2,215 matches
-
a ontologiei Tractatus-ului. În această interpretare, lumea sensibilă - lumea obiectelor și a stărilor de lucruri accesibile experienței - este explicată în termenii unor entități suprasensibile - obiectele simple. Propriu acestor entități este o necesitate care le plasează într-un contrast absolut cu contingența faptelor. De posibilitatea propozițiilor cu sens, a propozițiilor științei, dau socoteală acele entități transcendentale care sunt numele și propozițiile elementare.34 O caracterizare foarte sugestivă a aderenței stilului de gândire al Tractatus-ului la stilul de gândire consacrat de tradiție, aderență
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
bifurcațiile, răsturnările, întoarcerile) din cursul destinului uman. E o încercare de a gîndi partea de surpriză esențială din viața oamenilor. Spectacolul oferit de această teorie este cel al întîmplării și al inconstanței. Căutînd constantele, lăsînd la o parte surprizele și contingențele, științele umane nu ignoră de fapt însăși ideea de libertate? II. LUMI POSIBILE Unii guvernează lumea, alții sunt lumea (...) Sub ei noi, ceilalți, amorfii, noi, dramaturgul boem William Shakespeare, învățătorul John Milton, vagabondul Dante Alighieri, noi, poștașul care mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
acestea, capacitatea noastră de a spune povești este atît de dezvolatată încît ne vine să spunem că diferența față de celelalte animale nu este de grad, ci de natură. În orice caz, capacitatea omului de a spune povești este de nestăvilit. CONTINGENȚA LUMILOR ȘI RELATIVISMUL Putem oare explica apariția, nașterea unei lumi pe pămînt? Fiecare lume își inventează poveștile care să-i arate că existența sa este indispensabilă, o necesitate. Guayakii, aborigenii australieni, Kogii, aztecii, omul modern de asemenea, cred că este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
putut să ajungă la concepția realității ca și "creație continuă de noutate imprevizibilă" dacă n-ar fi asimilat posibilul înțeles ca "a fi contingent"? Viziunea noastră se dorește a fi, ca și filosofia lui Bergson, o încercare de a gîndi contingența lumii. Dacă avem visuri mărețe, înseamnă că ori suntem nebuni, și-atunci credem în visurile noastre și suntem fericiți, ori suntem doar niște visători pentru care visarea e o muzică a sufletului, plină de alinare, dar fără rost. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o astfel de lume, el le amintește că ființele umane n-au nevoie de un proiect, nici de o utopie ca să transforme, să creeze o bifurcație, să abandoneze această lume și să înceapă să inventeze o alta. U este omul contingenței și impermanenței. Speranță tragică. Cei care îl întîlnesc spun că e puțin nebun. Pentru marea majoritate este un incomod. La sfîrșit, îți propun, cititorule, un exercițiu de imaginație... Ești la munte, iarna, într-un cătun (în Alpi sau în Pirinei
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a simți frica 170 Lumea ca întreprindere 178 Cinismul complexității lumii 183 Suntem condamnați la a ne dori să fim din ce în ce mai moderni? 185 Pentru a schimba lumea avem nevoie de un proiect? 187 Un animal care spune întruna povești 191 Contingența lumilor și relativismul 193 Capacitatea oamenilor de a crea lumi este limitată? 196 III. NEBUNIE POETICĂ 198 Sunt nebuni, sunt liberi? 199 Imaginea drumului 200 Munca istoricului împotriva libertății umane 201 O capacitate unică de a prezice trecutul și prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de virtuozitate hermeneutică, pe fundalul unei meditații asupra ideii de incertitudine, într-o limbă de o eleganță eterată. Adevărul e că filosoful și-a propus, nici mai mult nici mai puțin decît să fondeze o nouă metafizică în jurul noțiunii de "contingență", pornind de la constatarea derivei generate de proasta înțelegere a lui "Dumnezeu a murit" (devenit, cumva, sinonim cu "fiecare crede ce vrea"), care a condus la generalizarea aleatoriului și a relativismului contemporan. În dezacord cu discursul actual asupra sfîrșitului metafizicii, gînditor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de la constatarea derivei generate de proasta înțelegere a lui "Dumnezeu a murit" (devenit, cumva, sinonim cu "fiecare crede ce vrea"), care a condus la generalizarea aleatoriului și a relativismului contemporan. În dezacord cu discursul actual asupra sfîrșitului metafizicii, gînditor al contingenței, unic reper în absența Absolutului exilat, Meillassoux nu-l putea ignora pe marele poet al hazardului, mai ales că dilema lui Mallarmé seamănă bine cu a sa: cum să iei act de moartea versului alexandrin fără a renunța la poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sensibilitate generală care atacă metodele și conceptele moderne pe care le consideră totalizatoare și reducționiste"78. În