27,125 matches
-
Dan Bogdan Hanu părea că o căldură jilavă umpluse colțul acela uitat de an și se sta- tornicise acolo să-și mai fi dat jos Acela încă o haină și s-o fi aruncat părintește peste noi printre așa nevoi aplauze s-ar cuveni la un așa răspuns de soi
O stradă mai lungă decît viața by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/12422_a_13747]
-
arhitect nebun putea să lase zeci și zeci de străzi să se piardă în largul ei, să o-ngroașe așa, orașul ăsta urma să plesnească împins înainte, un cheag neștiut de nimeni, îmbătrîneam emoționant în lumina strecurată, ca saliva pe la colțurile gurii, printre plantațiile anilor răsturnate prin parcurile din jur de cîteva zile mioape amprentele erau șterse înainte să fi dovedit ceva nu de mult, doar luna se mai ocupa cu mărunțișuri de astea obișnuia să se furișeze în fabrica de
O stradă mai lungă decît viața by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/12422_a_13747]
-
face nevăzut din locul în care ai rămas mă întorceam spre casă și pe măsură ce privirea ștergea fațadele în locul lor apăreau sentimente de cealaltă parte, din interioare imaculate, mobilate cu încăpătoare aduceri aminte răzbăteau pînă la mine priviri ce rîcîiau pe la colțuri ori se tîrau de-a lungul pereților era o scenă de vînătoare, am făcut atunci un legămînt ce avea să urmeze era doar o lucrare a timpului, una ca oricare alta, asta n-am înțeles nu știu dacă ședințe de
O stradă mai lungă decît viața by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/12422_a_13747]
-
fotocopii... Vona era la Saint-Tropez... Dar nu s-a mirat cînd textele i-au apărut în Apostrof. Îl văd, fără efort, în toamna anului 2000, pe străzile luxoase din Neuilly, făcînd cumpărături cu mine. Îl văd într-un restaurant parizian, colț cu Café de Flore, luînd cina și enervîndu-se cumplit că nu poate tăia biftecul, apoi comandînd altceva, pește, și cerîndu-mi mie să i-l dezosez... M-am descurcat minunat, și acum, cînd descriu scena, îmi zîmbesc mulțumită: nu mai mîncasem
In memoriam Al. Voinea by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/12321_a_13646]
-
crezi, că la Spitalul Militar de-aici s-ar trata chipurile numai cazonii. Nu-i așa. Civilii au luat cu asalt reduta așa-zis militară a sănătății naționale. Civilii nu au gamele și nici molitiere, au venit săracii din toate colțurile țării că au auzit ei că pe-aici sunt niște medici aflați într-o continuă campanie de strângere a răniților de pe câmpul de bătălie (și ca atare să-i "adune" și pe ei), unii dintre medici cu grad de colonei
Civilii dau buzna la Spitalul Militar by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Imaginative/12216_a_13541]
-
atârnând din inima ta // ronțăi alune și scrii de zor cum timpul e imobil // în timp ce luna acestei dimineți s-a prefăcut în cenușă // iar cenușa s-a prefăcut în lună // deasupra unei antedeluviene păduri / (din cofetărie i se vede-un colț) // scrii și-nghiți virgule cum lacrimi / scrii și-ți lași iluziile / să-ți încâlcească sintaxa cum vântul iarba // scrii și triumfi scriind nimic despre nimic. A doua artă poetică, Nu te, este rostită cu totul altfel : nu mai avem într-
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
filmului. Apoi uită de toate astea. Noaptea, însă, gândul acela găsi prilejul de a-l sâcâi pe îndelete, așa că Oskar se sculă din pat și ieși în coridor să se convingă. într-adevăr, privind prin geamul proaspăt pus, văzu un colț din piața de pește. Numai că piața de pește fusese desființată de peste 30 de ani și în locul ei se afla acum luxosul sediu al Băncii Atlantida, atât de nepotrivit în mijlocul unui cartier muncitoresc. Omul mai scotoci o dată în debara, luă
Geamgiul by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/12496_a_13821]
-
divină pe deasupra elevilor săi, înspăimântându-i. Eu nu l-am văzut niciodată la chip pe acest domn Solomon, dar numele său neobișnuit îmi plăcuse fiindcă era altceva decât puzderia de Ionești și Popești de care te-mpiedicai sonor la orice colț de stradă. Or, Solomon era un nume de nicăieri, credeam eu, de sertar, de cufăr, de cutie magică. Tot pe vremea aceea se ivise o cântăreață de-a noastră care își spunea Narghita: avea o voce de fetiță retardată și
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
mare mi-a fost deci mirarea când, zărindu-l, l-am recunoscut pe Maharajahul din copilăria mea. Recunosc că am fost atât de tulburată încât am țipat ca un păun și chiar am simțit un șnur mic de lacrimi la colțul ochilor. Deoarece era chiar Maharajahul meu. Până și numele pe care i-l dădusem era același, chiar dacă intrase puțin la apă: nu se mai numea Solomon, ci Salman.
