1,269 matches
-
romanul Groapa, a publicat iute câteva romane foarte „pe linie”, adică demonstrând grosolan tezele, și ele momentane, ale conducerii de partid. (Trebuie spus că Matei, ca șef al secției de critică, a publicat nu puține cronici „scandaloase” În ochii „culturnicilor” cocoțați În posturi puternice În aparatul politic și literar: două cronici În care În prima, cred, Îi creează, cu argumente, o postură de mare poet lui G. Bacovia - până atunci, autorul volumului Plumb trecea drept un poet minor, eroare ce venea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
incomodă, neplăcută concurență! Deoarece, am mai spus-o, la debutul nostru și chiar după el, noi am avut lupta nu numai cu activiștii politici din literatură și artă, dar, nu rareori, cu propriii noștri colegi, ceva mai vârstnici sau nu, cocoțați deja În „posturi” și În opinia publică. Evident, acest „război” cu cei „deja instalați” În nomenclatura literară este un fenomen etern și el are loc și avea loc și În lumea liberă, În Occident. La noi, Însă, În anii ’50
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dubioase, prinde cumva... teren. Acest „articol”, respectul de sine, unul dintre cele mai rare, mai inflaționate, mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut chiar insolența ca pe „unul dintre aceștia” să-l cocoț deasupra acestor volumașe - Sensul vieții! Kitsch!, vor exclama nu puțini oameni fini, universitari sau nu, kitsch Îngrozitor; oare Breban nu-și dă seama că... despre acest lucru nu se vorbește? În lumea bună, se’nțelege! Da, e adevărat, azi, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
răspunsul este la fel de simplu, dacă a urma cariera tatălui nu e cumva o dovadă uneori de lipsă a vocației, dacă nu direct de parazitism, cum vedem pe nu puțini feciorași ce urmează nu profesiunea tatălui celebru, ci mai ales se cocoață, uzitând de un nume deja cunoscut, În stima și În creditul contemporanilor... Pentru un scriitor, o spun mereu, vocație Înseamnă „să scrie și să publice cu regularitate”, indiferent dacă are sau nu „inspirație” și mai ales dacă nu are, deoarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ultimul cititor din „fundul provinciei”, ascensiunea mea „bruscă” socială le-a apărut în primul rând nu ca un semn al unei cvasi-liberalizări în domeniul literaturii, ci o probă a talentului și vigorii deosebite ale lui N. Breban de a se cocoța în vârful puterii. Naiv cum eram, în zilele și săptămânile când, la Paris, în vara lui ’71, pregăteam demisia mea și protestul față de „Tezele din Iulie” - începutul dictaturii personale a lui N.C. —, secondat și sfătuit de D. Țepeneag, Gh. Pituț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
excepție a fost Nichita! Și el, doar în primul deceniu al prieteniei noastre; apoi, succesul social ne-a despărțit sau, încă o dată propriul meu caracter, veșnica mea nemulțumire cu „starea lucrurilor”... Poate! Vorbind de titlul „arogant” pe care l-am cocoțat în fruntea acestor „pretexte biografice”, poate e cazul să ne întrebăm, apropo de „fericire”, fata morgana a milioanelor care trec „ca umbrele norilor pe cerul de vară” pe acest pământ - ce este „ea”, la urma-urmei, o simplă adaptare - dificilă, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vânduți până-n măduva oaselor grupului ce-i transformase în elită. Reprezentau o mică ceată insulară, temută de marea ceată insulară a pedestrimii. Pentru un ștab, menținerea la putere era întru totul dependentă de chestiunile ideologice aflate pe ordinea de zi. Cocoțat sus de tot, putea oricând să se prăbușească și să-și piardă funcția, privilegiile, siguranța materială, întreg modul său de trai, trăgând în același timp după sine tot clanul său și dându-l pradă vieții dezastruos de comune a pedestrimii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
E foarte important să-ți faci datoria cum trebuie. Atunci nici mintea nu-ți amorțește. Umbra continua să bată cuie. — N-ai vrea să facem câțiva pași? Ți-aș arăta ceva interesant, zise Paznicul. Am ieșit în urma lui. Umbra era cocoțată pe căruță și bătea ultima scândură. Mai lipsea osia... dar arăta ca nouă. Paznicul a luat-o cu pași mari spre turn. Era o după-amiază înnorată și umezeala pătrundea în oase. Deasupra Zidului planau dinspre vest nori întunecați ce amenințau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
