785 matches
-
științific al elaborării unei cărți de o sobră eleganță jubiliară, poetul, dramaturgul și eseistul Sauro Albisani (n. 1956, Roma) își concepe eseul introductiv (impecabil tradus de Camelia Dedu) ca o paralelă comparatistă între Eminescu și Leopardi, amândoi văzuți sub spotul crepuscular al filosofiei lui Schopenhauer. Filtrată de fiecare parte în felurite doze și etape conform propriului geniu, propriei naturi și viziuni despre lume. În timp ce pesimismul agonistic al meditației leopardiene îl duce pe poetul "Ginestrei" la "un act de credință în om
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
imposibilitatea comunicării eului poetic cu lumea. La un prim nivel al simbolizării, tema este cea a naturii (pastelul), apoi, în profunzimea viziunii poetice se conturează tema morții. Decorul bacovian cuprinde "obiecte poetice" concrete și abstracte: ploaia, urâtul existențial, eșecul, anotimpul crepuscular, agonia, corbul, visul-coșmar, spațiul thanatic, cavoul, cromatica, boala, spleen-ul, târgul de provincie, cimitirul, disperarea, solitudinea, dezolarea, nevroza. Simțindu-se izolat, din cauza imposibilității de comunicare, poetul apelează la mijloace diverse: cuvinte-simbol, cromatică, muzicalitate sugestivă și la două planuri ale existenței
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
visează mai mult sau mai puțin. Cei care afirmă că nu visează nu-și amintesc de fapt visul; dacă ar fi treziți în timpul visului, și-ar aminti tot. Ar avea în schimb o tul bu rare a conștienței, numită stare crepusculară. Ea constă în dezorientare, predispoziție la agresivitate și o scăzută performanță în a desfășura mișcări. Omul are parte de stări crepusculare și cu alte ocazii, de exemplu în beția patologică. După numai două pahare de băutură spirtoasă, cel în cauză
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
treziți în timpul visului, și-ar aminti tot. Ar avea în schimb o tul bu rare a conștienței, numită stare crepusculară. Ea constă în dezorientare, predispoziție la agresivitate și o scăzută performanță în a desfășura mișcări. Omul are parte de stări crepusculare și cu alte ocazii, de exemplu în beția patologică. După numai două pahare de băutură spirtoasă, cel în cauză devine confuz și foarte agresiv. Hipnagogic și hipnapompic La adormire și la trezirea din somn, omul are tot felul de manifestări
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
stări i se atribuie unele dintre cele mai oribile crime; agresorul nu se mai poate controla, iar după ce starea dispare, nu-și mai amintește aproape nimic. Chemați să l consulte pe criminal, psihiatrii spun că acesta a avut o stare crepusculară, adică o tulburare calitativă a conștiinței, declanșată de o boală numită beție patologică. Dar ce legătură are crima cu viața erotică a fetelor? Sindromul Michelangelo Fetele au și ele stările lor aproape crepusculare. S-a observat că, după ce contemplau operele
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
spun că acesta a avut o stare crepusculară, adică o tulburare calitativă a conștiinței, declanșată de o boală numită beție patologică. Dar ce legătură are crima cu viața erotică a fetelor? Sindromul Michelangelo Fetele au și ele stările lor aproape crepusculare. S-a observat că, după ce contemplau operele de artă ale lui Michelangelo, unele iubitoare de artă rămâneau într-o stare de confuzie, și apoi leșinau pur și simplu. După aceea nu-și mai aminteau prea multe detalii din ceea ce admiraseră
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
fete, iar vaza spartă îi stresează pe mulți băieți bine-crescuți. Lumina trebuie subordonată intimității. Întunericul total este o sperietoare pentru mulți, iar lumina puternică este inhibantă. Cea mai potrivită este lumina discretă, situată cât mai jos, care instituie o atmosferă crepusculară. Unde nu te aștepți Multor adolescenți li se pare că cel mai bun loc pentru a face dragoste este „acolo unde-ți vine“. După cum vei vedea mai jos, nu numai băieților „le vine“, ci și fetelor. Lor le place să
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
Cum să nu te gândești la terifianta imagine din tabloul lui Goya? Opinia, II (26 martie 1990) p. 1, 2 PRO MEMORIA Ne-a fost dat să regăsim ritmul lumii la un ceas de solstițiu, care era totodată și unul crepuscular, de inevitabilă scadență a regimului adus cu forța și menținut, decenii în șir, prin teroare. Impresia de miracol era aproape unanimă, deși atâtea semne prevestiseră o iminentă schimbare. Se va ști, în timp, că rezistența anticomunistă a fost mai fermă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
