9,031 matches
-
Șef, luați și dumneavoastră loc cu noi la masă, îi face semn să se așeze pe un scaun rămas liber. N-au știut băiețașii cum să-i intre în grații, uite că și de data asta au luat-o pe coajă, spune Gulie gîndindu-se la organizația Frontul Civic, la revista 22, și Grupul pentru Dialog Social. Luați și voi ca foști securiști oscioarele astea, le-a spus Broscoiul intelectualilor, se distrează Roja, înseninîndu-se dintr-odată. Depinde numai de voi cum veți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Victor de seama lui Va : Să mulțumim Domnului pentru atâta și să lăsăm și altor săraci! În răstimpuri, Victor spărgea câte două-trei alune culese din copăceii care mărgineau drumul pădurii, alimentându-și, duios, copilul cu aceste fructe crude, ce aveau coajă albă, miez maroniu și frunzulițe Încă verzi. Din alte locuri cunoscute, tatăl culegea „zdrele” curate, răcoroase și tremurânde, cu care Își Îndemna puiul spunându-i: Mânâncă, mânâncă! Sânt bune-bune! După aspect și consistență, copilul le-ar fi refuzat dar nuși
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Au!, Au!, Au! A urmat o Întristare adâncă dar scurtă pricinuită de zborul precipitat al păsării care-l „simțise”. L-a salvat bunicu’ Ghiorghi, care printr-un semn de complicitate l-a chemat lângă el și, cu mult meșteșug, din coaja verde cu nojițe albe a unei mlădițe de alun i-a cioplit o minune de fluier ce scotea sunete ascuțite cu care Va a umplut Întreaga pădure. Trecuse mult de amiază când exploratorii au ajuns acasă. Erau așteptați de Întreaga
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
când crivățul sufla cu tărie și cu intenția de a Îngheța tot ce-i viu, când căderile de zăpadă nu mai conteneau și „locuitorii din câmpuri și păduri” Își Încercau norocul În grădinile și gospodăriile oamenilor, iepurii veneau să roadă coaja pomilor, vulpoii să fure găini și, mai rar, lupii răpeau câte o oaie sau câte un purcel. Bunicul Ghiorghi, deposedat de pușca sa de vânătoare (cea cu o mie de povești) de către „anticriștii cari o alungat boierii cei buni” meșterea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
A zicând: Ăsta-i numele tău! Băiatul a tăcut, dar ceva frumos și o stare de bine i-a cuprins Întreaga ființă, se afla În fața unui necunoscut miracol și aștepta așa cum aștepta ca Ionel să „Încalțe pe motanul Sinan-Pașa În coji de nuci, jumătăți din coaja nucilor prin care executa găuri cu un cui Înroșit În sobă și apoi prin găuri trecea ață de tort obținând În final niște opinci cu care Încălța motanul florean, Îl urca În pod, acolo unde
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
tău! Băiatul a tăcut, dar ceva frumos și o stare de bine i-a cuprins Întreaga ființă, se afla În fața unui necunoscut miracol și aștepta așa cum aștepta ca Ionel să „Încalțe pe motanul Sinan-Pașa În coji de nuci, jumătăți din coaja nucilor prin care executa găuri cu un cui Înroșit În sobă și apoi prin găuri trecea ață de tort obținând În final niște opinci cu care Încălța motanul florean, Îl urca În pod, acolo unde motanul oripilat tropăia, se Împiedica
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii întinse. Ca să fii domn, mai întâi, tovarăș trebuie să ți se spună; ca să râvnești firimituri la masa bogatului, nesațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
copt, umbrele au început să se suprapună două câte două, trei câte trei, întuneric peste lumină. A devenit matur, formele se înlocuiau, se anulau, se descompuneau, formele nășteau alte forme într-o ciclicitate ireversibilă nicio diferență între epiderma corăbiei și coaja de ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile potrivite! Mamă, când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut om singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele prind contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub fereastră, în așternuturi, rămășițe ca după ospățul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
intențiile tale de ins generos. Dacă atâta inimă largă te încape, de ce ne-ai slobozit printre incertitudini? Suferim de claustrofobia cimitirelor suprapuse. Dumnezeule, sufletul tău, pământ înțelenit și nicio sămânță de rod! Viața, o vegetare ambalată în staniol. Între o coajă de portocală și un ambalaj de ciocolată, ochiul alege suprafața lucioasă și netedă, vara are gust dulce-amărui, tiparul scuipă culoare peste fâșia de celuloză. Suflete, întinde mâna... exiști atât cât eclipsezi licuricii ziua-n amiaza mare. Vine înserarea, suflete! Primăvara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cresc hamuri în certificatul de bună purtare, deschide-le poartă în inima ta. Din tavan lumina se cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Noaptea trecută, luna, s-a ascuns după o streașină și nu a mai ieșit până nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi larg fereastra să golești casa de