1,246 matches
-
Băiat dezghețat, cu o biografie destul de bogată în episoade amoroase, protagonistul trăiește acum prima dragoste adevărată, o dragoste copleșitoare și enigmatică, curmată înainte de a fi ajuns la plenitudine, dar care consacră la rându-i atingerea bărbăției depline. E o iubire citadină, modernă și evoluată, cu doza ei de straniu și mister și totodată susceptibilă să îndemne la analogii literare: în femeia iubită, Laguna, se poate recunoaște o versiune a doamnei T. din Patul lui Procust de Camil Petrescu. Pe lângă temele principale
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
antropologică. Scriitorul acesta cu aer de dandy, de „monden”, făcând oricând figură bună în înalta societate, a „căzut” peste câteva „mituri” ale generației anilor ’70: singurătatea colectivă, limbajul secret al muzicii „tinere”, subversivitatea adolescenței, drama lipsei de ideal etc. Scriitor citadin prin natură și cultură, descendent, cum îi place să spună, dintr-o familie de ofițeri patrioți, Petru Popescu n-a disprețuit, de la primele cărți, succesul, ci l-a căutat cu lumânarea. L-a avut, pe merit, căci, fără a face
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
Făcuse pași în această direcție încă din Scrisorile unui răzeș, dar prin intermediul unor eroi involuați spiritual ( Râsul) sau al unor naturi elementare, cu o anume linearitate a cazuisticii sufletești (Socoteala). Drumul cu plopi schimbă perspectiva. „Omul interior” este aici un citadin, în genere intelectual, capabil de o complicată mecanică sufletească, mai elastică și mai imprevizibilă. Ideologic însă, prozatorul nu părăsește cu totul orbita sămănătoristă. Se simte din modul în care personajele se raportează la oraș, din desele incursiuni întreprinse în memoria
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
care îl readuce la condiția începuturilor sale patriarhale: își cumpără o moară părăsită la o margine de iaz și se retrage la țară ca să ducă o existență simplă. Așadar, toată zbaterea lui spre a accede la o condiție socială nouă, citadină, fusese inutilă. Pe acest făgaș tematic evoluează și alte destine în romane care au ca fundal metropola cu tentațiile ei mondene și mercantile. Spre pildă, în Duminica Orbului (1934), Gara de Nord intersectează cu consecințe iremediabile două destine, un judecător și o
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
de P. în ultimii ani ai celui de-al doilea război mondial: Carlton (1944), Adăpostul Sobolia (1945). Astfel, personajele din Carlton trăiesc în „alveolele” unui bloc modern din centrul capitalei, copleșiți de dramele mărunte ale incomunicării erotice și ale însingurării citadine. Fatalitatea face ca blocul să se prăbușească în cutremurul din 10 noiembrie 1940, demonstrând parcă teza lui Jean-Paul Sartre că viața aparent nesemnificativă de zi cu zi, „contingența”, nu este „o părere pe care să o putem ignora; ea este
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
Toijala), publică mai multe cărți consacrate culturii și civilizației finlandeze. În romanul Funia de nisip (1987) dezvoltă teme din viața satului, prezente anterior în câteva povestiri din Cântecul drumului, carte din care, la rândul lui, romanul Aniversarea (1990) reia temele citadine. Funia de nisip folosește ca metaforă, pentru situația țărănimii din România postbelică, povestirea populară despre țara învinsă căreia puterea învingătoare îi pretinde să facă o funie de nisip, după ce îi ceruse, mai înainte, să-și omoare toți bătrânii. Când reprezentantul
RADU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289096_a_290425]
-
a fost proliferarea poematizărilor diluviale, simplist grandilocvente, cu oralitate ostentativ accesibilă; în vers liber, patetic, cadențat, după modelul lui Vladimir Maiakovski (familiar proletcultiștilor sovietici), erau hiperbolizați proletarii cu salopetă, șapcă și pumnul ridicat dârz, se celebra mașinismul și noul decor citadin, saturat de drapele și lozinci; în anii ‘45-’46 a fost lansat și un concept care e „varianta românească a proletcultismului” (Ana Selejan): „cultura pentru mase” sau „cultura cu sens unic”, pregătind trecerea spre realismul socialist. Al doilea fenomen raportabil
