1,399 matches
-
un nor de rumoare, strivind gazonul de jur împrejurul estradei și pe toată întinderea terenului, îndreptându-se spre ieșire. Rareș! Rareș! striga de undeva Felicia, cu lacrimi în glas. Dar primii din mulțime treceau deja prin dreptul tampoanelor ruginite. Sporovăind, mulțimea o cotea pe strada Avram Iancu, pe care o ocupa dintr-un gard într-altul. Din mers cineva îl înghionti pe Rareș în umăr și în clipa următoare altcineva din urmă îl călcă apăsat pe toc, lăsându-l cu călcâiul scos afară
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prin cap. Blasfemie! ar zice în gândul ei, desigur; fiindcă se jena să rostească cuvinte pompoase. Cum adică nu mai există niciun eu? Eul este veșnic și indestructibil, așa cum l-a creat Dumnezeu. Lucian înaintează pe alee, urmat de Liliana. Cotește la stânga pe dinaintea mormântului preotului paroh, părintele Dumitru Samoilă, care ocupă o poziție centrală, în capul aleii principale, apoi o ia la dreapta... Scuză-mă o clipă, i se adresează Lilianei și se întoarce să se uite la un detaliu de pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
domn’ sărjănt!... Mergeau de câteva ore. Purtau asupra lor arme automate grenade și explozibil. La o vreme, Toaibă nu și-a mai putut ține în frâu curiozitatea: Încotro mergem, domn’ locotenent? După cum vezi, spre nord-est și în curând o vom coti de-a dreptul spre est. Și care-i obictivul nostru, domn’ locotenent? Asta ai s-o afli când vom ajunge la locul indicat de șeful statului major. Sergent, vino la mine! Acesta s-a apropiat, iar locotenentul i-a comunicat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
imobiliza în timp ce eu îi voi ține de vorbă. Pornim! Doamne ajută! Cât ai clipi, Toaibă și Trestie erau desculți. După mine, băieți - a comandat Toaibă, pornind către șosea ca o știmă. După cei douăzeci de pași făcuți ca vântul, au cotit-o spre șosea, cu armele în cumpănire. Parcă abia atingeau iarba prin care treceau. Toaibă și cu Trestie pipăiau drumul cu tălpile goale... Nu se auzeau decât zgomotele din gară și călcătura grea a patrulei. Sergentul număra pașii pe care
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
arăta silueta cunoscută a unui pădureț pe care toți îl numeau „copăcel”. De când îl știa parcă nu crescuse măcar cu un deget! Faptul că a ajuns aici însemna că acușica acușica ajunge la Crâșma din drum de unde trebuie s-o cotească la stânga pe șleau... De aici se vedea satul cu casele înșirate ca mărgelele pe firul văii... Inima îl îndeamna să grăbească pasul, dar cum? Continua să meargă poticnit. Dinspre fântâna cu răchiți s-a arătat un punct mișcător... „În sfârșit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
asta, că am destule altele... Ieși!!! Toaibă a făcut stânga mprejur cât a putut de repede și a ieșit, dând un bună ziua scrâșnit. Cu mintea răvășită, a pornit spre casă, dar pe drum și-a tras de seamă și a cotit-o spre crâșma lui Prispă. Se însera. Simțea că din urmă vine 122 cineva grăbit. A întors capul și nu mică i-a fost mirarea când a dat cu ochii de goarză. Ce-i cu tine, Cotârlă? Unde te silești
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vorbeam despre șoseaua ce duce la Mănăstirea din Țarină trecând pe la Moara de vânt. Și spuneam: “De aici, calea curge molcom printre viile și livezile Șorogarilor - pe stânga și pădurea Ciricului - pe drapta. Ajunsă la digul lacului din vale, șoseaua cotește puțin și apoi urcă în serpentine ușoare spre Aroneanu. Înainte, însă, de a porni pe serpentinele Aroneanului, să intrăm pe drumeagul de pe malul lacului ce duce spre o bisericuță care abia se zărește tocmai în celălalt capăt al satului Șorogari
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Inima îmi bătea puternic și, paralizată de teamă, câteva clipe nici n-am avut curaj să mă întorc, să văd dacă nu mă urmărea nimeni. Dar nu se zărea mai nimic din cauza întunericului. Am pornit mai departe, la colț am cotit și pe măsură ce mă apropiam de lumina celuilalt felinar mă linișteam. Atunci a pocnit și al doilea bec și întreaga stradă s-a cufundat în beznă. Poate pentru că fusesem cumva pregătită de primul șoc, acum nu m-am mai înfricoșat atât
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Babeți, Oana Pellea, Monica Pillat, Ioana Nicolaie. Titlul ideal presupus de mine era „Mâncăruri cu gust de la oameni de gust“. El a fost, însă, resimțit ca trufaș, fiind înlocuit cu fiorosul, IMGB-istul, zic eu, Intelectuali la cratiță. Oricum aș coti privirea, văd în coada formulei un semn de exclamare, adică un imperativ care-mi evocă bine-cunoscuta, bucureșteana imprecație macho-șoferistică față de femeile la volan, în contexte de (ne)vinovată culpabilitate carosabilă: „Du-te la cratiță, fă, fir-ai a dracu’ de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
