1,905 matches
-
după 1831, când din Comisia de inspecție a școlilor trei membri aveau formație greacă (Șuțu, Dendrino și Geanoglu Lesviodax), iar Nicola-Sava Piccolos, medicul personal al generalului Kiseleff și membru, la rândul său, în această comisie era un cunoscut admirator al clasicismului greco-latin71. Interesante sunt luările de poziție ale unui protejat al lui I. HeliadeRădulescu, prezentat cititorilor revistelor sale drept un elenist și un cărturar de marcă, Grigore Papadopol. Acesta captează atenția domnitorului Alexandru Ghica, care îi cere un studiu privind starea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
exercite un rol orientativ nu doar în literatură, ci în toate sferele culturii, să îndrume întreaga spiritualitate românească, să influențeze chiar și politica de stat. În eseuri și articole ca Parsifal, Titanii ateismului, Roma universală, Rasă și religiune, Ortodoxie și clasicism, Providența în istorie, Sensul tradiției, Nichifor Crainic, pornind de la gânditori ca Oswald Spengler, Nikolai Berdeaev, Hermann Keyserling, consideră cultura și civilizația realități nu numai deosebite, dar și antagonice, afirmă că ele se ivesc nu simultan, ci succesiv, că „civilizația e
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
le judece opera. Influențat de pozitivismul francez, a afirmat, în paginile „Convorbirilor literare”, importanța cunoașterii mediului social în care o operă a apărut, a condițiilor particulare care au generat-o. Oscilant în alte opinii teoretice, a combătut naturalismul de pe pozițiile clasicismului. Adversar hotărât, pe plan teoretic și practic, al curentelor literare novatoare, și-a făcut din clasicismul francez un ideal, pe care l-a păstrat cu statornicie. SCRIERI: Încercări critice de literatură franceză, precedate de un studiu de estetică, Iași, 1898
GHEORGHIU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287240_a_288569]
-
social în care o operă a apărut, a condițiilor particulare care au generat-o. Oscilant în alte opinii teoretice, a combătut naturalismul de pe pozițiile clasicismului. Adversar hotărât, pe plan teoretic și practic, al curentelor literare novatoare, și-a făcut din clasicismul francez un ideal, pe care l-a păstrat cu statornicie. SCRIERI: Încercări critice de literatură franceză, precedate de un studiu de estetică, Iași, 1898; Starea societății și a republicii romane pe vremea lui Cicerone și a lui Cesar, Iași, 1901
GHEORGHIU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287240_a_288569]
-
greacă și romană; sunt înfățișate aspecte ale vieții și preocupărilor curente ale acelei lumi, informații asupra concursurilor de poezie, construcțiilor, obiceiurilor și tradițiilor, noutăților tehnice care modificau realități revolute. După propria mărturie, în această lucrare G. a intenționat „să popularizeze clasicismul”. Nu lipsite de interes se arată studiul Critica lui G. Ibrăileanu, inclus în volumul colectiv Omagiu lui Constantin Kirițescu (1937), ca și câteva prefețe unde formulează aprecieri pertinente referitoare la materialul literar pe care îl editează, autorii aleși fiind Petre
GEROTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287226_a_288555]
-
un estetism „integral”, el explora teritorii în care retoricieni, poeticieni și semioticieni de după al doilea război mondial - Roman Jakobson, Gérard Genette, Michel Foucault, Roland Barthes, Tzvetan Todorov și ceilalți - urmau să vină cu instrumente noi. Esteticianul, adept al ideii de clasicism peren, a publicat fabule (1928, sub pseudonimul Radu Bucov), câteva traduceri din Sofocle și Shakespeare și mai multe romane, dintre care Copilul cu trei degete de aur (I-IV, 1932-1936) e construit pe fundal autobiografic. Recenzând romanul, Șerban Cioculescu regreta
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