totul de ea. Fata stătea în pat, își usca părul și citea mai departe Balzac. Ploaia n-avea de gând să înceteze. Peisajul oferit de fată - chiloții atârnați în baie, uscătorul de păr pe care-l ținea în mână, ea cocoțată în mijlocul patului cu cartea în brațe - m-a făcut să-mi amintesc de anii în care am dus și eu o viață tihnită de familie, alături de soție. Trecuseră cam mulți. — Ai nevoie de uscător? mă întrebă ea. — Nu. Mi-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
altora și firme electronice înfășurate în jurul clădirilor, apoi monitoare gigantice cu ecrane din cristale lichide și benzile care afișau cifre și procente ale cotațiilor bursiere și totodată știrile de răsunet ale zilei, tribunalul decorat cu tuburi de neon, Jumbotron-ul TV cocoțat deasupra complexului comercial Bloomingdale care ocupa mare parte din centrul orașului. Însă dincolo de acest district, orașul se mândrea și cu 2000 de acri de rezervație naturală și ferme de cai și terenuri de golf și librării care vindeau mai multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cabinetul Dr. Faheida, iar Jayne și cu mine ne-am așezat în fotoliile negre de piele față-n față, în timp ce Dr. Faheida (care părea și de data asta și motivată, și umilită de statul de vedetă al lui Jayne) era cocoțată pe un scaun ca de bar, un arbitru cu un caiet galben în care fie își nota câte ceva, fie îl consulta fugar pe întregul parcurs al ședinței. Noi trebuia să discutăm între noi, dar uitam mereu asta și în primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în mod manifest, limitele: fericirea nu progresează, ea scapă cu încăpățânare autorității oamenilor. Desigur, nu putem separa cu totul căutarea fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială, și mâine. Etică și estetică: o nouă barbarie?tc " Etică și estetică \: o nouă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
cu nimfe și cu muritoare, datorită staturii lui impunătoare. Dafne însă nu a răspuns iubirii lui și ca să scape de el, l-a rugat pe tatăl ei s-o preschimbe. Ea a fost preschimbată într-un arbore numit dafin. Cocoțat pe creasta unui munte stâncos, castelul medieval al lui Oris își arunca umbra asupra acestui loc idilic. În altă variantă, mama ei Geea (Pământul) ar fi transformat-o în laur. În prima carte a „Metamorfozelor”, Ovidiu redă acest mit. Să
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
166 Totdeauna te agăți de femeile frumoase și de rochiile lungi (franceză). 167 Ace cu gămălie lungi. 168 Haina. 169 Nepriceput, lipsit de îndemânare. 170 Cauciuc (la încălțăminte). 171 Birjar, vizitiu (de obicei, erau ruși). 172 Bufnițe. 173 A se cocoța. 174 Înalta societate (engleză). 175 Priveau cu binoclul. 176 Tur de forță (franceză). 177 Doamne (engleză). 178 Pariu. 179 Cocoțat. 180 Zdruncinați. 181 Trăsură închisă. 182 Șindrilă. 183 Ațâțați, stârniți. 184 S-a potolit. 185 Abruptă, piezișă. 186 Nemiloasă, dușmănoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deschis, miros de scorțișoară. "Îmi place muzica" zice. În copilărie ascultam muzică, în familia mea toți am iubit arta!". Trec dintr-o încăpere în altele și mă izbesc trei lucruri: cărți multe, o casă primitoare și mirosul de scorțișoară. Ne cocoțăm pe scaune (parcă suntem în alte timpuri!) și începem să...sporovăim. Angela face o cafea la ibric, de undeva se aude o muzică veche, mi-o imaginez pe Angela la pian, cred că ar cânta precum scrie: cu minuțiozitate, calm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a vrut lumea, tot așa cum a vrut și rege la 1866) și, când s-or împlini cinci ani, voi alege alt domn. Eu nu sunt dispus să cedez nici un atom din suveranitatea mea, cuiva care ar avea nerușinarea să rămână cocoțat pe Țară toată viața și toată moartea. Mai adaug că niciodată n-am aspirat la rangul de țucalar regal și nu vreau ca din banii mei amărâți să-i țin rangul lui Mihai și „ranga” lui Duda. Cu siguranță, unii
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
fie trecut pe monumentul, zis al eroilor, din centrul comunei, din întemeiatul motiv că numele lui nu trebuie să stea alături de cei care au făcut războiul la fără frecvență. El îi știa pe toți cei care, plătind ceva, s-au cocoțat pe monument, deși fugiseră de pe front, stătuseră ascunși prin bordeie și clăi de fân. Alții, cei mai mulți, care spre sfârșitul războiului, erau cuprinși la premilitari, au fost luați și duși undeva, prin țară, și au tras cu tunul din dotare după
