1,070 matches
-
la o parte un colț al draperiei uriașe și privea automobilul care se pierdea În noapte printr-o placă de sticlă care era unul din pereții casei minunate, inundată de lumină. În patio, vreo treizeci și cinci de persoane albastre continuau să converseze cu Însuflețire, fără a reuși să descopere de unde provenea misterioasa lumină care făcea ca acest patio foarte modern să pară fermecat, o acceptau pur și simplu, la fel cum acceptau ca ei, numai ei, să poată da drumul unui pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
găsi palatul complet aranjat și a se putea instala comod În ziua stabilită pentru mutat. Decoratorul era pederast, dar asta nu-l Împiedica să se topească privind-o pe Susan și Susan era Încîntată fiindcă ăstora le place grozav să converseze și poți sta ore Întregi de vorbă cu ei fără să simți că vor de la tine și altceva. Dar cînd Julius veni de la școală Îi spuse să nu se depărteze prea mult de ea, fiindcă decoratorul pusese ochii pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toate părțile. Din partea noastră, Alpii ne-au apărut ca o panoramă albă-strălucitoare. I-am privit cu nesaț. Marco, lângă mine, mi-a spus numele fiecărui vârf mai proeminent și-a fiecărei ape care șerpuia-n zare. L-am lăsat să converseze cu o româncă însoțită de prietena ei chinezoaică, foarte dornice să ne pozeze aflând că suntem scrii tori, și am înconjurat terasa ca să ajung la pano rama orașului. Și-acolo m-am trezit, singur pe toată latura din spre oraș
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
spune, mai degrabă, o noapte densă, bogată în imagini, în amintiri și, poate, chiar în întâmplări. Ca ntr-un roman gen stream of consciousness, cum ar spune amicul meu Cornel. Ce-o să mai râdă când am să i spun că am conversat în somn. Dacă și el va fi visat același lucru... Prostii! Poate nu-s tocmai prostii. Telepatie, biocurenți, etc, etc. Nebănuite sunt tainițele sufletului. Ce e mai interesant e că am reușit să stau de vorbă cu el și cu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cuvintele, ca un oracol: În craniul meu sunt unde magnetice. Își acoperi fața cu ambii pumni, văzând ceea ce era, acum că putea să-i dea un nume. Frazele începuseră să curgă șuvoi din el, rupând zăgazul. A doua zi, seara, conversa deja - încet, confuz, dar inteligibil. —De ce e așa de ciudată camera asta? Asta nu-i mâncare de care mănânc eu. Locul ăsta e ca un spital. De opt ori pe oră întreba ce i se întâmplase. De fiecare dată asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a aceluia care suportă cu răbdare ceea ce se întâmplă; acea virtute, care, în aceste timpuri, migrează de la măgar la noi oamenii. Măgarul suntem noi. Atunci când Michel Eyquem de Mon-taigne (1533-1592) invocă „adevărata măsură”, elogiază mă-garul vorbind despre modul de a conversa al omului: „În-căpățânarea și înflăcărarea într-o opinie este dovada cea mai sigură a prostiei. Există oare ceva mai sigur, mai disprețuit, mai iritabil, mai contemplativ, mai grav, mai serios decât măgarul?”. 3. Măgarul, exemplu pentru preot în căutarea obstinată
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în față, conducîndu-l spre un tunel cu șiruri de nume inscripționate pe zidul de la intrare: McADAM McIVOR McQUAT McWHAM McCAIG McKEAN McSHEA MURRAY McEVOY McMATH McUSKY NOAKES McGILL McOWEN McVARE OZENFANT Intrară și merseră în grabă auzind voci fără trupuri conversînd în mijlocul vacarmului: — ...mă bucur să văd lumina pe cer... — .......ramele străluceau pe pereți........ — ...ai nevoie de certificate... — ......cămilele din Arabia ............ — ...o dulceață paralizantă... Ajunseră într-un loc în care jumătate din nume erau imprimate pe un perete și jumătate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încît păreau că se tîrăsc. Sala cea mare era mai puțin aglomerată decît înainte. Lanark intră într-un lift care părea că așteaptă să se umple înainte de a porni în sus. Doi bărbați cu un metru topografic și un trepied conversau într-un colț. — E o treabă importantă, cea mai importantă de pînă acum. — Nobilul Stăpîn vrea să fie gata în douăsprezece zile. — îi lipsește o doagă. — Creatura trimite scufundători în scurgerile de tungtanium prin grupul algolagnic. — De unde să luăm forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