Dostoievski (1885) și Turgheniev („Generația nouă” de Turgheniev, 1891), a tradus el însuși din A.N. Ostrovski (Furtuna, 1911), iar lui Taras Șevcenko i-a dedicat o evocare poematică. Interesat de marile curente literare, a scris, în 1888, Ceva despre clasicism și romantism, o încercare de definire a celor două curente și temperamente artistice, pornind de la sintezele lui H. Taine și H. Heine. Realismul romancierilor din secolul al XIX-lea, numit spre sfârșitul secolului „naturalism”, rămâne cel mai apropiat de gustul
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
scris se detașează de elocința orală, afirmând domeniul creației estetice independente. Aceeași perseverentă definire a mentalităților face și obiectul volumului Eseu în istoria modelelor umane (1972). Cu ilustrări tipologice italiene, franceze și engleze din preajma Renașterii sau de la finele ei, din clasicism, iluminism și romantism, personajele propuse ca modele, în epoci și din colectivități diferite, întrupează vrerile și gândirea oamenilor din anumite momente în raport cu tipul perfect, ideal, al umanității. Concentrând mari aspirații sociale - binele, adevărul și demnitatea -, ele pot reapărea de multe
DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286924_a_288253]
-
Moldovanu, Vasile Savel, versuri de Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, Zaharia Bârsan, Victor Eftimiu, Mihai Codreanu, Mihail Săulescu, Ion Sân-Giorgiu, Corneliu Moldovanu, proză de Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, Ion Dragoslav. După șaisprezece ani, seria a doua afirmă același crez estetic: „Adevăr. Clasicism. Tradiționalism”. Cele trei articole-program, Un cuvânt, scris probabil de M. Dragomirescu, Tradiționalism - modernism de George Dumitrescu și Conspirația clicilor literare de Raul Teodorescu, preconizau o revistă opusă modernismului: „Suntem năvăliți de această boală sub diferite forme, din toate părțile. Sub
FALANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
când este doborât de o maladie nervoasă. A fost perioada cea mai fertilă a lui F., în 1940 el tipărind placheta Râsul morților de aur și studiul Poezia lui Lucian Blaga și gândirea mitică. Intenționa să publice un alt studiu, Clasicism și creștinism, din care mai multe fragmente apăruseră în „Universul literar”, precum și traducerea, în colaborare cu Liviu Rebreanu, a romanului Măgarul de aur al lui Apuleius, inclusă în planurile Institutului de Studii Latine. Timp de câțiva ani boala și mizeria
FANTANERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286951_a_288280]
-
de primăvară și purtând subtitlul „Revistă pentru studiul literaturilor clasice, în dezvoltarea lor și în legăturile cu literaturile moderne”, publicația își propune să revigoreze domeniul prin evidențierea valorii estetice a operelor Antichității greco-latine, privite din perspectiva omului modern. Promovând formula clasicismului în continuă devenire, revista acționează în două direcții principale: pe de o parte, cercetarea literaturilor clasice în conexiunea lor cu cele moderne, pe de alta, realizarea unor traduceri adecvate sensibilității secolului al XX-lea, precum și stadiului de evoluție a limbii
FAVONIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286972_a_288301]
-
sacrului în formele banale ale cotidianului. În perioada când moda literară a impus ca temă raportul scriitorului cu scrisul, D. a tratat poetic inserția creatorului în universul ficțional instituit de limbaj. A experimentat toate atitudinile poetice cunoscute: romantismul gesturilor simbolice, clasicismul formelor disciplinate, barocul căutărilor proteice, intelectualismul ermetizat prin aluzia livrescă și conceptualizarea trăirilor, transa mistică. În prima etapă a creației sale, sub influența baladei romantice germane și a prietenului Radu Stanca, baladist modern, a cultivat mai ales tema metamorfozei în
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