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
ușoară epurare de excesul metaforic șaizecist, o citadinizare a inspirației. Sideralul vis este, totuși, mai degrabă un volum de versuri patriotice în descendența lui Ioan Alexandru și descriptiv în cheie pillatiană, prin revenirea la ruralitate. Toate aceste elemente - rural și citadin, poezie șaptezecist-patriotică și șaizecist-erotică - se reîntâlnesc, într-un amestec eteroclit, în Intrarea în memorie (1987), autorul nereușind să atingă nici acum corzile unui lirism autentic. SCRIERI: Creanga de măslin, București, 1961; Cerul dintre noi, București, 1963; Strada mică, București, 1964
RAHOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289115_a_290444]
-
Liniștea aerului. Evitând sentimentalismul, poeta fascinată, totuși, de iluzie își proiectează ipostazele lirice într-un mod dinamic, prin succesiunea motivelor: viața ca teatru, singurătatea, arborele emblematic, criza de identitate, proiecția celuilalt. Simbolurile naturii originare se armonizează cu acelea ale spațiului citadin asimilat devenirilor interioare. Următoarele cărți, Oaspetele de piatră și Iluzia risipei de sine, ambele publicate în 1998, sunt diferite ca viziune poetică. În Oaspetele de piatră, R. continuă traseul poetic din cartea de debut: poemele etalează mozaicul straniu al existenței
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
sfinte (1935), Rapsodii românești (1935), poemele din Cruciada noastră (1942); basmele în versuri Povestea ghiocelului (1937), Barbă-Roșie (1940), Crăiasa piticilor (1945). I se acordă Premiul Național pentru artă dramatică în 1943. Înrudit cu simboliștii printr-o vădită propensiune către universul citadin, R. poetizează în Leii de piatră vitrinele luxoase, automobilul, viața elegantă, mondenitatea frivolă, captând rezonanțe și emoții estetizate care îl apropie de lirica lui Ion Minulescu. Descriptiv, este atent la detaliul decorativ, îmbinând indiscreția și rafinamentul. „Subiectul” pieselor sale lirice
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
civilizației române. Alt colaborator constant este Camil Petrescu, cu articole precum Scriitorul român, Modernism și modern, Teatrul de idei, Despre teatru, Între artă și fotografie, Cărțile noui. Texte eseistice dau Cezar Petrescu (Teatru și literatură, Romanul orașelor, despre romanul românesc citadin, în care vede „oglinda realității românești”, Imaginație, realitate și literatură), Constantin Noica (Noi și cultura străină, Literatura e a nebunilor, nu a noastră, Filosofie și public), Mircea Eliade -Teme folcloristice și creație artistică, Nimic altceva decât romane?, unde pledează pentru
RAMPA NOUA ILUSTRATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289125_a_290454]
-
Junimea literară”, „Convorbiri literare”, „Însemnări”, „Înnoiri”, „Glasul Bucovinei” ș.a. Versurile, adunate în volumele Învolburări (1933), Luminișuri (1936) și Diamante albe și negre (1938), se încadrează în mișcarea iconaristă bucovineană prin fragmentarea de tip modern a imagisticii și printr-o peisagistică citadină inspirând melancolie. În colaborare cu Neculai Pavel a tipărit în 1934 un Breviar de poezie bucovineană contemporană. SCRIERI: Învolburări, Cernăuți, 1933; Mia, Cernăuți, 1933; Luminișuri, Cernăuți, 1936; Diamante albe și negre, București, 1938; Pe urme cosânzene, Cernăuți, f.a. Antologii: Breviar
MUNTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288283_a_289612]
-
