1,093 matches
-
fapt împlinit și au știut să profite de acest nou discurs, afișînd în același timp o mare autonomie. Consecințele războiului și ale ocupației În pregătirea acestor evoluții, consecințele războiului și ale ocupației au avut un rol fundamental, căci, datorită acestora, creștin-democrații și-au cucerit o politică legitimă în fața populației și a altor formațiuni politice, mai ales a celor de stînga. După terminarea războiului, ele beneficiau de un anumit prestigiu, dar și de dispariția unor partide moderate sau de dreapta, fie pentru că
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sau de dreapta, fie pentru că au fost compromise prin legăturile cu ocupantul, fie că au fost responsabile pentru înfrîngere. Jacques Fauvet făcea din MRP "copilul unei tradiții și al unui accident"4. În cadrul Rezistenței s-a format o clasă conducătoare creștin-democrată. Printre primii care au reacționat împotriva înfrîngerii, Edmond Michelet a difuzat la Brive, la 17 iunie 1940, un manifest prin care, reluînd ce a declarat Péguy, afirma: "Pe timp de război, acela care nu se predă este omul meu, oricare
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
oricare ar fi el, indiferent de unde vine și indiferent cărui partid aparține. El nu se predă niciodată. Este tot ceea ce i se cere"5. În aceeași zi, André Colin a lansat prin radio de la Beirut un apel la continuarea războiului. Creștin-democrații intraseră în Rezistență chiar din momentul semnării acordului de la München și și-au continuat acțiunea după înfrîngere aproape în mod natural. Itinerariul unui Georges Bidault începînd cu editorialele fulgurante din L'Aube și pînă la președinția Consiliului Național după Jean
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cadă la învoială cu un Stat supus Vichy-ului, deși Revoluția națională seducea ierarhia catolică. Dintre cei care se opuneau guvernului de la Vichy și luptau împotriva ocupanților, mulți dintre ei au contribuit ulterior la înflorirea MRP-ului. Cei mai mulți proveneau din organizații creștin-democrate sau din mișcările Acțiunii Catolice: Maurice Schumann, purtătorul de cuvînt al Franței Libere provenea din Tînăra Republică; François de Menthon fusese președinte al ACJF. În 1941, la îndemnul conducătorilor ACJF și în special al lui Maurice-René Simonnet, au fost create
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
era fostul președinte André Colin sau Albert Gortais și Rémy Montagne. În ianuarie 1944 au avut loc la Paris o serie de întîlniri la care s-a luat decizia de a pune bazele unei "mișcări" capabile să îi reunească pe creștin-democrați și care să se sprijine pe populația catolică. În martie-aprilie 1944, Colin și Simonnet au redactat Manifestul Mișcării Republicane de Eliberare, inspirîndu-se din ideile lui Dru, dar renunțînd la visul său pentru un laburism de tip francez. După eliberare, a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Republicană de Eliberare care a luat repede numele de Mișcare Republicană Populară 6. În iulie 1944, Dru a fost împușcat la Lyon de naziști, aceeași soartă avînd-o și prietenul său fascist, Francis Chirat. Experiența Rezistenței a fost decisivă pentru integrarea creștin-democraților în societatea politică și pentru apropierea lor de alte tradiții. Jaques Maritain, care îl reprezenta pe generalul de Gaulle în Statele Unite, a sintetizat în mod remarcabil această observație într-unul din mesajele sale radiodifuzate între 1941 și 1944 de "Vocea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și prin excomunicarea comuniștilor pronunțată de Sfîntul Oficiu în iulie 194913. Pentru a se opune eficient comunismului, catolicii trebuiau să se unească, repeta Pius al XII-lea. În contextul de după război, această unificare era profitabilă în primul rînd pentru partidele creștin-democrate, investite cu funcția de zid de apărare împotriva valului comunist. II O Europă a democrației creștine Perioada deschisă de anul 1945 este marcată de nașterea, într-o parte a Europei Occidentale, a unor mari partide creștin-democrate, partide puternice de masă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
primul rînd pentru partidele creștin-democrate, investite cu funcția de zid de apărare împotriva valului comunist. II O Europă a democrației creștine Perioada deschisă de anul 1945 este marcată de nașterea, într-o parte a Europei Occidentale, a unor mari partide creștin-democrate, partide puternice de masă, care au putut să-și exercite puterea în mod durabil. Acest fenomen era complet nou, creștin-democrații abandonînd pozițiile lor de grup minoritar atît pe plan politic, cît și pe plan ecleziastic, pentru a deveni un pol
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștine Perioada deschisă de anul 1945 este marcată de nașterea, într-o parte a Europei Occidentale, a unor mari partide creștin-democrate, partide puternice de masă, care au putut să-și exercite puterea în mod durabil. Acest fenomen era complet nou, creștin-democrații abandonînd pozițiile lor de grup minoritar atît pe plan politic, cît și pe plan ecleziastic, pentru a deveni un pol de focalizare care beneficia de susținerea Bisericii catolice, rămînînd totuși în afara ei și în spiritul deschiderii către alte confesiuni. Aceste
