1,366 matches
-
ca și cum tentația extrem-orientală ar ține ea însăși de o dorință finalmente speculară și simbolică. Extremul Orient joacă un rol de sprijin problematizant pentru edificarea sistemului erotic. Acest sistem de integrare simbolică cu obiecte și culturi exotice produce o ciocnire între contrarii, negru și alb, masculin și feminin, occident și extrem orient, ciocnire dar și amestec al culturilor, al mâncărurilor, într-un fel de echivalență. Mesele oferite lui Lucain atestă o ospitalitate atentă, preocupată să păstreze gusturile parizianului, invitându-l în același
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
p. 59 (nota trad.). 381 *Trad. rom. cit., p. 56 (nota trad.). 382 Frumos exemplu pentru ceea ce Thibaudet numește viziunea binoculară a lui Flaubert: "Modul de a simți și de a gândi constă în a surprinde drept asociate în cuplu contrarii extreme ale unui aceluiași gen și a compune din aceste două extreme ale unui gen, din aceste două imagini plane, o imagine în relief" (Albert Thibaudet, Gustave Flaubert, 1947, pp. 89-91). 383 Pentru care sfârșitul textului "creștea, creștea" constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ce dobândesc caractere arhetipale. Capacitatea scriitorului de a inventa astfel de situații pare inepuizabilă, pornind de la cele cu trăsături de fabulă (un copil privește atent la musafirii părinților săi și descoperă ceea ce știa, că orice căsătorie e o unitate de contrarii, așa că bărbatul venit în vizită e un vulpoi însurat cu o găină, așa cum tatăl lui e un lup însurat cu o oaie; nu e nici o mirare că pe fondul unei foarte banale conversații mondene vulpoiul se repede și soarbe oul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
coagulant, reconfortând o lume în care experiența generală și viziunea solitară se ridică deasupra traumelor; de la "un anumit nivel de plenitudine", poezia nu e "nici optimistă nici pesimistă", ea sugerând mai degrabă "o a treia stare a spiritului în care contrariile încetează". Consecință încurajantă: "Nu mai există contrarii deasupra unui anumit nivel de altitudine" (Orientări, 1943). Poziție identică (încă din 1930) la turbulentul André Breton în al doilea Manifest suprarealist: Totul îndeamnă să credem că există un oarecare punct al spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
generală și viziunea solitară se ridică deasupra traumelor; de la "un anumit nivel de plenitudine", poezia nu e "nici optimistă nici pesimistă", ea sugerând mai degrabă "o a treia stare a spiritului în care contrariile încetează". Consecință încurajantă: "Nu mai există contrarii deasupra unui anumit nivel de altitudine" (Orientări, 1943). Poziție identică (încă din 1930) la turbulentul André Breton în al doilea Manifest suprarealist: Totul îndeamnă să credem că există un oarecare punct al spiritului în care viața și moartea, realul și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai variate partituri, amuzat să reorchestreze forme erodate, desuete ori obosite, să regândească arhitecturile moștenite, să re-liricizeze ceea ce căzuse în conceptualism, frapant e suflul inedit, intens novator, un limbaj presupunând implicare încordată; la el, starea de poezie, punct nodal al contrariilor, este în fapt tensiunea Sinelui căutător, necontenit nostalgic, în dezbatere aprinsă cu Sinele-Cuvânt. Ontologicul își caută fără răgaz Expresia!... În practică, stea de mărimea întâi a "generației '60", volubilul Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
impune deci, posibila imagine a auto-procreerii, cu care Marea Divinitate feminină a fost dotată, sau pe care si-a însușit o ca principală divinitate a Preistoriei vechi. Pe binecunoscutul altar de la Trușești (reprezentat în numeroase lucrări care tratează dualitatea (“coincidența contrariilor”), sau pe vasele de la Dumești, Ghelăiești, Trușești, Scânteia, toate aparținând culturii Cucuteni, sunt reprezentate cele două entități ale cuplului antropomorf (Monah, D., 1992, fig. 3/1; 4/1; Monah D., 2001, p. 181), ca element al comuniunii celor două principii
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
copil care râde, etc. În cadrul jocului ” Găsește imaginea opusă” copiii au avut sarcina de a recunoaște și descrie imagini care reprezintă stări, trăiri opuseîantonimeă. În jocuri precum: „Ce mai poate denumi acest cuvânt”, „Unde se află”, „Când și cum”, „Jocul contrariilor”, „Hai să împachetăm”, „Folosește cuvântul potrivit”, copiii au căutat și găsit antonime. Jocul didactic ” Dacă nu-i așa” are ca obiectiv însușirea de către copii a noțiunii de omonime. Prin intermediul jocului didactic”Televizorul” copiii au înțeles noțiunea de cuvinte paronime. Pe
Caleidoscop by Iuliana Cumpătă () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93232]
-
tipurile de public constituie un contract bun, profitabil pentru amândouă. Fericită întâlnire între un arhaism brut (gestul și ritmurile) și o sofisticare tehnică (magnetoscopul și razele hertziene), dansul contemporan pune medierile tehnice în slujba propriului său imediat fizic. Alianță a contrariilor sau joc pe ambele terenuri care fac din el în prezent (alături de defilări și parade publicitare, în spațiile deschise) cea mai consensuală dintre artele vii. Viața oamenilor seamănă cu un cerc facețios care face fiecare formă artistică să treacă de la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