lumină, dar odaia, precum o oală de lut, ascunde cerul în pântece. Să fii melc, să fii scoică, să fii coajă de nucă tot una este atâta timp cât te lași locuit ca o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se rezolvă plecând de la o constantă aproximativă inima; absolutul de deasupra absolutului ultima treaptă: te-ai obișnuit cu urcușul, mai sus de tâmplă este zborul altuia, ajunge! Zbor peste zborul zilei de astăzi, mâine, nu poate fi; mâine, de pe o coajă de ou fiert, se desprinde o amprentă de suflet, o intenție, două aripi, și... iată-te într-o clipită imposibil cuib deasupra norilor cu pădure cu tot. În mănăstire se mima fericirea; în mănăstire fiecare sugea fericirea de la o țâță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu este plăcută lui Dumnezeu. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ating! Pipăi vârsta fiecărui copac. Simt câte ierni a hibernat în coajă, de câte ori noiembrie i-a smuls frunza ca pe o măsea de minte, câte flori au zâmbit sub zăpezi întârziate, câte omizi și-au înverzit sângele printre frunze. Ating. Pot să număr câte vieți au atârnat de umbrele lui răcoroase, câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bisericii, două umbre aprinse se țineau de mână. Desculț, dansul pe jeratic este invocarea supremă: "Doamne, coboară din cer și vezi, și cercetează viața aceasta pe care a plantat-o dreapta ta și o desăvârșește pe ea!" Pielea, precum o coajă de apă ce se evapora a ploaie de patimi; părul, ca două troițe în săptămâna luminată; dansul luminii, expresivitatea sângelui. Dansau după instinctul flăcării; Dumnezeu, cel mai nepriceput coregraf, a ordonat heruvimilor să cânte pentru o posibilă nuntă în cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente, leșuri grămezile de scrum imitau formele, umpleau jertfelnicele, imitau mormintele, grămezile de scrum împrăștiau pe toată valea Bârgăului putoare. Până în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu odoare și pistolul. După ca au terminat munca, părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost, deopotrivă, mersul cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă subțire, epidermică, transparentă ... se exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea ca prin sita morarului făină pe limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea și carnea, și oasele, frigul s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după nesațul inimilor. Salivă de îngeri flămânzi sub cer. I-a fost foame. Setea de jumătatea plină, setea de cealaltă jumătate, nicio diferență atâta timp cât după răstignirea Omului se moare ca după tipar. Putrezeau paparudele în nepăsarea lui Dumnezeu, cerul prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de îngeri flămânzi sub cer. I-a fost foame. Setea de jumătatea plină, setea de cealaltă jumătate, nicio diferență atâta timp cât după răstignirea Omului se moare ca după tipar. Putrezeau paparudele în nepăsarea lui Dumnezeu, cerul prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gerul nopții... dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era o înșelătorie, într-un fel: ceilalți treceau și aruncau lângă mine câte-o coajă de pâine, ba vreunul mai milos și câțiva bănuți... vecinii se bucurau "îmi câștigasem culcușul pe noapte" și mă luau acasă în noaptea aceea... a doua zi, iar și iar apa... mereu, apa... Ajunsesem să știu oamenii numai după cum arătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce trebuie atunci, la masă, pentru trup... Maria asculta Cuvântul care se făcuse trup... Acum e pustiu. Ca și când, plecând, m-au luat cu ei, fiecare în felul lui... iar ce a rămas aici, la masă, așteptându-i, e doar o coajă goală, fiindcă inima a plecat cu ei... Pe Lazăr l-a strigat pe nume și a înviat. Când o să mă strige pe nume, am să mă ridic și am să plec spre El. El nu se mai întoarce la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dedus tu trebușoara asta? ― Ia auzi-l pe domn’ mecanic cum ciocăne În roți. Parcă ar fi foamea În stomacul meu. ― Spune-mi dacă mai ai ceva apă pe fundul canistrei celea. ― Mai este ceva apă. Mai sunt și câteva coji de pâine - mi-a răspuns Drâmbă oftând. ― N-o să vă vină să credeți, dar În starea aceea, cu inima În gât, uitam și de foame și de sete. Peste noapte, ne impuneam să dormim, ca să ne refacem cât de cât
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că... În ziua aceea, călătoria noastră pe tren a luat sfârșit... Din gara unde s-a oprit marfarul nostru și până am trecut Prutul, am umblat și desculți... ― Nu ne-ai spus ce ați mai mâncat când s-au isprăvit cojile de pâine uscată - l-a Întrebat Despina. ― Apoi, draga lui bunu’, era trecut de mijlocul verii, așa că pământul avea de toate. Mere pădurețe, corcodușe, mai găseam și câte un alun... Mergeam mai mult noaptea și ziua ne odihneam. Ocoleam orice
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]