711 matches
-
palpabilă: o realitate fizică Într-un text real. Drama jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un autor care este totodată și subiectul exercițiului confesiv. În același timp, intimitatea acoperă și noțiunea de interioritate, ambele fiind fațete ale uneia și aceleiași realități: „Intimul este superlativul, iar interiorul este comparativul Înlăuntrului”, notează Cecile Wajsbrot 10. Incapabil să iasă din această dilemă, jurnalul Își va construi, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care, În realitate, este dublă. Travestirea persoanei Întâi Într-un personaj caracterizat de ambiguitatea identității e trăsătura definitorie a trecerii ficțiunii În realitate. Trădându-și Însușirile inițiale, autorul de jurnale intime este, În același timp, obiect și subiect al practicii confesive. Focalizarea internă (termenul e al lui Gérard Genette) produsă În momentul În care un autor Începe să țină un jurnal este o operație doar În aparență aflată sub control. În realitate, ea tinde să fie o construcție impersonală, un obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
această contradicție a genului. În ele vorbește o voce care Împrumută glasul altei voci. Mediată de bibliografic, ea trădează pariul autenticității originale, Înlocuindu-l cu o sinceritate de gradul al doilea. Neverificabile, pentru că provin dintr-o zonă În care actul confesiv a fost abolit (nimic mai nedemonstrabil, mai lipsit, În absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează, relativizează naivitatea presupusă a jurnalului. Intrate Într-o concurență neloială, obligate să se plieze unei materii care, În general, nu are nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează, relativizează naivitatea presupusă a jurnalului. Intrate Într-o concurență neloială, obligate să se plieze unei materii care, În general, nu are nimic de-a face nici cu intimitatea și nici cu confesivul, jurnalele se cantonează Într-o titulatură determinată de elementul temporal. Temporalitatea exercită un fel de lectură indirectă a biograficului și, prin urmare, a autorului. Sechestrat Între două date - ziua de ieri și ziua de mâine -, autorul este prizonierul unui azi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
1994 - sau Eugène Ionesco). Merită o mențiune specială - și un regret pe măsură - Jurnalul lui Mihail Sebastian, publicat abia după o jumătate de secol de la moartea autorului. De asemenea, scurtul jurnal al lui G. Călinescu. Doar câteva pagini, o activitate confesivă cuprinsă Între 1931 și 1937, care te fac să regreți că marele critic nu a perseverat În practicarea genului. Nici nu avea cum să-l practice: greu de imaginat activitate mai opusă firii sale expansive. De altfel, Călinescu nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
plasează, desigur, În altă direcție. Pentru ei, experiența interioară este, cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva lui Însuși”19, precum și istoria unui eu care-și pune În joc, În fiecare clipă, condiția 20. Mișcarea dramatică petrecută În interiorul textului confesiv răspunde dorinței sale fundamentale de clarificare. Obiectivul prim al confesiunii e presentimentul unei frustrări: experiența lăuntricului se produce În paralel cu proiecția dramatică a pierderii de sine. Prins În capcana așteptărilor, eul resimte nevoia de a se obiectiva simultan cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra locutorului. În fine, cunoașterea de sine se Împotmolește În echivocul Întreprinderii 30. Mobilul analizei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra locutorului. În fine, cunoașterea de sine se Împotmolește În echivocul Întreprinderii 30. Mobilul analizei eului nu e niciodată clar. El ezită (fără să-și dea seama) Între justificare și acuzație
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
tensiunea Întreținută de memorie. Organizându-se ca discurs, ca materialitate și coerență În jurul ideii de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai mult, în lagăr exista chiar un sistem bine pus la punct de evitare a muncii, care se numea "tuhta". Soljenițîn este conștient de stranietatea apariției acestui sentiment în condițiile de îngrădire a libertății, dar ne asigură, într-un fragment confesiv din Arhipelagul GULAG, că a trăit el însuși bucuria de a munci: Lucrând eu însumi, vreme de doi ani, cu mâinile mele, am verificat pe cont propriu această stranie facultate: să te lași deodată sedus de munca în sine, neținând
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