multe constrângeri pentru Cioran. Spune Nicole Parfait 7: "Născută din resentiment, religia, prin interdicțiile pe care le multiplică, nu are ca scop decât să perpetueze negarea vieții, ca și a spiritului. De aceea Cioran găsește, așa cum el însuși mărturisește, filosofiile crepusculare mult mai consolatoare decât religiile. În primul rând, cea a lui Nietzsche". Creștinismul este pentru Cioran o religie "perversa", spune Parfait. Născută din neputința oamenilor de a-și găsi prin ei înșiși rațiunile de a exista și de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și adânc legate de mine... Era în toate acestea un fel de melancolie de a exista și un fel de chin organizat normal în limitele vieții mele de copil... Când intrai în adolescență nu mai avui crize, dar starea aceea crepusculară care le preceda și sentimentul profundei inutilități a lumii, care le urma, deveniră oarecum starea mea naturală... În inutilitatea aceasta care mă înconjoară și sub cerul acesta pe veci blestemat umblu încă și azi136. Închis într-un univers aparent fără
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sunt descrierile (cu etimonul într-o memorie afectivă intensă) de peisaje și locuri (Torino, Roma și împrejurimi), reliefuri și spații periferice, deșertice, misterioase prin cromatica și vibrația lor de sfârșit de lume. Nu lipsesc interioarele, barurile, trenurile, climatul citadin, siluetele crepusculare, portretele eficiente prin simbol și obsesie. Se cuvine totuși să revenim la istoria apariției romanului Petrol, ce ne este detaliată de nota filologică a lui Aurelio Roncaglia, îngrijitorul ediției italiene de la Einaudi, 1992. Aflăm că acest manuscris, parvenit în fotocopie
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
narativă. Introdusă printr-un poem oniro-metafizic de J.L. Borges, ea se rostește la Veneția, acoperind cel puțin 200 de ani și 159 de episoade, structurate în trei mari capitole: Vama Mării, Noaptea timpurilor, De-a pururea slavă. Protagonistul-narator absolut este crepuscularul Simon, întruchipare modernă de turist într-un etern și anonim impermeabil sau de călăuză ce își încântă ori uluiește cu poveștile sale insolite auditoriul: cei doi îndrăgostiți, Pierre și Marie, aflați în vacanță în cel mai neverosimil și misterios centru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sentiment al sfârșitului. La confluența cu atrocitățile istoriei, semnalate telegrafic de autor, gravorul Meaume își duce crucea obsesiilor sale: iubita de care trebuie să fugă, fiul său, frumos ca un înger, de care se ascunsese. Obsesie multiplă distilată în imagini crepusculare, al căror arhetip va fi amintirea maternă. Nicicând egalată de Nanni, ca să nu mai vorbim de Marie Aidelle, femeia cu care trăise Meaume în ultimii ani. Sursele documentare despre gravorul Meaume, reperate de autor până în veacul al XIX-lea, dau
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și Isolda, Des Grieux Manon Lescaut, și în spiritul eroilor/eroinelor lui Stendhal sau Claudel), romanul istoric dublat de frescă, bildungsroman (viața, ucenicia și inițierea protagonistului) în cheie spiritualistă, epica romanescă alternând fericit cu frazarea ritualică dintr-un rapsodic poem crepuscular al barocului. Așadar, sosit de puțin timp din Europa la Constantinopol, Jean Ange își începe însemnările prin descrierea subitei sale îndrăgostiri de o misterioasă fecioară în fața catedralei Sf. Sofia. Este răvășit ca de un seism ce i-ar fi deschis
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de la Cumpătu, continuând să și-o reprezinte în vis, datorită permanentului balans și glisări între ficțiune, oniric și real din care se compune cartea. Iată-l, de pildă, pe Victor revăzând fotografii, scene, fotogramele unui film în clar-obscur, sepia, oricum crepusculare, cu sora lui mică, care în cele din urmă se va adeveri dublura lui Victor îmbrăcat ca o fetiță de maică-sa. Sindromul imagisticii coșmarului (obsesia păianjenului monstruos din conacul de la Budila) îi îngăduie naratorului să amorseze zone narative aparent
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
poetică pare a fi unul de semn opus (ca dovadă, aproape în fiecare text din volumul de debut există structuri axate pe semantica solarității, a luminii, a idealului: "Sorii din adâncuri",, "aurori boreale", "jocul/ vinovat al luminilor din întuneric", "fântâni crepusculare" "ochiul soarelui alb simptomatic", "zori adorați de mine-n intermundii" etc.). Într-un studiu remarcabil, intitulat Un demonic, Gh. Grigurcu observa că Dan Laurențiu "gesticulează pseudopatetic, cu o monotonie a simțirii cu atât mai acuzată, cu cât își asociază grandilocvența
