zona Kyōdō din cartierul Setagaya, destul de departe de centrul orașului. În fiecare primăvară se întorceau păsărelele în grădina lor și acum se auzeau ciripind la fereastra de la etaj. De jos nu venea decât vocea servitoarei, Mă-chan, care vorbea cu cineva în ușa bucătăriei. În rest, liniște deplină. Soarele își coborâse razele strălucitoare chiar pe chipul lui Takamori. Tomoe, urmărindu-și atent fratele pe când acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a întâmplat? Takamori își ridică privirea de pe scrisoare și strigă: — Vai de mine! Vine tipul acela... din Franța. — Ceee? — Nu glumesc. Și unde mai pui că e descendent al împăratului Napoleon. O păsărică de pe acoperișul casei și-a luat zborul ciripind. Nu se mai auzea nici vocea lui Mă-chan. Hai, nu mă mai speria. — Vorbesc serios, spuse Takamori, căzând pe gânduri. — Nu pot să cred. — Chiar vine. A plecat deja din Singapore. Sosește la Yokohama peste vreo douăzeci de zile. — Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-i dea numele ilustrului strămoș. — Nici eu... nici câine-san... nu avem unde dormi, spuse zâmbind stins. — Zice că n-are unde să tragă la noapte. Femeile s-au consultat, încercând să găsească o soluție. Semănau cu niște vrăbiuțe care ciripeau. Bărbatul acesta simplu care le căzuse în mâini devenise parcă o jucărie favorită de care trebuiau să aibă multă grijă. Era interesant și le stârnise curiozitatea. Singurii străini pe care i-au întâlnit au fost niște americani fuduli cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai fi fost totul atît de real. O, Doamne! am țipat, cuprinzîndu-l cu brațele. O să ne căsătorim! În timp ce intram În casă, Începu să sune telefonul. Am ridicat receptorul și am auzit vocea Lindei la celălalt capăt al firului. — Ei bine? ciripi ea fericită, În vreme ce mă uitam bănuitoare la Dan. — Ei bine? am Întrebat la rîndul meu. — Ei bine, familia mea s-a mai Îmbogățit cu o fiică? — Da, Linda, am zîmbit. Ei Îi scăpă un țipăt ascuțit și-l chemă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Apoi trenul plecă, prinzând repede viteză. Șuvoiul de călători ce se Îndreptau spre scările rulante Îi Înghiți și ea o pierdu din vedere. Maja mergea cu pași mici, adaptându-se mersului Camillei, strângându-i Încheietura delicată și ascultând-o cum ciripește despre lucruri asupra cărora nu se putea concentra. Nu la ora aceasta, căci la opt și un sfert dimineața, din cauza presiunii scăzute, nu reușea să raționeze prea bine. Elio ar fi preferat ca ea să lase această corvoadă polițiștilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
venit fix pe care putea conta. Celelalte slujbe erau mult prea precare - abia reușea să plătească pentru cărțile de școală al Valentinei. Telefonul sună. Binecuvântă sunetul acela strident și cacofonic - căci Îi permitea să-și crească veniturile. — Bună, sunt Emma, ciripi aproape bucuroasă, ce pot face pentru dumneavoastră? Poți face multe, Îi răspunse bărbatul. Deși vocea lui venea de departe, bruiată și acoperită de zgomotul traficului, Îl recunoscu imediat. — O, te rog, Antonio, șopti, nu trebuia să mă suni aici. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]