acest "atac" au intrat utopiile, principiile și credințele modernismului în fundamente absolute, obiectivitate, scheme deterministe de explicare, postmodernismul deschizându-se mai curând înspre contingență, spontaneitate, chiar haos, scepticism (de multe ori radical), relativism și nihilism. Dar trăsăturile postmodernismului în genere sunt și acelea ale paradigmei sale: aceasta nu trebuie privită în termenii unui program închis, complet sau finalizat; dimpotrivă, deși o paradigmă postmodernă pare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care deși au avut o poziționare clară într-un anumit moment, în lucrări ulterioare și-au schimbat-o radical sau au nuanțat-o, astfel încât delimitările foarte precise sunt dificil de realizat și au o aură de contextualizare și chiar de contingență. Foarte multe dificultăți rezidă chiar din denumirea de "postmodernism", una care, după părerea lui Ihab Hassan, nu doar că sună ciudat, ci evocă și ceea ce vrea să depășească, astfel încât "termenul îl conține pe inamicul său înăuntru", situație care nu se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
bucuria clipei, templul eului, al corpului și confortului se etichetează, în viziunea lui Gilles Lipovetsky, ca un "nou Ierusalim" al timpurilor postmoderne. Această trăire intensă a prezentului cere o expresie imediată și în artă, opera artistică actuală bazându-se pe contingența aparențelor și pe relativitatea sensurilor. În aceeași măsură, textul postmodern este fără adâncime și lipsit de un sens originar, care să reclame o interpretare pentru a-l releva; el dispersează sau chiar suprimă înțelesurile prestabilite și uneori chiar și procesul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală și o esență sau un ideal ce trebuie atins, ci pune între paranteze căile de trecere, lăsând lucrurile într-o stare de suspensie și de cele mai multe ori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este cel caracteristic omului de știință, cercetătorului care își propune să fie obiectiv în căutarea adevărului, în timp ce al doilea tip de limbaj este acela adoptat de către retor, în ideea de a da seama de multiplele fațete ale faptelor și de contingența lor. Această așezare opozitivă fondează, de altfel, și "cearta" dintre retorică și filosofie, care se poate cu ușurință observa de-a lungul întregii istorii culturale occidentale, și în care retoricii i-a fost în mod constant repartizată analiza efemerului, contingentului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pleacă de la niște premise pentru a ajunge la niște concluzii așteptate din interiorul vocabularului respectiv, astfel încât el pare a fi un discurs autoritarist, ce nu creează alternative viabile vocabularului dat. Alternativa este dată de discursul retoric, care accentuează ideea de contingență, o destabilizează pe aceea conform căreia ar exista căi unice de punere a problemelor și nu presupune fundamente care să implice în mod esențial și constrângător un set de teme și argumente anterioare, care se articulează sub forma unei "ordini
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi aceea a lecturării tradiției filosofice în efortul de a înțelege ce au însemnat pentru filosofi metaforele care s-au constituit ulterior, pentru noi, în concepte fixate sau chiar în adevăruri. Consecința acestui tip de demers este aceea a înțelegerii contingenței limbajului filosofic și, poate, a încercării de lărgire a acestui tip de vocabular. Tocmai în această ultimă idee filosoful american apreciază întreprinderile unor filosofi precum Derrida, care propun o "împrospătare" a vocabularului filosofic, o descentrare a imaginilor deja fixate, participând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
S. (eds.), Forget Baudrillard?, Routledge, London and New York, 1993. RORTY, Richard, Adevăr și progres. Eseuri filosofice 3, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2003. RORTY, Richard, Consequences of Pragmatism (Essays: 1972-1980), University of Minnesota Press, Minneapolis, 1982. RORTY, Richard, Contingență, ironie și solidaritate, trad. și note de Corina Sorana Ștefanov, Editura All, București, 1988. RORTY, Richard, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2000. ROVENȚA-FRUMUȘANI, Daniela, Semiotica discursului științific, Editura Științifică, București, 1995