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
multe gânduri mă răscolesc, simt sfârtecarea pulsului, oglinzile otrăvindu-mi bănuiala că exist. Aseară am făcut două căni cu ceai, m-am așezat în fața ta și am început să mă rog. Simțeam din perete cum mă fixează absurdul. într-un colț mă urmăreau cu ochii înfipți într-o complicată gravură doi mareșali ostatici. Credeam la un moment dat că boarea de gânduri otrăvitoare îmi va rupe sigiliul de pe ușă, că vei veni așa precum întâmplarea, că mă vei desprinde din tabloul
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
replică, portretul artistului făcut de George Țipoia, pe același perete, prelungea încordarea încrâncenată a pictorului marginalizat, dar sigur pe teribilul său talent. Peisajele tatălui surprind parcă aceeași apăsătoare izolare: o stradă goală ducând către biserică, o bancă părăsită într-un colț de grădină, siluete separate sau laolaltă, străine unele altora, într-o piață, un muzeu etrusc înfățișând statui sau oameni, la fel de absenți... Tablourile lui George Țipoia, în schimb, invocă Prezența. Figurativul a dispărut pentru a ceda locul simbolicului. O dâră subțire
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
să-mi fac un autoportret./ Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici, creierul - un aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/ n-are nici un sens să omit ochii - două semne de întrebare,/ aici în colț o să-mi pictez gândurile - / o claie informă de rufe murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat -/ va lăsa să se vadă interiorul/ (cu totul neinteresant, în definitiv),/ sus, sprâncenele își vor schița zborul." (Portret) Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
mult nu e mîine sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanțuri, nu pot păși decît prin praful semantic prin care ajung la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun cu ascuțișul colților cu care ne crestam, în copilăria iluziei, articulația pumnului și ne sugeam apoi unul altuia din rană seva amară pe care mai tîrziu o scuipam deasupra Suișului Adumim,umplînd valea cu păduri de portocali tu ai iubit neprihănirea, Rabbi, și
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
de lubeniță cu mîner. Mă ridic de la masă și mă opresc în dreptul bibliotecii de împrumut de aici Printre cărți descopăr o mică socotitoare din lemn, cu bile Și deodată am doar 5 ani și sunt în grădinița din Sibiu Gușteriței colț cu str. Balanței Și învăț tocmai a socoti Mișcînd bilele roșii mai fascinante decît stelele de pe cer învățînd Abstractul cu multă răbdare și curiozitate. Aplecată peste socotitoare Cu fundele mele albastre în codițele blonde Și acum mai păstrez la București
Poezie by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/12850_a_14175]
-
pentru trompetă Sau un adagio pentru violoncel. Tulburător mai cîntă vîsla aceasta înmuiată în atîtea ape: Dunăre, Susquehana, Ohrid, Missisippi în sfîrșit Marea Neagră. "Și Mediterana" îmi șoptește ea de din umbra unui leandru din fața frizeriei de pe strada Dr. Carol Davila colț cu Dr. Victor Babeș. Iar eu mă întreb tot mai des Dacă am avut vreodată cu adevărat o barcă. în peninsula din Constanța cînd ajung, Ovidiu îmi șoptește mereu, încă de la gară "împrumută-mi vîsla ta vreau atît de mult
Poezie by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/12850_a_14175]
-
în hol: ei bărbieriți și surîzători, ele în rochii de gală. nu se uitau la mine, poate nici nu mă observaseră, dar dintr-o dată am avut impresia că se vor năpusti cu toții asu- pră-mi și mă vor sufoca. le vedeam colții țîșnind de sub dinții frumoși și inofensivi, ghearele ieșind din pantofi, părul de pe spate zburlindu-li-se prin costume. 12 aprilie. la exact un an de cînd am început să-l observ, pot mărturisi că n-are nimic din ceea ce l-
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
în autogară era frig. Era pe malul Dunării și bătea întruna vântul. - Așa ai plecat? A ridicat de umeri, râzând. - Tot nu mi-ai spus cum te cheamă. - Ghicește, dacă poți. S-a ridicat de pe banca unde ne-așezasem, în colțul de lângă sobă. A venit în dreptul meu. Mă privea concentrată. - Știu, da nu-ți spun. Știu că știi și cine-i Hamlet. Și nici treijdoi nu ai. O știu și p-asta. - Și ce mai știi? - Și p-asta o știu
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