sovietic" și-a pus mai vizibil amprenta pe clădiri, le-a îmbătrînit, a standardizat cenușiul. Pietonii sunt prost îmbrăcați. Duc, ca la noi, sacoșe de plastic în mâini și au un aer tern, la fel ca străzile pe care umblă. Cotim pe un bulevard cu platani uriași. Aici, surpriză. Priveliștea se schimbă. Sub mohoreala zidurilor, amestecată cu patina vremii, se vede în arhitectură o eleganță cu parfum "de altădată". Femeia decăzută devine o doamnă. Melancolică, demodată, cu o grație obosită, dar
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
unde "Hollywood-ul filmează deseori exterioare pentru filme cu liceeni" sau "Biblioteca" unde se pot lua, gratis, videocasete pentru două zile. Capăt mai multe speranțe când intrăm pe autostradă. "De aici, mergem drept, vreo patruzeci de mile, până la Cicero avenue, unde cotim spre aeroport". Trag nădejde că avem suficient timp ca să prind avionul. "Vom și aștepta acolo", mă asigură Cristian B. Mă uit la ceas. E două acum. Nu zic nimic, ca să-i las posibilitatea să se concentreze la volan. El îmi
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
birou. Ne-am înghesuit în prima mașină. Și am pornit, urmați îndeaproape de cea care îl transporta pe inculpat. Dar nu la procuratură, precum se întâmpla îndeobște și cum mă așteptam. Spre surprinderea mea, la întâia intersecție, șoferul schimbă ruta. Coti și apucă spre altă destinație. Cât dură drumul, nimeni nu scoase un cuvânt. Altădată, mașina răsuna de hohote, înjurături și scrâșnete. Acum, domnea o atmosferă de înmormântare. Mai ales ofițerul se prezenta copleșit de îngrijorare. Tăcea posac. Arăta lipsit de
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
socoteli! Deoarece nu se putea sustrage comandei, vrea s-o execute cât mai curând. Concertul din Bach o va ajuta ... La ce lucru? Mini era un agent secret al unei uneltiri pe care n-o cunoștea. Singură cu gândul ei, coti pe strada Doamnei. Nory avea dreptate când spunea că Drăgănescu sta tupilat și mulțumit în umbra nevestei lui. Pe când însă tovărășia lor prospera, soțul scădea mereu și scădea din propria lui voință. Elena nu avea prilej să se acuze că
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Elena n-ar fi consimțit să aibă 260 de-a face cu gemenii. Totuși ceea ce aflase de la Lina făcea pe Elena curioasă din cauza casei, pe care o locuise în copilărie. Ce putea fi acea despărțire bizară? Trecând prin apropiere, Elena cotise, într-o zi, automobilul. In poarta caselor părintești sta o femeie. O chemase și îi spusese numele chiriașului - un inginer. - Acolo, în cucurigul acela stau doi tineri stricați, care trăiau amândoi cu o fată pe care o țineau închisă. Nory
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dar cârâitor, găsise ceva de cicălit cu personalul serviciului mortuar. Cosciugul, căruia i se mai pusese o cutie, fu scos, în sfârșit, anevoie. Se auziră clopote, dar numai de două-trei ori și amorțit. Se auzi o lovitură de țimbale. Nory, cotind înapoia bisericei, făcu un semn negativ muzicei militare, ce vroia să intoneze marșul. Elena o aprobă de ia distanță. Fanfară după acel cor! Automobilele începură a se urni în bună ordine, încet, unul după altul, fără zgomot parcă. La dric
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Marcian cu o privire precaută. Distrat, nu băgase de seamă. La sfîrșiiul bulevardului ezitarea ma-Șinii fu ceva mai simțită. Marcian se uită prin geam, apoi la Elena" care, iar cu ochii închiși, nu mișca. 286 287 Din inițiativă proprie șoferul coti pe șosea și reluă mersul ritmic mai neted încă, pentru că era ceva mai accelerat. Impresia de scufundare dată de viteză Elena o simțea cu corpul ei mereu mai părăsit pe perine. Subt acea lîncezime ceva se precipita în ea undeva
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și modestul - cum a ținut să precizeze domnia sa - profesor Alexandru Mânăstireanu. În august 2006, pe atunci în calitate de redactor al unui cotidian județean, am avut onoarea să spun câteva cuvinte despre prima carte a domnului profesor. Zic eu că, elegant, am cotit-o pe după piersic, pentru că am considerat că nu am dreptul să judec cartea domniei sale. Atunci am spus, și citez din fițuici salvatoare, pentru că eu nicicând nu voi avea memoria domnului profesor: „...probabil că vă întrebați de ce nu vorbesc despre cartea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