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trebui să o aibă o societate democratică, retorica pe care ar trebui să o folosească pentru a-și exprima speranțele. Spre deosebire de diferențele mele politice față de Foucault, diferențele mele față de Habermas sunt ceea ce se cheamă, adesea, diferențe "doar filosofice"" (Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, trad. și note de Corina Sorana Ștefanov, Editura All, București, 1988, p. 126). În ceea ce privește raportarea la noțiunile de public și privat, Habermas ar dori, de pildă, o artă cu valențe preponderent publice (în acest sens apără un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Nietzsche, "Despre adevăr și minciună în sens extramoral", în Opere complete, II, trad. de Simion Dănilă, Editura Hestia, Timișoara, 1998, p. 557. 229 Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernității. 12 prelegeri, p. 185. 230 Ibidem, p. 186. 231 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 104. 232 Jacques Derrida, "La Mythologie blanche. La métaphore dans le texte philosophique", în Marges de la philosophie, Les Éditions de Minuit, Paris, 1985 (ed. I 1972), p. 249. 233 Anatole France notează la sfârșitul lui "Arist
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se poate face nici un comentariu, care nu necesită nici o interpretare, care nu poate fi devansat, nu poate fi ironizat de generațiile viitoare" (Richard Rorty, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, p. 145). 235 Ibidem, pp. 26-27. 236 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 41. 237 Pentru discutarea retoricii în contemporaneitate pe palierele argumentativ, metafizic, poetic și textualist, a se vedea Constantin Sălăvăstru, Raționalitate și discurs, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 283-341. 238 O parte din această
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
An Interview with Paul Virilio", p. 27. 314 Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernității. 12 prelegeri, p. 204. 315 Pentru a urmări reacția lui Rorty la criticile aduse de Habermas în Discursul filosofic al modernității, a se vedea R. Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, pp. 124-129. 316 Tocmai pentru că realizează distincția public privat, Rorty nu simte nevoia (habermasiană) de a considera desconstrucția ca instrument social, de rezolvare a problemelor cu relevanță publică, ci ca pe un demers care poate fi "util
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fotografia urbană, ca și, mai ales, în film un răspuns: prin reprezentare în imagini a ceea ce este deja trecut, a potențialității pierdute pe care obiectele o încorporează. Fotograful devine și el agentul mesianic al lumii istorice, iar tipologia urbană, „indexul“ contingenței acestei lumi aflate în primejdie de a fi uitată. Benjamin îl citează pe Döblin, pentru care opera lui August Sander este echivalentul cultural artistic al anatomiei comparate, capabilă să sesizeze „natura“ și „istoria“ organelor - caracterul lor - mai degrabă decât anatomia
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
demers pedagogic, unei moralități, pictorul preferând chipurile litificate, aproape inexpresive, sau a căror expresivitate este redusă la minim. Toate aceste chipuri au în comun o enigmatică tristețe colorată de reflexivitate, de meditație, de un rapel către propria interioritate, refuzând orice contingență. Pictorul afirma tranșant: "Din momentul în care le dai ceea ce oamenii numesc expresie, distrugi caracterul tipic și le transformi în portrete degradate, care nu-s bune de nimic"93. Prima paralelă o ocazionează pe cea de-a doua, între pictura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
abisal, care sunt pe punctul de a ajunge în zona conștiinței, unde prind formă. De asemenea, în ciuda polimorfismului lor animal, antropomorfizarea acestor figuri se reflectă doar în chipul lor, care poartă expresia unei fericiri și a unui calm extras oricărei contingențe, generată probabil de o reverie amniotică. Extracția din materie nu se face violent, iar himera poartă cu sine starea de echilibru imanent a increatului. Absența în subsidiar a tensiunii contrariilor, ca și absența sugestiei unui maleficiu indescifrabil separă himerele paciuriene
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce simbolist prin edificarea unei lumi corespunzătoare stării melancolice, care să întrețină "dispoziția dureroasă." Comparația cu doliul introduce în ecuație morbiditatea, căreia melancolicul i se consacră. Freud explică doliul printr-o rezistență la retragerea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
spațiu care se sustrage exacțiunilor lumii reale, erodate de un permanent declin. Spre deosebire de Schubertul lui Klimt, Beethovenul lui Klinger pare sustras oricărei determinări mondene. Solitar, așezat pe tronul său, cu corpul aproape gol, se abandonează unei contemplări armonioase, sustrase oricărei contingențe. Arhitectul Josef Hoffmann transformase spațiul Casei Secesiunii într-un templu al artei, "un altar labirintic" (Carl Schorske), consacrat temporar divinității muzicii, la care s-a adăugat prezentarea simfoniei a IX-a de către Gustav Mahler, și ea adaptată spațiului sacerdotal. Klimt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]