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
pozițiile lor de grup minoritar atît pe plan politic, cît și pe plan ecleziastic, pentru a deveni un pol de focalizare care beneficia de susținerea Bisericii catolice, rămînînd totuși în afara ei și în spiritul deschiderii către alte confesiuni. Aceste partide creștin-democrate s-au reconstituit, în general, în clandestinitate la inițiativa laicilor, în afara structurilor bisericești. Ele au acționat mai ales în anii 1950, fiind susținute de un entuziasm extraordinar al militanților, pe care un istoric îl sesizează ușor atunci cînd își strînge
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
municipale de la Roma din 1952. Acest episod l-a costat încrederea și stima pontificatului, dar demonstrează că Papa nu mai era în măsură să-și impună preferințele în democrația creștină. Pontificatul lui Pius al XII-lea marchează o turnură: partidele creștin-democrate s-au dezvoltat, s-au impus în anumite țări, profitînd de conjunctura postbelică, funcționînd ca un zid împotriva comunismului, beneficiind de deschiderea Vaticanului și de susținerea oferită la cel mai înalt grad de ierarhie pentru unificarea tuturor catolicilor. Dar, în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de acesta. Ele nu mai erau o simplă curea de transmisie pe care s-o poți, eventual, tăia; timpul PPI-ului venise. Presiunile de la Vatican au continuat să se exercite și legăturile, în Italia mai ales, au rămas strînse, dar creștin-democrații cuceriseră o autonomie fundamentală. Datorită succesului lor ei au scăpat de clericalism. Pentru ei era o victorie majoră, fiind fructul reflecțiilor lui Luigi Sturzo și Jaques Maritain, rezultatul strategiilor politice ale lui Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi și al
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
fiind fructul reflecțiilor lui Luigi Sturzo și Jaques Maritain, rezultatul strategiilor politice ale lui Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi și al politicii lui Pius al XII-lea, pentru care apărarea civilizației creștine contra comunismului se făcea cu sprijinul partidelor creștin-democrate. Această autonomie a fost întărită de succesorii lui Pius al XII-lea. În Italia, papa Ioan al XXIII-lea vorbea în 1961 de "lărgirea Tibrului", adică de o mică distanțare de politica italiană. Avînd încredere în laici, în angajarea lor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-i susțină pe cardinalii Siri și Ottaviani în ofensiva lor împotriva lui Aldo Moro și politica sa de deschidere spre stînga. Din contra, enciclicele Mater et Magistra (15 mai 1961) și Pacem in terris (11 aprilie 1963) îi încurajau pe creștin-democrați să renunțe la pozițiile conservatoare, să pună în aplicare, fără rezerve, doctrina socială a Bisericii și să se înțeleagă pentru a lucra pentru binele comun cu "oamenii care trăiesc în afara oricărei credințe creștine dar care, fiind ghidați de luminile rațiunii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
amicale, și nu numai cu italienii: este suficient să amintim de chilianul Eduardo Frei sau de venezueleanul Rafael Caldera; el a avut ocazia de a cunoaște numeroși șefi din Europa și America, primind fără reținere participanți din partea partidelor și mișcărilor creștin-democrate din 65 de țări, la conferința mondială care a fost organizată la Roma, la 29 noiembrie 1975. "Ce poate fi, într-un anumit sens, mai interesant, mai prestigios decît o mișcare spirituală, istorică, socială și politică ca cea pe care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
la Roma, la 29 noiembrie 1975. "Ce poate fi, într-un anumit sens, mai interesant, mai prestigios decît o mișcare spirituală, istorică, socială și politică ca cea pe care o trăiți", îi întreba el pe oficialii Uniunii Internaționale a Tinerilor Creștin-Democrați, primiți în audiență la 31 ianuarie 1964. Ioan-Paul al II-lea, în momentul accederii sale la pontificat, era puțin familiarizat cu problematica creștin-democrată. Fără să-i pară ostilă, era străin de tradiția sa. El ține totuși un discurs, des repetat
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și politică ca cea pe care o trăiți", îi întreba el pe oficialii Uniunii Internaționale a Tinerilor Creștin-Democrați, primiți în audiență la 31 ianuarie 1964. Ioan-Paul al II-lea, în momentul accederii sale la pontificat, era puțin familiarizat cu problematica creștin-democrată. Fără să-i pară ostilă, era străin de tradiția sa. El ține totuși un discurs, des repetat, conform căruia democrația creștină recunoaște drepturile omului, problema socială, democrația: În timpul celor o sută de ani care ne separă de Rerum novarum, legătura
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