fără ca perfecțiunea prozodică să se substituie, cum se întâmplă uneori în versurile proprii, vibrației. Romanul în două volume Purgatoriul (1922) a produs impresie la apariție, mai cu seamă prin amploare și prin noutatea tematică. Nu era primul roman cu mediu citadin, și nici primul care înfățișa capitala, dar până atunci, de la Ciocoii vechi și noi al lui N. Filimon la Orașul bucuriei al lui V. Demetrius, fusese avută în vedere îndeosebi periferia bucureșteană și, în orice caz, lumea de altădată a
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
epocă, înfățișând „lumea bună” în intimitate. Lui Ion Crevedia, bădăranul boierit, afemeiatul, i se urmărește ascensiunea politică până la fotoliul ministerial, ceea ce include și zugrăvirea faunei politicianiste, inclusiv a celei gazetărești. Cu merite și neîmpliniri, Purgatoriul preludează în literatura română romanul citadin de tip nou, diferit de cel de până la primul război, pregătind terenul pentru apariția cronicii romanești a secolului al XX-lea pe care avea să o scrie Cezar Petrescu și prefigurând, fie și doar în componentele de superficie, monumentala pictură
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului (în al doilea ciclu, dedicat satului și copilăriei, memoria - duioasă - joacă rolul unui al cincilea organ al percepției). Este o lirică unde natura, peisajul, rural sau citadin, este însuflețită, totul fiind perceput într-o continuă, incandescentă sau somnolentă mișcare, în care se amestecă regnurile, senzațiile, amintirile - ca într-un haiku elaborat, iar peisajul (păsări, flori, copaci, dealuri, zăpada, ploaia) se transformă într-un fel de jurnal al
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
Scrisori către prieteni”, TR, 1978, 10; Mircea Braga, În sepia..., TR, 1984, 2; Ruxandra Cesereanu, „Amurgul furtunilor”, ST, 1984, 4; Mihail Iordache, Între Hermes și Ananke, CL, 1988, 11; Mircea Popa, Apartenența la timp, TR, 1989, 10; Ion Cristofor, Un citadin ironic, TR, 1992, 6; Ulici, Lit. rom., I, 285-286; Rachieru, Poeți Bucovina, 284-292; Cornel Munteanu, „Călător prin insomnii”, PSS, 1997, iunie; Victor Cubleșan, „Capriciile Săgetătorului”, ST, 1998, 7-8; Poantă, Dicț. poeți, 136-138; Petru Scutelnicu, „Hărțuire textuală sau A doua față
MURESEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288312_a_289641]
-
Louis Reynaud (L’Âme allemande), Jules Legras (L’Âme russe) și a contelui Carlo Sforza (L’Âme italienne), toate apărute în 1934, studii interesate să descifreze ceea ce Ernest Bringkmann înțelegea prin „Geist der Nationen”. Apelând în primul rând la viața citadină, aceste cercetări ajungeau la concluzii ce nu vor fi preluate de P., autorul propunându-și să facă doar un „studiu de folclor” pornind de la alte premise. El ține să precizeze că viziunea pe care a conturat-o cu fidelitate („am
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
lucrări ale lui P., cea mai importantă este Anton Pann, „Cântecele de lume” și folclorul Bucureștilor (1963), studiu în care lărgește conceptul de folclor, abandonând ideea că țăranul este singurul creator și păstrător de folclor și extinzând investigația în lumea citadină. Cartea contribuie la cunoașterea cântecului de lume din secolul al XVIII-lea și mai ales de la începutul secolului al XIX-lea, „produs” citadin definit drept o categorie cvasifolclorică ce preia tipare stilistice din folclor, circulă pe cale orală, dar și în
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
folclor, abandonând ideea că țăranul este singurul creator și păstrător de folclor și extinzând investigația în lumea citadină. Cartea contribuie la cunoașterea cântecului de lume din secolul al XVIII-lea și mai ales de la începutul secolului al XIX-lea, „produs” citadin definit drept o categorie cvasifolclorică ce preia tipare stilistice din folclor, circulă pe cale orală, dar și în manuscrise, fiind influențat de poezia cultă. Cercetătorul vede în Anton Pann mai mult un editor, antologia Spitalul Amorului sau Cântătorul dorului fiind apreciată
