1,492 matches
-
Sub îndrumarea papalității, această energie regăsită s-a orientat precumpănitor, din ultimii ani ai secolului XI, spre Mediterana Răsăriteană cu țelul declarat al eliberării Sfântului Mormânt. În realitate, ansamblul bazinului mediteranean a fost cuprins de încleștarea cu justificare ideologic-religioasă între creștinătatea apuseană și lumea islamului. Timp de două secole, Cruciata și Djihadul s-au înfruntat în și pentru spațiul mediteranean 1. Puterea expansivă a lumii apusene-catolice nu s-a revărsat exclusiv în direcția spațiului dominat de arabi. Teren de expansiune motivată
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Europa răsăriteană și chiar lumea „schismatică“, adepții bisericii răsăritene. În cele din urmă, războiul în numele crucii s-a abătut și înăuntrul spațiului dominat spiritual de Roma, asupra centrelor de erezie care trebuiau anihilate pentru a restaura unitatea de credință a „creștinătății“, astfel cum se autodefinea biserica romană 2. • Pentru vasta literatură referitoare la cruciate, v. A. S. Atiya, The Crusade. Historiography and Bibliography, Bloomington, 1962; bibliografia ulterioară e prezentată și discutată în sintezele mai recente și în periodicele de specialitate. • A. Carile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în primul rând al papalității. Evoluția lentă a societății europene spre formula statului național, manifestată tot mai evident începând din secolul XIV, cu cortegiul de conflicte naționale care a însoțit istoria continentului până la autoanihilarea sa, a subminat acțiunea comună a „creștinătății“ - lumea apuseană catolică - în spațiile civilizațiilor mediteraneene rivale sau antagonice, Bizanțul și Islamul. Nu mai puțin negativ • u manifestat rivalitățile și conflictele dintre marile puteri comerciale mediteraneene - Veneția și Genova - în raport cu puterea în expansiune a turcilor otomani. Din anul 1261
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
primului în Imperiul cruciat constantinopolitan este semnificativă pentru ambianța politico-confesională dinainte de sosirea tătarilor. În acel moment, cu puțin înainte ca Ioan Asan al II-lea să treacă înapoi la credința răsăriteană, sud-estul Europei se configura ca o proaspătă parte a creștinătății occidentale. Înconjurați de Bulgaria aliată și de Ungaria ostilă, ambele puteri catolice, cumanii nu aveau cum să nu ia în considerare oferta Sfântului Scaun de convertire la creștinism, fie că ea se datora blândei predicări a unor clerici misionari, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Țara Românească și Moldova vor ocupa locuri bine definite în civilizația bizantino-slavă. Chiar dacă din arsenalul politic al celor dintâi domni munteni și moldoveni nu au lipsit nici gesturi care, la un moment dat, păreau chiar a lăsa deschisă opțiunea între creștinătatea orientală și cea occidentală - să reamintim aici, pentru Țara Românească, convertirea la catolicism a principelui Nicolae Alexandru, iar pentru Moldova legăturile strânse cu Biserica Romei ale domnilor Lațcu I și Petru I - de la cumpăna secolelor XIV-XV, mai întâi la sud
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să dea uitării „pielea de oaie“ care ascundea „firea de lup“ a „papistașilor“46 și să-și declare tot mai insistent admirația pentru Europa, o lume care se întindea din Anglia până în Rusia, excludea însă Imperiul otoman și era asimilată Creștinătății 47. • Alexandru Duțu, Etapele civilizației europene în viziunea umaniștilor români, în „Revista de istorie a României“, București, 27, 1974, nr. 5, p. 711-725. • Flavius Solomon, Das Abendland und die Rumänen. Eine historisch-religiöse Perspektive, în Okzidentbilder. Konstruktionen und Wahrnehmungen, Hrsg. von
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
slăbiciune și scădere i-au făcut“ (s. Ven. C.)29. El s-a dovedit a fi, după cum constata cronicarul, „om cumplit și cu multă răutate asupra neamului creștinesc“ (s. Ven. C.)30, deoarece se aliase cu „dușmanul de moștenire“ al Creștinătății, adică cu Imperiul otoman. Or, credea Axinte Uricariul, astfel putea să procedeze numai un om care pierduse orice contact cu realitatea, de vreme ce „atât s-au fost măritu și s-au fost sumețitu, cât făcând monede de bani, la o parte
