1,040 matches
-
despre Futurism semnate de Stephan Roll și Ernest-Mihail Cosma, articole futuriste de F. Casavola, Farfa, Paolo Buzzi și Marinetti, ilustrații de Prampolini, Depero, A. Maino și... un interviu cu Tzara!), adăugînd: „singură revista unu a rezistat acestei contaminări!”. Alți prozatori „contimporani” Textele prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul - cu un mai pronunțat apetit experimental). Texte stranii cu deschidere fantastică sau onirică publică, ocazional, Claudia Millian și Mircea Eliade. Printre cele mai șarjate bucăți în proză de la Contimporanul se numără - în afara textelor lui Jacques G. Costin și Urmuz - cele semnate de Romulus Dianu („Rezumat pentru femeile urîte“, „De inimă albastră...“ („Romanță 1897“, „Dama cu inima sgîriată“ ș.a.), Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a convenției sevește drept happy-end: „Jim plînse pierderea Monnei, iar ambasadorul nefiind decît o invenție a autorului roagă a nu se mai scrie despre el: istoricii i-au consacrat un paragraf în istoria secolului XX” („Dama cu inima sgîriată“, în Contimporanul, nr. 74). Victime predilecte sînt genurile populare: melodrama, romanul de dragoste și cel de aventuri, dar și proza moralizatoare, „fabulistică”, psihologismul, intelectualismul pretențios. În Contimporanul, nr. 72, Sergiu Dan publică (pe jumătate de pagină) „prefața” absurdistă a unei proze intitulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
istoricii i-au consacrat un paragraf în istoria secolului XX” („Dama cu inima sgîriată“, în Contimporanul, nr. 74). Victime predilecte sînt genurile populare: melodrama, romanul de dragoste și cel de aventuri, dar și proza moralizatoare, „fabulistică”, psihologismul, intelectualismul pretențios. În Contimporanul, nr. 72, Sergiu Dan publică (pe jumătate de pagină) „prefața” absurdistă a unei proze intitulate „Rocambole. Mare roman de aventuri“, despre un caraghios Rocambole moldav, parvenit și cleptoman, precoce antrenat sexual printr-un incest cu sora sa; în nr. 75
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
chircit, în Fuchsiada („poem eroico-erotic și muzical, în proză”), sub forma unei sinteze în miniatură: poem, epopee, fabulă, antiparabolă, roman concentrat. Mecanicismul are însă „morala” sa: existența însăși a devenit mecanică, stereotipă, comică, urmînd trasee „științifice”, „deterministe”. Pentru avangardiștii de la Contimporanul, comicul este libertatea estetică absolută. Un libertinism cinic, anarhic pare a fi, adeseori, pseudonimul ei, ca în aceste versuri de poem-„jurnal” semnate de Sergiu Dan: „mai plăcut: moartea pentru rochie/decît pentru steag” (nr. 71). Make love not war
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
devine o construcție abstractă, ca o simfonie neprogramatică. Îmi pare, deci, că abstractismul e formula picturei pure, a picturei pentru pictură”. Fără a face distincții între variatele curente ale artei abstracte (cubism, suprematism, constructivism), Vinea va scrie despre ea la Contimporanul comentarii cu caracter popularizator și polemic. Nu e cazul textului „Arta lui Marcel Iancu“, unde prima expoziție românească a colegului său este „cronicată” entuziast și aplicat (încercînd să-i traducă poetic limbajul plastic, va scrie însă și o scurtă proză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tiparele naturii. De aceea, termenul de «natură nouă» pe care l-a dat Marcel Iancu uneia din viguroasele sale construcții ni se pare atît de potrivit în îndrăzneala lui”. Din nou, avem de-a face cu o „pedagogie” specifică. Pentru „contimporani”, pentru Vinea în mod particular, publicul trebuie format, cultivat, cucerit. Într-un alt articol polemic la adresa celor care „nu înțeleg” („Cîțiva nedumiriți“), poetul respinge obtuzitatea simțului comun în receptarea picturii noi: „ea nu se cere privită chiorîș un ceas întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cubist. La Paris, cubismul e în faza eroică, la noi, e încă în stadiul în care enervează prostimea elegentă a vernisajelor și simulația găunoasă a criticii” („Pictorul M.H. Maxy...