moldovenismului temperamental, exorcizat în literă scrisă. Așa se explică diferența majoră dintre Memoriile lovinesciene și proza memorialistică a moldovenilor: în primul caz avem de-a face cu o operă "obiectivă" prin excelență, fiindcă recurge la "purificarea prin depersonalizare" a discursului confesiv, atribuind criticului atât funcția narativă, cât și rolul de personaj implicat pe scena vieții literare; în cazul celălalt e vorba despre o literatură de atmosferă, paseist-lirică, "subiectivă", "personală" în sens îngust, mărturisind refugiul în mit și atemporalitate, regresiunea panteistică ce
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu ajutorul materialului anecdotic (nepotrivit unui "subiect" ce s-ar fi cuvenit edificat, chipurile, exclusiv din "evenimente morale"12). Până și blândul Perpessicius condamnă "anecdotismul exagerat" și caracterul "hibrid" al discursului romanesc, vinovat de "a nu se fi menținut în tonalitatea confesivă și de a fi inserat rudimente epice"13. În jurul acestor aprecieri negative au gravitat, în genere, majoritatea comentariilor. Numai Pompiliu Constantinescu pare să fi văzut în Bizu, spre satisfacția autorului, mai mult decât un simplu "roman", și anume: "o autobiografie
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
paginile Revistei Fundațiilor Regale (nr. 12/ 1938 și numerele 1,2,3,4 din 1939), și editat postum peste mai bine de trei decenii de la data elaborării, abia în 1974. Consultând "agendele" din acești ani, remarcăm frecvența notațiilor cu caracter confesiv, care mărturisesc o stare acută de rău existențial, de insatisfacție pe toate planurile. Și tot acum, după despărțirea de soție, criticul se vede efectiv asaltat de femei dar, departe de a fi măgulit, Lovinescu e antrenat cu vădită neplăcere în
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de Sorin Mărculescu, Editura Humanitas, București, 1994 ș.a. 135 Iată o altă "contradicție", semnalată în studiul anterior despre geneza ideilor critice: în pofida faptului că, în teorie, Lovinescu aprecia rolul voinței și al "bovarismului" în formarea personalității, în realitate (în paginile confesive și în practica literară) el neagă importanța imitației și a influențelor modelatoare, acordând "temperamentului" individual (expresie particulară a unui psihism colectiv, "specific"), factorului psihologic "inconștient", rolul decisiv în procesul creativității. E de reținut, în acest sens, ideea că imitația "formelor
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
În grade diferite doar prin rezultat tragic sau malefic, deși eșuat sunt prezente experiențele traumatizante ale mamei și fiicei, într-o corespondență funestă. Istoria atentatului asupra Monicăi Lovinescu se reconstituie din toate mărturiile existente, aparținând episoadelor Undelor scurte sau paginilor confesive ale Jurnalului. Studiul inventariază formele de rezistență în viziunea Monicăi Lovinescu și le confruntă cu "triada consacrată disidenți, rezistenți, obedienți". Tabloul revulsiv al beneficiilor slujitorilor comunismului și al cultului personalității devine, într-o asemenea perspectivă, inevitabil. Prin opoziție, nu singulară
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
de când o arestaseră pe mama. Acum "plătisem" și eu, și parcă dobândisem dreptul să stau pe o treaptă mult mai jos decât ea, dar alături, împărtășindu-i pentru o clipă unele riscuri"29. Informațiile publice din Unde scurte și cele confesive din Jurnal corespund aceluiași adevăr, aceluiași eveniment semnificativ. Este un exemplu de cum operează memoria autoarei, nu pentru a se plânge sau a se victimiza, ci pentru a se justifica în fața celor care o acuză de înverșunare lipsită de temei. Monica
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
memoriile au la bază jurnalele; discursul cultural din jurnal, memorii și emisiuni se împletește cu cel politic; intertextualitatea camuflează legătura dintre emisiuni și jurnal, oferind modalități diferite de a intra în contact cu semnificațiile aceluiași eveniment. Jurnalul este o scriitură confesivă, Unde scurte o scriitură publică, La apa Vavilonului le combină pe cele două. Stilul este diferit: caracterul fragmentar al jurnalului se diminuează considerabil, făcând loc narațiunii și literaturii. Monica Lovinescu schimbă fără efort oralitatea cu scrisul atunci când face trecerea de la
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