venea dinspre ferestrele din acoperișul sprijinit pe grinzi. Printre șevalete înalte, statui de ghips și paravane contra curentului, cîteva fete se adunaseră la întîmplare într-un spațiu care semăna cu un luminiș din pădure, iar băieții stăteau pe scaune și conversau nonșalant doi cîte doi. Unii fumau, iar Thaw îi invidia, pentru că o țigară i-ar fi ocupat mîinile. Ar fi putut deschide o carte șezînd să citească în spatele vreunui obiect, dar se plictisise să fie luat drept un pustnic dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Critica se termină fără ca tabloul lui să fie menționat, și ore la rînd dezamăgirea îl roase ca o picătură de acid. CAPITOLUL 22. Kenneth McAlpin O dată pe săptămînă se strîngeau în fața amfiteatrului și vorbeau despre istoria artei. Toată lumea părea prietenoasă; conversînd lejer, fluxurile emoțiilor circulau între ei, iar Thaw stătea în acest flux simțindu-se la fel de dens și de ostentativ ca o bucată de stîncă. într-una din zile, ajunse în momentul în care grupul intrase în amfiteatru, dar înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ajunse lîngă ea ca din întîmplare. Așteptă pînă îl observă, apoi zîmbi. — Salut, Duncan. Ce mai faci? — Bine. Dar tu? — O, foarte bine. Chicotul agreabil nu sugera că prezența lui o amuza, ci faptul că era amuzant că stau și conversează tocmai acolo. Mi-a plăcut plimbarea noastră de vineri. — Și mie, foarte mult. — Aitken e o companie plăcută. — Și tu ai fost o companie plăcută, Duncan. între ei se căscă o tăcere periculoasă. El răsuflă adînc și se opri, ținîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stelare și o lampă care arunca de la înălțime o rază albă pe un monument de granit aflat în mijloc, un bloc neșlefuit cu figuri gigantice și apă șipotind în mici bazine ornamentale. Acolo erau băieți și fete care fumau și conversau pe treptele de lîngă monument, iar pe gresia pardoselii erau oameni mai vîrsnici care stăteau și mîncau la mese printre portocali plantați în ghivece. Se auzeau rîsete delicate, iar muzica ce răsuna de la ferestrele de sus se amesteca blînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Out. Urmă un clic și apoi tăcere. Stătu și se gîndi cum era împins să acționeze și cum i se vorbea de parcă el ar fi planificat totul. Dar probabil nu i se adresa lui, ci aeronavei. Suna de parcă o mașină conversa cu altă mașină. își scoase iar capul la soare. Zbura deasupra unui estuar imens și șerpuitor, cu coaste extrem de diferite. La dreapta erau pășiuni verzi, cu pîlcuri de copaci și rezervoare legate între ele de pîraie repezi. La stînga se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark pe o voce scăzută. Eu am început această conversație și nu știu cum să-i pun capăt. Dă-mi voie să te scot din încurcătură, omule. Vino aici, Omphale. O negresă înaltă și elegantă se apropie. — Omphale, acest delegat dorește să converseze cu o femeie albă. — Dar eu sînt neagră. La fel ca tine, zise femeia cu o voce ca de claxon. — Bineînțeles, dar ai voce albă, zise Multan, depărtîndu-se. Lanark și femeia se priviră, apoi el îi spuse: — Ați vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se afla miracolul. Era de-ajuns să scobesc... 13. Pe vremea coridorului se întâmpla uneori să vizitez și câte un prieten, băteam la ușă, intram, dădeam ocol mesei și plecam imediat sau rămâneam; dacă se întâmpla să rămân, ce frumos conversam despre cumplitele blesteme care macină pohezia sau mai știu eu despre ce, în timp ce poezia continuă să se macine în blestemele ei orânduite la perfecție de alți monștri mult mai experimentați; alteori, dacă eram obosit, mă întindeam pe o canapea aflată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ieșit amândoi la plimbare, pe câmp, printre margarete și maci, până la iarba atât de verde, încât părea udă, discutam despre una și despre alta, chestiuni mai mult clasice, îmi adusese niște cărți de citit, abia mă țineam pe picioare, dar conversam ca un inteligent și un țanțoș, îmi exprimam opiniile în legătură cu Theodor cyrenaicul, supranumit Ateul și mai pe urmă Zeul, și cu Hipparchia din Maronea, aveam chiar unele rezerve, mă întristau câteva amănunte ale vieții lor, greșeli de comportament, stai să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
luând o pereche. Se sărutau disperați și încercau să se urce în mașină fără să se desprindă. ― Ce-o fi făcând la ora asta? Locotenentul îl privi dintr-o parte. ― Cine? Doru Matei? ― Nu, Melania Lupu... ― Doarme, mănâncă fondante sau conversează cu Mirciulică. ― Îhî! Parcă o văd în capotul ei de lână învîrtindu-se prin casă, ciripind de una singură, punând la cale bazaconii. E ca într-o carte cu poze... Cărțile acelea cu foi groase și litere mari, cu vigniete naive