drept și metodele democratice de soluționare a conflictelor prin intermediul negocierilor, dialogului și al participării tuturor, sînt elemente importante pentru salvarea și exercitarea drepturilor omului în lumea de astăzi", declara el la 23 noiembrie 1991, cu ocazia Forumului Internațional al partidelor creștin-democrate consacrat magisteriului social al Bisericii. Dar, în același timp, prioritatea acordată "noii evanghelizări" deplasează interesul papei de la partide spre mișcările laicilor, considerate a fi mai capabile de a difuza mesajul Bisericii în societățile din ce în ce mai secularizate, mai ales că acest papă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
lui, să deosebească particularitățile vieții politice italiene de cele ale celorlalte țări din Europa, mai ales din vechea Europă comunistă și din lumea pe care o străbate fără încetare. Dacă în ceea ce privește drepturile omului discursul pontifical este același cu cel al creștin-democraților, acesta se deosebește pe alte teme. Cazul cel mai interesant este oferit de problema unificării Europei unde, de la Pius al XII-lea la Paul al VI-lea, există o cvasi-suprapunere de concepții: Europa papilor era Europa creștin-democraților, comunitară și federativă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cu cel al creștin-democraților, acesta se deosebește pe alte teme. Cazul cel mai interesant este oferit de problema unificării Europei unde, de la Pius al XII-lea la Paul al VI-lea, există o cvasi-suprapunere de concepții: Europa papilor era Europa creștin-democraților, comunitară și federativă. Ioan-Paul al II-lea introduce în gîndirea sa această "altă Europă" despre care vorbește Czeslaw Milosz, și dacă construirea Comunității Europene este, din punctul lui de vedere, o realizare, el vorbește cu plăcere de Europa națiunilor, considerînd
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
pare să fie în criză aici. Nu se pune problema renunțării la acțiune în societate, ci se cere un alt tip de prezență. Papa Ioan-Paul al II-lea își dă seama foarte bine că, nefiind italian, nu este prizonierul schemelor creștin-democrate și că prăbușirea comunismului în Europa permite o deblocare a cadrului politic neschimbat timp de jumătate de secol, o situație cu totul nouă față de ceea ce cunoscuseră predecesorii săi. Or, în acel moment, intervine un element nou: criza anumitor partide creștin-democrate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștin-democrate și că prăbușirea comunismului în Europa permite o deblocare a cadrului politic neschimbat timp de jumătate de secol, o situație cu totul nouă față de ceea ce cunoscuseră predecesorii săi. Or, în acel moment, intervine un element nou: criza anumitor partide creștin-democrate, explozia peisajului politic, apariția unor forțe noi și adeseori necontrolabile, diversificarea angajamentelor politice ale catolicilor, realitate veche în Franța, dar care tinde să se extindă și în alte părți, mai ales în Italia, în timp ce prăbușirea comunismului privează democrația creștină de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Siener și Eberhard Welty. Alte grupuri au apărut la Düsseldorf, la Münster, la Wüppertal, la Bochum. În Nord, unde rădăcinile Zentrum-ului n-au fost niciodată puternice, protestantul Hans Schlange-Schöningen a fondat Demokratische Union, în timp ce la Hamburg lua naștere un partid creștin-democrat. În schimb, la Frankfurt, mai multe personalități, printre care Walther Dirks, Eugen Kogon, Heinrich Knappstein, visau la un partid muncitoresc care să aducă creștinii și social-democrații împreună pe poziții ferm anticomuniste, idei care fuseseră dezvoltate în revista Frankfurter Hefte, apropiată
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
echilibru (45% catolici, 50% protestanți). Fiind un partid de masă, CDU/CSU ocupa toată zona de la centru la dreapta, nelăsînd nici o șansă unei tentative efemere de refacere a Zentrum-ului de către Karl Spiecker, care visa la un partid care să unească creștin-democrații și social-democrații într-un fel de sinteză laburistă. Programele au fost reechilibrate spre opțiuni mai moderate, aspectele foarte îndrăznețe fiind abandonate, așa după cum o arată trecerea de la programul de la Ahlen la principiile de la Düsseldorf și la politica lui Erhard din
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Austria a aderat la Uniunea Europeană. Dar nu a știut să împiedice progresarea rapidă a unei drepte naționaliste și puternice în alegerile din 9 octombrie 1994, în detrimentul celor două mari partide ale coaliției. Democrazia Cristiana Italiana, de la hegemonie la cădere. Partidul Creștin-Democrat a debutat în Italia anului 1945 printr-o lungă perioadă de deținere a puterii, fără întrerupere, spre deosebire de Germania și Austria, pînă în 1992. Istoria DCI se identifică cu aceea a Italiei și cu aceea a Bisericii catolice din Italia. Partidul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]