1,557 matches
-
prin câteva cuvinte binevoitoare"1943. Odată sosit în gara Constanța "cortegiul regal s-a îndreptat spre strada Traian, piața Independenței, strada Romană, strada Remus Opreanu și bulevardul Elisabeta, până la port"1944. Pe traseul parcurs de la gară la port "în fruntea cortegiului mergeau jandarmii rurali, șeful poliției, prefectul județului cu primarul orașului și o escortă de călărași"1945. În timp ce suita regală se deplasa prin oraș "un public foarte numeros asista de la ferestre, frumos împodobite cu cunune și verdeață, precum și în tot lungul
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
lui apele foșnesc din aripi de valuri sau palpită domol, iar pe deasupra, norii aleargă suri, în caiere destrămate sau înfloresc vertical în uriașe buchete de crini și liliac. Două lumi în veșnică mișcare, despărțite prin linia neîndurată a infinitului. Și cortegiu de imagini și de sunete se desfășoară din această monotonie a elementelor! Bubuitul necontenit al valurilor de țărm, vaietul pescărușilor răpiți de vânturi, o pânză albă clătinându-se în zare, se îndoaie și explodează într-un troian de zăpadă, trimițând
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
solizi purtau o pancartă cu fotografia mea mărită, cea cu coafura din Himalaya. O coroană de flori Încadra fața mea umflată și zâmbetul prea larg. Vai mie, arăta de parcă aș fi candidat la primăria lumii de dincolo! În scurt timp, cortegiul funerar, la care s-au adăugat vreo zece-douăzeci de turiști pe role Închiriate și Încă vreo zece care fuseseră dați afară din Grădina de ceai japoneză, s-a aliniat În spatele orchestrei, conformându-se gesturilor grăbite ale angajaților de la muzeu. Flautele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nu bătea vântul, ceea ce-i făcea pe toți să se simtă plini de viață, incapabili să mă jelească cu o disperare autentică. Aceia care se Înscriseseră pentru nefericita călătorie de-a lungul Drumului Birmaniei mergeau Încet, grupați mai la coada cortegiului. Lor m-am hotărât să mă alătur, cuibărindu-mă În adâncurile minților lor și trăgând cu urechea. În timp ce dădeam ocol piațetei, Harry Bailley a adus În discuție posibilitatea de a contramanda excursia. Ce rost va mai avea fără Bibi? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
foarte prost față de toți acești oameni. Se simțea rușinat, acum că-și dădea seama că băiatul nu era Cel Reincarnat. Băiatul nu era Fratele Alb Mai Mic sau Regele Naților. Iar ceilalți zece oameni nu erau nici discipolii săi, nici cortegiul său de soldați. Erau doar turiști care nu atrăseseră altceva În afară de ghinion. Ce dezastru abătuse Pată Neagră asupra oamenilor săi! În ora următoare, prietenii mei au discutat mult. Ce ar trebui să facă? Acești bieți oameni fuseseră buni cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fătați ieri, parcă înainte de termen, li se pare că statul îmi face mie pomană și un mare hatâr că nu mă trimite la eutanasiere. Acesta se pare că este drumul nostru spre Europa. Un drum din ce în ce mai presărat cu cadavre, un cortegiu sumbru de români cu popa în frunte cântând, Veșnica pomenire. Cine spunea că nu se mi face nimic pentru bunăstarea poporului român? Iată că guvernanții încearcă să ne contrazică și să arate cât de eficienți sunt ei. Ziarele ne-au
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
și nu se trec cu vederea ca printre păsări. Când omori o furnică, vezi cum celelalte încep o mișcare neîntreruptă, se vestesc, se strâng în grupuri, vin la mort și pleacă, apoi iarăși vin. Mai târziu pornește un fel de cortegiu. Câteva duc cadavrul și celelalte întovărășesc spre tainele unei deschizături. Convoi lugubru. Probabil că în ceată, fiecare își are rolul sau. Unele jelesc, altele țin stindardele furnicești, altele pregătesc discursuri. Și parcurg distanța mișcând harnic piciorușele. Ceea ce trebuie să fie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care extragi fiori din moartea altora! - Ce inutile ofense, pornite într-o clipă când nu sunt vinovat cunimic. - Sunt convinsă că, cu ocazia lui Viky, de o mie de ori te-ai gândit la moarte, ai imaginat o mie de cortegii funebre, dar te-ai jenat ca să mi-o spui. - Același lucru făceam și când Viky era sănătoasă. - Atunci gândul tău era inofensiv, pe când acum apare oribil. - Am trăit cu aceeași intensitate și atunci și