din fața ei - pustnici, bătrâni închiși într-o tihnă prevestitoare a sfârșitului (La schitul din munte, Conu Costică). Remarcabile sunt, în Fără reazem, linia ferm trasată a caracterelor, justețea analizei psihologice, înțelegerea potențialului dramatic conținut de banal (mijloacele rămân însă inadecvate: clasicismul rostirii distruge emoția, replica e fără forță), iar în nuvele tulburător este acordul dintre patimă și misterul nepătruns al naturii. Poezia lucrurilor vechi, a vieților umile îi așază nuvelele în descendența tematică a sămănătorismului, pe care autoarea îl depășește prin
FLORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287036_a_288365]
-
înainte de toate, dovedește o bună cunoaștere a literaturii creștine și a celei păgâne. Modelul literar al lui Claudian pare să fi fost Apuleius, care se bucura de o oarecare apreciere și din partea lui Sidonius Apolinarie, de aceea stilul său, spre deosebire de clasicismul scriitorilor galici din secolul al cincilea, este foarte îngrijit. Tratatul despre Condiția sufletului este însoțit de o scrisoare adresată retorului Sapaudus din Vienne în care scriitorul îl îndeamnă pe prietenul său să se opună prin orice mijloace declinului artelor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Boethius este nu numai un moment fundamental din istoria filosofiei antice și medievale ci și unul din textele cele mai semnificative ale literaturii antice târzii. Limpezimea discursului, chiar a celor mai complexe secvențe speculative, puritatea stilului, care se întoarce la clasicismul ciceronian și îl îmbogățește cu întorsături preluate din Seneca, rafinamentul compozițiilor lirice inserate în cadrul dialogului, animate de o muzicalitate insolită, cu ecouri din liricii latini, mai ales din Horațiu și Stațiu, toate acestea sunt calități care dovedesc că ultima operă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
CU, 1934, 1; Paul Morand, Despre Matila C. Ghyka, GR, 1938, 1-2; Ana Maria Tudury, Matila C. Ghyka, „Le Moment”, 1940, 1490; Mircea Eliade, La moartea lui Matila Ghyka, „Ființa românească”, 1966, 4; Fănuș Băileșteanu, Matila C. Ghyka și sensul clasicismului, ST, 1982, 7; Anca Dumitrescu, Matila Ghyka sau Poezia numărului, „Cuvântul românesc”, 1983, 89; Matila C. Ghyka, în Dictionnaire des oeuvres, IV, Paris, 1984, 748; Ion Ghika, Matila Ghyka. Douăzeci de ani de la moartea sa, „Limite”, 1985, 46-47; Arșavir Acterian
GHYKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
de empatie cu autorul studiat dovedește clasicistul și în Publius Vergilius Maro (1970), cea dintâi monografie românească consacrată poetului antic, lucrare pe cât de precisă, pe atât de vie, menită să îl apropie pe cititorul actual de o figură emblematică a clasicismului latin. Autorul se arată interesat cu deosebire de coerența internă a variatei opere vergiliene, pe care o decodează ca încercare progresivă de restabilire a echilibrului în epoca tulbure de trecere convulsivă de la Republică la Principat: refugierea în armoniosul univers arcadic
GUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287394_a_288723]
-
spirit eminamente clasic, H. situându-se în descendența spirituală a lui G. Călinescu. De altfel, ideile maestrului, prezente la tot pasul, se constituie în pietre de temelie ale celor mai importante eseuri, cele dedicate lui Brâncuși și istoriei picturii românești. Clasicismul esențial al sculpturilor lui Brâncuși - spune autorul -, provenit din straturile adânci ale spiritualității noastre, este acela al Greciei antice, cu care ne înrudim într-un fel mai profund decât toate celelalte popoare europene. Măsura acestui echilibru organic este ilustrată de
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
scrisul este văzut ca o stavilă în fața acestei furtuni erotice („dragostea năvalnică” din Abia îndrăzneai...). Filonul legendar se extinde, înglobând și figurile eposului antic grec (Homer și Ahile). Aspirația spre puritate se concretizează mai puțin metaforic și mai mult tematic, clasicismul antic fiind ridicat la rang de model. Unele rezonanțe magice (se pune accentul pe metamorfoză, oamenii se schimbă, „el, într-un stejar, ea, într-o floare”, se spune în poemul La marginile lumii, bând izvoare) sunt caracteristice pentru cele mai