mă lase fără musafiri. La ora 10, mașina își face apariția la poartă și după aproximativ o oră demarează încet spre București mai întâi și apoi... spre mai departe... Din fața porții privesc cum mașina se estompează încet-încet și se pierde cotind spre stânga prin fața spitalului TBC și tot mai departe. Cu privirea înrourată, strivesc o lacrimă discret... să nu mă vadă Neta... Așa e despărțirea de cei prea dragi - sper ca în august viitor s-o reprimesc cu și mai multe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
a fost și el „mobilizat la locul de muncă” așa cum se aranjau unii inși; apărându-și pielea și perpetuându-și neamul. Deci, în această vizită porneam de la casa părintească pe drumul obișnuit în pantă spre răscrucea de nord a drumurilor, coteam spre stânga, urcând și mai mult prin capul viei tatălui meu, cu un nuc masiv, monumental, ce dădea umbră drumeților și ne dăruia anual și nouă câțiva saci cu nuci, atât de bune pentru traiul nostru zilnic. Urcam și mai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
cealaltă, o strecură în sacoșă. Tocmai se pregătea să plece, când au sosit salubrizatorii. Nu s-au prea luatîn seamă, unii cu alții. Zorile se revărsau,în culori puternice,dure, pregnant definite: albastru-închis, roșu aprins, negru intens. Tresări. Iuți pașii. Coti la dreapta, și se întoarse, prin partea din spate a străzii, la al cărei capăt plantase plăcuța cu noua denumire. Intră în propria-i curte, prin spatele casei. Câinii îl simțiră, dar nu-l lătrară, doar, îl hârâiră nițel. Salubrizatorii
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Purta plin de importanță o scurtă din piele cu șapcă de mușama care părea să-i turtească fața. Când îl zări pe Neculai, îi făcu un semn autoritar să stea pe loc. Experimentat, Neculai se făcu că nu înțelege. O coti pe-o hudicioară. Chipul acesta de a se comporta era însă ușuratic. Auzind o călcătură îndesată în urmă, iuți pasul. În zadar, căci fu strigat. În silă, Neculai se opri. Chipul lui pe care niciodată nu se citea nimic arăta
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
nesfîrșite de aplauze, alții că nu l-a aplaudat nimeni. Fanfara Gărzii Republicane atacă primele acorduri muzicale care creează atmosfera potrivită și toreadorii ies pe poarta de sub sectorul numărul unsprezece și Înaintează mai Întîi cu fața spre tribuna de la umbră, cotind apoi puțin spre loja unde se află judecătorul spectacolului. Izbucnesc ropote de aplauze pentru toreadorii care au avut o evoluție frumoasă anii trecuți și cineva o Învață pe Miss Univers declarația pe care trebuie s-o facă la terminarea corridei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
asta, reconstituind noaptea aceea din câteva măsurători ambigue. Daniel le văzu primul - două urme vagi de cauciucuri, orientate spre vest, aproape șterse de vreme, care se abăteau brusc spre banda dinspre est. Ochii lui Karin înțeleseră; urmele de derapaj violent coteau spre dreapta înainte să vireze - un viraj scurt spre stânga, atât cât ar fi putut face o camionetă ușoară, în viteză mare. Înaintă de-a lungul urmelor de derapaj, cu capul în jos, căutând ceva. Cu cascada ei de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deveniseră una cu muzica încâlcită, cu șoseaua plină de serpentine, cu huruitul motorului. Dar nu dădeau nici un semn că aveau să leșine prea curând. Schimbările de pe ecran produceau schimbări fiziologice, care erau transmise înapoi în lumea de pe ecran. Șoseaua șerpuitoare cotea brusc la dreapta, plutind, apoi prăbușindu-se. Mașinile zburau libere, avântându-se în aer. Urma scrâșnetul oțelului când șasiul se izbea din nou depământ și cele trei corpuri absorbeau șocul. Motoarele scheunau, sufocându-se pe asfalt. Zgomotul se prăvălea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
conta că nu cântam deloc bine fiindcă aveam toată viața înainte ca să mă perfecționez. În ritmul unui scherzo de Schubert tipul o ia la dreapta după magazinul cu aparate de fotografiat second hand, fix unde va trebui și eu să cotesc cu căruciorul. (Trebuie să fiu atentă la cotit, fiindcă roata din stânga are tendința să se blocheze dacă o deranjezi prea brusc de la traiectoria dreaptă. Epitomul convenționalismului.) Poate are și el treabă la policlinică. E ca și cum l-aș urmări pe străinul
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]