21 2.1. Numele ficționale sau despre remotivarea semnului lingvistic / 21 2.2. Din nou despre nume proprii: revizuiri, revalorizări / 31 2.3. Despre cratilism, mimologism și (re)motivarea numelui în context în studiile românești / 48 Capitolul 3. Atracția coincidenței contrariilor / 59 Capitolul 4. Numele ficționale eliadești / 79 4.1. Dreapta potrivire a numelui sau Nuntă în Cer / 79 4.2. Litomantul Eliade sau figura din covor / 86 4.3. Domnișoara Christina sau blestemul imitației / 94 4.4. Sub semnul Șarpelui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ucigașul etc.), pe când în Educația sentimentală, lanțurile de ocurență sunt constituite din nume și pronume. Analizând numele în proza O viață a lui Maupassant, Marie-Thérèse Mathet observă cum, generând povestirea și asigurând coeziunea țesăturii textuale, ele reprezintă un loc al contrariilor, și, prin aceasta, un adevărat focar de sensuri; pentru personajele secundare sau episodice transparența este totală, sunt folosiți designatori puternic motivați (ca în Povești unde transparența este frecvent ludică și simplifică diegeza), iar pentru numele eroinei, motivarea este mai estompată
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sau numărul de unități designatoare în text; absența nominală) și expresivitatea sonoră (valoarea acustică a numelui; "inexpresivitatea" sonoră). Cea de a cincea trăsătură, semnificația, rămâne sub semnul întrebării, deoarece este mai greu perceptibilă decât expresivitatea sonoră. Capitolul 3 Atracția coincidenței contrariilor "[...] problema coincidentia oppositorum mă va fascina până la sfârșitul vieții". (Mircea Eliade, Jurnal) Mulți cred că imaginația poetică, creativitatea literară nu se împacă cu cercetările științifice "obiective". (Clișeul este moștenit din epoca pozitivistă, dar încă nu și-a pierdut prestigiul.) Foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
șarpelui care a fost inițial om, iar după păcatul originar s-a transformat în șarpe, pierzându-și aripile; transformarea sa în balaur aduce după sine redobândirea aripilor. Paratextul are rolul de a limita semnificațiile simbolului: șarpele ca simbol al coincidenței contrariilor (epifanie lunară și solară, demon și zeu), căutarea perechii și refacerea androginului 173. Andronic este "epifania unei ființe eterne"174 ("eu simt că am trăit aici încontinuu, de la începuturile mânăstirii"), care își caută perechea, pe Arghira, "frumoasa din lapte, adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
act mimetic și purificator, reprezintă o inițiere, ci și receptarea ei în intimitatea unui loc sacru, fără conștiința funcției sale sacramentale"594. Finalul nuvelei este reiterarea uniunii mistice Dionysos-Persephona, "cuplu mitic care vestește unitatea ființei și a universului, prin coincidența contrariilor", complexul mitic al androginiei umane (Leana și Adrian), fiind o replică a androginiei divine 595. Numele vechi din prima parte a nuvelei "mimează" funcția de identificare a persoanei, deoarece ele se aseamănă substantivelor comune, având un sens general, abstract, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în forma Thanase și nu în forma cu prefix restrictiv, a Athanásios, traduce unul dintre conceptele-cheie ale hermeneuticii eliadești, "simbolul favorit al lui Eliade" (Mac Ricketts), coincidentia oppositorum, termen al abolirii condiției umane. Forma Athanásios nu ar fi redat ideea contrariilor care coincid sau se transcend; or, spectacolul nu înseamnă doar nemurire, ci și o revelație a morții, o pregătire neîntreruptă pentru moarte. Alăturarea "numelui sfânt", Ieronim (Hierónymos, hieros "sfânt, sacru", onoma, nume) vine să confirme "modelul mitic" (v. și Uniforme
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ai nemuririi. Considerăm că tocmai folosirea numelui în forma Thanase și nu în forma cu prefix restrictiv, a, Athanásios, traduce unul dintre conceptele-cheie ale hermeneuticii eliadești, coincidentia oppositorum, termen al abolirii condiției umane. Forma Athanásios nu ar fi redat ideea contrariilor care coincid sau sunt transcense; or, spectacolul nu înseamnă doar nemurire, ci și o revelație a morții, o pregătire neîntreruptă pentru moarte. Alăturarea "numelui sfânt", Ieronim, vine să confirme "modelul mitic" (v. și Uniforme de general, Incognito la Buchenwald). Alteori
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Toma Pavel, în op. cit, pp. 54 și 61. ------------------------------------------------------------------------- PROZA LUI A. SOLJENIȚÎN Relațiile interpersonale 2 1 MITOLOGII NOMINALE ÎN PROZA LUI MIRCEA ELIADE 2 3 Prefață Mențiuni preliminare Numele proprii eliadești în discursul criticii literare Numele ficționale Atracția coincidenței contrariilor Numele ficționale eliadești Considerații finale Bibliografie Abstract Résumé