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a corporaliza, în materie lirică, trăirea de factură mistică. Rezultatul seamănă, adesea, cu un scenariu inițiatic, pe care actantul, deși se arată pătimaș în credință ca un neofit, îl parcurge expurgat de lestul emoțiilor primitive. Chiar atunci când, bântuit de viziuni crepusculare, pare a nu rezista ispitei exclamațiilor sau interogațiilor de un retorism asumat, el are certitudinea armoniilor peremptorii: "ce Ohrion?!/ ce AMBIGUITATE?!/ traversam Drumul/ și pământul se crăpa/ și eu nu mai cădeam// din cuvinte să-ți faci respirări/ în căzile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trup". Când actantul uman își face simțită prezența sau chiar evoluează fizic în peisajul contaminat de această pace agonică, de această sumbră armonie a elementelor aflate în ora amorțirii pre-thanatice, decorul se încarcă și mai vizibil de însemnele unor vremi crepusculare: "clopote martirizate de ploi", zorii adormind "în venele înveninate ale îngerilor cu arcadele sparte", "toamna apăsătoare/ pentru o sperietoare/ dezarticulată", canoanele zării ruginind în marsupii etc. Încărcătura dramatică a textelor, adesea construite pe tiparul ritualului sacrificial sau desacralizant, sporește atunci când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se lăsa învăluit de zumzetele adormitoare din "grădina cu Forme" a universului, la fel cum menestrelul melancolic de lângă Un trunchi de smalț albastru (ce) stătea ca o stană putea să asculte " Sub dafinii în floare și bolțile de vie,/ cântări crepusculare de liră și de flaut". Majoritatea actanților din cartea de debut trăiesc însă irepresibila seducție a călătoriei pe axele sus-jos, înalt-adânc. Tiparul fundamental al textelor privilegiază în fapt iluminarea, mediată de plonjarea în acvatic, ca spațiu ideal al "transmigrării". Doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-au realizat clasificări: în a doua jumătate a veacului al XIX-lea s-a vorbit despre leopardismul de factură civică și patriotică, predominant înainte de unificarea Italiei; mai tarziu, în jurul anului 1900, si ca urmare a preluărilor realizate de poeții crepusculari, a apărut o modă leopardiană maladiva. În secolul XX s-au succedat ceea ce am numi leopardismele individualizate: printre cele mai evidente, cel ungarettian, cel sabian și cel cardarellian. Nu au lipsit nici adeziunile colective, precum cea a poeților și criticilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și Giovanni Prati (1814-1884). La distanță de pește cincizeci de ani, durerea reflectată în Canturi, pesimismul, singurătatea, într-un cuvânt condiția tragică a omului pe pamant erau destinate să genereze un nou tip de modă, în care s-au regăsit crepuscularii, si, alături de ei, alți autori de la finele veacului al XIX-lea și de la începutul celui următor. În eseul Despre o caracteristică a celei mai recente literaturi italiene, Bendetto Croce menționează că viața literară italiană din acea vreme poate fi împărțită
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sub numele de Zibaldone, fapt care a sporit, firește, prestigiul gânditorului. Receptarea lui Leopardi a fost, de fiecare dată, influențată de curentele literare și de gandire dominante într-o perioadă sau în altă: de exemplu, după ce fusese îmbrățișat de unii crepusculari, concomitent cu pătrunderea pe scena literară italiană a idealurilor pozitiviste și odată cu importarea modelului naturalist, versurile sale, cu întreaga lor încărcătură de pesimism și nihilism, au fost percepute că nepotrivite. Francesco De Sanctis scria: În zilele cele mai triste ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
iată de ce o seama de imagini au fost transpuse în operele unui Igino Ugo Tarchetti, care în Sinucidere în stil englezesc a descris orașul Pompei și panțele Vezuviului așa cum o făcuse Leopardi în Ginestra sau floarea deșertului.45 Cu toate ca poeții crepusculari s-au autodefinit uneori în opoziție cu opera și personalitatea recanatezului, ei au văzut în el un antemergător, tocmai datorită viziunii sale despre durerea omului, în care identificau un model al propriei suferințe.46 Totuși, fiind afectați de morbul generațiilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
durerii și al suferinței umane. De-a lungul unui dialog perpetuu cu Natura el împingea dubiul și interogația până la extrem, cu puterea și avântul celui care înțelesese că forța oamenilor constă în capacitatea lor de a investiga misterele universului. Poetul crepuscular, deși avea în spate epoca dinamică a cuceririlor științei și în ciuda faptului că era conștient de condiția umană sortită nefericirii și morții, rămânea nemișcat, într-un gest de abandon, oboseală și resemnare. Prin urmare unii crepusculari precum Marino Moretti au
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
investiga misterele universului. Poetul crepuscular, deși avea în spate epoca dinamică a cuceririlor științei și în ciuda faptului că era conștient de condiția umană sortită nefericirii și morții, rămânea nemișcat, într-un gest de abandon, oboseală și resemnare. Prin urmare unii crepusculari precum Marino Moretti au declarat că îl simt departe pe Leopardi și au parodiat versuri întregi din opera să: O, Leopardi, eu nu te-am iubit. Departe / erai, departe ești, dar te zăresc / și tu cu mâna ostenita înspre mine
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]