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
fi avut soarta care ne-au pregătit-o „eroii” plătiți astăzi. Încă nu-i târziu să începem asanarea morală, erorile pot fi îndreptate!, de care se vorbește mereu, dându-i în gât de pe monumente pe falșii eroi, pentru că s-au cocoțat prea sus, ca să nu mai deținem tristul record de a fi țara cu cei mai mulți „eroi” în viață. 8 iulie 2006 Dulce ca mierea e ciolanul puterii Acum, în sezon estival, peisajul politic românesc seamănă mai mult cu un maidan cu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
împreună, pe dreapta! Dacă Boc ar fi spus chestia cu dreapta într-un loc închis, într-un separeu de restaurant, n-ar fi fost nimic, își mângâia năduful și le gâdila urechea convivilor, era scuzabil. Ei, bine, nu! S-a cocoțat pe statuia lui Matei Corvin, să-l vadă și să-l audă lumea și, ca să nu cadă, se ținea, oarecum jenat, de sub cal, pentru că în jur erau băncile tricolore a lui Funar. Mare noroc cu imperfecțiunile uninominalului. S-a primenit
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
îmbolnăvi de supărare. În loc ca, până la 31 mai, ziua cea mai lungă a grevei generale, să fii lăsat să te perpelești la focul întețit al incertitudinilor ă ne iau sau nu ne iau banii ă și să așteptăm cum alții, cocoțați pe mămăliga puterii, își asumă răspunderea, nu pe banii lor, cum ar fi normal după legile obrazului, ci pe banii mei și ai noștri, ei, bine, nu, acel Cineva a rânduit foarte de sus să fim martori și să ne
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și ofertă, așa cum se trâmbițează de către guriștii capitalului? Cine a redus posibilitățile de consum ale celor care-și plimbă ochii prin piețe și vitrine? Dacă tu, capitalistule, te-ai îmbogățit cinstit, de ce nu ieși cinstit din criză, fără să te cocoți în spinările încovoiate? Infantilismul capitalismului românesc se observă foarte bine când tot mai mulți comentatori și oameni de condiție modestă se raportează la perioada dinainte de 1989, situație care ar trebui să le dea de gândit guvernanților de orice culoare politică
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
comte de Roly și Hôtel Bonnafé. În drum spre Piața Bursei, unde vreau să văd Havuzul Celor Trei Grații, ridicat în locul monumentului lui Ludovic al XV-lea, demolat la Revoluția franceză, urmăresc un spectacol dat de o maimuță, foarte mică, cocoțată pe umărul unui individ cu turban, care merge pe stradă în fața mea. Animalul face bezele și se strâmbă la trecători. Aceștia, mai ales tinerii, se opresc, râd și-i fac, la rândul lor, semne. Individul cu turban, probabil un indian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
slăbuți, smoliți, doar că au poate ceva mai mulți cercei în urechi și, sprâncene și vorbesc franțuzește (basarabenii sunt francofoni doar din oficiu). Mă strecor cu dificultate, încercând să-mi găsesc o poziție mai avantajoasă lângă un ciorchine de tineri cocoțați într-un echilibru precar pe muchia unui havuz plin cu apă. Sonorizare foarte puternică, asurzitoare. Vedeta, cu chitara în mâini, este practic obnubilată de fâșiile de lumină care invadează scena în jerbe multicolore, asemenea unui OZN înainte de zbor. Renunț prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
tur al împrejurimilor, pentru că recepția intrase într-o fază a previzibilului. Tăiem calea prin parcul din apropiere, fără să fim deranjați de vreo patrulă a poliției. Discutăm vrute și nevrute. Facem poze în fața Palatului Prezidențial, apoi găsim un fundal mai șic: marea, cocoțați pe pietroaiele zgrunțuroase de pe țărm. Departe, dinspre nord, se vede un feribot transportând pasageri din Finlanda. Pare neclintit, înfipt pe muchia orizontului, ca un țăruș pe o pășune albastră. După câteva minute, atât cât stătuserăm răsuciți cu spatele la apă, găsim vasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că literatura poate anula o viață sau îi poate da o mare dimensiune 96. Așadar, viața lui Eminescu a căpătat dimensiuni urieșești datorită operei sale: urmărindu-i universul, îl urmărim implicit pe autorul ei. De aceea copilul năzdrăvan, care citea cocoțat pe casă și care prevestea ploile cu grindină, începe, după ce-și însușește toate tainițele ungherelor curții, să râvnească la ceea ce se ascundea împrejurul ei, căci nimic nu-l rodea mai mult pe acest mic Napoleon al curții decât cucerirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]