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în AIIX, XXXI, 1994, p. 45-46. • Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, București, 1977, p. 85-86 și pl. XXV, 6. • Dumitru Năstase, op. cit., p. 48. • Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, București, 1973, p. 373. Lupu este „prea luminat întru creștinătate și dirept întru credință (...)“34. De altfel, în predoslovia semnată de traducătorul lucrării, „den scrisoare grecească pre limbă românească, ca să poată înțeleage toți“, Eustratie logofătul, reține atenția necesitatea pravilei în acel timp: „(...) cum nu poate nime a lăcui în ceastă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în Psaltirea tradusă la 1651: „căci (...) cu multe lucruri frumoase arată și aduce înainte că nu-i nici un folos a grăi în limbă streină în săbor“44. Ideea dreptului românilor de pretutindeni de a putea citi cartea de căpătâi a Creștinătății a fost imboldul tipăririi Bibliei de la 1688. Așadar, domnie, boieri și clerici alcătuiesc un front comun în susținerea unor adevăruri istorice cu lungă carieră până atunci, și care, la jumătatea veacului XVII, au trecut din planul conștiinței în cel al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
14. Polemica antipelagiană: conflictul cu Iulian din Eclano În Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius făcuse senzație, și nu atât din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, justificată, cât mai ales pentru că rezultase că episcopatul african își impusese propria teologie întregii creștinătăți occidentale. Mulți erau cei ce fuseseră seduși de ceea ce predica Pelagius, atât printre nobilii din Roma, cât și printre oamenii Bisericii; printre aceștia, poate și Paulinus din Nola: prietenul acestuia, cel care îi scrisese și epitalamul pentru nuntă, așa cum am
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
neînțeles. Autocritica este mai puternică decât autoapărarea și se referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate cu toate că, atunci când a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll); CChr.Lat 57 (A. Mutzenbecher); BA 12, 1950 (G. Bardy). Chiar în Africa și chiar în aceeași perioadă, Augustin trebuie să se fi confruntat cu primele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
literară din Lérin. Bibliografie. Ediții: PL 52. Studii: C. Tibiletti, Valeriano di Cimiez e la teologia dei Maestri Provenzali, Aug. 22 (1982), 513-532. 5. Salvian din Marsilia Personalitatea lui Salvian din Marsilia exprimă foarte bine teribilele încercări prin care trece creștinătatea occidentală, amenințată de invaziile barbarilor și, în același timp, chinuită de nemulțumirea față de propria condiție spirituală, de ideea că viața prea puțin creștină pe care o duce nu poate fi privită cu ochi buni de Dumnezeu. Născut cam prin 390
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
le examinează în primele două cărți. Odată stabilit acest lucru, Salvian trece, în cartea a treia, la explicarea faptelor. Numele de creștin, în sine, afirmă el, nu garantează prosperitatea, mai ales dacă numele nu e asociat cu faptele bune; însă creștinătatea din vremea sa, observă scriitorul, nu e altceva decât un „cuib de vicii”. Scriitorul se întreabă apoi la sfârșitul cărții a patra, pentru ce motiv ar fi permis Dumnezeu ca romanii să fie învinși de barbari și răspunsul derivă dintr-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a fost o personalitate de prim ordin atât ca teolog cât și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății pe primul mare teolog cu Tertulian și pe cel mai mare cu Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 90A, 1974 (J.-M. Clement, R. Van der Plaetse). 4. Verecundus din Iunca Un apărător al doctrinei celor Trei Capitole care s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a angajat cu toată energia în conducerea Bisericii care se găsea în situația în care trebuia să-și asume rolul de unică societate organizată aflată într-o lume în descompunere. Papa însuși era convins că nenorocirile care se abăteau asupra creștinătății, în special în Italia, erau un semn al apropierii sfârșitului lumii. Patrimoniul Bisericii, a spus el, nu e altceva decât patrimoniul celor săraci. Papa s-a angajat cu toată ființa în îndeplinirea datoriei sale, până la moarte, survenită la 12 martie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în ciuda atitudinii iraționale a scriitorului (sau poate tocmai din acest motiv) e un izvor de informații prețioase referitoare la cultura religioasă de nivel superior și inferior din Franța secolului al șaselea care poate servi ca exemplu și paradigmă pentru toată creștinătatea din epoca barbară. Opera e constituită dintr-o carte, ultima în ordinea compoziției, ce datează din 590 și e scrisă “întru slava martirilor”: aceasta începe chiar cu miracolele lui Cristos și continuă cu cele ale apostolilor și ale martirilor de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sau modul de viață ascetic care constă într-o istorie a călugărilor, sau într-o culegere de biografii de monahi, după modelul Istoriei Lausiene a lui Palladius (pp. ??? sq.). În timp ce Palladius, însă, vrea să