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
distinge, după o paradigmă impusă deja de Nyberg, ortodoxia zoroastriană de ereziile zurvanite, și anume: dualismul (fără a fi tematizat ca atare, preluat ca dualism mai degrabă ontologic decât moral) bine/rău; lumină/întuneric, mistica luminii și consubstanțialitatea lumină-sămânță-spirit3, unitatea contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial, Gayomart 3, funcția renovatoare a sărbătorilor Anului Nou iranian, Naur½z (în textele pehlevi, la mandeeni și yezidi)4, simbolismul frânghiilor și nodurilor în morfologia demonică
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
rol al vieții ne poate releva vulnerabilități structurale sau confirma dizabilități relaționale. Dar aceasta este esența farmecului ființei umane aflată într-o permanentă devenire și regăsire de sine. Personogeneza patologică O stare de echilibru nu este posibilă decât prin coexistența contrariilor. Astfel, personalitățile normale și cele patologice coexistă, și nu le găsim niciodată în stare pură, tocmai datorită dinamicii și complexității structurale a ființei umane. Ele se diferențiază totuși pe terenul conștiinței și al voinței. Trăsăturile, deci dimensiunile personalității normale sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
acord rapid asupra mijloacelor. Încuiem cu cheia agitatul [subiectul acțiunii nu este precizat]? Trebuie sau nu să chemăm poliția? Să avertizam administrația? [Peneff, 1992, p. 186]. [Stil de raportare sub forma rezumata a frazelor care exprimau două puncte de vedere contrarii ale personalului observat]. Textul de tip B și B' Autorul compune, în principal plecînd de la notele de observație reținute dintre care numeroase extrase sînt prezentate cu titlu de exemplu -, o analiză incluzînd evenimente și situații ale căror circumstanțe particulare sînt
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
care produce diferențele. De acest principiu se leagă și alte două concepte: urmă și arhi-urmă. Unii poeți postmoderniști le-au folosit ca metafore. Cazul lui Daniel Corbu, autor al volumului Cartea urmelor (2001). Diferanța, ca responsabilă a diferenței, implică prezența contrariilor, fără ca acestea să mai fie hegeliene, căci sunt diferențiatoare și diseminante. La Hegel, diferența e doar un moment al contradicțiilor generale, fiind în esență onto-teo-teleo-logică107. Pentru a-și proba disocierile, Derrida se slujește de condiția limbajului pe care-l coroborează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
anulează coexistența nivelurilor deferite de Realitate: de exemplu, corpul uman este, simultan, o structură macrofizică și una cuantică. Construind modelul celor trei niveluri de Realitate, Ștefan Lupașcu a trebuit să utilizeze o gândire a terțiului inclus, fără a apela la contrariile sintetizabile ale lui Hegel, supuse, fără putință de emancipare, logicii terțiului exclus. Dar logica terțiului inclus poate duce la confuzii întrucât ar abandona principiul noncontradicției. Prin etichetarea gândirii lupasciene ca logică dinamică a contradictoriului (cum spuneam, sub acest titlu a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu altele îi sunt părerile. De asemenea, recunoaște în simbolismul crucii triada propriei ontologii: viața trupească și moartea (ca semn al materiei macrofizice și biologice dominate de entropie) și învierea, la nivel psiho-noologic, ca dat afectiv, divin. Afectivitatea este depășirea contrariilor în contradicție, e armonie a contrariilor, a durerii și fericirii, ca în dorul eminescian, care e totdeauna "oximoronic", un punct sau o clipă suspendată care nu este nici omogenizantă, nici eterogenizantă, nici contradicție, nici necontradicție, "ea este o adevărată ontologie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
asemenea, recunoaște în simbolismul crucii triada propriei ontologii: viața trupească și moartea (ca semn al materiei macrofizice și biologice dominate de entropie) și învierea, la nivel psiho-noologic, ca dat afectiv, divin. Afectivitatea este depășirea contrariilor în contradicție, e armonie a contrariilor, a durerii și fericirii, ca în dorul eminescian, care e totdeauna "oximoronic", un punct sau o clipă suspendată care nu este nici omogenizantă, nici eterogenizantă, nici contradicție, nici necontradicție, "ea este o adevărată ontologie pură"346. Asta nu înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lor"417. Această splendoare aparține simulacrelor, care ocultează identicul. De aici, abandonul sacrului de către omul concret, fericit, care este cel postmodern al divertismentului fără limite. Ceea ce ne duce la concluzia că ușurătatea e frumoasă, iar greutatea cumplită. De aceea, între contrariile ființei Parmenide a ales ușorul ca fiind pozitivul, pe când greul e negativul. Ființarea devine o chestiune de alegere. Între ușor și greu ce alegem? Diferența (ușorul) sau repetiția (greul)? Teza paradoxal-ironică a romanelor lui Kundera e că, între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]