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
articole ș.a. H. se dovedește și aici, ca și în culegerea de aforisme intitulată Confidențe (1940), un analist lucid și obiectiv al epocii sale și al oamenilor pe care i-a cunoscut, un moralist familiarizat cu eseurile lui Montaigne și clasicismul francez. SCRIERI: Dragoste și răzbunare, Iași, 1896; Schițe și epigrame, Iași, 1897; Spre anarhie, Iași, 1899; Răni vechi, Iași, 1901; Irozii (în colaborare cu Spiru Prasin), Iași, 1902; Paria, Iași, 1905; ed. București, 1927; Zile de zbucium, Iași, 1916; Pe
HEROVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287431_a_288760]
-
diminuat considerabil, iar sfârșitul a venit ca o eliberare dintr-o precară situație materială și o profundă deziluzie morală. H. a fost un eminent specialist în Antichitatea greco-latină, întreaga lui activitate în acest domeniu constituindu-se într-o pledoarie pentru clasicism, desfășurată atât în țară, cât și în străinătate, în perioada exilului. În calitate de autor al studiilor Catullo (1943) sau La Poésie latine. Étude des structures phonétiques (1960), ca și al valoroaselor instrumente de lucru Bibliografia clasică în România (1928-1939) (1943, în
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
schimb, în calitate de director al publicațiilor „Favonius” și „Revista clasică” sau de fondator al Institutului Român de Studii Latine, ca autor de manuale, traducător din lirica și teatrul latin sau ca autor al volumelor de eseuri Milliarium (I-II, 1936-1941), Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936 (1937) și Caete clasice (1941), el are în vedere și un public mai larg, pe care caută să-l deprindă cu frumusețile unei lumi vechi, dar nu apuse. Convins că disciplina clasică nu se reduce la
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
ceea ce consideră a fi una dintre carențele culturii române și anume îndepărtarea ei de origini, de sursa de frumusețe și valori a latinității, importantă pentru afirmarea specificității naționale într-o zonă preponderent slavă. Interesat cu precădere de valorile actuale ale clasicismului, de ecourile acestuia în conștiințele moderne, eruditul sesizează în chip firesc legăturile dintre autorii latini și cei de mai târziu, evidențiind în studii comparatiste sursele antice ale unor scriitori români (Miron Costin, I. Budai-Deleanu, I. Heliade-Rădulescu, V. Alecsandri, M. Eminescu
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
antic ale lui Ștefan Bezdechi, traducătorul propune echivalări apte să transmită muzicalitatea originalului prin mijlocirea metrului modern. SCRIERI: Basmul celor patru zodii, [Craiova], 1926; Cartea cu lumină, Craiova, 1926; Însemnări literare (1924-1926), Arad, 1926; Milliarium, I-II, București, 1936-1941; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936, Craiova, 1937; Destinul împărătesc al poetului, București, 1939; Caete clasice, București, 1941; Catullo, Roma, 1943; Punti di vista sulla lingua di Tito-Livio, Roma, 1943; Bibliographie de la littérature latine, Paris, 1943; Bibliografia clasică în România (1928-1939) (în
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
1927, 1; Mihai Ralea, „Cartea cu lumină”, VR, 1927, 6-7; N. Ladmiss- Andreescu, N.I. Herescu, „Lanuri”, 1937, 5-6; Nicolae Roșu, N.I. Herescu, CRE, 1937, 3395; Dragoș Vrânceanu, Literatura română și poezia lui Horațiu, CRE, 1937, 3429; Nichifor Crainic, Ortodoxism și clasicism, G, 1937, 8; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 103; Radu Gyr, Traducerile lui N.I. Herescu, „Buna Vestire”, 1938, 271; Călinescu, Ist. lit. (1941), 483, Ist. lit. (1982), 946; George Sbârcea, Plaut în românește, VAA, 1942, 460; Un interviu cu poetul
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]