povestească biografiile unor călugări din întreaga creștinătate, Teodoret, după cum spune el însuși în prefață, se mulțumește să relateze miracolele comise de cei mai vestiți luptători pentru cauza lui Cristos care s-au remarcat în Orient. Într-adevăr, între ei figurează și sfinți sau pustnici care făcuseră obiectul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În fiecare detaliu, are o asemănare surprinzătoare cu funcționarea tehnologiei moderne timpurii. Descartes și mai apoi Newton au văzut Întreaga natură ca pe o mașină gigantică, care funcționa conform unor principii mecanice bine stabilite. Dumnezeu, păstorul binevoitor și grijuliu al Creștinătății, a fost Înlocuit cu Dumnezeu, tehnicianul distant care a creat și pus În mișcare un univers mecanic autoreglat, care era ordonat, previzibil și autonom. Gânditorii iluminiști au extins repede viziunea mecanistică asupra lumii a lui Descartes la economie, furnizând o
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
În legea internațională, a dreptului suveran al statului teritorial a fost Tratatul de pace din 1648, care a Încheiat războiul de treizeci de ani Între luterani, calvini și Catolici. Pacea de la Westphalia a recunoscut diferențele ireconciliabile Între diversele ramuri ale Creștinătății și le-a acordat domnitorilor autoritate suverană În interiorul domeniilor lor de a stabili chestiuni religioase, În același timp restrângând dreptul altor țări de a interveni În ceea ce, de atunci Înainte, era considerat o chestiune internă a fiecărei țări. Principiile esențiale
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a unui anumit segment al populației creștine; fiecare trebuia să Împartă autoritatea cu vasalii, din treptele inferioare statului său, și cu Papa și (În Germania și Italia) cu Imperiul Roman Sfânt, din cele superioare”15. Bull a notat că „În creștinătatea medievală se credea că sursa ultimă a autorității este Dumnezeu”16. El a sugerat că: Dacă statele moderne ar ajunge să Împartă atât autoritatea asupra cetățenilor lor, cât și abilitatea lor de a obține loialitate, pe de o parte cu
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
conflictul cu Iulian de Eclanun în Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius a făcut senzație, și nu atît din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, nejustificată, cît mai ales pentru că s-a înțeles că episcopatul african își impusese propria teologie întregii creștinătăți occidentale. Mulți fuseseră seduși de predicele lui Pelagius - atît nobili din Roma, cît și oameni ai Bisericii; printre aceștia, poate și Paulinus de Nola: prietenul acestuia, cel care îi scrisese și epitalamul pentru nuntă, așa cum am văzut mai sus, era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Autocritica este mai puternică decît autoapărarea și se referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate, cu toate că, atunci cînd a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll); CChr.Lat 57 (A. Mutzenbecher); BA 12, 1950 (G. Bardy). în Africa, în aceeași perioadă, Augustin trebuie să se fi confruntat cu primele reacții, nu întotdeauna
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Lerin. Bibliografie. Ediții: PL 52. Studii: C. Tibiletti, Valeriano di Cimiez e la teologia dei Maestri Provenzali, Aug. 22 (1982), pp. 513-532. 5. Salvian din Marsilia Personalitatea lui Salvian din Marsilia exprimă foarte bine teribilele încercări prin care trece creștinătatea occidentală, amenințată de invaziile barbarilor și, în același timp, chinuită de nemulțumirea față de propria condiție spirituală, de ideea că viața prea puțin creștină pe care o duce nu poate fi privită cu ochi buni de Dumnezeu. Născut prin 390 în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scriitorul le examinează în primele două cărți. O dată stabilit acest lucru, Salvian trece, în cartea a treia, la explicarea faptelor. Numele de creștin, în sine, afirmă el, nu garantează prosperitatea, mai ales dacă nu e asociat cu faptele bune; însă creștinătatea din vremea sa nu e altceva decît un „cuib de vicii”. Scriitorul se întreabă, la sfîrșitul cărții a patra, de ce ar fi permis Dumnezeu ca romanii să fie învinși de barbari, și răspunsul derivă dintr-o comparație între viața unora
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost o personalitate de prim ordin, atît ca teolog cît și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății primul mare teolog, Tertulian, și pe cel mai mare, Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 90A, 1974 (J.-M. Clement, R. Van der Plaetse). 4. Verecundus de Iunca Un apărător al doctrinei celor Trei Capitole, care s-a situat pe o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]