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
George, Sfârșitul, II, 208-213; Dorina Mercheș, Hortensia Papadat-Bengescu. Bibliografie, Iași, 1978; Protopopescu, Romanul, 105-143; Ungheanu, Lecturi, 117-128; Sorescu, Interpretări, 155-225; Al. Oprea, Fața nevăzută a literaturii, București, 1980, 127-150; Ornea, Tradiționalism, 536-549; Steinhardt, Incertitudini, 140-143; Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu. Universul citadin, București, 1980; Alte 13 „Rotonda 13”, pref. Edgar Papu, București, 1981, 198-219; Manolescu, Arca, II, 21-60; Piru, Ist. lit., 328-332; Crețu, Constructori, 91-140, passim; Mariana Vartic, Hortensia Papadat-Bengescu: Individual și social în ciclul Hallipa, DFC, 218-240; Dimisianu, Lecturi, 64-77; Nicolae
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
modul lor de expresie, asumat, este mai degrabă cel liric. Ceva mai consistente narativ sunt textele din Garda de noapte (1982), povestiri sau mici nuvele care mobilizează personaje din lumea spitalelor (medici și bolnavi), dar și din afara acesteia, din mediul citadin provincial și din cel rural, cu oameni ale căror „dureri înăbușite” sau episoade biografice dramatice sunt examinate compasiv, cu preocupare pentru revelarea demnității umane și, în legătură cu aceasta, a condiției feminine. Prin Ultimul Mușatin (1984), roman istoric care îi evocă, de
PETRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288803_a_290132]
-
o arie tematică specifică prozei românești, și anume realitatea insolită a mahalalei, arie ilustrată îndeosebi de G. M. Zamfirescu, Ion Călugăru, Tudor Teodorescu-Braniște și, mai târziu, de Eugen Barbu, distingându-se structural prin conținut, prin viziune și semnificații. Ca perimetru citadin, romanul circumscrie cartierul evreiesc al capitalei, acțiunea desfășurându-se de la începutul secolului al XX-lea până după primul război mondial. Este, în esență, un roman al unei umanități ultragiate, de intensă vibrație lirică. Autorul știe să alterneze și dă în
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
deplin și nici nu are paciență discursivă. Ca urmare, romanul e alcătuit din două părți inegale, fără continuitate între ele. De asemenea, „fluxul” conștiinței este redat în manieră poantilistă, din detalii ce caracterizează bine, dar în fugă, personajele și decorul citadin modern, într-un „scris sobru, poate prea schematic și într-un ritm cam sacadat” (Pompiliu Constantinescu). Romanul Joc de oglinzi ilustrează credința, pusă deja în gura protagonistei din Fapt divers, în darul și pedeapsa femeii „de a fi mereu atât
PETRESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
umerii tăi ca pe o căzătură”. Amar reflexive - dominantă e frica de moarte pendulând între paroxism și amânare - sau irigate intermitent de eros târziu, Poeme lasă la vedere frecventarea dependentă a manierei lui Nichita Stănescu. Prozaicul cotidian, fabulosul anodinului, bricabracul citadin, desacralizarea miturilor, intersectarea textelor străine în textul, devenit apocrif, al propriei memorii, toate ecouri ale contextului postmodern al deceniului al nouălea, traversează versurile din Păsări apocrife, dar nu renovează în substanță scrisul lui O., rămas fidel unei poetici moderne retro
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
sunt, îndeobște, în marginile faptului comun. Dacă ele nu motivează suficient deznodământul, au totuși un contur realist și pregnant, ce se datorează, probabil, traversării unor momente similare de autorul însuși. Grundului autobiografic i s-a adăugat și plasticitatea decorului - viața citadină specifică anilor ’30 ai secolului trecut -, bine sugerat de spectacolul oferit de străzi, baruri și cârciumi de la periferie, săli de concert, gale de box, locuri turistice (din București, Sinaia, Constanța, dar și din Elveția sau Paris). Deși conștient de preponderența
OPRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]