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
le puteau descoperi. Steiner îl însoțise în aceste peregrinări ce îl duceau din colțurile de Mediterană către tropice - trecând din navă în navă, cercetând vechile hărți pe care halucinații Atlantidei le lăsaseră în urmă, ascultând vântul care umfla pânzele sau conversând cu pescărușii care nu abandonau cărările de mare și de amintiri. Scurtele escale nu erau decât paranteze în acest voiaj la capătul căruia trebuie să se afle intrarea în universul de semne și de închipuiri în care Rasputin era prizonier
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
neîncetat, ceea ce o făcea pe Maggie să-și dorească să se uite în altă parte. Când femeia aduse ceaiul, Maggie se bucură de întrerupere, de intervalul în care va fi ocupată cu ceașca și lingurița și nu va trebui să converseze cu acest bărbat. —Și ce făceai aici? —Nabil! Maggie bănui că soția își ruga în arabă soțul să lase fata în pace. În timp ce ei vorbeau, se scotoci prin buzunar și scoase telefonul. Era un mesaj de la Uri: Unde ești? Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe pereți. Nu s-au grăbit, de parcă afară nu i-ar fi așteptat nimeni, de parcă nici nu exista afară, iar grimasele lor s-au preschimbat În zâmbete extatice de indiferență. Neavând nici energia, nici Însuflețirea și nici nevoia de a conversa În continuare, s-au scufundat și mai adânc În apele tulburi ale apatiei, Întrebându-se de ce naiba locul ăla se numea Café Kundera. În seara aceea, la ora nouă, după ce a luat o masă copioasă, iar luminile s-au stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
iubirea lui pentru ea. Iubirea, respectul și sincronizarea dintre ei. Când el vorbea, ea completa gesturile, când ea gesticula, el completa cuvintele. Erau doi indivizi complicați care păreau să fi ajuns la o armonie miraculoasă Împreună. Când a Început să converseze cu el, Armanoush a trecut la engleză ca limbă străină, cum făcea de fiecare dată când Întâlnea pe cineva nou În Istanbul. Astfel s-a prezentat rostind cuvintele cât mai rar, Într-o engleză vorbită cu Încetinitorul, ritmată, aproape copilărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În adâncul său. Intențiile lui Kitty erau sincere și fățișe, cele ale lui Desert Rose erau adesea ascunse. Kitty ieșise de sub vraja visului american, pe când Desert Rose reprezenta, pentru Kitty, visul american Însuși. Pe când avionul zbura pe deasupra deșertului roșu, Kitty conversa cu vecina ei, o rusoaică drăguță și inocentă de douăzeci și trei de ani. Olga se Întorcea de la un interviu pentru o slujbă În New York. Era logodită cu un bărbat care o culesese dintr-un orășel din Siberia și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care spuse că se numea Roy Hines, Îi invită să se așeze la masa lor. — Stăm? o Întrebă Matthew. Kitty se așeză tăcută lângă el, uitându-se pe furiș la toți acești oameni care arătau atât de bine, În timp ce el conversa cu prietenii lui. Era o bucurie doar să-l privești: o descoperire Încântătoare. Se uita la el cu aceeași plăcere cu care s-ar fi uitat un arheolog la o descoperire rară, cu aceeași uimire cu care un călător ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care eram. Și ea mă plăcea pe mine. Am luat o furculiță și, fără să mă vadă nimeni, i-am scos chiloții celeilalte femei, pe sub masă, i-am luat și i-am pus În buzunarul de la haină. În timp ce făceam asta, conversam cu partenerul ei ca și când nu se petrecea nimic anormal. „Foarte James Bond“, se gândi ea. — Și ce s-a Întâmplat după aceea? — Nimic, la sfârșit am plecat cu partenera mea. Nu m-am culcat cu cealaltă, nici măcar n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
până cu vreo douăzeci de minute înainte de deschiderea ghișeelor, atunci cei mai tineri, nervoși ca niște începători ce erau, se repezeau pe rampă să-și ocupe locurile, în vreme ce șoferii mai vârstnici, mai ales dacă ocupau ultimele locuri la coadă, soseau conversând pe îndelete, trăgând ultimul fum de țigară, pentru că, în subteran, cu motoarele încinse, nu era permis fumatul. Sfârșitul lumii, spuneau ei, încă n-a venit, n-avea rost s-o rupă la fugă. Cipriano Algor își puse furgoneta în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]