“). În comentariul despre „Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, colegul de la Contimporanul este așezat alături de alți avangardiști români „universalizați”, „precursori” puțin (re)cunoscuți în țară. Un argument de autoritate menit să acționeze asupra orgoliului național și a complexului de inferioritate locală: „Marcel Iancu a fost printre puținii români cari, asemenea lui Brâncuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omului care descompune și alcătuiește după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent în epocă: articolul „Pentru egalitatea în critică“ publicat în Luptătorul, nr. 235, din 2 aprilie 1921 deplînge discriminarea pozitivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Philippide are talent fiindcă e din Iași - un caz care, din întîmplare, n-a dat greș. Atunci scriitorul român creează el singur, din propria lui nepricepere, inegalitatea critică de care se plînge Vinea” („Literatura Ardealului“, în Rampa, 11 aprilie 1921). * „Contimporanul face mari sforțări ca să atragă atenția militanților celebri ai artei și literaturei contimporane din Occident asupra Bucureștiului. Corespondența asiduă, schimbul de ziare, de idei, de informații, relațiile și autoritatea pe cari unii dintre noi le au în centrele unde arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a dat greș. Atunci scriitorul român creează el singur, din propria lui nepricepere, inegalitatea critică de care se plînge Vinea” („Literatura Ardealului“, în Rampa, 11 aprilie 1921). * „Contimporanul face mari sforțări ca să atragă atenția militanților celebri ai artei și literaturei contimporane din Occident asupra Bucureștiului. Corespondența asiduă, schimbul de ziare, de idei, de informații, relațiile și autoritatea pe cari unii dintre noi le au în centrele unde arta modernă e în plină ascensiune au determinat într-o mare măsură curiozitatea amicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
timp elita intelectuală a metropolei noastre nu numai se va pune la curent cu caracterul secolului în care trăim, mișcare-viteză-forță, ci va intra în rîndurile creatorilor și va îndruma societățile înapoiate din Balcani”. Prezent în forme naiv-entuziaste în articolul „Pentru contimporani“ al lui Ion Vinea (1923), complexul de superioritate culturală față de celelalte națiuni balcanice (calificate drept „înapoiate”) exprimă, pe de o parte, nevoia de sincronizare/afirmare culturală a unei națiuni tinere și, totodată, reflexul compensatoriu al unui complex identitar care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noștri. Vom rezolva pătrunderea literaturii noastre în străinătate. Vom deschide în țară cale unui curent salubru și înviorător”. În schimb, în articolul „Blestemul locului“ (publicat pentru prima oară în Luptătorul, nr. 505, 25 februarie 1922, și republicat fără modificări în Contimporanul, nr. 14, 15 octombrie 1922, cu o greșeală de tipar în titlu: „Blestemul leului“), complexul de inferioritate față de Occident (și... cel de superioritate față de „Balcani”!) se află din nou în prim-plan: „După un șir scurt de popi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de inferioritate față de Occident (și... cel de superioritate față de „Balcani”!) se află din nou în prim-plan: „După un șir scurt de popi și de hagii, cunoscători ai slovei chirilice și ai inscripțiilor de pe piastru și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de titluri nobiliare” - Charles Adolphe Cantacuzéne, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles - sînt urmați de cei „înzestrați cu blazonul talentului”: Panait Istrati, Tristan Tzara, Adrien le Corbeau (Rudolf Bernhardt, n.n.), Andre Sernaz (Dan Ciocârdia), Orna Galatz și Alice Călugăru. Contimporanul va susține „afirmarea artei românești peste hotare”, fie ea avangardistă sau nu. Va fi „promovată”, spre exemplu, activitatea unor autori neavangardiști de limbă franceză, precum Anna de Noailles, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Céline Arnauld sau Panait Istrati, alături de cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Marcel Iancu, Milița Petrașcu sau Mattis Teutsch. Speranțe sînt legate și de traducerea în limbi de circulație universală a unor nume autohtone, precum „precursorul” Urmuz sau Jacques G. Costin. Să ne oprim însă asupra unui alt articol programatic, „Promisiuni“ (în Contimporanul, an III, nr. 50-51). Dintru început este afirmat - în spirit avangardist - caracterul „internaționalist” al spiritului novator: „Există astăzi, la noi, un public impozant, pătruns de adevărul elementar al artei fără anecdotă, cucerire esențială a secolului care-și fixează astfel un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vremea”. O deplasare oarecum similară întîlnim și în „Manifestul activist către tinerime“, unde imprecațiile negatoare la adresa artelor „prostituate” cedează, în partea a doua, locul unor afirmații „constructive”, culminînd cu: „România se construiește azi!”