acum. N-am fost farsor niciodată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să ia ființă Marele Orient Lusitan Unit și să se deschidă loji masonice pretutindeni. Aproape toți marii oameni politici, toți președinții de guvern, toți miniștrii, sunt masoni. La 1880, când se sărbătoresc trei sute de ani de la moartea poetului național Camoens, cortegiul se transformă în paradă masonică. Don Luiz crede în libertate, în egalitate, în fraternitate. Fie că e lipsit de geniu politic, fie că nu are curajul să reacționeze, fie că e el însuși convins de veracitatea ideilor masonice și revoluționare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai sinistră astăzi. Miniștrii și generalii îl înconjoară intimidați. Iar Don Carlos, după ce coboară și sărută mâna Reginei, salută și se întreține cu doamnele de onoare și curtenii, apoi spune lui Franco, urcîndu-se în landou, că e așteptat la Palat. Cortegiul regal pornește în pasul măsurat al cailor, traversând mulțimea aceea împietrită, care nu se putea încă dezmetici din visul urât pe care-l urzise ultimul decret-lege. Deodată un tânăr se desprinde din primele rânduri și, sărind pe scara landoului, descarcă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ale lui octombrie 1910, împarte arme muncitorilor din organizația carbonară și înarmează lojile masonice. Regele Don Manuel II era așteptat la 4 octombrie la Vila Real, un orășel din Nordul Portugaliei. I se pregătește o primire plină de fast, organizîndu-se cortegii și o mare manifestație populară. Dar Regele nu mai are timp să plece la Vila Real. În noaptea de 3 spre 4 octombrie, revoluția izbucnește la Lisabona. O revoluție care, în primele "ceasuri, părea că n-are sorți de izbândă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la Gibraltar. Portugalia devenise Republică. Când s-a răspândit vestea în Vila Real, unde era așteptat, că Don Manuel a abdicat și că Republica fusese instaurată - manifestația pregătită pentru slăvirea Monarhiei s-a transformat repede într-o manifestație republicană; aceleași cortegii, același public, străbat întrun delirant entuziasm străzile orașului, aclamând Republica și pe conducătorii ei... În ziua de 5 octombrie 1910, la 11 dimineața, se alcătuiește guvernul provizoriu, sub președinția lui Teofilo Braga. Ministerul de Interne îl ia Jose Antonio de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca moștenitor al Tronului pe Don Duarte, descendent din ramura miguelistă a dinastiei Bragança. În 1932 Don Manuel II moare în Anglia; corpul neînsuflețit al ultimului monarh portughez e adus în patrie și înmormîntat cu cinstea cuvenită. Însuși Salazar urmează cortegiul funerar. Dar, într-o cuvântare ținută mai târziu, la 23 Noiembrie 1933, și în care analizează toate forțele politice și atitudinea lor față de dictatură, dă să înțeleagă monarhiștilor că pierderea lui Don Manuel II le-a fost fatală. Dimpotrivă, majoritatea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fii mai mari, după care urcă în șa; apoi, fără să se întoarcă, se puse în coada șirului, alăturându-se celor ce urmau să-i fie tovarăși de călătorie. Foarte curând, însă, trebui să se așeze el în fruntea micului cortegiu, întrucât nimeni nu cunoștea mai bine drumul cel mai scurt și cel mai sigur până la Rin. încă de la prima cotitură, Balamber îi adusese din nou aminte că acea călătorie trebuia să rămână cât se poate de secretă, măcar până ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Gualfard cel Violent; totuși, după câte îi povestiseră în mai multe rânduri nevasta sa burgundă și alți negustori, nu-i trebui mult până să înțeleagă că era vorba de bărbatul solid și chel ce se găsea în fruntea micului cortegiu și își oprea în momentul acela calul în fața lui Balamber. Curios să afle, în sfârșit, adevăratele motive ale acelei călătorii, dădu să se apropie, însă Khaba, care îi prinsese cotul într-o strânsoare de fier, îl opri. Odolgan se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drumului, Waldomar își ascuți privirea și, automat, încetini pasul calului. între timp, Waltan pusese deja mâna pe mânerul săbiei. Unul dintre cercetași se întoarse și în câteva clipe fu în fața căpeteniei sale. Cu un gest al mâinii, Waldomar opri micul cortegiu. în tăcerea tensionată ce se lăsase deodată între ei, răsună ciudat, dinăuntrul carului, râsul zgomotos și neprefăcut