anumit efect, atunci este vorba de manieră, iar manierismul este întotdeauna un stil defectuos"349. Jurnalul presupune efortul de reconstruire a identității și reflectă maniera de a trăi a autorului. Memoriile Monicăi Lovinescu sunt atipice, deoarece nu au doar caracter confesiv, sentimental, autoanalitic, ci conțin și consemnări cu importanță istorică, socială, politică, culturală. Se deschide astfel un dialog între "eu", operă și lume cu menirea de a configura canonul exilului și de a produce sens creației culturale. Eugen Simion împarte jurnalele
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
folosim stilul ca un criteriu sigur de departajare a scrierilor diaristice. Regula, aici (într-un spațiu al neregulilor) este că orice diarist are stilul său și orice jurnal intim poate să-și impună (depinde de calitatea confesiunii și a scriiturii confesive) stilul lui"352. Există totuși câteva aspecte ce permit dihotomia memorii jurnal pe modelul oferit de Eugen Simion. La apa Vavilonului se încadrează în modelul flaubertian, deoarece autoarea îi dă o formă intenționată de literatură, programată unui cititor, supusă autocenzurii
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
la bază informațiile din jurnale, discursul cultural se regăsește în jurnal, laboratorul emisiunilor e redat în agende. Intertextualitatea ascunde legătura dintre emisiuni și jurnal, oferind modalități diferite de a intra în contact cu semnificațiile aceluiași eveniment. Jurnalul este o scriitură confesivă, Unde scurte o scriitură publică, La apa Vavilonului le combină pe cele două. De aceea, am recomandat o lectură în paralel a memoriilor și a cronicilor. Numai astfel se poate reconstitui vocea care a îndrăznit să vorbească împotriva comunismului. Bibliografie
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
de construcție); la nivelul registrului stilistic, particularitățile de limbaj pot ilustra registrul familiar sau solemn, registrul neutru, iro nic, ludic, umoristic, gnomic, argotic etc. Aspecte particulare - Jurnalul literar și memoriile sunt scrieri de graniță, texte nonficționale, în care stilul colocvial/confesiv se convertește mai mult sau mai puțin în cel beletristic. 4.5. Stilul beletristic/artistic Stilul beletristic este definit în opoziție cu toate celelalte stiluri funcționale, termenii de diferențiere fiind artistic/nonartistic. Domeniul de manifestare este sfera esteticului; comunicarea artistică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
inadaptarea intelectualului la o lume mediocră, pragmatică, dragostea și războiul, cunoașterea, viața și moartea -, romanul nu pune accent pe evenimentele exterioare, ci pe reflectarea lor în conștiința personajului narator, Ștefan Gheorghidiu. Această caracteristică a romanului psihologic este amplificată prin discursul confesiv (narațiune homodiegetică/autodiegetică), prin formu lele narative alese de scriitor. Astfel, prima parte a romanului, Cartea întâia, ia forma „romanului în roman“, fiindcă povestea de dragoste - rememorată de Ștefan în noaptea de dinaintea plecării la Câmpulung - este inserată în romanul războiului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
află substanța în oglindirea propriului conținut. 3.4.5. Lirism subiectiv, lirism obiectiv, lirism narativ. Tipuri de discurs liric Modalitatea de exprimare a ideilor poetice, a stărilor afective - asumate sau nu de eul liric - generează tipurile de lirism: Lirismul subiectiv (confesiv) este expresia cea mai directă a comunicării poetice, realizată ca lirică a eului rostitor. Indicii textuali vizează categoria subiectivității: mărci lexicogramaticale ale persoanei I/a IIa (verbe, pronume și adjective pronominale la persoana I ori a IIa, singular sau plural
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
poezie motivul biblic „vanitas vanitatum“, care stă la baza mesajului poetic. 8. Poezia argheziană se înscrie în sfera lirismului subiectiv. Trăsăturile definitorii pentru lirica eului sunt, în primul rând, discursul subiectiv cu numeroși indici textuali ai persoanei I și caracterul confesiv al poeziei, care dezvăluie orizontul inefabil al stărilor de conștiință și al trăirilor interioare. Astfel, poezia Saștept? evidențiază prezența eului liric prin verbe și pronume ale persoanei I (S aștept să mi sentoarcă...), prin mărci ale subiectivității, precum interogațiile retorice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind un confubulatorium antrenant, plin de surprize, toate (de o neistovită sinceritate confesivă) acționează în nesfârșite modulații variaționale. "Sunt un poet comun, / un individ comun ca orișicare (...) Posed o fabuloasă experiență a sărăciei (...) / am mers după frumusețe ca un halucinat... / Dacă individul acesta zis Poetul / nu ne zice dacă trăim în frumusețe și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]