. Pe această linie „aurorală”, eroii fondatori de la Contimporanul se vor întîlni, la un moment dat, cu mesianismul tradiționalist/naționalist al lui Octavian Goga care, răspunzînd unei anchete despre Tudor Arghezi, găzduită în paginile revistei, afirma: „Sînt de partea moderniștilor, fiindcă, în toate împrejurările și în toate sensurile, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistei, afirma: „Sînt de partea moderniștilor, fiindcă, în toate împrejurările și în toate sensurile, am simțit laolaltă cu premergătorii. Am adesea sentimentul că ne găsim în fața unui început: țara se face de-abia acum. Socot că Arghezi e un premergător!” (Contimporanul, an VII, nr. 76, p.11). Pe de altă parte, Vinea va găsi de cuviință să răspundă pe larg și vehement unui articol xenofob al revistei lui O. Goga, Țara Noastră, în care era numit „Ion Vinea-Iovanaki” și calificat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
orice protestări ale gustului. În spațiul unui veac românesc am condensat evoluția literaturii, întreagă. Avem, de pildă, un Homer în Budai-Deleanu, un Racine în Grigore Alexandrescu, un Hugo în Vasile Alecsandri. Echivalenți am găsit și pentru Baudelaire și Tolstoi, între contimporani. Scriitorul din Europa de azi, în care Viena și Parisul sînt mai aproape de București decît în 1914, caută să-și verifice iluziile despre sine și într-alt fel decît în aceste măsurători cu unități ignorate în afara tribului”. În articolul „Modernism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alte forme geometrice sînt organizate și proporționate dimensional, în colori primare, ce sînt gustate cu puterea unui spiritualism estetic” („Arta plastică românească“, în Gîndirea, anul IV, nr. 1, octombrie 1924). Apropierile existente, pe linie expresionistă, între grupările de la Gîndirea și Contimporanul au fost investigate atent și cvasicomplet în studiul lui Ov.S. Crohmălniceanu. Ceea ce separă, aidoma unui turnesol artistic, optica unui Ion Vinea de cea a lui Șirato (pentru a da doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gîndirea și Contimporanul au fost investigate atent și cvasicomplet în studiul lui Ov.S. Crohmălniceanu. Ceea ce separă, aidoma unui turnesol artistic, optica unui Ion Vinea de cea a lui Șirato (pentru a da doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul „laic”, estetic. În general, comentatorii nu au acordat prea multă atenție „complexului” localist de la Contimporanul. O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui turnesol artistic, optica unui Ion Vinea de cea a lui Șirato (pentru a da doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul „laic”, estetic. În general, comentatorii nu au acordat prea multă atenție „complexului” localist de la Contimporanul. O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu poate sau nu vrea să se rupă de matca sa telurică, roditoare de prea multe arborescențe culturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atuncea, care va privi criptele noastre cu ochi reci și le va ceti cu vorbe cumpănite, nesocotind glorioasa țărînă, are să împrumute, desigur, ca și cel de azi, pus în fața legendelor de pînă acum, învinuirea de înstrăinător și blestemător, din partea unor contimporani stupizi, stupizi ca toți contimporanii (sic!)”. Numeroase însemnări din Contimporanul, îndeosebi cele de la rubrica de „Note, cărți, reviste”, trădează un complex difuz de inferioritate locală dublat de frustrarea nerecunoașterii externe. Eclectismul estetic și ideologic al revistei lui Vinea, accentuat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noastre cu ochi reci și le va ceti cu vorbe cumpănite, nesocotind glorioasa țărînă, are să împrumute, desigur, ca și cel de azi, pus în fața legendelor de pînă acum, învinuirea de înstrăinător și blestemător, din partea unor contimporani stupizi, stupizi ca toți contimporanii (sic!)”. Numeroase însemnări din Contimporanul, îndeosebi cele de la rubrica de „Note, cărți, reviste”, trădează un complex difuz de inferioritate locală dublat de frustrarea nerecunoașterii externe. Eclectismul estetic și ideologic al revistei lui Vinea, accentuat cu trecerea timpului și sancționat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le va ceti cu vorbe cumpănite, nesocotind glorioasa țărînă, are să împrumute, desigur, ca și cel de azi, pus în fața legendelor de pînă acum, învinuirea de înstrăinător și blestemător, din partea unor contimporani stupizi, stupizi ca toți contimporanii (sic!)”. Numeroase însemnări din Contimporanul, îndeosebi cele de la rubrica de „Note, cărți, reviste”, trădează un complex difuz de inferioritate locală dublat de frustrarea nerecunoașterii externe. Eclectismul estetic și ideologic al revistei lui Vinea, accentuat cu trecerea timpului și sancționat de mai radicalele Integral și unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]