al Fredianei, cucerită de povestirile malițioase ale tinerei sale servitoare, Gudrun. — Ei, ce e? îl întrebă mânios Waldomar pe soldat. — Edilbert zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată în jos. — N-ați mai găsit și pe altul? întrebă. Căpetenia turma-ei scutură din cap. Nu, Prefectule. Wolfhram, constatând că micul cortegiu întârzia să se urnească, ieșise din poartă și ajunsese lângă roman împreună cu câțiva dintre oamenii săi. — Ce se întâmplă? întrebă. — Nu știu dacă oamenii mei au prins o iscoadă hună, un ucigaș plătit ori un simplu hoț, îi răspunse liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el. — Acum poți să vorbești liber. Să auzim marea dezvăluire! 21 Sebastianus ajunse la Genava imediat după prânz. Găsi cetatea plină de lume, venită din împrejurimile cetății ca să afle ce urmau să hotărască în curând capii burgunzi. Pe drum, micul cortegiu, precedat de gărzile lui Wolfhram, întâlnise deja o mișcare animată de grupuri și delegații ce se îndreptau spre marea adunare. în toate satele, în toate stațiunile de popas, în toate grupurile de oameni nu se vorbea decât de asasinii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Având înaintea lor pe herald, iar în urmă cele două escorte, mergeau împreună pe drumul plin de oameni care, urmând o pantă ușoară, traversa centrul intens populat al cetății. Pe măsură ce se apropiau de Pretoriu, mulțimea devenea nesfârșită, iar înaintarea micului cortegiu era tot mai anevoioasă. Războinicii burgunzi, aproape toți călare și înarmați până în dinți, își făceau drum cu slujitorii lor printre cetățenii galo-romani. Atmosfera generală era mai puțin sumbră decât s-ar fi așteptat Sebastianus; sfidând riscul de a se confrunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
repete, bănuții pe care socotiseră că îi vor câștiga. Sosirea lui Sebastianus, cu soldații săi splendid înarmați și echipați, nu putea să nu provoace curiozitatea mulțimii; dar pe chipurile burgunzilor, care, avertizați fiind de herald, făceau loc, șovăitori, la trecerea cortegiului, romanul putea citi nervozitate, curiozitate și o așteptare plină de neliniște. Punând capăt unui scurt moment de liniște, Sebastianus întrebă: — Funeraliile lui Waldomar?... Vor avea loc în seara asta, imediat după adunare. Gundovek, însă, a vrut ca sicriul să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se trezească la timp pentru a o saluta. Cu toate acestea, dorind s-i vorbească între patru ochi, nu se îndreptă spre Pretoriu ca să asiste la despărțirea ei de Gundovek. însoțit de Vitalius, în schimb, ajunse din urmă, călare, îndureratul cortegiu puțin dincolo de Poarta de Miazăzi. Cele două sicrie de stejar, acoperite de flori, călătoreau în care trase de boi, escortate de douăzeci de războinici de-ai lui Gundovek. Sebastianus fu surprins să o vadă pe Frediana pe cal și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Chilperic, așa-i? Celălalt abia de îi răspunse: — Da. Canzianus încuviință cu gravitate. — Aveți mulți răniți? Wisichart îl privi, în sfârșit, cu ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară cu pas încet și împleticit, Wisichart le ordonă să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a avut? Hunul ridică umerii și coborî colțurile gurii, iar chipul său luă o exprese suficientă: — Până acum câteva zile se găsea la Vesontio cu Ardarich, regele gepizilor. L-au luat ei sub oblăduirea lor, împreună cu Geremar și, firește, întregul cortegiu de renegați pe care cei doi îl poartă cu ei. Li s-a alăturat și un contingent de burgunzi de dincolo de Rin, care, după cum cu siguranță știi, sunt vasalii lui Atila. Sigur că știu. Sunt multe popoare pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aplece pentru a nu se izbi de ramurile copacilor sau era nevoie să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în dimineața următoare, împreună cu treizeci de războinici, și Balamber îl văzu întorcându-se a doua zi după-amiază, târându-l în lanțuri pe abate. Totuși, constată, cu mare surprindere și iritare, că micul cortegiu era urmat la distanță de Inisius. Când îi ceru explicații lui Mandzuk, acesta ridică din umeri și, desfăcând brațele, îi spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei pentru a se preda, nebunul acela năvălise în spatele său, cerând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]