ghiveciul acela în mână. Seara i l-am dus Rioarei. N-a vrut să-l primească. N-avea chef să mai răsădească ceva. A avut grijă mama mea de pomișorul acela. în primăvară, chiar de Paște, l-am răsădit la colțul casei, unde fusese cândva trandafirul. Nu știam ce nume poartă. I-am spus Mașa. (Din romanul După vânzare, în lucru)
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
mai pricep nimica. Ne puneai normal să stăm pe scăunele cu mîinile la spate - și io și al meu și ai tăi - n-aveai mai mult de patru ani, ne-nșirai așa normal și ne ziceai poezii: Semaforul: Colo-n colț la strada mea/ Semaforu' zice-așa... Le-am zis normal și lu' mamă-ta și lu' tată-to - copila asta o s-ajungă cineva! Ce dacă nu mai pricep normal! Nu-i, bai, tu, copilă! Povestește, că și mie mi-i drag
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
știu să-l identific exact precum cele nouăsprezece feluri de a scrie cuvântul sabie în vechea limbă chineză...) și totuși, unde sunt câinii ultrasonici ai timpului, cum spunea cohen să îmbăloșeze obiectele acestea să le roadă prafuri să le facă colții lor să le pot priza calm să le respir ca și cum ar fi propria mea respirație care e încă și încă cu mine deși o ignor de milioane de ori pe zi... (da, bjork, știu there�s no map to human
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
obsesia cu toate nălucirile ei. Probabil că e mai drept să recunoaștem relația dintre scriere și viață într-o opinie a aceluiași Camil Petrescu, autor care consideră că e normal ca în orice creație literară să se strecoare și �un colț de autobiografie". Revenit la București spre sfîrșitul lui 1919, Gib Mihăescu devine și mai �abulic". Firea lui contemplativă și lipsa de voință par încă mai accentuate de traumele copleșitoarei experiențe a războiului. Începe o prietenie durabilă cu Cezar Petrescu, iar
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12914_a_14239]
-
a spectatorilor aflați mai în spate. Cînd pe scenă s-a ivit umbra Tatălui, am văzut aprinzîndu-se, sub coiful purtat de actor, un beculeț albastru; efectul, impresionant desigur pentru cei care nu vedeau altceva decît o siluetă vag luminată în colțul din dreapta al scenei obscure, pentru mine devenea hazliu. Și unde mai pui că se repeta de cîteva ori! Tot ce s-a petrecut în continuare m-a lăsat mai mult sau mai puțin indiferent. Întregul sens al reprezentației se concentrase
Umbra Tatălui by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13045_a_14370]
-
a cărui familie era, de asemenea, de obârșie grecească îndepărtată. Nicolae Dianu care apare în scrisoarea de față, era fiul inginerului Floru Dianu, cu studii la prestigioasa Ecole des Mines din București, care mai există și în zilele noastre la colțul străzii Batiștei cu strada Vasile Lascăr. Diplomatul Nicolae Dianu a fost căsătorit cu Margareta, fiica diplomatului Mihail Pâcleanu și a soției sale Maria, născută Simionescu-Râmniceanu, sora esteticianului Marin Simionescu-Râmniceanu și strănepoata arhitectului Ion Mincu. Dacă intrarea la Ministerul de Externe
O scrisoare de la diplomatul Lucian Blaga by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/13011_a_14336]
-
studiul Note despre stil și nu revin asupra lor. El a recenzat romanele Rădăcini și Logodnicul, accentul căzând mereu pe forța analitică a autoarei, pe îndrăzneala ei în sondarea psihologiilor celor mai obscure: “Niciodată un condei românesc n-a înțepat colțuri sufletești mai ferite de lumina inteligenței, mai întunecate și totodată mai vii”. În Logodnicul, ca expresie a morbidității și a unei “cumplite violențe morale”, ajunge să identifice un adevărat paradox pe care-și întemeiază cam exagerata apreciere: “Căci în definitiv
Vladimir Streinu și proza românească by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12982_a_14307]
-
instituție a statului avea un serviciu propriu de radiodifuzare. Pe cer apăruse o încrengătură de antene care răspândeau glasul omenesc, transmițând în lumea întreagă cultura, știința, muzica, informații despre evenimente care se precipitau și deveneau din ce în ce mai agresive, știri din toate colțurile pământului. Dacă în 1928 Radiodifuziunea Română avea un modest post de transmisie, după zece ani de activitate neîntreruptă își câștigase un loc al ei în constelația herțeană a undelor. Inginerii români specialiști participau la congresele de specialitate care se desfășurau
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]